Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte

[glykys]

În prealabil postat de dobrin7m

Cu vreo 20 ani in urma am facut un avort. Era in perioada ratacirii mele, in perioada mea de crestin cu numele. Si in timpul interventiei am fost adormita , anestezie generala. Imi amintesc cum la numaratoarea anestezistului, am pierdut contactul cu lumea inconjuratoare, insa greu de explicat este simtamantul de atunci. Ca si cum acea perioada cat am fost adormita nu am existat. Cand mi-am revenit, constiinta mea, ratiunea mea a reluat totul de unde lasasem. Nu stiam cat timp a trecut, daca a trecut vreun timp anume, daca s-a intamplat ceva cu mine sau nu, simteam ca si cum as fi inchis ochii pentru o clipita si apoi i-am deschis continuandu-mi existenta. Acum privind in urma inteleg: ca un suflet mort in trup viu asta eram.

omul, cand se afla in stare de pacat este mort duhovniceste. traieste iadul inca de pe acest pamant. daca atunci , in timpul acelei interventii muream, de fapt schimbam un fel de moarte cu alta moarte, cu iadul. Prin propriile mele alegeri ma condamnasem la moartea sufleteasca, ma condamnasem la iad. Cred ca mergeam direct in iad fara o judecata particulara ca acel pacatos din vedenia Sf. Macarie, caci ce fapta buna ar fi putut balansa totul anuland pacatul infaptuit?

Insa Domnul s-a milostivit de mine, si mi-a despietrit inima. M-am cait, ma caiesc, am plans si plang. Si acum, dupa 20 ani, cand am fost din nou anesteziata general, o interventie medicala plus biopsie, am avut parte de bucuria iubirii dumnezeiesti, a iubiriii Maicii Domnului, a blandetei sale. Cand am adormit, nu a mai fost intuneric si nimic, nu a mai fost ca o inexistenta ci ca o continuare a vietii plina de blandetea si iubirea Maicii Domnului si a lui Dumnezeu. M-am trezit din anestezie plina de fericire, de incredere si de iubire de Dumnezeu.

Puteti posta aceasta marturie personala si pe topicurile referitoare la avort? Ne plangeam mai multe persoane ca se vorbeste doar teoretic pe acele topicuri si ca nu sunt si marturiile si exemplele unor persoane care au facut avort.

[Parascheva16]

În prealabil postat de glykys

Puteti posta aceasta marturie personala si pe topicurile referitoare la avort? Ne plangeam mai multe persoane ca se vorbeste doar teoretic pe acele topicuri si ca nu sunt si marturiile si exemplele unor persoane care au facut avort.

Doamna a mai postat marturia ei pe topicul cu feritilizare in vitro, unde se vorbea si de avort, caci sunt conectate. :)

(imi cer iertare daca nu trebuia sa ma bag)

[dobrin7m]

În prealabil postat de Parascheva16

Doamna a mai postat marturia ei pe topicul cu feritilizare in vitro, unde se vorbea si de avort, caci sunt conectate. :)

(imi cer iertare daca nu trebuia sa ma bag)

da, da, am mai postat.
as dori sa mai spun doar ca Domnul este atat de milostiv, de bun si de iubitor incat primeste pe tot pacatosul care se pocaieste cu adevarat, in sufletul sau, nu formal , in exterior, spun la duhovnic, fac un canon si gata. Iar pocainta adevarata inseamna plansul si cainta toata viata, purtata si simtita in inima mereu pana in clipa mortii.
Oricine are o sansa la mantuire, chiar si femeile care au facut un avort. Deci dragele mele femei, care ati facut avort, realizati pacatul, si cereti Domnului sa va daruiasca in inima plansul pocaintei de toata viata , spovediti, plangeti si nadajduiti, ca Dumnezeu va iubeste si pe voi ca doar Bunul nu vrea moartea pacatosului.

[dobrin7m]

As dori sa spun cate ceva despre perceptia noastra asupra mortii. Cum vedem noi moartea si cum o percepem. Atata timp cat suntem sanatosi si nu vedem nici un motiv care sa ne puna fata in fata cu moartea, mai mereu avem o perceptie gresita, ca ceva foarte indepartat, ceva la care stim ca vom ajunge in viitor, insa un viitor indefinit. Aceasta estompeaza evenimentul si creaza o iluzie " eu sunt puternic si nu voi muri curand, mai am mult de trait". Privim la cei din jurul nostru care mor si le cautam justificari de genul: era batran, era bolnav, a fost neatent, etc , justificari menite sa ne mentina starea de iluzie. aceasta iluzie ne adoarme constiinta si inlesneste pacatul. ne face sa spunem, am vreme sa ma pocaiesc, este timp.

Eu mi-am schimbat perceptia intr-o singura noapte. am constientizat ca pot muri maine si ca se poate muri fie tanar, fie batran, fie sanatos, fie bolnav. este ca o trezire dintr-un somn greu. de obicei suferintele date de boli grave ne trezesc din iluzia unei morti indepartate. cand realizezi ca timpul tau e relativ scurt atunci constientizezi si evenimentul mortii. dar ar trebui ca toti, si sanatosi fiind sa putem avea constiinta asupra mortii ca pe ceva care poate fi chiar maine. ca de fapt ce inseamna cativa ani in plus de viata unii fata de altii? privind din perspectiva vietii si a mortii si a faptului va toti suntem datori cu o moarte.
Fara increderea deplina in Dumnezeu, omul trece cu greu peste starea ca poti muri maine. Deci cu cat vedem ca moartea este mai indepartata, si traim iluzia aceasta cu atat avem o credinta mai slaba in Dumnezeu si mai puternica in noi insine. cand credinta ta este mare, deplina, totala, atunci poti privi cu nadejde o eventuala moarte mai apropiata. de aceea sfintii au privit moartea ca o nunta.

omul fara credinta cand e pus in fata unei morti grabnice crede ca totul s-a sfarsit si sufera un fel de soc psihic care ii imbolnaveste mai tare trupul si grabeste moartea.
omul cu credinta mare nu sufera socul ci dimpotriva nadajduieste in vindecare prin mila Domnului. trupul sau se poate vindeca prin voia Domnului.

perceptia asupra mortii este foarte importanta in stoparea pacatului, in curatirea sufletului, in pocainta noastra.

si acum un cuvant al Par. Arsenie Papacioc
"viaţa înseamnă moarte continuă. Si sigur o să ajungă vorba asta şi la Preasfinţitul Serafim de la Rosenberg [Nurnberg, probabil, n.n.], cu care sunt prieten. Nu se poate fără jertfă. Ca să luminezi, trebuie să jertfeşti. Măsura iubirii lui Dumnezeu este dincolo de închipuire. Ne iubeşte, dar asta nu înseamnă că putem să speculăm iubirea lui. Hristos ne-a dat exemplu prin propria viaţă. A murit, dar moartea lui n-a fost o tragedie. O tragedie – dar de o mare frumuseţe – e “Romeo şi Julieta”. Bernardin de Saint-Pierre a scris o tragedie mai frumoasă decât cea a lui Shakespeare, “Paul şi Virginia”. Au iubit şi au pierit. În învăţătura creştină, moartea nu este pierdere. Ai noştri, martirii, sunt eroi, măcar că i-au spintecat şi le-au tăiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adăugat la veşnicie. Pentru că viaţa pe pământ nu e altceva decât pregătirea pentru cealaltă viaţă. Cum zice Mantuitorul: “Şi a trecut de la moarte la viaţă!”. Auziţi? Viaţa e dincolo, şi noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viaţă…"

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/recom...te-spre-viata/ )