Remember

[cristiboss56]

Prima carte coresiană, o carte de cântări pe opt glasuri, care în terminologie slavonă se mai numeşte şi Osmoglasnic, numită şi Glosariu, Paraclitichi, este una din cele mai importante cărţi ale cultului ortodox. Cartea conţine cântările Învierii de la Vecernie, Utrenie şi Liturghie pentru fiecare zi din săptămână, fiecărei săptămâni fiindu-i propriu un anumit glas.

Parcurgerea celor opt glasuri, timp de opt săptămâni, reprezintă un „stâlp“, anul întreg fiind format din şase „stâlpi“, care se succed neîntrerupt. Cartea este cunoscută începând cu veacul al VI-lea, redactată în limba greacă de Sever din Antiohia, al cărei conţinut s-a îmbogăţit în decursul vremii cu diferite cântări religioase (irmoase, canoane), căpătând consistenţă în prima jumătate a secolului al IX-lea, după ce celebrul filozof creştin bizantin, Sfântul Ioan Damaschin († 749) adaugă cântările duminicale, precum şi cântările Sfântului Anatolie, fostul Patriarh al Constantinopolului († 458), ale lui Cosma Melodul, Episcop de Maiuma (sec. VIII), Teodor Studitul († 826), Iosif Studitul, Arhiepiscopul Tesalonicului († 830), Teodor Graptul, Arhiepiscopul Niceii (sec. IX), Mitrofan, Episcopul Smirnei (sec. IX), împăraţii Leon Filozoful († 912) şi Constantin Porfirogenetul († 959).

Spre deosebire de Octoihul Mare, cunoscut şi sub numele de Catavasier, Micul Octoih cuprinde doar irmoasele sau catavasiile praznicelor împărăteşti şi ale sărbătorilor din timpul anului, iar cântările din timpul zilelor obişnuite sunt cuprinse în „Irmologhion“.

„Micul Octoih Braşovean“, păstrat azi în trei exemplare, la Biblioteca Academiei Române, la Biblioteca de Stat Szechenyi din Ungaria şi la Muzeul de Istorie din Sofia, se tipăreşte la Braşov de către diaconul Coresi şi logofătul Oprea, unul dintre meşterii tipografi care au activat şi în cadrul tipografiei lui Dimitrie Liubavici pentru tipărirea Apostolului din 1547. Exemplarul bucureştean, descoperit de Nerva Hodoş în Biblioteca mitropolitană din Sibiu, provenit din Şchei, prezentat şi în recenta monografie dedicată diaconului Coresi de Ion Gheţie şi Al. Mareş, conţine 155 de file, format in-folio (268 x 192 mm), folosind aceleaşi caractere întrebuinţate la Târgovişte de Macarie şi apoi de Dimitrie Liubavici, unde Coresi învăţase meşteşugul tiparului.

Iniţialele mari şi o parte din cele mici sunt cu cerneală roşie, iar restul textului cu cerneală neagră, hârtia fiind exclusiv de provenienţă braşoveană (filigran, coroană şi rădăcină). Conţine patru frontispicii cu arabescuri, fiecare în parte surmontate cu cruce. Corpul de litere nr. III, după clasificarea făcută de F. Hervay, tip de litere folosit şi pentru tipărirea Cazaniei a II-a.

