Gandurile trudei si nadejdii

În prealabil postat de leonte

Problema era stresul.
Stim cu totii ca exista somn adanc, din care te trezesti cu o durere de cap, si exista somn lin, odihnitor, din care te trezesti plin de viata. Aceasta vlaga redobandita consta in calitatea odihnei, iar odihna psihica poate fi dobandita si altfel decat prin somn. Somnul nu este un blestem ci o deprindere din pruncie. Copilul trebuie sa manace si sa doarma ca sa se faca mare.

Nici nu am zis că ar fi blestem, ci că este binefăcător. Trebuie doar să ne adaptăm condiţiilor specifice activităţii fiecăruia şi să nu cădem în huzur.

[cezar_ioan]

9. Dumnezeu rânduieşte întâlnirile dintre oameni
pentru ca să ne transmitem unul altuia ceea ce este bun în noi de la Dumnezeu
şi astfel să ne îmbogăţim reciproc.
În schimb, vrăjmaşul se îngrijeşte în fel şi chip ca să facă aceste întâlniri nu doar nefolositoare, ci chiar păgubitoare.


10. Vrăjmaşul, ispitindu-ne, se potriveşte după caracterul oamenilor:
într-un fel se poartă cu oamenii cerebrali,
într-un fel cu cei de acţiune,
într-altul cu cei de inimă.
Şi nu întotdeauna reuşeşte să ne convingă la rău, dar se bucură chiar dacă reuşeşte să ne ocupe atenţia
cu fleacuri.
Îi este de ajuns să ne îndepărteze de la lucrul cel mai de preţ, singurul de trebuinţă
şi astfel să ne omoare timpul.

[leonte]

În prealabil postat de Annyta

Nici nu am zis că ar fi blestem, ci că este binefăcător. Trebuie doar să ne adaptăm condiţiilor specifice activităţii fiecăruia şi să nu cădem în huzur.

Nevoia de somn este o iluzie, o obisnuinta a organismului. Nevoia de odihna a psihicului este o realitate, dar aceasta poate fi atinsa si fara somn. Uite un exemplu concret. Daca la ora ta obisnuita de culcare iti ia foc casa, ce crezi ca vei face?... Vei actiona asa..., dormind in picioare? Eu cred ca iti sare somnul instantaneu. Este vorba despre prezenta adrenalinei in sinstem care iti alunga somnul.

[cezar_ioan]

Din două, una: ori e iluzie, ori e obişnuinţă a organismului. Că dacă e obişnuinţă a organismului, cum e iluzie?

Nevoia de somn face parte din întregul programului de viaţă al unui om. Privarea îndelungată, repetată, de somn este deja arhicunoscută ca sursă de îmbolnăvire psihică şi biologică. Uneori foarte gravă, cu urmări ireversibile (prin modificări bio-chimice). Şi, apropos de iluzii (şi chiar halucinaţii), sunt o mulţime de studii care arată că hipo-somnia duce la perturbarea vieţii psihice inclusiv a celei senzoriale. E oarecum jenant că nu deţinem informaţii minimal-corecte despre somn, întrucât la noi în ţară, la Târgu-Mureş, a activat zeci de ani Institutul Somnului, cea mai prodigioasă instituţie din lume în acea vreme (anii 70-80 au fost cu descoperiri de vârf), condusă de Prof. dr. Liviu Popoviciu. În bibliotecile de medicină pot fi găsite o mulţime de publicaţii cu rezultate ale cercetărilor din acei ani, coroborate cu cercetările din institutele similare ale întregii lumi.

