Stiri AFR (ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA)

[Parascheva16]

Ganditorii deconstructionismului

Freud este unul din ganditorii care au demolat gandirea traditionala privind sexualitatea, Darwin gandirea traditionala privind originea fiintei umane, Michel Foucault gandirea traditionala privind rolul culturii, iar altii structurile sociale naturale si traditionale. Iar discipolii acestor ganditori, de la generatie la generatie mai radicali si agresivi decit fondatorii, imping hotarele demolarii sociale spre orizonturi noi. Desirarea sociala si institutionala la care suntem martori e o consecinta a gandirii lor. Vrem nu vrem, privind sexualitatea, astazi societatea vorbeste o limba noua, aceea a lui Freud si a discipolilor lui. Cultura anterioara noua, zic deconstructionistii, a fost un instrument de constrangere si conformitate. E vremea, insista ei, de o gandire noua, total eliberata de gandirea trecuta care ne-a tinut pe noi si generatiile de dinaintea noastra in obscuritate.

Deconstructionistii adopta un lexicon nou, fiecare, de fapt, fiind un lexicograf, iar noua limba pe care ei o izvodesc intra in dictionarele “oficiale” si e institutionalizata, afectind gandirea generatiilor viitoare. In unele dictionare noi definitia “familiei” si a “casatoriei” a fost revizuita sa includa trendul casatoriilor homosexuale ale ultimei decade. Pentru un traditionalist exista culori diverse, inclusiv alb si negru, dar pentru un deconstructionalist, nu exista culori distincte, iar societatea nu poate fi vazuta in alb si negru. Deconstructionalismul e inamicul numarul unu a naturii umane. Natura nu e importanta in organizarea sociala, spun ei. Societatea umana, cladita pe realitata binara a sexelor umane, trebuie demolata si redefinita pe fundamentele unei societatii unisex, una care nu diferentiaza intre sexe. De aici notiunea ca familia si casatoria traditionala trebuie demolate, de-construite, iar asociatiile intre fiintele umane trebuie restabilite pe baze care nu diferentiaza intre sexe.

AFR va Recomanda: Asupra subiectului de astazi, cit se poate de serios, si asupra caruia vom reveni in editiile viitoare, va sugeram un articol explicativ publicat recent in Orthodoxy Today: http://www.orthodoxytoday.org/articles/LockeDeconstruction.php#

[Parascheva16]

DIN PRESA MOLDOVENEASCA

Presa din Republica Moldova relateaza despre protestul organizat de colegii de la Asociatia pentru Salvarea Familiei in Moldova impotriva casatoriilor homosexuale in Franta: Aproximativ 50 de moldoveni au pichetat Ambasada Franţei din Chişinău. Manifestanţii au protestat împotriva legii franceze, care le permite persoanelor de acelaşi sex să-şi legalizeze căsătoriile şi să adopte copii. Manifestanţii spun că sunt şi împotriva legii antidiscriminare, adoptată în Republica Moldova. Manifestanţii s-au arătat şi împotriva unui consiliu antidiscriminare, creat recent la Chişinău. La Ambasada Franţei au venit şi câţiva antiprotestatari, care susţin cuplurile netradiţionale. Legea, care a deschis calea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex a fost aprobată de parlamentul francez pe 18 mai curent. In link puteti citi tot articolul cit si un mic clip video al dlui Vitalie Marian, Presedinte al Asociatiei. http://www.prime.md/rom/news/social/item1550/.

