Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

heaven, cred că putem privi frica şi din perspectiva de a nu supăra pe cineva care te iubeşte şi pe care îl iubeşti. Sunt de acord însă că această frică nu trebuie să ne inhibe, ci să ne determine să ne purtăm, să trăim cu grijă, cu atenţie, încercând să deosebim binele de rău şamd.

Iar sintagma acestui topic, am mai spus-o, se potriveşte într-un anumit context. Căci ispitele, supărările, greutăţile, tristeţea apar în viaţa noastră vrând-nevrând. Atunci nu trebuie să ne pierdem nădejdea, chiar dacă mintea noastră este "în iad".

Iar dacă Dumnezeu ne dă bucurii, nu văd cum le-am putea refuza. Ştiu însă că bucuriile în această viaţă sunt vremelnice, trecătoare, şi atunci, în bucurie, putem aveam conştiinţa că de a-i mulţumi lui Dumnezeu şi pentru bune, şi pentru cele mai puţin bune care au fost şi care vor urma.

Mai cred că frica are şi efect educativ. Din experienţă pot spune că omul, simţindu-se iubit, fiind tratat cu bunătate, poate să ajungă să creadă că toate i se cuvin şi să "sară cumva calul", sau să "întindă coarda"... înţelegeţi ce vreau să spun. Căci nu suntem suficient de maturi şi responsabili. De fapt vorbesc despre mine. Atunci Dumnezeu ne mai dă câte o palmă, ca să ne aducă pe drumul cel bun, din marea Sa iubire. Palma asta ne învaţă şi frica de El. Poate de aceea frica este pusă înaintea iubirii. Căci cine nu a simţit şi pedeapsa lui Dumnezeu, are o imagine trunchiată a Lui. Oricum nu ajungem noi, sau eu, la o cunoaştere completă a lui Dumnezeu. Dar faptul că e şi drept, nu numai bun, nu trebuie uitat.

Încerc să-mi explic de ce şi frica de Dumnezeu e bună.

[vsovivivi]

Însă nu este zis şi scris 'în iad' ci ''la iad, adică la seiful din bancă unde ţi-ai dat credinţa din inima ta căci acolo unde îţi este comoara acolo îţi va fi şi inima ta.

Cine e iadul şi cine or fi porţile iadului?.. de trebuie să-ţi ţi mintea în ei... însă fără să deznădăjduieşti!
Mincinoşii păcălici cuibăriţi în eul din tine, acolo unde este frică smintită de Dumnezeu, acolo unde este sofismul superstiţios lipit şi unit cu frica cea bună.