Sa ne cunoastem sfintii romani!

Sfantul Irodion de la Lainici

http://www.manastirealainici.ro/sfantul-irodion/

[glykys]

În prealabil postat de ovidiu b.

Sfantul Irodion de la Lainici

http://www.manastirealainici.ro/sfantul-irodion/

Ieri, 3 mai, l-am sarbatorit pe Sf. Irodion de la Lainici.
Descoperirea sfintelor sale moaşte
O altă minune este ultima aflare a sfintelor sale moaşte. După ce în 2009 au fost săpate mai multe morminte acolo unde se ştia că este depus în aşteptarea învierii Sfântul Irodion, nu a fost descoperit nimic. Monahi vrednici din perioada trecută l-au dezgropat pe sfânt şi l-au aşezat într-o groapă şi mai adâncă, peste care au aşezat trupul unui alt monah, astfel încât cinstitele sale moaşte să nu mai fie furate.
Ajunşi în pragul deznădejdii, Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Irineu, actualul stareţ al mănăstirii, arhim. Ioachim Pârvulescu, dar şi alţi monahi s-au rugat fierbinte la duhovnicul şi apoi ucenicul sfântului, adică la Sfântul Calinic de la Cernica.
Astfel se face că cei ce săpau şi-au dat seama că pe fundul uneia dintre gropi se vedea că pământul este mai afânat. Când au început să sape aici au descoperit conturul unui mormânt mai mic şi urmele sicriului în care a fost depus, ca o comoară tăinuită în adâncurile pământului. Apoi au fost găsite şi cinstitele sale moaşte şi cărămida cu numele său ce o avea sub cap.
Când au fost scoase afară, povesteşte arhim. Ioachim Pârvulescu, stareţul Lainiciului, oasele Sfântului Irodion erau maronii, nu albe cum sunt în mod normal oasele, şi uşoare ca hârtia, deşi au stat în mocirlă aproape un secol.
Apoi, cei din fundul gropii, care le scoteau, au început să strige "Părinte! Încep să miroasă!", iar mireasma plăcută a început să învăluie locul.
Minune după dezgroparea moaştelor
Imediat după aflarea cinstitelor moaşte, în prima duminică, stareţul Ioachim Pârvulescu a vorbit la predică despre Sfântul Irodion, în biserică fiind şi două maici de la Polovraci.
Una dintre ele, maica Marina, venea foarte des la Mănăstirea Lainici, pentru că avea evlavie deosebită la Sfântul Irodion.
După slujbă aceasta a venit la stareţ şi i-a povestit un vis pe care l-a avut în urmă cu un an.
Se făcea că este la Mănăstirea Lainici. Şi era în faţa mormântului Cuviosului Irodion, iar curtea era plină de lume. Şi la un moment dat vede că se desface mormântul Cuviosului Irodion şi parcă ar fi dispărut toată lumea, şi Cuviosul era deasupra mormântului. Şi maica a rămas uimită de acest lucru. Mai întâi, dorea din tot sufletul să se apropie de Cuviosul Irodion, voia să-i sărute picioarele, simţea o bucurie extraordinară. El a ieşit din mormântul care s-a deschis şi parcă se îndrepta spre lume. Era frumos la chip, cu barbă lungă şi neagră, însă sărăcăcios îmbrăcat. Şi atunci când Sfântul a vrut să se întoarcă-n pământ, maica a prins curaj şi l-a rugat să stea afară, că doar era viu! Abia atunci a vorbit Cuviosul Irodion şi i-a spus că "n-a venit încă vremea!". Maica, văzându-l atât de sărăcăcios îmbrăcat, l-a întrebat dacă poate să-i aducă îmbrăcăminte şi pantofi noi, în anul care vine, când se va întoarce pe la mormânt. Şi Sfântul i-a răspuns profetic: "N-am nevoie de nimic. Anul viitor, părintele stareţ îmi va face haine noi!". Şi peste un an, cinstitele sale moaşte aveau să fie descoperite şi aşezate într-un veşmânt nou. Minunile sunt cu siguranţă mult mai multe, oamenii locului păstrând prin viu grai faptele săvârşite de sfânt în timpul vieţii sale pământeşti sau, apoi, la mormântul său.
De aceea credincioşi din numeroase zone au mers necontenit la crucea de la locul unde îşi dormea somnul de veci fostul stareţ şi se rugau ori de câte ori aveau necazuri.
Au existat şi consemnări ale faptelor minunate săvârşite în lavra de la Lainici, însă în timpul Primului Război Mondial a fost distrus totul la sfânta mănăstire, iar arhiva a fost arsă.

