![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
heaven, cred că putem privi frica și din perspectiva de a nu supăra pe cineva care te iubește și pe care îl iubești. Sunt de acord însă că această frică nu trebuie să ne inhibe, ci să ne determine să ne purtăm, să trăim cu grijă, cu atenție, încercând să deosebim binele de rău șamd.
Iar sintagma acestui topic, am mai spus-o, se potrivește într-un anumit context. Căci ispitele, supărările, greutățile, tristețea apar în viața noastră vrând-nevrând. Atunci nu trebuie să ne pierdem nădejdea, chiar dacă mintea noastră este "în iad". Iar dacă Dumnezeu ne dă bucurii, nu văd cum le-am putea refuza. Știu însă că bucuriile în această viață sunt vremelnice, trecătoare, și atunci, în bucurie, putem aveam conștiința că de a-i mulțumi lui Dumnezeu și pentru bune, și pentru cele mai puțin bune care au fost și care vor urma. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Mai cred că frica are și efect educativ. Din experiență pot spune că omul, simțindu-se iubit, fiind tratat cu bunătate, poate să ajungă să creadă că toate i se cuvin și să "sară cumva calul", sau să "întindă coarda"... înțelegeți ce vreau să spun. Căci nu suntem suficient de maturi și responsabili. De fapt vorbesc despre mine. Atunci Dumnezeu ne mai dă câte o palmă, ca să ne aducă pe drumul cel bun, din marea Sa iubire. Palma asta ne învață și frica de El. Poate de aceea frica este pusă înaintea iubirii. Căci cine nu a simțit și pedeapsa lui Dumnezeu, are o imagine trunchiată a Lui. Oricum nu ajungem noi, sau eu, la o cunoaștere completă a lui Dumnezeu. Dar faptul că e și drept, nu numai bun, nu trebuie uitat.
Încerc să-mi explic de ce și frica de Dumnezeu e bună. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Însă nu este zis și scris 'în iad' ci ''la iad, adică la seiful din bancă unde ți-ai dat credința din inima ta căci acolo unde îți este comoara acolo îți va fi și inima ta.
Cine e iadul și cine or fi porțile iadului?.. de trebuie să-ți ți mintea în ei... însă fără să deznădăjduiești! Mincinoșii păcălici cuibăriți în eul din tine, acolo unde este frică smintită de Dumnezeu, acolo unde este sofismul superstițios lipit și unit cu frica cea bună. Last edited by vsovivivi; 29.05.2013 at 16:55:18. |
|
|