Pornind de la articolul domnului Radu Preda "Plagiatul ca pacat"

[DragosP]

Și la Năstase, să fim serioși, a fost o glumă. Chiar concluziile spun că nu sunt dovezi (eu nu afirm nimic legat de vinovăția reală a lui).

În prealabil postat de DragosP

Și la Năstase, să fim serioși, a fost o glumă. Chiar concluziile spun că nu sunt dovezi (eu nu afirm nimic legat de vinovăția reală a lui).

Cand a fost arestat domnul Adrian Nastase m-am mirat. Nu stiu nici acum daca (intr-adevar) s-a dorit sa se dea un exemplu sau Justitia a inceput sa-si faca datoria.

E firesc si omenesc sa intelegi durerea unui om care trebuie sa ispaseasca o pedeapsa; e crestineste sa nu te bucuri de raul care i se intampla; (rau pentru care, de cele mai multe ori, este responsabil).

Dar n-am inteles atunci si nici acum nu pot sa inteleg, reactia opiniei publice: de la diverse televiziuni, de prin ziare on-line sau din „comentariile” timpului.

Nici o clipa n-am vazut o reactie fireasca fata de un fapt care trebuia sanctionat (daca era un fapt real): plata pentru o infractiune, raspunderea pentru o fapta pedepsita de legile tarii.

Se spunea atunci pe la mitinguri despre „solidaritatea cu fostul premier”. Adica, ce sa faca cetatenii solidari? Sa mearga impreuna si la inchisoare? Sa faca cu schimbul la stat in celula ca sa-i treaca timpul mai usor domnului Nastase? Dar acum ce facem? Ne solidarizam cu toti oamenii care, vinovati/nevinovati sunt condamnati de Justitie?

In mitingurile ad-hoc se striga atunci: " un om ca Nastase nu merita sa faca puscarie !"
Dar ce, puscaria e pe merit? Ar trebui sa fie conform legii. Pai ce rost mai are atunci Justitia? Pentru cine mai sunt facute legile?

In România, de cele mai multe ori legile sunt facute pentru oamenii obisnuiti („prosti”). Ei le respecta, ei platesc taxe, ei sunt amendati; „prostii” (vinovati sau nevinovati) fac inchisoare.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Nastya

Cand a fost arestat domnul Adrian Nastase m-am mirat. Nu stiu nici acum daca (intr-adevar) s-a dorit sa se dea un exemplu sau Justitia a inceput sa-si faca datoria.

Ah, nu! Nici una dintre acestea. Este mult mai simplu: fosta opozitie, din vremea cand Bombonel era mare mahar, a venit acum la putere. Si a ras bomboana de pe coliva Romaniei.
Istoria se repeta si, de cateva decenii bune, recapitulam viata politica irespirabila la care ajunsese Roma in perioada in care Republica o luase razna si dictatura lui Iulius Caesar a fost privita ca o izbavire. Se lucreaza cu liste de proscrisi. Cand vin la putere cei ai lui Sulla ii rad pe cei ai lui Marius, iar cand vin la putere cei ai lui Marius, alternativa celor ai lui Sulla este pactul sau surghiunul.
Fenomenul a reinceput in Romania interbelica. Atunci, cand veneau liberalii la putere, ii radeau pe legionari, iar cand au venit legionarii, i-au ras pe liberali. La randul lor au fost rasi de Antonescu, care Antonescu a fost ras de comunisti. Ramasi singuri, o vreme comunistii s-au ras unii pe altii, pana cand, cu Ceausescu, a fost o perioada de destindere si jocul de-a moartea si inchisoarea a incetat. Iulius Caesar al nostru, din Scornicesti, incepuse sa se creada Iulius Caesar din Roma, incat nu ne mai miram cand copia a avut soarta originalului: a fost injunghiat pe la spate de cativa senatori si membri ai Ordinului Equestru, cum ar fi: Silviu Brucman (Brucan), Peter Neulander (Roman), si, cu voia dv, ultimul pe lista, Ion Iliescu. Lui Iliescu, la sefia Partidei Plebeilor, i-a urmat Adrian Nastase. Asa se explica, deci, cum a ajuns Nastase in inchisoare: au venit patricienii la putere si i-au ras pe plebei.

Aflata intr-o zi la un dineu la care erau membri ai guvernului, printesa Marta Bibescu, o pioniera a aviatiei romanesti, a fost intrebata de un ministru cum poate o femeie sa se ocupe de sporturi atat de periculoase precum aviatia si parasutismul. Printesa i-a raspuns: "dar dv, domnule ministru, va ocupati de un sport mult mai periculos: va ocupati de politica".

In România, de cele mai multe ori legile sunt facute pentru oamenii obisnuiti („prosti”). Ei le respecta, ei platesc taxe, ei sunt amendati; „prostii” (vinovati sau nevinovati) fac inchisoare.

Asa este. Numai ca iata, de multe ori Dumnezeu se amuza (iar noi impreuna cu El) si "baietii destepti", pentru care legile nu sunt facute, ajung prada propriilor secretii: sistemului ticalosit si justitiei instrumentalizate si devenita mijloc de spoliere, coercitie si teroare.

In anul 1792, cativa dintre corifeii Marii Abominatii Franceze, cu cetateanul Marat in frunte, au fost judecati de alti corifei ai aceleiasi "revolutii" si trimisi la prorpiul instrument de teroare si genocid destinat initial monarhistilor: ghilotina. Printre cei care "facusera dreptate" se distinsese si Comisarul Abominatiei, cetateanul Robespierre. Ultimele cuvinte ale criminalului Marat au fost catre acuzatorul sau: "Robesperre, ma vei urma!". Si a trecut doar un an. Si Robespierre l-a urmat. Nu este splendid cum Domnul ii face pe nebuni sa se ucida unii pe altii, numind, fiecare, chestia asta "Dreptatea Poporului" ?

[stoicadorina]

Legea nr 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe
(actualizata pina in Aprilie 2011)

Drepturile de proprietate intelectuala sunt stipulate în Legea dreptului de autor. De regulă dreptul asupra unei creații aparțin celui care a publicat-o primul. Dacă opera este copiată de la alt autor care a publicat-o ulterior acesta poate sa se adreseze instanței dovedind cu manuscrise(schiție...) și martori ca îi aparține lui și nu celui care și-a însușit-o. Pe internet e lesne sa și se fure ideile și chiar operele dacă nu sunt protejate de legea mai sus amintită.
Un text publicat într-o carte sau revista este protejat automat iar însușrea lui este infracțiune.
Este bine sa se menționeze într-un capitol special amplasat la sfârșitul cărții, intitulat Bibliografie, de unde s-a inspirat autorul.
La urma urmei '' cărțile din cărți se scriu'' dar să nu uităm a spune cine le-a scris.