Mai multe aici, http://www.ziarullumina.ro/vietile-s...-de-la-lainici

[Ekaterina]

I se mai spune si Sfantul Nou Mucenic Ioan Valahul deoarece a patimit dupa 1453, cand Constantinopolul a cazut sub turci. Numele de Valahul vine de la originea sa, fiind de neam din Valahia (Tara Romaneasca).

La varsta de cincisprezece ani a fost luat rob de catre turci. Despre Ioan se spune ca era frumos la chip, luminos in privire si bine legat in trup. Tocmirea lui era plina de sanatate, tinereasca vlaga zburda in toata fiinta lui. Si macar ca grumazul ii era incovoiat de robie, ochii ii straluceau de puterea credintei si de nadejdea mantuirii.

Ioan a fost cumparat ca rob de un pagan cu gand urat. Ca n-a avut putere sa inteleaga frumusetea lui launtrica, ci s-a oprit cu nelegiuita cautatura spre mandretea cea din afara. Si a inceput a-l sili sa-si intineze trupul cu pacatul izvodit candva in blestemata cetate a Sodomei, cea arsa de Dumnezeu cu foc si pucioasa pentru nelegiuirea ei. Ioan s-a impotrivit pacatului si s-a intarit cu rugaciunea si cu semnul crucii impotriva celui ce voia sa-l intineze. Vrand sa il sileasca spre savarsirea pacatului, intr-un moment de neatentie al stapanului, Ioan a prins curaj si l-a ucis.

Pentru aceasta a fost legat in lanturi si purtat gol in vreme de iarna pe drumul Tarigradului. A fost dus apoi la femeia celui ucis pentru a hotari aceasta ce se va face cu el. Impresionata de frumusetea lui Ioan, vaduva si-a ranit inima si i-a poruncit acestuia sa ii fie sot in locul barbatului sau pe care Ioan il omorase. Dar, pentru ca sa-mi fi barbat, trebuie sa te faci de aceeasi lege cu mine. Nimic mai usor decat sa te lepezi de Hristos si sa te faci inchinator al lui Alah si cinstitor al lui Mahomed, profetul sau. Priveste imprejur aurul si argintul, matasurile, pietrele nestemate, priveste-ma pe mine, alaturi, care sunt gata de insotire.

Ioan i-a raspuns: Curatia sufletului mi-o voi pastra si la legea ta nu voi trece; neintinarea trupului o voi pazi si nu ma voi insoti cu tine !

Timp de doi ani si jumatate femeia a incercat prin diferite mijloace sa-l determine pe Ioan sa-i devina sot si sa se lepede de credinta, insa fara rezultat. Vazand ca nu il indupleca l-a predat mai-marelui cetatii care l-a inchis supunandu-l la multe si nespuse chinuri.

In ziua de 12 mai 1662 au hotarat sa-l ucida prin spanzuratoare, primind astfel cununa biruintei.

Cu ale sale sfinte rugaciuni, Dumnezeu sa ne invredniceasca si pe noi de bunatatile cele fara inselare fara de sfarsit. Amin

[Ekaterina]

I se mai spune si Sfantul Nou Mucenic Ioan Valahul deoarece a patimit dupa 1453, cand Constantinopolul a cazut sub turci. Numele de Valahul vine de la originea sa, fiind de neam din Valahia (Tara Romaneasca).

La varsta de cincisprezece ani a fost luat rob de catre turci. Despre Ioan se spune ca era frumos la chip, luminos in privire si bine legat in trup. Tocmirea lui era plina de sanatate, tinereasca vlaga zburda in toata fiinta lui. Si macar ca grumazul ii era incovoiat de robie, ochii ii straluceau de puterea credintei si de nadejdea mantuirii.

Ioan a fost cumparat ca rob de un pagan cu gand urat. Ca n-a avut putere sa inteleaga frumusetea lui launtrica, ci s-a oprit cu nelegiuita cautatura spre mandretea cea din afara. Si a inceput a-l sili sa-si intineze trupul cu pacatul izvodit candva in blestemata cetate a Sodomei, cea arsa de Dumnezeu cu foc si pucioasa pentru nelegiuirea ei. Ioan s-a impotrivit pacatului si s-a intarit cu rugaciunea si cu semnul crucii impotriva celui ce voia sa-l intineze. Vrand sa il sileasca spre savarsirea pacatului, intr-un moment de neatentie al stapanului, Ioan a prins curaj si l-a ucis.