[Parascheva16]

PROTESTE ANTIFRANCEZE IN ROMANIA

Si in Romania au avut loc proteste similare la care au participat cetateni francezi si romani. Redam informatia colegilor de la Pro-Vita Bucuresti. Câteva zeci de cetățeni francezi, împreună cu două organizații românești, Asociația „Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi” - filiala din București și Fundația „Ioan Bărbuș”, au organizat astăzi un miting de solidaritate cu La Manif Pour Tous din Franța, mișcare masivă de protest împotriva legiferării căsătoriilor homosexualilor, lege care are drept consecință încălcarea drepturilor copiilor prin “producția” și plasarea lor unor cupluri homosexuale. Din comunicatul de presă al protestului din București: „Legea Taubira din Franța deschide, între altele, ușa recurgerii la procrearea asistată medical și la mame purtătoare spre a furniza copii „familiilor” de homosexuali. Acești copii vor fi „fabricați” din start fără șansa de a avea tată și mamă – lăsând la o parte faptul că procedurile medicale implicate în acest demers ridică grave probleme morale în ceea ce privește respectul datorat vieții, integrității fizice și demnității tuturor ființelor aparținând speciei umane.”

CUVÂNTUL ORGANIZATORILOR: Legea socialistă a „căsătoriei” homosexualilor, numită și legea Taubira, după numele ministrului socialist al justiției, Christiane Taubira, a fost impusă sub sloganul „Mariage Pour Tous” („Căsătoria Pentru Toți”). Această lege, care are ambiția de a reproiecta instituția de bază a societății, consacrată de legea naturală și de milenii de civilizație, a fost adoptată cu numeroase vicii procedurale, refuzându-se orice consultări cu cei de altă opinie, și fără a se ține seamă de cererea semnată de 700.000 de cetățeni de a se convoca un referendum. Prin permiterea adopției de copii de către „familii” homosexuale, legea Taubira acordă prioritate unui așa-zis „drept” al acestora de a avea copii, față de interesul fundamental al copiilor, acela de a avea un tată și o mamă.

Legea Taubira din Franța deschide, între altele, ușa recurgerii la procrearea asistată medical și la mame purtătoare spre a furniza copii „familiilor” de homosexuali. Acești copii vor fi „fabricați” din start fără șansa de a avea tată și mamă – lăsând la o parte faptul că procedurile medicale implicate în acest demers ridică grave probleme morale în ceea ce privește respectul datorat vieții, integrității fizice și demnității tuturor ființelor aparținând speciei umane. Mișcarea de protest împotriva legii Taubira este cunoscută sub denumirea „La Manif Pour Tous”, LMPT („Manifestația Pentru Toți”). Ea a mobilizat milioane de cetățeni, care au manifestat pașnic, împreună cu familiile lor, în deplin respect față de cadrul legal.

Presa franceză și internațională, ca de obicei favorabilă stângii, neputând să ignore milioane de manifestanți, îi descrie drept „grupuri marginale”, „homofobe”, „fanatic-religioase”, iar autoritățile socialiste recurg la manipulări grosolane privind numărul participanților la manifestații. Încă și mai grave sunt însă brutalitățile polițienești împotriva protestatarilor, arestările abuzive (de exemplu, pentru vina de a purta un tricou cu sigla LMPT- reprezentând o familie formată din tată, mamă și copii) și chiar detenția politică (v. cazul lui Nicolas Bernard Busse, condamnat la închisoare). Deriva spre „democrația dirijată” a socialiștilor francezi pare să se îndrepte spre modelul Rusiei lui Putin sau al Turciei lui Erdogan. Scala represiunilor a determinat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să instituie o procedură de monitorizare a Franței prin rezoluția 13225, privind „gravele încălcări ale drepturilor omului și statului de drept în Franța” și să cheme autoritățile franceze (împreună cu cele turce) la ordine, prin rezoluția 1947 privind „manifestațiile și amenințările la adresa libertății de întrunire, libertății presei și libertății de exprimare”, rezoluție care condamnă folosirea disproporționată a forței față de manifestațiile populare.

