Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Este trebuinţă de discernământ şi chiar de foarte mult discernământ, atunci când cineva are de-a face cu suflete. In viaţa duhovnicească nu există o reţetă, o regulă. Fiecare suflet are propria sa calitate şi capacitate.

- Părinte, cum vor putea fi ajutate unele caractere dificile, sucite?
- Eu ca tâmplar am lucrat şi cu lemne sucite. Dar trebuie răbdare, pentru că lemnele răsucite dacă le rindeluieşti dintr-o parte ridică fibră, iar dacă le rindeluieşti din cealaltă parte, iarăşi ridică fibră. Le luam atunci cu rindeaua cu lamă dublă, puţin contra dintr-o parte, puţin din cealaltă, şi aşa le aduceam la socoteală. Deveneau chiar şi foarte frumoase, deoarece au şi ape plăcute şi nu crapă uşor; au multă rezistenţă. Dacă nu ştiai aceasta, se poate să te fi uitat la ele şi să le fi aruncat. Vreau să spun prin acestea că şi oamenii care au un caracter dificil, au înlăuntrul lor şi calităţi, şi dacă se lasă să-i lucrezi, pot face salturi mari în viaţa duhovnicească; însă trebuie să staruieşti destul timp.
Apoi, niciodată nu am folosit cuie mari ca să strâng două scânduri strâmbe, ci mai întâi le rindeluiam, le îndreptam şi apoi le uneam cu un cuişor. Nu le forţam să se strângă, pentru ca atunci când încercăm să unim două scânduri strâmbe cu cuie mari, se vor crăpa şi iarăşi vor ieşi din strânsoarea lor forţată. Şi atunci ce am câştigat?
Este trebuinţă de discernământ şi chiar de foarte mult discernământ, atunci când cineva are de-a face cu suflete. In viaţa duhovnicească nu există o reţetă, o regulă. Fiecare suflet are propria sa calitate şi capacitate. Există vase de mare capacitate şi vase de capacitate mică. Unele sunt din plastic, nu rezistă mult, iar altele sunt metalice şi rezistă. Atunci când duhovnicul ştie calitatea şi capacitatea sufletului, va acţiona potrivit cu posibilităţile şi cu moştenirea ereditară ce o are, precum şi cu sporirea ce a realizat-o. Purtarea lui va fi potrivită cu starea în care se află cel ce se spovedeşte, cu păcatele pe care le-a făcut şi cu o mulţime de alte elemente. Faţă de cel obraznic va lua aminte ca să nu-i dea drepturi de obrăznicie. Sufletul celui sensibil va căuta cum să-l ajute ca să înfrunte cu bărbăţie problemele lui.
De asemenea trebuie luare aminte să nu se bazeze cineva pe ceea ce vede la exterior la un om şi să nu creadă uşor cele pe care i le spun unii şi din aceasta să tragă concluzii, mai ales dacă nu are harisma de a vedea mai în profunzime. Unele scânduri, deşi se văd foarte tari pe dinafară, pe dinăuntru însă sunt numai fibre. După ce rindeluieşti puful ce îl au pe deasupra, atunci se arată ce sunt. Altele iarăşi, pe dinafară se văd a fi nefolositoare, însă pe dinăuntru sunt rezistente.
Mânuirea sufletului cere fineţe. Nu trebuie să se facă greşeli în reţete. Vedeţi, fiecare organism are nevoie de vitamina care îi lipseşte, iar fiecare boală de medicamentul potrivit.

[cristiboss56]

“Vei afla ușor într-un om lucrările parțiale ale multor altor virtuți, dar căutând în el mireasma smereniei, abia dacă o vei găsi. De aceea, este nevoie de multă smerenie pentru a dobândi acest lucru.”
Dacă-i analizezi pe oameni, la toți vei găsi cu ușurință unele virtuți sau unele nevoințe duhovnicești. Dacă vei căuta însă mireasma smereniei, abia de o vei găsi. Câte fapte bune avem fiecare dintre noi! Dar smerenie, câti avem?
De aceea este nevoie de multă smerenie. Varianța corectă este “silință” în loc de smerenie. Ca să dobândești smerenia, e nevoie să-ți zdrobești sinele, sa-l jertfești. Să te smerești înaintea oamenilor. E nevoie să-ti pui în acțiune existența ta cu silire, să o iei în serios și să spui: “Gata, smerenia este unealta mea!” Când vei face aceasta, smerenia va deveni proprietatea ta.