Somnul, aşa cum arată studiile din ultimii ani, este activitatea de bază a fătului. Uneori însă el se trezeşte, mai face puţină "gimnastică" lovind mai drăgălaş sau mai violent pântecele mamei (mămicile cunosc bine această bucurie), de asemenea ascultă sunetele care vin din lumea misterioasă pe care încă nu o cunoaşte... Uneori, copiii care participă la slujbe în Biserică tresaltă si izbesc viguros cu picioruşele în pântecele mamei. E binecunoscut acest aspect, la noi în familie Tudor a fost foarte activ, spre deosebire de Măria...
Apoi, după naştere, copiii au un program de somn aproape continuu, în primele luni, aproximativ 18 ore pe zi, cu variaţii individuale în jurul acestei porţii.
Spre sfârşitul primului an de viaţă durata somnului se stabilizează în jurul a 12 ore, la copilul sănătos.
Deja, după 3 ani, copiii dorm aproape ca adulţii, în medie 10 ore iar după 6-7 ani se pot mulţumi cu 7-8 ore de somn zilnic.
Ce arată aceasta evoluţie a duratei somnului, aceeaşi la toţi copiii? Că orice copil, din orice parte a lumii, are un program genetic pentru somn. Nu e obişnuinţă, nici iluzie, ci legea Domnului în corpul omului.
În privinţa adulţilor, aici apar mari variaţii. E prea complex ca să tragem o concluzie şi să recomandăm limite. Totuşi, medicii recomandă o medie de 6-7 ore de somn zilnic, pentru păstrarea sănătăţii şi a vigorii.
Bătrânii, tot prin programul genetic, au o durată a somnului mai redusă, însă au o aplecare oarecum ciudată pentru somnul pe timpul zilei.
Rugătorii pe timp de noapte au dat numeroase mărturii că, prin mijlocirea rugăciunii, au ajuns să doarmă mai puţin decât înainte de practicarea rugăciunii, uneori limitîndu-se la 3-4 ore de somn, fără deteriorări semnificative ale activităţii şi fără impresia supărătoare de oboseală sau somnolenţă.

Cât priveşte somnul călugărilor, chiar dacă suntem pe post de gură-cască faţă de aceştia, să amintim că în ultimele cărţi despre obştea lui Gheron Iosif sau Paisie Aghioritul sunt arătate inclusiv obişnuinţele şi nevoinţele privind somnul. Acolo scrie negru pe alb (din păcate nu am cărţile la mine ca să dau citatul exact) că rânduiala prevede buna-măsură în toate şi că programul mediu de somn al obştii era de aproximativ 6-7 ore zilnic. Cu porţii de somn între orele 20-23, de exemplu, ca pregătire pentru veghea de noapte. Însă tot acolo sunt pomenite şi unele variaţii, inclusiv ale unor nevoitori care dormeau mult mai puţin.

Atât psihologia, cât şi medicina, precum şi cărţile monahiceşti arată limpede: nu ne facem noi de cap cu somnul şi cu nimic din fiinţă, de voim să fim sănătoşi şi lucrători ai Voii lui Dumnezeu. Iar fără sănătate.... cine vrea să trăiască şi să sporească?

[cezar_ioan]

În practica psi, în special în consultul psihiatric la anamneză, printre primele investigaţii pe care le facem când avem un nou-venit, se numără şi întebările privind "funcţionarea instinctelor": hrană (poftă de mâncare, excese), sete, sex, somn.
Invariabil, oamenii care acuză o problemă sau alta, prezintă şi tulburări ale somnului. În depresie, de pilda, unii sunt hiper-somniaci, alţii dimpotrivă. Am cunoscut un pacient care nu dormise 8 zile, timp în care a primit înştiinţarea că este un ales al Domnului.... Înţelegeţi cum devine problema?....

Orice abatere semnificativă şi statornică (zile şi săptămâni) de la durata medie a somnului, dacă a survenit de la sine (fără un program special, cum ar fi cel al rugătorilor aflaţi sub ascultare de duhovnic) indică o afecţiune psihică, uneori şi organică (de pildă în tulburările glandei tiroide).
Ar fi multe de spus... E un domeniu uriaş...

Dar dacă somnul e iluzie, ce să mai vorbim despre el... Mai bine ascultăm noi poveşti, că tot avem vreme de pierdut. Dacă nu dormim? (e ora 2 noaptea la mine acum...)

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Din două, una: ori e iluzie, ori e obişnuinţă a organismului. Că dacă e obişnuinţă a organismului, cum e iluzie?

Nevoia de somn face parte din întregul programului de viaţă al unui om. Privarea îndelungată, repetată, de somn este deja arhicunoscută ca sursă de îmbolnăvire psihică şi biologică. Uneori foarte gravă, cu urmări ireversibile (prin modificări bio-chimice).

Aha! Deci asa stau lucrurile! Inseamna ca pustinicii care dorm maxim 4 ore din 24 dupa un timp lung ajung nebuni de-a dreptul.

Ideea ca somnul este obligatoriu pentru sanatate, reprezinta iluzia, iar faptul ca organismul elibereaza in mod consecvent acel hormon care induce starea de inconstienta numita somn, aceasta este deprinderea organismului. Motivul pentru care cognitivul se hraneste cu ideea nevoii de somn, este pentru ca nu a cunoscut si alta forma de odihna psihica.