În data de 14 iulie, de ziua națională a Franței, au loc în întreaga lume manifestări de solidarizare cu protestatarii francezi și cu victimele abuzurilor polițienești din această țară. Puteti citi mai multe aici: http://provitabucuresti.ro/component/content/article/9-primapagina/418-miting-franta

[Parascheva16]

SEXUALITATEA IN EPOCA POST-CRESTINA

Continuam astazi seria de articole privind deconstructivismul, privind la sexualitatea umana si incepind cu intrebarea: ne-am putea imagina sexualitatea in epoca post-crestina? Am indrazni? Unii au curajul sa o faca. Despre un astfel de scenariu, infernal spunem noi, scriem astazi. Auzim tot mai des ca societatea occidentala a intrat in epoca post-crestina. Cei care afirma asta, cu multa confidenta, sunt ateii si avantgarda secularista. Afirma asta pentru a-si justifica si promova agenda anti-religioasa. „Traim in epoca post-crestina,” zic ei, „si cerem eliminarea religiei din spatiul public”. Realitatea insa e mult diferita si a mai ramas inca multa vreme pina a intra in societatea „post-crestina.” Mai e inca mult de demolat pentru a anihila 2000 de ani de crestinism. Asta, insa, nu inseamna ca nu se poate ajunge acolo. Iar una din intrebarile care deja trebuie sa ingrijoreze este: cum va arata societatea post-crestina? Se poate spune ca o societate post-crestina va fi, din necesitate, una care va demola institutiile si valorile crestine si le va inlocuit cu altceva. Acest „altceva” inca nu e bine definit, dar ceva se poate zari pe orizont. Daca cineva vrea sa vada societatea post-crestina trebuie sa priveasca in urma la societate pre-crestina.

Unul din subiectele cu care societatea post-crestina se va confrunta va fi sexualitatea. Inevitabil. Care vor fi moravurile sexuale, conduita sexuala, modul de manifestare a relatiilor de intimitate intre sexe intr-o astfel de lume? Pe acest subiect ne concentram astazi, inspirati de un comentariu peste care am dat cu citeva luni in urma si publicat sub numele, sugestiv, „Sex After Christianity” („Sexul dupa crestinism”) [Linkul comentariului in engleza este aici: http://www.theamericanconservative.c...-christianity]

Nu trebuie insa sa privim le prea mare distanta sa apreciem cum va arata sexualitatea in lumea fara Dumnezeu. Foarte probabil lumea se va intoarce la relatiile sexuale existente cind lumea nu-l avea pe Dumnezeu, relatii anormale, abuzive, cind placerea sexuala a fost punctul central si obiectivul ultim al relatiilor intre fiintele umane. Va fi probabil o repetare a starii societatii umane descrisa in Facerea 6. O lume unde sexualitatea se va manifesta fara limite de varsta, grad de rudenie, inclinatii sexuale normale ori anormale.

Pentru a intelege ce deja se reliefeaza pe orizont, va recomandam doua materiale apartute doar saptamina aceasta. In SUA FBI a arestat, intr-o operatiune (faimosul „sting” FBI) impresionanta de 75 de ore, 150 de proxeneti specializati in sexualitatea pedofila, si a scapat din ghiarele lor 105 de copii si tineri intre 9 si 17 ani. [Detalii aici: http://news.yahoo.com/fbi-says-arres...54521080.html]

Inferenta nu scapa ca pedofilia si prostitutia vor fi o manifestare sexuala acceptata in lumea post creastina. Dimensiunile imense ale pedofiliei in America sunt reflectate in acest „sting” care de fapt indica si dimensiunile probabile ale acestei abominatii si in Uniunea Europeana. O alta manifestare a sexualitatii in lumea post-crestina va fi traficul de fiinte umane cu scopul specific de a fi exploatate sexual(mai ales fete tinere,minore). Asupra acestui subiect va recomandam o prezentare video-audio de 68 de minute facuta recent de Family Research Council din Washington. [Link: http://www.frc.org/university/human-...odern-slavery]

Revenim la subiectul nostru – sexualitatea in lumea fara Dumnezeu. Autorul articolului este un blogger crestin, Rod Dreher, si comentariul lui a fost postat pe 11 aprilie. In engleza poate fi citit, in intregime, aici: http://www.theamericanconservative.c...-christianity/ Comentariul lui Dreher a fost abreviat, editat si tradus pentru dtra de David Tut AFR Timisoara. Ii multumim.

