Articolul de azi - Ce este prea mult strica

Oricât îmi storc mintea, trebuie să mărturisesc că am nevoie de tâlcuire la cele de mai sus.

[cezar_ioan]

Găsesc o legătură mare între Cântarea Cântărilor, din care am extras cele două versete (antipenultimul şi penultimul din Cântarea)
o legătură mare, aşadar, cu problema apropierii noastre, ca mădulare ale Bisericii, de Sfânta Împărtăşanie.

Atitudinea miresei faţă de mire o văd ca pe un îndreptar privind apropierea noastră de Împărtăşanie. O culme poetică, aşa e acolo... Un îndreptar sublim, mult mai aproape de înţelegerea mea decât predicile savante.

[cezar_ioan]

Via mea este la mine acasă. E a mea, eu o lucrez, eu sunt posesorul şi responsabilul şi sunt liber s-o dau cui vreau şi s-o lucrez cum vreau. (sufletul meu e acum în mâna mea)
Dar Ţie Ţi-o lucrez, Ţi-o dăruiesc, vreau ca Tu să te bucuri de ea... Eu sunt mireasa Ta (spune sufletul celui îndrăgostit de Domnul), iar nu a altcuiva. Iată credincioşia, dăruirea mea iubitoare...

Dar cum voi face? Înfricoşată sunt, zice iubita, ca nu cumva să nu-Ţi fiu pe plac.
Învaţă-mă Tu, aşadar...
spune Biserica. Şi Domnul o învaţă, precum pe fiecare dintre noi, prin toate ale Bisericii.

"fă-mă să-l aud", zice mireasa, declinîndu-şi nepriceperea...

Cerem harul Dumnezeirii ca să devenim vrednici de Împărtăşirea cu El.

Acum înțeleg. Cântarea Cântărilor a fost interpretată metaforic (nu-mi amintesc de către cine) ca unirea/iubirea dintre Hristos și Biserică. Versetele alese de tine, însă, nu le... pricepeam.