Cine nu poate urî se poate mantui?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de heaven

exista mult prea multa axare pe pacat si combaterea lui,cand,acesta este doar un efect al unor aspecte mult mai profunde.
Combatem efectul,insa ignoram cauza.

Să fiu iertat: eu cred că aici se află o neînţelegere serioasă a păcatului şi o schemă de gândire psihologistă. (Nu psihologică, ci psihologistă, abuzivă şi facilă.) Această modalitate de interpretare cred că e superficială şi falsă. Cad eu însumi de foarte multe ori în capcana asta, dar am început să-mi dau seama de ea.
Dacă reducem păcatul doar la un comportament observabil, atunci e posibil să fie şi aşa cum spui.
Însă păcatul este un continuum: se petrece mai întâi în conţinuturi "mult mai profunde" şi avansează treptat spre comportamente şi conduite observabile (de către persoana în cauză sau de către alţii).
Tocmai de aceea Biserica ne primeşte la Spovedanie nu doar cu păcatele văzute ci şi cu cele nevăzute, nu doar cu păcatele prin faptă observabilă, ci şi cu păcatele făcute cu gândul, cu atitudinea, cu simţirea păcătoasă etc. Nu doar cu cele pe care le ştim (adică le cunoaştem efectul de suprafaţă concretizat în gând, emoţie sau faptă - fizică, verbală), ci şi pe cele pe care nu le ştim. Despre care spunem la Spovedanie că sunt încă mai mari decât acelea pe care le-am spovedit.

Procesul numit păcat e mai larg decât se vede un vârf comportamental de iceberg.
Masa ascunsă a păcatului e tot păcat: gânduri, simţăminte, atitudini, scheme, tipare, obişnuinţe, trăsături, în fine o întreagă alcătuire psihică până în inima şi rărunchii omului. Cauza păcatului vizibil e o lume păcătoasă invizibilă dar deplin lucrătoare în om. Stăpână pe el, în el. Ne poartă, ne joacă precum păpuşarul joacă o marionetă.

De aceea şi spunem că Dumnezeu citeşte în rărunchii omului, că El cunoaşte cel mai bine inima noastră şi că putem să avem mari surprize, ca tot fariseul orb dealtfel, când din impecabili ne trezim în fundul iadului. ("Vai vouă,..., morminte frumos văruite...")
Păcatul lucrează foarte adînc în noi. Tocmai pentru a-l elimina treptat, se fac ani şi zeci de ani anumite demersuri de curăţire, de pocăinţă etc. Asceza creştină e un proces de-o viaţă. Dumnezeu ne dă şansă o viaţă ca să aruncăm mormântul păcatului dinlăuntrul nostru. Să aibă loc, aşadar, o înviere în locul morţii lăuntrice.
Păcatul lucrează foarte adânc. Ceea ce spunem noi pe o listă de spovedanie sunt doar roadele faptice, cele mai superficiale, mai de suprafaţă, ale păcatului. Alţii însă se spovedesc mult mai profund, ne-am cruci dacă am auzi cum se spovedeşte un om îmbunătăţit. Sunt cu adevărat taine, acelea pe care le spune. Taine pentru noi, cei superficiali.

Nu există "cauze mai profunde" decât păcatul. Păcatul este prima şi ultima cauză a nenorocirii omeneşti. O coloană de apă murdară e apă murdară şi deasupra şi la mijloc şi mai sus şi mai jos. Peste tot. Din izvor în vărsare. Din inimă până la gând şi faptă.
Iar o flacără de foc e pretutindeni numai foc, în conţinutul ei.

Păcatul e despărţire de Dumnezeu. O întreagă lume personală stă despărţită de Dumnezeu.
Noi listăm de obicei formele exterioare ale acestei despărţiri, forme care revin iar şi iar în conştiinţa noastră şi în fapte. Pentru că păcatul e cuibărit adânc în inimă, într-un izvor tainic. Pe care să ne ajute Dumnezeu să-l lichidăm cu fiecare zi ce trece, prin Harul Lui. Să ne prefacă Domnul, cu alegerea/participarea noastră liberă, în izvor de apă curată şi de foc dumnezeiesc! AMIN+

[Parascheva16]

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...cat-80578.html

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pacate/desprepacat.htm

http://www.sfaturiortodoxe.ro/_pacate.htm

Aceste site-uri contin doar minimul. In cartile Sfintilor este mult mai detaliat.