Carte pentru toţi românii

Aflăm din epilogul cărţii, scris în limba slavonă, reprodus după modelul epilogului târgoviştean al lui Macarie din 1510: „Fiindcă în Treime slăvitul Dumnezeu a binevoit să desăvârşească Biserica sa prin felurite cărţi, prin lauda şi folosul celor ce le citesc, de aceea şi eu jupânul Haniş Begner, judeţul Braşovului, am râvnit, cu ajutorul Sfântului Duh şi din dragoste pentru dumnezeieştile şi sfintele biserici şi am tipărit această carte de suflete mântuitoare, Octoih, spre împlinirea laudei Dumnezeirei slăvite în unitate, ca trei sori. Mă rog deci de tineri şi de bărbaţi (de cei crescuţi) şi de bătrâni, de cei ce vor ceti sau cânta sau vor copia pentru dragostea lui Hristos, să ne îndrepte pe noi, cari cu osârdie am îngrijit de acest lucru, şi să ne blagoslovească, ca amândoi slăvind pe Tatăl din care toate (s-au făcut), să căpătăm aici pace şi milostenie, iar acolo să strălucim, în lumina binefacerii. Amin. Şi era atunci, pe vremea aceea, în Ţara Ungurească (n.n., Ardeal) crăiasa Isabela, fiul ei Iană şi craiul cel tânăr, fiul marelui Iană craiul şi în Ţara Românească era Pătraşco Voevod şi în Ţara Moldovei era Alexandru Voevod. Din porunca jupânului Hani Begner, judeţul Braşovului, eu, robul lui Hristos, Oprea logofătul şi diaconul Coresi ne-am trudit cu aceasta şi am tipărit (am scris) aceste cărţi la anul 7065 (1557). S-au început aceste cărţi în luna lui iunie în 12 zile; s-au sfârşit în luna lui ianuarie 14 zile, în oraşul Braşov“.

De aici reiese că s-a tipărit din porunca judelui braşovean Johanes Benkner (autoritatea publică a Braşovului, fără a cărui înlesnire nu se putea tipări local nici o carte), când în Ţara Ungurească (Transilvania) era crăiasă Isabela cu fiul său Ianăş craiul „cel tânăr“, iar în Ţara Românească era Pătraşcu cel Bun şi în Moldova, Alexandru Lăpuşneanu.

Este evident adevărul că raza de interes pe care diaconul Coresi o destina cărţii sale cuprindea întregul spaţiu românesc, iar patronajul domnilor de peste munţi asupra tiparului coresian nu poate fi ignorat.

„Micul Octoih Braşovean“

Izvorul după care diaconul Coresi putea tipări această carte este „Micul Octoih Braşovean“ (MOB), aflat în fondul de manuscrise al Bibliotecii Judeţene Braşov, care iniţial fusese menţionat ca prezent în fondul de carte al Bisericii „Sfântul Nicolae din Şchei“ de Nicolae Sulică, apoi fusese declarat pierdut de P.P. Panaitescu şi reintrodus în circulaţie de prof. Ion Roman.

Compararea MOB-ului cu Octoihul tipărit de Oprea logofătul şi diaconul Coresi la 1557 ne-a permis cu uşurinţă să constatăm identitatea textuală dintre ele. Întrucât textul slavo-român al MOB-ului este ulterior perioadei de tipar coresian, nu-l putem considera pe acesta drept izvor, dar putem intui un izvor comun. Cercetând manuscrisul 42 din arhiva istorică a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şchei, ne-a surprins identitatea textuală. Datat greşit pentru veacul al XVII-lea, manuscrisul confirmă filigranul hârtiei pentru veacul al XV-lea (foarfecă şi ancoră în cerc). Manuscrisul apare în cele mai vechi cataloage de inventariere a acestei arhive. Tipărind această carte pur ortodoxă, sub auspiciile morale ale celor consemnaţi în prefaţă, nu vedem cum s-ar putea accepta încă teza că venirea lui Coresi la Braşov trebuie pusă pe seama Reformei sau a influenţei reformate. Înzestrarea Bisericii Ortodoxe cu o asemenea carte presupune cel puţin un sprijin acordat Bisericii Ortodoxe pentru a rezista în faţa presiunilor reformiste luterane sau calvine.

