Casatoria cu o persoana divortata

[Parascheva16]

În prealabil postat de maria-15

este vorba despre un interviu luat parintelui si publicat in FAMILIA ORTODOXA(un numar mai vechi,cred ca de anul trecut).

Multumesc! Am sa caut in Fam.Ortodoxa. :)

[AGabriela]

Dar ferirea de nastere de prunci este un motiv real de divort?

P.S: Mentionez ca nu sunt eu in aceasta situatie ci un bun prieten din adolescenta (fac aceasta precizare deoarece am intalnit comentarii ce ma acuzau desi am precizat de la inceput). Cat despre parerea duhovnicului meu o stiu insa caut si alte pareri. Oare gresesc cu ceva?

Multumesc

În căsătorie problemele nu se tratează individual. Cei doi au împreună o problemă dacă unul din ei nu are în vedere mântuirea. Dacă celălalt o caută, însă, fiind una cu celălalt „în Hristos și în Biserică”, nu poate să o caute doar pe a sa proprie.
Mă tem ca nu cumva să caute să-și împace conștiința cu motive „canonice”, în care să-și transfere responsabilitatea divorțului.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AGabriela

Dar ferirea de nastere de prunci este un motiv real de divort?

Da. In practica catolica, aceasta ar putea fi o cauza de declarare a nulitatii casatoriei (CIC, canonul 1096). Mai general spus, sotul care, in raspar cu dorinta celuilalt sot, nu doreste copii nu si-a dat consimtamantul informat la casatorie, definita ca uniune intre un barbat si o femeie in vederea nasterii si cresterii copiilor. Avem, deci, consimtamant viciat. Pe de alta parte, trebuie observat ca, de multe ori, este si vina preotului aici, care incheie o astfel de "casatorie" fara sa se asigure ca mirii au inteles ce inseamna casatoria si care este principalul ei scop. Astfel, preotii cedeaza de multe ori prea usor la presiunea mirilor, nasilor, celorlalti nuntasi, care se grabesc, spun ca au facut deja pregatirile de nunta, neintelegand ca pregatirea de casatorie inseamna, de fapt, in primul rand catehizarea sotilor cu privire la Sacramentul Casatoriei si viata in comun.

Eu, daca as fi episcop si as declara nulitatea unei asemenea casatorii in care unul dintre soti nu a inteles rostul casatoriei, m-as interesa cine este presbiterul care a incheiat-o si as cere sa imi descrie cu amanuntul cum face pregatirea mirilor pentru casatorie, de vreme ce ei nu au stiut ce este aceea.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mai general spus, sotul care, in raspar cu dorinta celuilalt sot, nu doreste copii nu si-a dat consimtamantul informat la casatorie, definita ca uniune intre un barbat si o femeie in vederea nasterii si cresterii copiilor. Avem, deci, consimtamant viciat. Pe de alta parte, trebuie observat ca, de multe ori, este si vina preotului aici, care incheie o astfel de "casatorie" fara sa se asigure ca mirii au inteles ce inseamna casatoria si care este principalul ei scop. Astfel, preotii cedeaza de multe ori prea usor la presiunea mirilor, nasilor, celorlalti nuntasi, care se grabesc, spun ca au facut deja pregatirile de nunta, neintelegand ca pregatirea de casatorie inseamna, de fapt, in primul rand catehizarea sotilor cu privire la Sacramentul Casatoriei si viata in comun.

Eu, daca as fi episcop si as declara nulitatea unei asemenea casatorii in care unul dintre soti nu a inteles rostul casatoriei, m-as interesa cine este presbiterul care a incheiat-o si as cere sa imi descrie cu amanuntul cum face pregatirea mirilor pentru casatorie, de vreme ce ei nu au stiut ce este aceea.

De acord întru totul.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AGabriela

Cat despre parerea duhovnicului meu o stiu insa caut si alte pareri. Oare gresesc cu ceva?

Nu, dacă duhovnicul are păreri.
Dacă duhovnicul acceptă să stea la taifas şi să îşi dea cu părerea, problema e în primul rând a duhovnicului. Mă tem, însă, că mai degrabă consideraţi "părere" ceea ce e de fapt sfântă poruncă a Domnului, pe care cred că v-a reamintit-o şi, probabil, v-a tâlcuit-o părintele duhovnic.

Pe de altă parte, catehismul ortodox e la îndemâna tuturor. Nu avem nici o scuză că nu ne cunoaştem credinţa.

În definitiv, de ce vă preocupă atât de mult problema unui fost prieten din adolescenţă? Nu ar trebui mai degrabă să îl preocupe pe el însuşi?...

Ne puteţi spune care e motivul pentru care aţi deschis acest subiect? De unde vine frământarea de care pomeniţi în prima postare? Nu vă fie cu supărare...

[Florinvs]

Aici sunt doua aspecte:

-cel strict religios/dogmatic, unde un preot (adica cineva care cunoaste foarte bine dogma crestina) trebuie sa discute;

-cel omenesc, al relatiilor sociale in general.
Aici chestiunea este un pic mai complicata. Evident ca ar fi ideal si de dorit ca prima casatorie sa fie si singura, romanul avand si o vorba in acest sens ""prima dragoste nu se uita niciodata""!
Totusi, daca doi oameni care au divortat anterior (din motive mai mult sau mai putin intemeiate), constata la un moment dat ca i leaga sentimente adevarate, nu vad de ce nu s-ar recasatori!
Oricum, nu exista o "reteta"" universal valabila, aceste chestiuni- foarte delicate- trebuind tratate de la caz la caz!
Un preot duhovnic ori alti apropiati (prieteni, cunostiinte, etc) pot da unele sfaturi bine intentionate si folositoare, insa numai cei doi pot lua o decizie, deoarece numai ei doi pot cunoaste sentimentele care i leaga sau nu.

