Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

[Marius22]

M-am bucurat sa aflu ca intru aceasta zi Biserica Ortodoxa o praznuieste si pe Sfanta Polihronia, mama Sfantului Gheorghe. Potrivit Traditiei, Sfanta Polihronia a participat la patimirile fiului sau, primind ea insasi moarte muceniceasca. Iata si o icoana de tip aghiografic (vita) a Sfintei Polihronia:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...cere-noua-azi/

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...-biruit-lumea/

Mi-au dat lacrimile de emotie citind aceste minuni:

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...te/#more-61090

placinta Sf Gheorghe.flv

Cand ajungi la Lydda(Tara Sfanta)la prima vedere peisajul si biserica nu par a dezvalui ce ascund.Pe mine m-a impresionat,in cripta de la subsol,sarcofagul sfantului mucenic,mi s-a parut foarte micut,parca era al unui copil.Privind cum era infatisat in icoane as fi fost tentat sa spun ca era mai inalt.As fi curios daca Richard Inima de Leu a vazut si el acest sarcofag,el era inalt si masiv,as fi fost curios sa stiu cum s-a simtit in fata lui.Lanturile mi s-au parut inuman de mari si grele pt cineva atat de micut.Cripta,in ansamblul ei,respira un aer de crestinism al inceputurilor eroice,nu te lasa sa o muti cu gandul in timpuri moderne.

[arwein]

In cripta de la Lyda mi s-a intamplat asa: am intrat eu , ma-m uitat- eu am fost in Israel vara, in iulie, va dati seama ce era afara de caldura! Deci intru, ma uit...cei din biserica ne-au povestit cate ceva, au spus ca pe piatra izvoraste mir, apoi au urcat. Am ramas cativa, dar jos era totusi inabusitor si am urcat inaintea celorlati si m-am uitat prin biserica. Tin minte si acum prima imagine a criptei si cum am coborat in micuta camera pe o scara si am urcat pe cealalta, tin minte piatra in care e sapata mormantul si ca in sinea mea m-am mirat ca nu miroase a mucegai deloc, am atins cu mana pereti- uscati, fara nici un pic de condens; si gandul meu- Doamne, ce uscaciune in partea asta de lume! Apoi am coborat din nou, cand cei mai multi din grup urcasera din nou; sa fiu mai linistita si sa ma pot concentra mai bine; doua prietene vorbeau - uite, ca am luat mir....m-am dus langa piatra si m-am uitat- stersesera din santurile de pe margine un lichid alb, transparent. Am atins chipul sfantului cu degetele si......era umed, era plin de lichid, in partea cea mai inalta si mai atinsa a lespezii!Nu, nu era condens si nu il pusese nimeni acolo, el aparea si atat, si toti au sters piatra si eu, ultima, am avut din nou! Si am trait socul dihotmizarii mintii noastre, am constientizat pentru prima data problema mea; nu ma pot abtine sa nu rumeg in cap ganduri insirate dialectic, inclusiv pentru lucrurile care trebuie cu totul concepute in alt registru! Aplic un fel de filtru de explicatii peste tot, chiar tot si asta ma face sa nu vad viata in toate culorile ei! Din piatra aia aparuse ceva si pe mine m-a dat peste cap si m-am simtit ultimul om ca nu ma pot dezbara de apucaturile astea de a explica tot ce mi se arata!
P.S. In iarna, dupa mine- a fost o prietena a mea acolo - tot genul "exista o explicatie" si la intoarcere mi-a zis doar atat: "ai avut dreptate".

Arwein si eu am aceiasi problema,in stare agravata in comparatie cu tine :) Citind cele scrise de tine am retrait iar acele clipe,stiu ca si eu am atins sarcofagul dar nu mai imi aduc aminte daca am simtit mir sau nu insa cumva minunile se arata celor care,in ciuda unei eterne ,,exista o explicatie",au pastrat si o mica luminita de incredere in ele.Parerea mea este ca faci parte din aceasta categorie,emotia acelor clipe inca razbate din randurile tale.Si eu am ajuns la aceiasi concluzie.In fata unui asemenea fenomen ai trei optiuni:il respingi din start,epuizezi toate explicatiile logice sau schimbi registrul de interpretare si analiza.Pentru ultima varianta este nevoie de curajul credintei,ma bucur mult ca tu ai facut acest pas.Numai bine!