(Arhim. Emilianos Simonopetritul - Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Sfântul Isihie)

[cristiboss56]

Până când, Dumnezeul meu, vom rămâne leneşi şi nesimţitori faţă de marea noastră menire? Trimite-ne nouă puţină lumină!

Moara lucrează întotdeauna, ca şi mintea noastră. Vrei să ai o o producţie bună de faină? Aruncă, pune înăuntrul acestei mori grânele cele bune. Vrei să dobândeşti lacrimi, priveghere, bucurie, pace, etc.? Pune în moara minţii gânduri bune! De exemplu: gânduri despre suflet, despre amintirea morţii, despre judecată etc. şi atunci vei scoate o "făină" duhovnicească pe măsură. Dacă omul pune însă în moara minţii lui gânduri păcătoase, neapărat va avea ca rezultat păcatul. Să ne străduim întotdeauna să avem gînduri mântuitoare în mintea noastră, imagini folositoare, ca să nu-i facem loc satanei să le arunce pe-ale lui, să nu ne aducă gândurile şi închipuirile păcătoase. Acum depinde de intenţia omului, ce material îi va da minţii. Şi intenţia aceasta sau îl va umple de slavă, sau îl va osândi.
Ascultarea, tăierea voii, propria osândire, răbdarea în general, acestea întăresc sufletul, păstrează râvna şi lacrimile fierbinţi.
Să luăm aminte la viaţa noastră, să avem iubire şi răbdare în toate, să nu osândim, să alungăm gândurile cele rele, să ne smerim, să ne amintim de greul ceas al morţii şi al Judecăţii.
Până când, Dumnezeul meu, vom rămâne leneşi şi nesimţitori faţă de marea noastră menire? Trimite-ne nouă puţină lumină!
(Avva Efrem Filotheitul - Sfaturi duhovniceşti)

[cristiboss56]

Un om în care nu există nici o mişcare şi acţiune a duhului nu se află la nivelul demnităţii umane.


Acesta se exprimă în universala dorinţă pentru binele suprem şi se vede şi mai clar în nemulţumirea universală faţă de tot ceea ce este creat de om. Ce arată această nemulţumire? Ea arată faptul că nimic din ceea ce a fost creat nu este în stare să mulţumească duhul. Duhul vine de la Dumnezeu, el Îl caută pe Dumnezeu, el vrea să Îl guste şi, rămânând în legătură vie şi supus faţă de Dumnezeu, se odihneşte în el. Când ajunge la aceasta, el se află în pace, pe care nu a putut-o avea anterior. Oricât confort şi fericire omenească are o persoană, ea are foarte puţin. După cum ai observat deja. fiecare caută permanent. Oamenii caută şi găsesc ceva, dar după ce au găsit, ei dau la o parte şi încep să caute totul din nou, ca să poată arunca din nou ceea ce găsesc. Şi se continuă aşa la nesfârşit. Aceasta înseamnă că ei caută ceea ce este rău, în locul cel rău, şi nu ceea ce ar trebui ei să caute şi în locul potrivit. Nu este aceasta o dovadă clară că există o forţă în noi care ne trage spre Cer de la pământ şi de la durerile pământeşti?
Nu-ţi dau o explicaţie detaliată a tuturor acestor manifestări ale duhului, ci doar îţi îndrept gândurile către prezenţa duhului în noi şi îţi cer să mai meditezi puţin, ca să te convingi pe deplin că se află un duh în noi. Pentru că trăsătura specifică omului se află în duh. Sufletul uman ne ridică puţin deasupra nivelului animalelor, în timp ce duhul ne plasează puţin sub nivelul îngerilor. Desigur că înţelegi sensul diferitelor expresii ca „spiritul scriitorului”, „spiritul unui popor” şi aşa mai departe. Este suma totală a caracteristicilor distinctive reale, dar într-o anumită măsură ideale, care au înţelesul de ceva sigur, evaziv şi intangibil. La fel este şi „duhul uman”, „spiritul unui scriitor”, pe de altă parte, este văzut pur şi simplu ca ceva idealizat, pe când duhul uman este prezent într-un om ca o forţă vie, cu mişcări viabile şi senzoriale care îi atestă prezenţa.
Din ceea ce s-a spus, sper că vei ajunge la următoarea concluzie: Un om în care nu există nici o mişcare şi acţiune a duhului nu se află la nivelul demnităţii umane.