Da-mi voie sa iti povestesc ceva din proprie experienta, cu riscul de a ma lauda ca un ... laudaros. Cu 10 ani in urma, mi-am pus intrebarea ce este somnul si nevoia de somn. Spre norocul meu, am avut inspiratia de a nu da fuga la biblioteca, ci m-am pus sa imi observ reactiile organismului la diverse imprejurari. Am constatat ca in unele nopti aveam insomnii, in timp ce in alte zile, dupa un somn zdravan, totusi ma trezeam somnoros si cu o totala lipsa de vlaga. Aceste fenomene se intamplau in ciuda faptului ca imi pastrasem atat programul de somn cat si programul alimentar.
In consecinta am gasit doar doua explicatii posibile, ori este vorba despre alte fenomene externe care influenteaza somnul, ori este vorba despre niste fapte pe care le-am facut sau nu. Prima explicatie a fost starea vremii, fenomenele meteo. Dar am constatat ca in zile cu fenomene meteo similare experimentam predispozitii diferite. La fel si cu fenomenul cosmic de luna plina. Existenta unor predispozitii diferite, in ciuda coerentei climatice, cosmice si biologice, m-a facut sa caut raspunsul in alta parte. In felul acesta am facut legatura intre activitatile mentale si nevoia de odihna.
Continuand cautarea explicatiei, am ajuns sa constat urmatoarele aspecte. In zilele in care aveam o puternica solicitare psihica, adica ori citeam mai mult decat de obicei, ori ma impotriveam unui eveniment, ori aveam o cearta aprinsa cu cineva, ori stiam de dimineata ca urma sa ma intalnesc cu o persoana sau cu o activitate care nu-mi facea placere, in astfel de zile predispozitia pentru somn si lipsa de vlaga, adica lipsa de entuziasm, erau foarte intense.
In schimb, in zilele in care aveam un comportament pozitiv, cu mai multa ingaduinta fata de aproapele, fara de galceava si fara de impotrivire pentru o vreo activitate, in acele zile nu doar ca eram plin de vlaga, dar nici dupa lasarea serii nu simteam nevoia de ma tranti in pat, desi fizic puteam sa fi fost extenuat. Concluzia a fost ca somnolenta tradeaza oboseala psihica, iar fenomenul are legatura cu declansarea unor hormoni sau cu inhibarea altora; precum adrenalina.

Si acum iata si partea fascinanta. De cand am descoperit meditatia practicata de asceti, sau rugaciunea contemplativa, am constatat o depasire a limitelor pe care le consideram firesti in urma cu 10 ani. Nu este vorba despre nici o magie pe care o face Dumnezeu sau altcineva, ci pur si simplu este vorba despre transformarea energiei negative in energie pozitiva. Daca mi-ar fi povestit altcineva, as fi crezut ca face reclama unui mod de viata. Dar pentru ca le-am experimentat pe propria piele, sunt incredintat ca multe dintre limitele pe care noi astazi le numim firesti, chiar stiinta le va lua in ras peste cateva secole. "Cat de inapoiati erau oamenii acum 500 de ani cand stateau inconstienti in pat, vreme de 8 ore pe zi. Va dati seama ce risipa de timp? 1/3 din viata lor, o dormeau."

p.s. Pacientii vostrii cu tulburari de somn, pur si simplu se privau de somn, fara sa fi inlocuit somnul cu altceva mai bun.

Frate Leonte, n-ai luat în calcul și harul, prin care neputințele firii sunt biruite?
Atâta vreme, însă, cât trăim firesc, avem limitele firii, iar o sforțare în a le depăși este dăunătoare. Cred că asta spunea Cezar.

Rugăciunea, după cum aflăm de la cei ce o practică, dă putere și tinde să ceară ea singură post și nedormire, împuținare trupească. Mereu este important să nu uităm că ea trebuie să premeargă oricărei nevoințe.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Rugăciunea, după cum aflăm de la cei ce o practică, dă putere și tinde să ceară ea singură post și nedormire, împuținare trupească. Mereu este important să nu uităm că ea trebuie să premeargă oricărei nevoințe.

Rugăciunea, frate, oare e Dumnezeu?

Ştim amândoi, ca oameni care am primit, fiecare după măsura lui, darul rugăciunii
că
asemenea oricărei Taine
rugăciunea nu e Limanul
ci invitaţie dureroasă
către călătoria soră cu viaţa şi cu moartea...

Cristian,
poate că nu e ispită mai mare sub soare ca sfânta rugăciune...

Aminteşte-ţi de Sfântul Siluan!...
De Pelerinul rus...
De Sofronie...
De Rafail Noica...
De David, aminteşte-ţi încă...

