Drumul spre calugarie

Pe subiect, citat dintr-un interviu cu Parintele Teofil Paraian:

- Pãrinte, multi tineri sunt chinuiti de întrebãri în legãturã cu drumul pe care îl au de ales si de multe ori consultã diferiti duhovnici, care le explicã faptul cã importantã este apropierea de Dumnezeu, privitor la cãlugãrie sau cãsãtorie. Ei le recomandã rugãciunea, zicând: lasã sã se facã voia lui Dumnezeu. Deci, am putea deduce cã existã o voie a lui Dumnezeu ca unii, cãsãtorindu*se, sã facã copii, iar altii sã se facã monahi?

- Da, s*-ar putea sã fie, pentru cã Dumnezeu are nevoie si de oameni cãsãtoriti, are nevoie si de oameni dezlipiti de lumea aceasta. Important este sã*ti gãsesti tu locul, sã simti tu ce vrea Dumnezeu cu tine. În momentul în care te*ai hotãrât pentru o cale, sã nu mai consideri cã mai existã pentru tine si o altã cale, iar calea pe care ti*o alegi, sã o alegi cu entuziasmul cuvenit, adicã sã nu te cãsãtoresti cu probabilitate, nici sã te faci cãlugãr cu probabilitate, ci sã fii sigur cã asta ti*e calea si atunci nu se mai discutã posibilitatea unei alte cãi sau cã Dumnezeu ar fi avut un alt plan pentru tine. Noi nu stim sigur ce vrea Dumnezeu cu noi, dar stim ce putem face noi într*o conditie sau alta.

- Pãrinte, pentru o persoanã care se hotãrãste sincer sã facã voia lui Dumnezeu, apare necesarã cunoasterea acestei voi. Deci, aflându*se în lume, el trebuie sã discearnã între ispite de tot felul si pãrelnice lucruri bune si, în dorinta de a cunoaste dintre atâtea lucruri, voia mântuitoare a lui Dumnezeu, mai întâi va trebui sã se debaraseze de patimi. Adicã sã se supunã, printre altele, unei lucrãri pe care Pãrintii Bisericii o recomandã în special monahilor. Deci, practic, drumul ar trece prin cãlugãrie...

- Da, eu asa si zic. Cineva care vrea sã devinã cãlugãr este bine sã trãiascã acolo unde se gãseste, cãlugãria, pânã când ajunge sã se ducã la mãnãstire, adicã sã fie cãlugãr. Dacã esti student, sã fii cum ar fi un cãlugãr - student, dacã esti muncitor, sã fii cum ar fi un cãlugãr - muncitor, adicã sã*ti faci datoria în conditiile cãlugãriei, iar dacã va fi sã ajungi la cãlugãrie, ti*ai pregãtit cãlugãria, iar dacã va fi sã ajungi la cãsãtorie, ti*ai pregãtit si cãsãtoria - prin viata superioarã pe care ai dus*o înainte de cãsãtorie. Important este sã ajungi tu personal sã simti care*ti este rostul, adicã pânã nu esti hotãrât ce ai de fãcut, faci ce poti în conditiile tale.



- Pãrinte, este verosimil ca Dumnezeu, luminând pe omul curãtit de patimi, acesta sã ocroteascã în inima lui dorinta de a se cãsãtori?

- Da. De ce nu? Cãsãtoria, de fapt, este o chestiune a firii si omul nu se leapãdã de fire nici când se face cãlugãr, ci are posibilitatea sã depãseascã firea. Dar firea rãmâne fire si atunci poti sã doresti sã te cãsãtoresti si sã alegi între cãsãtorie si cãlugãrie. Poti sã ai numai o directie, sã alegi cãlugãria pentru cã nu poti alege cãsãtoria, asta depinde de om. Nu se stie niciodatã ce anume are în sine omul care se hotãrãste pentru una sau alta. Important este - când ai de ales, sã alegi - si când ai ales, sã stii de ce ai ales si sã nu mai alegi altceva.
.................................................. .................................................. .....................

- Dar nu putem privi alegerea cãsãtoriei cu bunã stiintã cã ar fi o osândire la nedesãvârsire?

- Nu, nu este, pentru cã existã si o desãvârsire în cãsãtorie, nu existã o exclusivitate când e vorba de desãvârsire. Se desãvârsesc si cãlugãrii si mirenii, fiecare în calea lui, numai cã unii au mai multe obstacole si altii au o cale mai linã în urcusul duhovnicesc. Dar adevãrat este cã în viata cãlugãreascã existã foarte multi improvizati. De ce? Pentru cã multi nici nu stiu ce fac atunci când se fac cãlugãri, ci încearcã un amestec între cãlugãrie si mirenie. Ei cred cã pot sã*si completeze lipsurile duhovnicesti - cu împliniri materiale, cã pot sã gãseascã modalitatea - fiind în mãnãstire - sã mai caute si ceva din lumea asta si, în cazul acesta, este o improvizatie, iar improvizatiile nu duc unde trebuie, asa cã rãmân improvizati toatã viata si numai Dumnezeu stie cum, în cele din urmã, va hotãrî asupra unora ca acestia.

În afarã de asta, sunt oameni care se duc de la cãsãtorie la mãnãstire pe motivul cã nu s*au împlinit în cãsãtorie, cã si*au pierdut linistea prin cãsãtorie, cãsãtorindu*se cu persoane care nu i*au odihnit, care nu i*-au ridicat, ci i-*au scãzut. Sunt cazuri în care elementele sot si sotie nu reusesc sã ajungã la un numitor comun, se ceartã, se bruscheazã, se bat si atunci zice: Dã*o*ncolo de lume, mã duc la mãnãstire si vã las pe toti. Unul ca acesta a realizat ceva pentru Dumnezeu? Nu a realizat nimic pentru Dumnezeu, a realizat ceva pentru sine. Aici, la noi la mãnãstire, au fost cazuri din acestea si sunt si acum cazuri de oameni care s*au plictisit de lumea aceasta si au venit la mãnãstire. Ei, ce i*a dat unul ca acela lui Dumnezeu?

- Revenind la alt subiect, pãrinte, spuneti cã în cãlugãrie sunt cei mai multi ratati si cã în cãlugãrie trebuie sã intre oameni de exceptie. Ce înseamnã om de exceptie?

-Înseamnã un om care nu se joacã cu viata lui, un om care stie ce*i cãlugãria, stie ce*a lãsat si ce*a gãsit si care nu mai poate fi clintit din calea cãlugãriei. Adicã, nu oameni cu lipsuri, pentru cã în mãnãstiri sunt foarte multi oameni cu lipsuri, lipsuri fizice, psihice, oameni fãrã culturã, oameni care nu s*ar fi descurcat în viata comunã. Or, acestia niciodatã nu vor fi niste cãlugãri buni, vor fi niste domiciliati si niste improvizati la mânãstire. Dacã te duci prin mânãstiri si cercetezi, poti constata multi din acestia, care nu sunt nici de cãsãtorie, nici de cãlugãrie. Acestia nu înainteazã, nu fac parte din rândul oamenilor de exceptie. Un om de exceptie este un om care ar fi putut face fatã si în cãsãtorie si care nu e refugiat la mãnãstire.

Intreg interviul, aici: http://www.nistea.com/tin07.html
Mie personal mi-a placut foarte mult ce am citit.