Pe de altă parte, anul 1556 confirmă o circulaţie intensă a solilor braşoveni spre Muntenia şi Moldova, care culminează cu sosirea la Braşov a slujitorului Ion al lui Pătraşcu cel Bun, apoi a episcopului Sava. În februarie, pleacă în Muntenia o solie condusă de călăreţul Matias cu scrisori la Pătraşcu. În luna aprilie sosesc la Braşov trei solii, iar preotul Dobre, tatăl protopopului Mihai - colaborator coresian, în acelaşi an, face mai multe călătorii atât în Moldova, cât şi în Muntenia, pentru ca la 1 mai 1556, un preot de-al voievodului Pătraşcu să sosească la Braşov, unde este bine primit de autorităţile locale. Semnificativă este vizita la Braşov făcută de Alexandru Lăpuşneanu şi Nicolae Pătraşcu tot în 1556, cu prilejul instalării în Transilvania a prinţesei Isabella de Zapolya cu minorul său fiu Ioan Sigismund. Evenimentele politice şi religioase sunt deosebit de frământate în condiţiile în care Dieta Transilvaniei desfiinţează episcopia catolică din Ardeal, secularizându-i astfel averile, prilej cu care se înfiinţează la Geoagiu o episcopie românească. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 9 februarie 2013 semnat de pr. prof. dr. Vasile Oltean)

[Dumitru73]

În prealabil postat de cristiboss56

Prima carte coresiană, o carte de cântări pe opt glasuri, care în terminologie slavonă se mai numeşte şi Osmoglasnic, numită şi Glosariu, Paraclitichi, este una din cele mai importante cărţi ale cultului ortodox. Cartea conţine cântările Învierii de la Vecernie, Utrenie şi Liturghie pentru fiecare zi din săptămână, fiecărei săptămâni fiindu-i propriu un anumit glas.

Parcurgerea celor opt glasuri, timp de opt săptămâni, reprezintă un „stâlp“, anul întreg fiind format din şase „stâlpi“, care se succed neîntrerupt. Cartea este cunoscută începând cu veacul al VI-lea, redactată în limba greacă de Sever din Antiohia, al cărei conţinut s-a îmbogăţit în decursul vremii cu diferite cântări religioase (irmoase, canoane), căpătând consistenţă în prima jumătate a secolului al IX-lea, după ce celebrul filozof creştin bizantin, Sfântul Ioan Damaschin († 749) adaugă cântările duminicale, precum şi cântările Sfântului Anatolie, fostul Patriarh al Constantinopolului († 458), ale lui Cosma Melodul, Episcop de Maiuma (sec. VIII), Teodor Studitul († 826), Iosif Studitul, Arhiepiscopul Tesalonicului († 830), Teodor Graptul, Arhiepiscopul Niceii (sec. IX), Mitrofan, Episcopul Smirnei (sec. IX), împăraţii Leon Filozoful († 912) şi Constantin Porfirogenetul († 959).

Spre deosebire de Octoihul Mare, cunoscut şi sub numele de Catavasier, Micul Octoih cuprinde doar irmoasele sau catavasiile praznicelor împărăteşti şi ale sărbătorilor din timpul anului, iar cântările din timpul zilelor obişnuite sunt cuprinse în „Irmologhion“.

„Micul Octoih Braşovean“, păstrat azi în trei exemplare, la Biblioteca Academiei Române, la Biblioteca de Stat Szechenyi din Ungaria şi la Muzeul de Istorie din Sofia, se tipăreşte la Braşov de către diaconul Coresi şi logofătul Oprea, unul dintre meşterii tipografi care au activat şi în cadrul tipografiei lui Dimitrie Liubavici pentru tipărirea Apostolului din 1547. Exemplarul bucureştean, descoperit de Nerva Hodoş în Biblioteca mitropolitană din Sibiu, provenit din Şchei, prezentat şi în recenta monografie dedicată diaconului Coresi de Ion Gheţie şi Al. Mareş, conţine 155 de file, format in-folio (268 x 192 mm), folosind aceleaşi caractere întrebuinţate la Târgovişte de Macarie şi apoi de Dimitrie Liubavici, unde Coresi învăţase meşteşugul tiparului.