Totul pleaca de la pacate. Pacatele tale, pacatele parintilor, pacatele bunicilor...este un lant. Anumite comportamente pot fi influentate de ce ai patit in copilarie de exemplu, dar ce ai patit in copilarie tot din vina pacatelor este, poate nu pacatul tau, ci pacatul parintilor sau aproapelui. Efectul tot de la pacat vine. Pana la urma, nu am ajuns in starea in care ne aflam din cauza pacatului savarsit de Adam si Eva?

Apoi, sunt ispitele diavolului. Ce facem cu ele?! Doar stim din pateric cati monahi au fost ispititi si au cazut in pacat din cauza diavolului, iar diavolul nu poate fi biruit prin psihologie, ci prin Hristos. Si mirenii au ispite, nu asa mari ca si pustinicii, dar au. E suficient numai sa te uiti pe strada.

Duhovnicii au pus mereu accent pe pacat si birunta asupra pacatului. Sa luam aminte de la ei si cand vine vorba de acest subiect, sa le punem invatatura lor mai presus de orice, mai ales cand vine vb. despre acei duhovnici care au ajuns Sfinti.

[heaven]

În prealabil postat de cezar_ioan

Să fiu iertat: eu cred că aici se află o neînţelegere serioasă a păcatului şi o schemă de gândire psihologistă. (Nu psihologică, ci psihologistă, abuzivă şi facilă.) Această modalitate de interpretare cred că e superficială şi falsă. Cad eu însumi de foarte multe ori în capcana asta, dar am început să-mi dau seama de ea.
Dacă reducem păcatul doar la un comportament observabil, atunci e posibil să fie şi aşa cum spui.
Însă păcatul este un continuum: se petrece mai întâi în conţinuturi "mult mai profunde" şi avansează treptat spre comportamente şi conduite observabile (de către persoana în cauză sau de către alţii).
Tocmai de aceea Biserica ne primeşte la Spovedanie nu doar cu păcatele văzute ci şi cu cele nevăzute, nu doar cu păcatele prin faptă observabilă, ci şi cu păcatele făcute cu gândul, cu atitudinea, cu simţirea păcătoasă etc. Nu doar cu cele pe care le ştim (adică le cunoaştem efectul de suprafaţă concretizat în gând, emoţie sau faptă - fizică, verbală), ci şi pe cele pe care nu le ştim. Despre care spunem la Spovedanie că sunt încă mai mari decât acelea pe care le-am spovedit.

Procesul numit păcat e mai larg decât se vede un vârf comportamental de iceberg.
Masa ascunsă a păcatului e tot păcat: gânduri, simţăminte, atitudini, scheme, tipare, obişnuinţe, trăsături, în fine o întreagă alcătuire psihică până în inima şi rărunchii omului. Cauza păcatului vizibil e o lume păcătoasă invizibilă dar deplin lucrătoare în om. Stăpână pe el, în el. Ne poartă, ne joacă precum păpuşarul joacă o marionetă.

De aceea şi spunem că Dumnezeu citeşte în rărunchii omului, că El cunoaşte cel mai bine inima noastră şi că putem să avem mari surprize, ca tot fariseul orb dealtfel, când din impecabili ne trezim în fundul iadului. ("Vai vouă,..., morminte frumos văruite...")
Păcatul lucrează foarte adînc în noi. Tocmai pentru a-l elimina treptat, se fac ani şi zeci de ani anumite demersuri de curăţire, de pocăinţă etc. Asceza creştină e un proces de-o viaţă. Dumnezeu ne dă şansă o viaţă ca să aruncăm mormântul păcatului dinlăuntrul nostru. Să aibă loc, aşadar, o înviere în locul morţii lăuntrice.
Păcatul lucrează foarte adânc. Ceea ce spunem noi pe o listă de spovedanie sunt doar roadele faptice, cele mai superficiale, mai de suprafaţă, ale păcatului. Alţii însă se spovedesc mult mai profund, ne-am cruci dacă am auzi cum se spovedeşte un om îmbunătăţit. Sunt cu adevărat taine, acelea pe care le spune. Taine pentru noi, cei superficiali.

Nu există "cauze mai profunde" decât păcatul. Păcatul este prima şi ultima cauză a nenorocirii omeneşti. O coloană de apă murdară e apă murdară şi deasupra şi la mijloc şi mai sus şi mai jos. Peste tot. Din izvor în vărsare. Din inimă până la gând şi faptă.
Iar o flacără de foc e pretutindeni numai foc, în conţinutul ei.