[AGabriela]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu, dacă duhovnicul are păreri.
Dacă duhovnicul acceptă să stea la taifas şi să îşi dea cu părerea, problema e în primul rând a duhovnicului. Mă tem, însă, că mai degrabă consideraţi "părere" ceea ce e de fapt sfântă poruncă a Domnului, pe care cred că v-a reamintit-o şi, probabil, v-a tâlcuit-o părintele duhovnic.

Pe de altă parte, catehismul ortodox e la îndemâna tuturor. Nu avem nici o scuză că nu ne cunoaştem credinţa.

În definitiv, de ce vă preocupă atât de mult problema unui fost prieten din adolescenţă? Nu ar trebui mai degrabă să îl preocupe pe el însuşi?...

Ne puteţi spune care e motivul pentru care aţi deschis acest subiect? De unde vine frământarea de care pomeniţi în prima postare? Nu vă fie cu supărare...

Duhovnicul este un om pus de Dumnezeu cu harul care i s-a dat si care, la randu-i cand i se cer sfaturi/pareri, el incearca, cu ajutorul lui Dumnezeu, o rezolvare a problemei care sa duca spre mantuire. Oare dvs. nu ati cerut niciodata sfatul unui duhovnic inafara Tainei Spevedanie? El nu este un om oarecare ce prefera sa stea la taifas doar de dragul pierderii vremii.
Tema ma preocupa deoarece am mai multi prieteni in situatii asemanatoare, acest prieten al meu fiind in situatia descrisa in acest moment in care am intrebat . Incercand sa ma tin dupa putina mea putinta in biserica, observ foarte multe cazuri in care un cuplu casatorit se desparte pentru ca unul din ei este in biserica iar celalt nu, unul vrea copii iar celalalt nu, unul iubeste celalalt este indiferent, unul rezista altul nu etc. Inca nu am o familie dar si daca va voi Dumnezeu sa formez o familie cu cineva imi doresc sa stiu cat mai multe despre problemele care sunt de aflat inainte de face pasul spre a nu ajunge la divort. Sunt anumite cazuri in care nici eu nu as sta intr-o casnicie tocmai datorita faptului ca sunt destul de slaba ca fiinta omeneasca.
Intrebarea mea este adresata pentru ca imi doresc sa aflu si raspunsurile altor oameni despre acelasi subiect, sperand si crezand ca si pentru cei divortati, care incearca macar sa fie in biserica, mai exista a doua sansa avand in vedere ca nu toti sunt facuti pentru calugarie/pustnicie.
Sper ca v-am lamurit.

Există „a doua șansă”, pe care Biserica, deși nu o recomandă, o îngăduie, cu pogorământ, având în vedere neputințele omenești. Ea nu condamnă nici căsătoria cu o persoană divorțată, indiferent de motivul divorțului.
Biserica ne iartă și ne primește. În privința asta, doar de trei ori.

Însă ar fi o greșeală să facem cu bună știință un păcat, știind că vom fi iertați. Orice păcat trebuie evitat, urât chiar.

Personal, cred în unicitatea căsătoriei nu ca fiind ceva impus, din afară, ci pentru că iubirea este unică, persoana celuilalt este unică și, mai mult decât atât, este sfântă (unirea), în Hristos.

Da, este o gravă problemă dacă te căsătorești formal, având doar o credință superficială, făcând cununia doar pentru că „așa se face”. Te trezești „unit în Hristos” fără să crezi în El. Nu știu dacă aceea este taină; pentru că o taină nu acționează din afara noastră, fără credința și participarea noastră, fără iubirea noastră.

Fiecare creștin trebuie să tindă în primul rând la a-L cunoaște și a-L iubi tot mai mult pe Domnul, la a-și supune voia și întreaga viață Lui. Chiar și cei ce se căsătoresc, deși trebuie să se iubească, trebuie întâi de toate să-L iubească pe Hristos (după cum El însuși a spus: „mai mult decât pe tată, pe mamă, pe fiu, pe fiică...”).

De multe ori, însă, ne lăsăm furați de valul amețitor al iubirii, însă vrând și binecuvântare, căutăm căi de compromis, care nu fac decât să ne taie calea spre absolutul iubirii dumnezeiești. Ne este dat și nouă, muritorilor, să gustăm din absolutul acesta în iubirea dintre noi, dar pentru a nu rămâne doar un accident al vieții, avem nevoie de legătura permanentă cu Sursa ei cerească.

[AGabriela]

Stiu ca nu o recomanda, nu este de recomandat. Insa, desi repet, am vazut ca nu toti rezista la indiferenta si, in unele cazuri, chiar cei credincioasi iau decizia divortului (este drept ca acest lucru l-am observat doar cand nu au fost copii implicati la mijloc). Doua cazuri, apropiate am de acest fel. Unul pe care l-am descris si altul al unei prietene (colege) care era sa inebuneasca. Pentru ca din partea celuilalt nu mai erau dovezi de dragoste, prietenii mei (fiecare in cuplul sau) au decis sa plece. Amandoi pentru ca nu se mai simteau iubiti de cei cu care erau. Bineinteles ca eu stiu ambele probleme doar din afara si doar dintr-o parte, dar totusi, ce faci cand nu mai exista iubire desi Taina Cununiei a fost savarsita? Mi-e groaza sa ma gandesc ca as putea fi in locul lor vreodata. Sper sa ma fereasca Dumnezeu.