Iniţialele mari şi o parte din cele mici sunt cu cerneală roşie, iar restul textului cu cerneală neagră, hârtia fiind exclusiv de provenienţă braşoveană (filigran, coroană şi rădăcină). Conţine patru frontispicii cu arabescuri, fiecare în parte surmontate cu cruce. Corpul de litere nr. III, după clasificarea făcută de F. Hervay, tip de litere folosit şi pentru tipărirea Cazaniei a II-a.

Carte pentru toţi românii

Aflăm din epilogul cărţii, scris în limba slavonă, reprodus după modelul epilogului târgoviştean al lui Macarie din 1510: „Fiindcă în Treime slăvitul Dumnezeu a binevoit să desăvârşească Biserica sa prin felurite cărţi, prin lauda şi folosul celor ce le citesc, de aceea şi eu jupânul Haniş Begner, judeţul Braşovului, am râvnit, cu ajutorul Sfântului Duh şi din dragoste pentru dumnezeieştile şi sfintele biserici şi am tipărit această carte de suflete mântuitoare, Octoih, spre împlinirea laudei Dumnezeirei slăvite în unitate, ca trei sori. Mă rog deci de tineri şi de bărbaţi (de cei crescuţi) şi de bătrâni, de cei ce vor ceti sau cânta sau vor copia pentru dragostea lui Hristos, să ne îndrepte pe noi, cari cu osârdie am îngrijit de acest lucru, şi să ne blagoslovească, ca amândoi slăvind pe Tatăl din care toate (s-au făcut), să căpătăm aici pace şi milostenie, iar acolo să strălucim, în lumina binefacerii. Amin. Şi era atunci, pe vremea aceea, în Ţara Ungurească (n.n., Ardeal) crăiasa Isabela, fiul ei Iană şi craiul cel tânăr, fiul marelui Iană craiul şi în Ţara Românească era Pătraşco Voevod şi în Ţara Moldovei era Alexandru Voevod. Din porunca jupânului Hani Begner, judeţul Braşovului, eu, robul lui Hristos, Oprea logofătul şi diaconul Coresi ne-am trudit cu aceasta şi am tipărit (am scris) aceste cărţi la anul 7065 (1557). S-au început aceste cărţi în luna lui iunie în 12 zile; s-au sfârşit în luna lui ianuarie 14 zile, în oraşul Braşov“.

De aici reiese că s-a tipărit din porunca judelui braşovean Johanes Benkner (autoritatea publică a Braşovului, fără a cărui înlesnire nu se putea tipări local nici o carte), când în Ţara Ungurească (Transilvania) era crăiasă Isabela cu fiul său Ianăş craiul „cel tânăr“, iar în Ţara Românească era Pătraşcu cel Bun şi în Moldova, Alexandru Lăpuşneanu.

Este evident adevărul că raza de interes pe care diaconul Coresi o destina cărţii sale cuprindea întregul spaţiu românesc, iar patronajul domnilor de peste munţi asupra tiparului coresian nu poate fi ignorat.

„Micul Octoih Braşovean“

Izvorul după care diaconul Coresi putea tipări această carte este „Micul Octoih Braşovean“ (MOB), aflat în fondul de manuscrise al Bibliotecii Judeţene Braşov, care iniţial fusese menţionat ca prezent în fondul de carte al Bisericii „Sfântul Nicolae din Şchei“ de Nicolae Sulică, apoi fusese declarat pierdut de P.P. Panaitescu şi reintrodus în circulaţie de prof. Ion Roman.