Oare din rugăciune şi-au făcut SFÂRŞIT DE DRUM?
Sau, poate, bun început...

Frate,
rugăciunea, fie ea şi din inima toată
e lucru curat drăcesc, uneori.

Unde nu e ascultare umilită de un om care pute în carne şi oase,
nimic nu este. AMIN!+

P.S. Prin "ascultare umilită" înţeleg: deschisă, inima toată.

[cezar_ioan]

11. În lăcaşul dinlăuntru, de după perdea
nu intră nimeni cu fapta, decât numai Mântuitorul Hristos.
Totuşi creştinii intră - cei care intră - cu gândul, cu simţirea ori prin contemplaţie.
Este o stare, iar nu o mişcare.


12. Cineva a spus: cred că la marile sărbători - de Sfântă Învierea Domnului, de Crăciun, de Pogorârea Sfântului Duh şi de altele, asemenea şi în zilele de duminică şi în cele de pomenire -
repausaţilor care încă nu s-au curăţit li se dă voie să treacă pe la locurile unde au petrecut în timpul vieţii,
mai ales pe la cei care se roagă pentru ei,
şi să le arate în vis starea în care se află, pentru înteţirea rugăciunilor acelora
sau pentru mângâierea lor.


13. Nesupunîndu-ne cu inima împăcată
faţă de ceea ce a hotărât Dumnezeu pentru noi,
conjuncturile în care ne aflăm îşi pot pierde puterea lor mântuitoare
şi astfel ne păgubim pentru totdeauna.

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Rugăciunea, frate, oare e Dumnezeu?

rugăciunea nu e Limanul

Cristian,
poate că nu e ispită mai mare sub soare ca sfânta rugăciune...

Frate,
rugăciunea, fie ea şi din inima toată
e lucru curat drăcesc, uneori.

Unde nu e ascultare umilită de un om care pute în carne şi oase,
nimic nu este. AMIN!+

P.S. Prin "ascultare umilită" înţeleg: deschisă, inima toată.

Mare dreptate ai cand spui ca rugaciunea nu este liman ci bun inceput.
Cat despre transarea facuta de tine nu sunt de acord. Si asta e bine, caci se pot lamuri neintelegeri.

Exista ideea de rugaciune, precum acelora care socotesc ca si-au platit datoria fata de Dumnezeu. Aceasta este amagirea celor mai multi dintre ortodocsi (caci restul nu sunt din turma noastra, nici pe raspunderea noastra).

Exista rugaciunea omului profund in gandire, care este o rugaciune rationala, aducatoare de har pentru minte, ascutirea mintii.
Exista rugaciunea inimii fierbinti, sau a celei pline de durere. "Puterea Duhului Sfant poate sa o cunoasca cele ce isi plange pacatele, sau cel ce traieste napastuit si nu se tulbura."(p. Proclu) Este drept, ca masurile harice pentru rugaciunea din inima fierbinte, sunt atat de mari, incat omul cade coplesit de uimire si nu-si poate imagina ca exista ceva mai presus de aceasta.

Exista o descriere a treptelor rugaciunii facuta de arhim. Cleopa, iar inregistrarea se gaseste pe YouTube. Dar eu am gasit la sf. Isaac Sirul, ceva si mai adanc, o mergere mai departe in apropierea de Dumnezeu. Concluzia celor citite de mine este aceasta. Apropierea de Dumnezeu este drumul catre perfectiune, iar Cel ce are masura perfectiunii, nu doar ca nu va gresi intr-o zi lumina, nu doar ca nu va cadea in ispita nici 1 data in luna, nu doar intr-un an... Unul ca Acela nu va gresi in vecii vecilor, adica la infinit. Oare intelegem noi grozavia vesniciei? Cate suferinte si cate bucurii sunt intr-un ceas? Dar intr-un an? Dar intr-un veac? Dar intr-o era, putem macar sa ne imaginam cate luminite se aprind si se sting intr-o era? Dar vesnicia...? Asadar, a cauta pe Dumnezeu insemna a te slefui vesnic, fara oprire.

Iar daca Dumnezeu, pentru mila Sa isi intinde mana catre noi, si ne trage la El, oare pentru dreptatea mea este aceasta? Oare pentru ca sunt curat? Oare pentru datina pe care o pastrez sau pentru celelalte porunci? Daca socotesc una ca aceasta, ca pentru un merit al meu ma trage Dumnezeu "in sus", ma amagesc precum saducheii si de sfarsitul lor voi avea parte; si eu si cei ce-mi urmeaza mie.