![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
"Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute." (Evrei 11,1) Are bebelușul format sistemul de valori, încredințându-se celor nădăjduite? Poate el opera cu noțiuni abstracte, transformându-le în realități concrete prin intermediul acestei credințe? Nici pomeneală!
|
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
Tu spui: 1."Are bebelușul format sistemul de valori, încredințându-se celor nădăjduite?" Explica, te rog, de ce este nevioe de un sistem de valori pentru a te "incredinta celor nadajduite"? Tu crezi ca un "sistem de valori" genereaza "nadejde"? 2."Poate el opera cu noțiuni abstracte, transformându-le în realități concrete prin intermediul acestei credințe?" Poti sa transformi in realitati concrete notiunile abstracte? Atunci arata-mi fiinta lui Dumnezeu! La ce usuratic vorbesti iti transformi propria credinta in simpla filosofie, batandu-ti joc de propriul suflet! "13.Și acum rămân: credința, nădejdea, iubirea, acestea trei; dar cea mai mare din ele este iubirea." 1 Cor.13. "3.ne'ncetat aducându-ne aminte în fața lui Dumnezeu și Tatăl nostru de lucrarea credinței voastre și de osteneala iubirii voastre și de stăruința nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos" 1 Tes.1. Ideea ca un sistem de valori genereaza nadejede este o alta idolatrie sectar-sambetista.
__________________
"Pentru că mulți amăgitori au ieșit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; unul ca acesta e amăgitorul și antihristul." 2 Ioan 1,7. "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru, ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut, pe tine cea intru adevar Nascatoare de Dumnezeu te marim!" |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Nu știu ce sens mai are să facem aceată filosofie de doi bani și jumătate; când e limpede: vorbim de un nou născut de doar câteva zile! Ce nădejde, ce speranță are pruncul la aceată vârstă fragedă? Ce speranță a mântuirii nutrește el? Dar știe el ce e aia mântuire, cine e Mântuitorul? Dar știe că știe?? Care sunt primele tale amintiri, de când te știi tu, când ai ajuns la conștiența de sine? La 2, 3 ani sau la 2-3 zile? Nu realizezi încă cât de absurd e să afirmi conștiența, nădejdea și credința la câteva zile de la naștere! La ce bună încercarea aceasta penibilă de a legitima biblic botezul pruncilor, când ai Sfânta Tradiție ca argument ortodox? Voi oricum nu vă ghidați după principiul Sola Scriptura, deci las-o așa! Nu am cerut să te dezici de această tradiție, nu am cerut să te rebotezi, deci nu mai are niciun rost să pledezi pentru această cauză. Tu crezi că vei fi mântuit [și] în virtutea acestui botez infantil cerut de Biserica Ortodoxă, deci responsabilitatea va cădea asupra ei și asupra nașilor în lipsa asumării pesonale.
Eu am o altă convingere... dar nu cer să ți-o însușești... |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
Iata un model de "incredintare a celor nadajduite": lacrimile de pocainta si sentimentul de culpabilitate nu sunt prin ele insele pricina de nadejde - caci fara o pricina de nadejde acestea pot duce la depresie si nihilism -, ci tocmai Sf.Botez primit a fost "incredintarea nadejdii mantuitoare, de iertare a pacatelor". Vezi, toate acestea se petrec in subconstient. Diferenta dintre un matur ce se boteaza si un prunc care se boteaza eu cred ca este tocmai capacitatea adultului de a constientiza pacatele savarsite, pe cand pruncul nesavarsind pacate normal ca nu poate sa le constientizeze. Dar in rest, bucuria botezului, sentimentul de nadejde - care la prunc, fie spus, se transforma intr-unul de certitudine a mantuirii - ce vine din apa Sf.Botez, si usurarea ce izvoraste din curatirea de pacatul originar sunt toate sentimente pe care un prunc le traieste la o intensitate de nedescris, in comparatie cu un adult. Ce crezi, faptul ca un copil isi traieste copilaria lipsit de haina impovaratoare a pacatului originar se dezvolta mai liber sau nu fata de un prunc nebotezat? Eu unul cred ca da!
__________________
"Pentru că mulți amăgitori au ieșit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; unul ca acesta e amăgitorul și antihristul." 2 Ioan 1,7. "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru, ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut, pe tine cea intru adevar Nascatoare de Dumnezeu te marim!" |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Cine ți-a spus acest lucru? Propriul tău subconștient, ori dogma acceptată fără filtrul "deschiderii cugetului" - de care vorbește Biblia?
Citat:
|
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
Sa fie acel "open mind" cu care ne acuza pidoznicii? Sper ca in lipsa ta pe forum nu te-ai "documentat" mai profund asupra spiritualitatii ancestrale a adunarii azs din Glendale City!!
__________________
"Pentru că mulți amăgitori au ieșit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; unul ca acesta e amăgitorul și antihristul." 2 Ioan 1,7. "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru, ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut, pe tine cea intru adevar Nascatoare de Dumnezeu te marim!" |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
Nu importă cum definesc eu botezul (mă mir că nu te-ai săturat de câte ori l-am definit), ci cum îl definește apostolul: συνειδήσεως ------------- άγαθής ---------------έπερώτημα a conștiinței ---- bune, curate ---- analiză, angajament "aceasta este o imagine a botezului, care vă mântuiește acum – el nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci răspunsul [sau: promisiunea (în sensul de angajament); sau: cererea] unei conștiințe bune înaintea lui Dumnezeu – prin învierea lui Isus Cristos" (1 Petru 3,21 - versiunea NTR) "Aceasta era prefigurarea botezului care vă mântuiește și pe voi astăzi: el nu e o ștergere a necurăției trupului, ci făgăduirea [angajarea] către Dumnezeu a conștiinței celei bune, prin învierea lui Iisus Hristos" (1 Petru 3,21 - versiunea Anania) Ce angajament, făgăduință, promisiune, analiză, cerere ar putea face conștiința unui bebeluș de 6 săptămâni, nu comntez, ci las scenariștii de filme SF s-o facă...
Last edited by centesimusseptimus; 04.03.2013 at 09:51:28. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| penticostalii sunt sectari? | ingerul_pazitor | Generalitati | 51 | 16.05.2018 18:43:56 |
| penticostalii | redandrei90 | Intrebari utilizatori | 162 | 08.01.2013 13:08:26 |
| Cum sa vorbim cu penticostalii ? | IonutS | Secte si culte | 282 | 28.03.2012 21:48:00 |
| Botezul in BOR | orthodoxia.i.thanatos | Botezul | 594 | 26.01.2010 02:33:12 |
|
|