[Parascheva16]

Sexualitatea in lumea post-crestina

Acum 20 de ani presedintele Bill Clinton, “a calcat” pe un teren minat cand a incercat sa-si tina o promisiune din campanie care permitea soldatilor gay sa-si serveasca tara in mod liber. Casatoriile intre aceleasi sexe abia devenise o cauza politica. Tara se afla atunci la trei ani departare de Legea de protejare a casatoriei [Nota AFR: e vorba de legea federala Defense of Marriage Act – DOMA, pe care Tribunalul Suprem SUA a declarat-o neconstitutionala in iunie] si la patru ani departare de prime-time-ul actritei si moderatoarei Ellen DeGeneres. [Nota AFR: e vorba de o actrita care si-a lasat sotul pentru o femeie] Apoi a venit, ceea ce istoricii vor numi odata, o revolutie culturala.

Astazi intram in jocul final al zbaterilor asupra drepturilor gay si a semnificatiei conceptului de homosexualitate. Conservatorii au fost deraiati de la convingerile lor, atat in instante, dar intr-o mai mare masura in fata opiniei publice. Se afirma in mod obisnuit ca singurul motiv impotriva casatoriilor de acelasi sex este bigotismul sau motivele religioase, dintre care nici unul, continua ideea, nu are pozitia sau statutul de a determina legi sau standarde publice. Magnitudinea infrangerii suferite de traditionalistii morali va deveni tot mai clara pe masura ce americanii mai in varsta vor parasi scena. Statisticile arata ca pentru tineret homosexualitatea este ceva normal si casatoriile gay nu sunt de mare importanta, exceptie facand cazul in care unul li se opune si atunci acesta capata statul moral a unui segregationist din anii 1960.

Inceputul sfarsitului

Toate acestea au in fapt o importanta mai mare decat pot oamenii de pe ambele baricade sa o vada si din motive care ocolesc chiar si cel mai infocat oponent al drepturilor gay. In 1993 un articol in publicatia The Nation identifica cauza drepturilor gay ca fiind apogeul si punctul de pornire al razboiului cultural: „Toate curentele de eliberare ale zilelor noastre sunt subsumate in dezbaterea gay. Miscarea gay este in unele aspecte similara miscarilor experimentate de alte comunitati din trecutul natiunii, dar in acelasi timp este ceva mai mult deoarece populatia se confrunta cu o criza a identitatii sexuale, fapt pentru care homosexualii au fost fortati sa-si inventeze o cosmologie ca sa o inteleaga. Nimeni nu spune ca schimbarile vor veni usor. Dar este posibil ca o minoritate mica din punct de vedere numeric si dispretuita sa schimbe America pentru totdeauna.”

Cauza drepturilor gay a avut succes tocmai pentru ca cosmologia s-a disipat din mintea occidentalilor. Casatoriile gay dau o lovitura puternica vechii ordini. Mariajul gay va schimba, fara dar si poate, America in moduri care doar acum devin vizibile. Spre bine sau spre rau, o va face mai putin crestina. Deja a si inceput sa o faca.

Cand au inceput sa scrie in 2010 cartea American Grace (“Gratia Americana”), un studiu comprehensiv al credintelor si practicilor religioase contemporane, politologii Robert D. Putnam si David E. Campbell au observat doua tendinte inverse generate in jurul anilor 1990. Au descoperit ca tinerii americani ajunsi la stadiul de adult in aceea vreme au inceput sa accepte homosexualitatea ca fiind licita din punct de vedere moral intr-un numar mare. Deasemenea au mai observat ca tinerii americani s-au departat din ce in ce mai mult de religia organizata. Boom-ul evanghelic din 1970 si 1980 s-a oprit si daca nu ar fi fost “tsunami-ul” de imigranti hispanici Biserica Catolica Americana ar fi pierdut aderenti la fel ca si miscarea Protestanta, aflata intr-o lunga scadere numerica.