Păcatul e despărţire de Dumnezeu. O întreagă lume personală stă despărţită de Dumnezeu.
Noi listăm de obicei formele exterioare ale acestei despărţiri, forme care revin iar şi iar în conştiinţa noastră şi în fapte. Pentru că păcatul e cuibărit adânc în inimă, într-un izvor tainic. Pe care să ne ajute Dumnezeu să-l lichidăm cu fiecare zi ce trece, prin Harul Lui. Să ne prefacă Domnul, cu alegerea/participarea noastră liberă, în izvor de apă curată şi de foc dumnezeiesc! AMIN+

Desigur,este parerea dumneavoastra si o respect!
As avea,totusi,o intrebare sa va pun,daca m-ati putea ajuta sa ma lamuresc...dupa cum stim,in timpurile in care Iisus predica multimilor,oamenii isi aduceau copiii la el pentru binecuvantare.Ucenicii,insa,i-au certat spunandu-le sa nu il oboseasca pe Iisus,dar,Acesta i-a oprit spunandu-le:

"Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti,ca a unora ca acestia este Imparatia Lui Dumnezeu!"

Din aceasta,eu inteleg ca noi, ca si copii suntem fara de pacat.Iar,daca pacatul este radacina si nu efectul,atunci cum ajungem noi,din acei copii,fiinte fara de pacat, sa ne transformam in niste pacatosi?Ce genereaza aceasta tranzitie?Care sunt factorii care contribuie la aceasta metamorfoza?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de heaven

"Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti,ca a unora ca acestia este Imparatia Lui Dumnezeu!"

Din aceasta,eu inteleg ca noi, ca si copii suntem fara de pacat.Iar,daca pacatul este radacina si nu efectul,atunci cum ajungem noi,din acei copii,fiinte fara de pacat, sa ne transformam in niste pacatosi?
Ce genereaza aceasta tranzitie?
Care sunt factorii care contribuie la aceasta metamorfoza?

Cauza este insusi acest trup contaminat, stricacios.

Nici copiii nu sunt imaculati - pentru ca au un trup.

Gandurile au ca suport “picaturile esentiale” (baza hormonala, chimica) si o retea complexa de “curenti” (trasee nervoase).

Daca in copilarie “picaturile sunt clare” si din abundenta, iar “curentii” curg lin, pe masura ce imbatranim “picaturile” se imputineaza si isi pierd din puritate, iar curentii nervosi incep sa curga cu greutate pe diferite trasee.

Procesul de impurificare a bazei este natural.

Daca baza este impura si gandurile devin impure.

Practica spirituala poate opri acest proces intern si chiar reinversa.

Chiar daca trupul imbatraneste, picaturile esentiale si curentii nervosi pot fi complet purificati, astfel ca gandurile devin si ele limpezi si virtuoase.

Deci acest trup poate fi drumul nostru spre iad dar si spre Imparatie.

[heaven]

În prealabil postat de florin.oltean75

Cauza este insusi acest trup contaminat, stricacios.

Nici copiii nu sunt imaculati - pentru ca au un trup.

- sincera sa fiu,ma tem ca nu imi este prea clar...atunci,ce l-ar fi facut pe Iisus sa spuna despre copii ca "a unora ca acestia este Imparatia Lui Dumnezeu?" Oare si fara a fi imaculati putem intra in rai?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de heaven

- sincera sa fiu,ma tem ca nu imi este prea clar...atunci,ce l-ar fi facut pe Iisus sa spuna despre copii ca "a unora ca acestia este Imparatia Lui Dumnezeu?" Oare si fara a fi imaculati putem intra in rai?

"Tot ce este necurat nu poate intra in Imparatia Lui Dumnezeu"

Iisus a postulat necesitatea "inocentei" pentru atingerea mantuirii.

Nu exista alta usa prin care sa se intre in "Imparatie".

Copiii sunt un exemplu inteligibil de inocenta, chiar daca aceasta nu este perfecta.

Iisus a exemplificat pedagogic, intuitiv, virtutea "inocentei".

-------------------------

"Inocenta" inseamna "fara parere de sine", in consecinta "fara iubire de sine".

Studiul "inocentei" este foarte aprofundat in budism.

Nu stiu daca ortodoxia are o definitie a inocentei validata canonic.

[freehugs]

În prealabil postat de florin.oltean75

"Tot ce este necurat nu poate intra in Imparatia Lui Dumnezeu"

Iisus a postulat necesitatea "inocentei" pentru atingerea mantuirii.

Nu exista alta usa prin care sa se intre in "Imparatie".

Copiii sunt un exemplu inteligibil de inocenta, chiar daca aceasta nu este perfecta.

Iisus a exemplificat pedagogic, intuitiv, virtutea "inocentei".

-------------------------

"Inocenta" inseamna "fara parere de sine", in consecinta "fara iubire de sine".