Compararea MOB-ului cu Octoihul tipărit de Oprea logofătul şi diaconul Coresi la 1557 ne-a permis cu uşurinţă să constatăm identitatea textuală dintre ele. Întrucât textul slavo-român al MOB-ului este ulterior perioadei de tipar coresian, nu-l putem considera pe acesta drept izvor, dar putem intui un izvor comun. Cercetând manuscrisul 42 din arhiva istorică a Bisericii „Sfântul Nicolae“ din Şchei, ne-a surprins identitatea textuală. Datat greşit pentru veacul al XVII-lea, manuscrisul confirmă filigranul hârtiei pentru veacul al XV-lea (foarfecă şi ancoră în cerc). Manuscrisul apare în cele mai vechi cataloage de inventariere a acestei arhive. Tipărind această carte pur ortodoxă, sub auspiciile morale ale celor consemnaţi în prefaţă, nu vedem cum s-ar putea accepta încă teza că venirea lui Coresi la Braşov trebuie pusă pe seama Reformei sau a influenţei reformate. Înzestrarea Bisericii Ortodoxe cu o asemenea carte presupune cel puţin un sprijin acordat Bisericii Ortodoxe pentru a rezista în faţa presiunilor reformiste luterane sau calvine.

Pe de altă parte, anul 1556 confirmă o circulaţie intensă a solilor braşoveni spre Muntenia şi Moldova, care culminează cu sosirea la Braşov a slujitorului Ion al lui Pătraşcu cel Bun, apoi a episcopului Sava. În februarie, pleacă în Muntenia o solie condusă de călăreţul Matias cu scrisori la Pătraşcu. În luna aprilie sosesc la Braşov trei solii, iar preotul Dobre, tatăl protopopului Mihai - colaborator coresian, în acelaşi an, face mai multe călătorii atât în Moldova, cât şi în Muntenia, pentru ca la 1 mai 1556, un preot de-al voievodului Pătraşcu să sosească la Braşov, unde este bine primit de autorităţile locale. Semnificativă este vizita la Braşov făcută de Alexandru Lăpuşneanu şi Nicolae Pătraşcu tot în 1556, cu prilejul instalării în Transilvania a prinţesei Isabella de Zapolya cu minorul său fiu Ioan Sigismund. Evenimentele politice şi religioase sunt deosebit de frământate în condiţiile în care Dieta Transilvaniei desfiinţează episcopia catolică din Ardeal, secularizându-i astfel averile, prilej cu care se înfiinţează la Geoagiu o episcopie românească. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 9 februarie 2013 semnat de pr. prof. dr. Vasile Oltean)

din câte îmi aduc aminte, Catavasierul este Octoihul mic.

[cristiboss56]

Duminică, 10 februarie 2013, părintele arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii „Petru Vodă” din judeţul Neamţ, a împlinit venerabila vârstă de 94 de ani.
Cu acest prilej, arhimandritul Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, ca delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, vieţuitori ai mănăstirii. Părintele Iustin Pârvu a participat în altar la Sfânta Liturghie.
Părintele Nichifor Horia a rostit şi cuvântul de învăţătură, tâlcuind evanghelia dumincii, despre Pilda talanţilor. De asemenea, a lecturat cuvântul de urare şi binecuvântare, trimis de Înaltpreasfinţitul Teofan părintelui Iustin.
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în 1919, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, judeţul Neamţ. În anul 1936, tânărul râvnitor de doar 17 ani intră ca frate la Mănăstirea Durău.
În anul 1937 se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, de unde pleacă, mai apoi, spre seminarele din Râmnicu-Vâlcea şi Roman, pe acesta din urmă continuându-l abia după război. În 1940 este tuns în monahism, iar, după un an, hirotonit preot. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, care se întindea din Neamţ până la Odesa. Participă, împreună cu „Divizia 4 Vânători de Munte”, la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial. După război, trece prin mai multe închisori (Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Piteşti), timp de 16 ani, fiind eliberat în 1964. Se alătură obştii Mănăstirii Secu, unde slujeşte ca preot şi duhovnic între anii 1966-1974. Între anii 1974-1989 părintelui i se stabileşte domiciliul forţat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ. După ´90, odată cu schimbarea regimului politic, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde stă aproape un an. Se retrage apoi în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece aici restul zilelor în post şi rugăciune. Dar rânduiala lui Dumnezeu era alta. Astfel, între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, părintele soseşte în satul Petru Vodă din judeţul Neamţ şi întemeiază aici Mănăstirea Petru Vodă. La ceva distanţă de mănăstire, părintele Iustin Pârvu pune temelia unui schit de maici. Între timp, se mai construiesc aici, tot prin osteneala părintelui Iustin, un azil de bătrâni, un centru de plasament pentru copii şi un spital.
Pe 2 noiembrie 2008 părintele Iustin a primit rangul de arhimandrit.