[Parascheva16]

Declin spiritual

In timp, datele aratau ca atitudinile asupra moralitatii s-au dovedit a fi buni predictori ai angajementului religios. In mod particular, cu cat cineva era mai liberal in privinta homosexualitatii cu atat era mai putin probabil ca acel individ sa se afilieze unui religii. Tinerii americani nu deveneau atei. In schimb ei se identificau ca fiind spirituali, dar nu religiosi. Impreuna cu ateii si agnosticii, acesti “Nones” [Nota AFR: termen folosit pentru oameni care nu se identifica cu nicio denominatie religioasa] compun segmentul cu cea mai rapida crestere a credintei la nivelul demografic al natiunii.

Dupa un studiu elaborat in 2012 de Pew Research Center, Nones constituie “religia” unui american din trei sub varsta de 30 de ani. Acesta nu este comportamentul tinerilor care tind sa faca ce fac alti tineri: sa tina biserica la “indemana” pana se aseaza la locul lor. Pew Research Center a concluzionat ca aceasta generatie este cea mai putin afiliata religios decat oricare alta despre care avem date. Putnam – eruditul de la Harvard University cunoscut pentru studiul sau despre cultura civica, un best-seller,“Bowling Alone” - a spus ca nu avem motive sa credem ca se vor intoarce in biserica pe masura ce vor inainta in varsta.

Putnam si Campbell au aratat in cartea lor, American Grace, ca corelarea nu este cauzualitate, dar au scos in evidenta ca pe masura ce activismul gay incepea sa ocupe un loc central in scena politica, rolul public activ pe care multi lideri crestini si-l asumau impotriva drepturilor gay a dus la instrainarea tinerilor fata de religia organizata.

Putnam crede ca bisericile crestine vor trebui sa liberalizeze invatatura despre sexualitate daca vor sa mentina loialitatea tinerelor generatii. La prima vedere pare o concluzie rezonabila, dar experienta Americii cu denominatiunile liberale contrazice aceasta sugestie. Bisericile Protestante care au fost mai ingaduitoare cu homosexualitatea si libertatea sexuala in general, au scazut la numar. Se pare ca atunci cand oamenii decid ca normele istorice ale crestinismului sunt gresite cu privire la sex, ei nu gasesc o biserica care sa le suporte aceste asteptari liberale. Ei pur si simplu nu mai merg la biserica. Acest fapt ridica o intrebare serioasa: este sexul punctul de gravitate a ordinii culturale crestine? Este intr-adevar cazul in care, daca renuntam la invatatura crestina despre sex si sexualitate, ar disparea factorul care da – sau a dat – Crestinismului puterea sa fie o forta sociala?

Desi nu a spus-o chiar asa, eminentul sociolog Philip Rieff, ar fi spus probabil „da”, avand ca reper cartea lui Rieff din 1996 The Triumph of the Therapeutic („Triumful Terapiei Analitice”), in care vorbeste de “deconvertirea” Occidentului de la crestinism. Aproape toata lumea recunoaste ca acest proces a fost in curs de desfasurare de la Iluminism incoace, dar Rieff a aratat ca a ajuns la un stadiu mai avansat decat majoritatea oamenilor – ori al tuturor crestinilor – recunosc.

Rieff, care a murit in 2006, a fost un necredincios, dar a inteles ca religia este cheia intelegerii oricarei culturi. Pentru Rieff esenta oricarei culturi poate fi identificata prin ceea ce interzice. Fiecare cultura impune o serie de cerinte morale pentru membrii sai, de dragul servirii intereselor comune si ii ajuta pe acestia sa faca fata cerintelor. O cultura necesita un cult – un sentiment de ordin sacru, o cosmologie care inradacineaza aceste cerinte intr-un cadru metafizic.