Studiul "inocentei" este foarte aprofundat in budism.

Nu stiu daca ortodoxia are o definitie a inocentei validata canonic.

Deja sar peste multe postari pentru a ajunge sa le citesc pe toate ale lui florin.oltean.
Multe adevaruri devin disponibile celui care cauta: uitasem aspectul extrem de important al urii pentru pacate, dar din ce am mai citit e mai important sa-ti concentrezi atentia pe iubirea lucrurilor virtuoase, nu-i asa ?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de freehugs

Deja sar peste multe postari pentru a ajunge sa le citesc pe toate ale lui florin.oltean.
Multe adevaruri devin disponibile celui care cauta: uitasem aspectul extrem de important al urii pentru pacate, dar din ce am mai citit e mai important sa-ti concentrezi atentia pe iubirea lucrurilor virtuoase, nu-i asa ?

Sunt momente cand putem uri pacatele,
sunt momente cand iubim cu tot sufletul.

Important este sa putem accesa aceste trairi functie de continutul experientelor mundane.

Aceasta capabilitate este rodul unei bune instruiri psihologice.

În prealabil postat de heaven

"Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti,ca a unora ca acestia este Imparatia Lui Dumnezeu!"

Din aceasta,eu inteleg ca noi, ca si copii suntem fara de pacat.

Înțelesul ar putea fi altul. Domnul nu îi primește pentru lipsa lor de păcat, ci pentru receptivitatea lor. Copiii sunt neformați, receptivi, maleabili. Ei sunt gata să primească împărăția cu inima deschisă, în timp ce maturii s-au obișnuit deja să meargă pe căi bătătorite, să înțeleagă în felul lor, s-au rigidizat.
În sensul ăsta trebuie să devenim și noi precum pruncii, adică să ne înmuiem inimile, să ne așezăm într-o stare potrivită de ascultare (receptivitate) față de Tatăl, să-I fim lui prunci.

[heaven]

În prealabil postat de N.Priceputu

Înțelesul ar putea fi altul. Domnul nu îi primește pentru lipsa lor de păcat, ci pentru receptivitatea lor. Copiii sunt neformați, receptivi, maleabili. Ei sunt gata să primească împărăția cu inima deschisă, în timp ce maturii s-au obișnuit deja să meargă pe căi bătătorite, să înțeleagă în felul lor, s-au rigidizat.
În sensul ăsta trebuie să devenim și noi precum pruncii, adică să ne înmuiem inimile, să ne așezăm într-o stare potrivită de ascultare (receptivitate) față de Tatăl, să-I fim lui prunci.

Multumesc pentru aceasta frumoasa completare!
Personal,tind sa cred ca masura cu care cantareste omul nu este aceiasi cu care cantareste Dumnezeu...poate unii dintre noi considera copiii ca avand pacate,insa,Dumnezeu cauta la sufletul omului,exact cum frumos ai spus si tu N.Priceputu: la cat de "deschisa,receptiva si maleabila" este inima noastra in fata lui Dumnezeu,mai presus decat la multimea pacatelor sale!Caci degeaba facem ca scop al existentei noastre necaderea in pacat,daca inima noastra ramane stearpa si lipsita de iubire!
Talharul de pe cruce a fost mantuit,in pofida pacatelor sale,pentru ca a crezut si si-a deschis inima in fata Lui.Acolo nu a fost vorba despre o spovedanie a mintii,ci a sufletului,a unui om care isi traia ultimele clipe din viata in agonie...iar pentru aceste ultime clipe dintr-o viata de om,cand acest talhar si-a deschis sufletul,Dumnezeu i-a deschis usa Raiului:

"Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca 23, 39-43)

Ne nastem deschisi catre Dumnezeu,"neformati"...dupa cum a spus N.Priceputu si intrebarea ar fi CINE ne formeaza astfel incat sa ne indepartam de Dumnezeu?Cum ajungem din acei copii cu inima deschisa si plina de iubire,de Dumnezeu,de oameni si fata de intreaga creatie,la stadiul de impietrire sufleteasca si departare de Dumnezeu in care ne aflam cei mai multi dintre noi?Si cum putem sa ne intoarcem la acel stadiu initial de inocenta,deschidere si iubire,de comuniune cu Dumnezeu?Insa,la asta cred ca deja a raspuns colegul nostru:

"să devenim și noi precum pruncii, adică să ne înmuiem inimile- si oare cum putem face asta daca nu prin Iubire?, să ne așezăm într-o stare potrivită de ascultare (receptivitate) față de Tatăl, să-I fim lui prunci!"...da,frumos,draga frate si iti multumesc!