Cine nu poate urî se poate mantui?

[Parascheva16]

În prealabil postat de heaven

Cumva este doar un fel de a spune ca uram pacatul si nu omul...si pacatul de catre cine este comis,nu tot de om?Nu vine din niste trasaturi personale si profunde ale fiintei sale?
Iubirea presupune acceptare de sine si a celorlalti si nu are nimic a face cu incurajarea pacatelor,ci cu vindecarea sufletului.Nu este suficient sa ii spui unui om ca x sau y lucru este pacat si sa ii induci ca este necesar sa se urasca pentru asta!Stiu ca poate parea exagerat,insa daca dam perdeluta subtilitatilor la o parte,cam asta este mesajul care patrunde direct in subconstientul sau!
Pacatul este doar un efect al unor suferinte profunde ale fiintei umane,care tocmai de neacceptare,ura,violenta sau pierderi majore din viata sa au fost produse.Este important sa intelegem ca nu prin atacarea efectului,un om poate fi ajutat,ci prin a-l calauzi spre vindecarea cauzei,a ranii,de multe ori foarte adanci, din sufletul sau care il conduce spre a comite acel pacat.Iar ranile sufletului doar prin iubire si iertare pot fi vindecate.Oare nu tocmai de aceea mergem la spoveanie?Pentru ca avem nevoie sa fim iertati si sa ne iertam in acelasi timp noi pe noi insine?Oare nu de aceea suntem atat de insetati de iubirea lui Dumnezeu si o cautam in fel si chip,pentru ca sufletul nostru are nevoie de ea pentru a se vindeca?
Pentru ce,oare,acest cult pentru promovarea fricii si urii in randul crestinilor,cand iertarea si iubirea sunt tot ceea ce avem nevoie pentru a ne vindeca sufletul si a ne mantui?
Frica si controlul ar fi necesare doar daca am trai o credinta falsa,iluzorie,din ratiune si nu din inima,iar atunci avem nevoie de cat mai multe mijloace de control pentru a ingropa cat mai adanc in noi orice scapare a ceea ce suntem in realitate.Este ca si cum am purta o masca si ne-am preface ca noi suntem acea masca.
Se spune despre constiinta ca ar fi al saptelea simt al omului.Este ceea ce ne inalta ca fiinte umane,pentru ca aceasta constiinta,traita autentic,nu are legatura cu vreo norma,lege,porunca,frica sau ura autoimpusa ori indusa.Toate acestea din urma izvorasc din minte,din cap,in timp ce constiinta adevarata isi are radacinile in inima noastra.
Ca un mic exemplu:Una este o persoana care,sa spunem, nu isi inseala partenerul de viata,pentru ca se teme sa incalce normele sociale,divine s.a.m.d. si alta este cel care,nu ar putea sa il tradeze pe omul de langa el,pentru ca,pur si simplu a-i produce o suferinta fiintei dragi l-ar rani enorm chiar pe el insusi...
Despre asta vorbim...despre credinta traita in ratiune si cea izvorata din inima.Avem nevoie,desigur si de ratiune,insa sufletul este cel mai important si ,daca ele nu conlucreaza armonios prin intelepciunea atat a mintii,cat si a inimii,rezulta ca traim o incongruenta si ambivalenta afectiva si chiar spirituala...

Asta spun duhovnicii, sa uram pacatul si nu omul. Si are sens si e perfect logic.
Duhovnicii cand au spus ca uram pacatul si nu omul, nu s-au referit la a spune in fata tuturor celor care gresesc si sa la scoti ochii! Nu stiu de unde se trag concluziile astea. Si sa stii, in anumite situatii, unii oameni chiar trebuie scuturati putin ptr. a se trezi la realitate. Doar nu crezi ca duhovnicii cand cearta putin o fac din rautate?! De multe ori o cearta dovedeste mai multa iubire decat tacerea sau mangaierea pe crestet. Bine, aici e vorba si de alt fel de relatie, nu de primul om intalnit pe strada.

Uram pacatul, da. Cand vedem ca cineva greseste, nu incepem sa ii punem etichete si sa il clevetim, ci ne gandim ca este si el om ca noi toti si a facut si el o greseala, ne gandim ca se poate pocai si ca Dumnezeu il iubeste chiar si cand greseste. Cand spunem ca uram avortul, ne referim la crima in sine, nu la femeile care fac asta. Cand spunem ca uram hotia, ne referim la fapta in sine si nu la omul care fura din diverse motive. Lista poate continua. Sunt atatia oameni care au facut fapte rele si s-au pocait, unii ajugand chiar Sfinti. Cand spunem ca diferentiem omul de pacat, ne gadim ca de cele mai multe ori acele pacate nu se fac din rautatea omului, caci Dumnezeu nu creaza nimic rau, ci in slabiciunea fiintei cazute. Cred ca este destul de evident la ce se refera duhovnicii cand spun ca uram pacatul si nu pacatosul.