Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Cu cât rabzi necazurile cu voia, cu atât pui un efort care le mărgineşte puterea.

Răbdarea e o tărie spirituală care micşorează tăria necazurilor. Prin faptul că nu le rabzi, nu le micşorezi şi nu le înlături. De suportat tot le suporţi, căci n-ai ce face. Dar suportarea fără răbdare e îndoit sau însutit de grea. Cu cât rabzi necazurile cu voia, cu atât pui un efort care le mărgineşte puterea; cu cât eşti mai fără răbdare în ele, cu atât le măreşti prin aceasta, părându-ţi de nesuportat, fără limită şi de nestăpânit prin puterea ta. Necazul care-ţi apare, când nu-l rabzi, ca nemărginit îl mărgineşti, îl stăpâneşti prin răbdare, căci în ea e puterea lui Dumnezeu, care-l mărgineşte. Propriu-zis simţi această putere cum îl limitează. E şi aceasta o formă a sinergiei: cu cât te încordezi mai mult în răbdare, cu atât puterea lui Dumnezeu îţi ajută să biruieşti necazul.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 698 la Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, în Filocalia XI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 221)