[cristiboss56]

Astăzi s-au împlinit 112 ani de la naşterea Patriarhului Justinian Marina, al treilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române.

La Mănăstirea „Radu Vodă” din Bucureşti, unde se află mormântul acestuia, seminarişti şi numeroşi credincioşi au participat la o slujbă de pomenire, informează TRINITAS TV.

Patriarhul Justinian Marina s-a născut în 1901 și a trecut la Domnul în martie 1977, fiind înmormântat, conform testamentului, în biserica Mănăstirii bucureştene „Radu Vodă”. Pe crucea basorelief de deasupra mormântului, Patriarhul i-a cerut meşterului să sape următoarea inscripţie: „M-am luptat lupta cea bună. Credinţa am păzit. Am ajuns la capătul drumului vieţii. De acum încolo, mă aşteaptă răsplata dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul Cel Drept în ziua aceea."

[cristiboss56]

Astăzi s-au împlinit 65 de ani de la naşterea celui de-al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Nicodim Munteanu. A fost întronizat Întâistătător al Bisericii noastre în anul 1939, păstorind credincioşii într-o epocă de mari tulburări politice şi sociale.

Născut pe 6 decembrie 1864 în satul nemţean Pipirig, viaţa lui se leagă de cea a Mitropolitului Moldovei, Pimen.

După ce a fost locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, a revinit la Huşi. Apoi îi succede în scaunul de Mitropolit al Moldovei lui Pimen Georgescu, iar în 1939 devine Patriarh.

Patriarhul Nicodim a avut mai multe dorinţe de suflet. Unele au rămas, din păcate, doar dorinţe.

Patriarhul Nicodim a trecut la domnul pe 27 februarie 1948, la vârsta de 83 ani. A fost înmormântat în Catedrala patriarhală, alături de predecesorul său, Patriarhul Miron Cristea. În urma trecerii sale la cele veşnice, locţiitor de patriarh devine Mitropolitul Moldovei, Justinian Marina.

[cristiboss56]

3 martie 2013 – Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor împlineşte astăzi 22 de ani de la întronizare.

Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen s-a născut la data de 25 august 1929, în satul Herăști, comuna Grebănu (județul Buzău). Este tuns în monahism la Mănăstirea Neamț la 10 martie 1951 sub numele Pimen, fiind hirotonit ierodiacon (1951) și apoi ieromonah (1957). După absolvirea Facultății, este numit egumen, apoi stareț la Mănăstirea Putna (1957-1961). La 10 ianuarie 1982, arhimandritul Pimen Zainea este ales de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titlul “Suceveanul'. Este hirotonit întru arhiereu, cu prilejul hramului Mănăstirii 'Sf. Ioan cel Nou' de la Suceava, la 24 iunie 1982 de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teoctist Arăpașu al Moldovei și Sucevei, împreună cu Preasfinţitul Episcop Eftimie Luca al Romanului și Hușilor și cu Preasfinţitul Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La data de 24 ianuarie 1991, Preasfinţitul Pimen Suceveanul a fost ales Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, fiind instalat ca Episcop la Suceava la 3 martie 1991.

[cristiboss56]

Prima duminică a Postului Mare este ziua în care creştinii ortodocşi cinstesc Dreapta Credinţă. La 4 martie 843, un sinod convocat la Constantinopol de Patriarhul Metodie, în timpul împărătesei Teodora, confirmă hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice şi consfinţeşte definitiv cultul icoanelor în Biserică. Tot atunci a fost instituită Duminica Ortodoxiei.

Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită pentru prima dată la 11 martie 843, în cea dintâi duminică a Postului Mare.