Rieff, scriind in 1960, a identificat revolutia sexuala - desi el nu a folosit acest termen - ca un predictor al mortii crestinismului ca forta culturala determinanta. El a inteles ca renuntarea la autonomia sexuala si la senzualitate in cultura pagana a stat la baza culturii crestine – o cultura care in mod esential, nu numai ca a renuntat, dar a si redirectionat instinctul erotic.

[Parascheva16]

Apostolul Pavel si sexualitatea crestina

Faptul ca Occidentul a fost rapid re-paganizat in jurul senzualitatii si libertatii sexuale a fost un puternic semn pentru decesul crestinismului. Este aproape imposibil pentru americanii contemporani sa inteleaga de ce sexul a fost o preocupare centrala a crestinismului timpuriu. Sarah Ruden, - formata ca traducator clasic la Yale- explica cultura in care a aparut crestinismul, in cartea ei, publicata in 2010 Paul Among the People (“Pavel printre oameni”). Ruden sustine ca este profund ignorant sa ne gandim la apostolul Pavel ca la un dur proto-puritan pogorandu-se peste nepasatorii pagani hipioti („happy-go-lucky”), poruncindu-le sa se opreasca din distractie. De fapt, invataturile lui Pavel cu privire la puritatea sexuala si la casatorie au fost adoptate ca eliberatoare in pornografie, in explorarea sexuala din cultura greco-romana a timpului – exploratoare in mod special pentru sclavi si femei, a caror valoare principala pentru barbatii pagani era capacitatea lor de a produce copii si de a le oferii placeri sexuale.

Crestinismul articulat de Pavel a fost o revolutie culturala, restrangand si canalizand sexualitatea masculina, ridicand statutul femeilor si a corpului uman, si infuzand casatoria si sexualiatea maritala cu dragoste. Casatoria crestina, scrie Ruden, a fost “la fel de diferita dupa Pavel ca si porunca de a intoarce celalalt obraz”. Ideea nu este aceea ca crestinismul a fost singurul sau primul care a definit sau a reevaluat sexualitatea, dar ca in antropologia crestina sexul primeste un sens nou si diferit, unul care a impus o schimbare radicala de comportament si norme culturale. In crestinism, ceea ce oamenii fac cu sexualitatea lor nu poate fi separat de ceea ce este persoana umana.

Ar fi absurd sa pretindem ca civilizatia crestina a atins vreodata o epoca de aur a armoniei sociale si fericirii sexuale. Este usor sa gasesti perioade de timp in istoria crestinatatii cand autoritatile bisericii erau obsedate de puritatea sexuala. Dar, asa cum recunoaste Rieff, crestinismul a reusit sa stabileasca o modalitate de valorificare a instinctului sexual, sa-l plaseze intr-o comunitate si sa-l directioneze pozitiv. Ceea ce face ca epoca noastra sa fie diferita de cea trecuta, spune Rieff, este ca noi am incetat sa credem in cadrul cultural crestin, dar am facut imposibila si credinta in orice alt cadru decit restrangerea pasiuniilor individuale canalizate creativ in scopuri comune.

Mai degraba, in epoca moderna, am inversat rolul culturii. In loc de a ne invata ceea ce trebuie sa ne priveze de a fi civilizat, avem o societate care ne spune ca ne vom gasi sensul si scopul prin eliberarea de vechile prohibitii. Asta a ajuns sa fie o poveste complicata care implica cresterea umanismului, si aparitia Iluminismului si a modernitatii. Filosoful Charles Taylor scrie in magistrala sa religioasa si culturala A Secular Age („O Era Seculara): “Intreaga atitudine etica a modernilor presupune si urmeaza de la moartea lui Dumnezeu”. A fi modern inseamna a crede in dorintele individuale ca locus al autoritatii si a auto-definirii.