(Sf. Teofan Zăvorâtul, Viața duhovnicească și cum o putem dobândi, p. 58-59)

[cristiboss56]

În toate şi pentru toate aşează Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ, şi podoabă, şi nu te teme de vrajmaşi! Să te înfricoşezi doar dacă le faci pe toate fără Iisus.

Pomeneşte-L în tot locul pe Iisus, ca să găseşti în toate neputinţele medicamentul potrivit. Ai durere? Prin chemarea Numelui lui Iisus, vei găsi uşurare şi lumină! Ai mâhnire? Cheamă-L pe Iisus, şi mângâierea se va arata înlăuntrul inimii tale! Te cuprinde deznădejdea? Nu şovăi, pune-ţi nădejdile în Iisus, şi sufletul tău se va umple de îndrăzneală! Te năcăjesc gândurile trupeşti şi te atrag plăcerile simţurilor? Primeşte focul mistuitor al Numelui lui Iisus, şi aruncă neghina în cuptor! Te tulbură grijile lumeşti? Grăieşte: "Luminează-mă, Iisuse, cum să îmi rezolv problema, şi fă să mă port după voia Ta sfântă!" Şi degrabă te vei linişti, şi vei păşi cu nădejde.
În toate şi pentru toate aşează Numele lui Iisus ca temelie, acoperământ, şi podoabă, şi nu te teme de vrajmaşi! Să te înfricoşezi doar dacă le faci pe toate fără Iisus. Fără medicament să nu aştepţi vindecarea şi înlăturarea putreziciunii.


(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti)

[cristiboss56]

Sapă şi tu în tine însuţi şi rânduieşte-ţi viaţa în aşa fel, încât să nu trebuiască apoi să o schimbi.

Sapă şi tu în tine însuţi şi rânduieşte-ţi viaţa în aşa fel, încât să nu trebuiască apoi să o schimbi. Nu este corect ca omul lui Dumnezeu, care are luminarea Sfântului Duh, să facă greşeli. Păcat înseamnă greşeală, scăpătare, în timp ce a regreta înseamnă pocăinţă. Nu schimb, nu corectez, nu fac greşeli, am ajuns invulnerabil. Atât cât îmi este mie cu putinţă, sunt dator cu adevărat să nu păcătuiesc, să nu dau greş, să nu fac greşeli. "A păcătui de două ori nu e a bărbatului înţelept" (Aforism al lui Menandru). E nevoie să devin înţelept, un om statornic, pentru ca viaţa mea să fie întărită, astfel încât Dumnezeu să nu fie în pericol să cadă la picoarele mele.




(Arhim. Emilianos Simonopetritul - Cuvânt despre trezvie. Tâlcuire la Sfântul Isihie)

[cristiboss56]

Vrăjmaşul omului spune acestuia că Dumnezeu e iubitor de oameni şi dă iertare pentru păcate, dar să luăm seama că aceasta e viclenia dracilor.

Vrăjmaşul omului, ocrotitorul curviei, spune acestuia că Dumnezeu e iubitor de oameni şi dă iertarea pentru patima aceasta, ca una ce e naturală. Dar de vom lua seama la viclenia dracilor, vom vedea că după săvârşirea faptei, ei îl numesc Judecător drept şi fără milă. La început au făcut aşa, ca să ne îndemne la păcat; iar acum, ca să ne scufunde în deznădejde. Născându-se astfel întristarea şi deznădejdea, nu ne putem plânge pe noi, sau ocărî, sau căi pentru păcat. Iar când aceasta se stinge, ne ia iarăşi în primire tiranul cu motivul iubirii de oameni.



(Sf. Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Filocalia volumul al IX-lea, Cuvântul XV, pag. 229-230).