Pentru aceasta a fost legat in lanturi si purtat gol in vreme de iarna pe drumul Tarigradului. A fost dus apoi la femeia celui ucis pentru a hotari aceasta ce se va face cu el. Impresionata de frumusetea lui Ioan, vaduva si-a ranit inima si i-a poruncit acestuia sa ii fie sot in locul barbatului sau pe care Ioan il omorase. Dar, pentru ca sa-mi fi barbat, trebuie sa te faci de aceeasi lege cu mine. Nimic mai usor decat sa te lepezi de Hristos si sa te faci inchinator al lui Alah si cinstitor al lui Mahomed, profetul sau. Priveste imprejur aurul si argintul, matasurile, pietrele nestemate, priveste-ma pe mine, alaturi, care sunt gata de insotire.

Ioan i-a raspuns: Curatia sufletului mi-o voi pastra si la legea ta nu voi trece; neintinarea trupului o voi pazi si nu ma voi insoti cu tine !

Timp de doi ani si jumatate femeia a incercat prin diferite mijloace sa-l determine pe Ioan sa-i devina sot si sa se lepede de credinta, insa fara rezultat. Vazand ca nu il indupleca l-a predat mai-marelui cetatii care l-a inchis supunandu-l la multe si nespuse chinuri.

In ziua de 12 mai 1662 au hotarat sa-l ucida prin spanzuratoare, primind astfel cununa biruintei.

Cu ale sale sfinte rugaciuni, Dumnezeu sa ne invredniceasca si pe noi de bunatatile cele fara inselare fara de sfarsit. Amin

[ortodoxa2310]

troparul Sfintilor Romani

http://www.youtube.com/watch?v=mlh7VMViDOo

[glykys]

Astazi, 2 iunie, l-am sarbatorit pe Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava.
Aceasta icoana este printre primele de care imi aduc aminte, in scoala primara o aveam pe perete.
Aici este un site cu multe informatii despre sfant roman - http://sfantulioancelnou.ro/

Poate cineva care este din Suceava sau care a calatorit acolo scrie pe acest topic niste impresii personale.

[cristiboss56]

Vestea minunilor ce se savarseau prin moastele Sfantului Mucenic Ioan cel Nou se raspandise in toata Tara Moldovei al carei ocrotitor a fost socotit de atunci. Evlaviosul Domn Alexandru cel Bun (1400 - 1432), care cu intelepciune reusise sa obtina din partea Patriarhiei Ecumenice recunoasterea canonica a mitropolitului Moldovei, Iosif Musat, dorea ca aceasta implinire istorica si de mare importanta bisericeasca s-o pecetluiasca cu stramutarea sfintelor moaste ale Mucenicului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, unde isi fixase resedinta si noul ierarh.

Astfel, in 1402 (dupa alti istorici in 1415), la numai doi ani de la urcarea sa in scaunul de domnie, voievodul moldovean a „adus si moastele Sfantului Mare Mucenic Ioan cel Nou” la Suceava, bineinteles, la staruinta mitropolitului Iosif. O procesiune, avand in frunte pe Grigorie Tamblac, a insotit nepretuitul odor si a fost intampinata, dupa marturia cronicarilor, la „Poiana Vladicai”, langa Iasi, de alaiul domnesc al lui Alexandru cel Bun. Aceste slavite moaste au fost asezate apoi in catedrala mitropolitana din cetatea de scaun a Sucevei, azi, biserica Mirautilor. Aici ele au stat pana in timpul domnitorului Petru Schiopul, cand au fost mutate (24 iunie 1589) in noua catedrala mitropolitana din Suceava - cu hramul Sfantului Gheorghe - ctitorita intre anii 1514 - 1522, de domnitorii Bogdan III si fiul sau Stefanita.

Minunea salvarii Sucevei

Multe minuni s-au revarsat pana astazi asupra celor care cu credinta au venit sa se inchine Sfantului Ioan cel Nou, minuni amintite partial si de mitropolitul Kievului, Sfantul Petru Movila. Dintre ele remarcam pe aceea de la 2 iunie 1622, cand cetatea a fost aparata de parjolitoarea navalire a cazacilor zaporojeni. Iata ce scrie acest sfant ierarh:

"In anul 1629 luna august 3 zile, venind in manastirea Pecersca Varlaam ieromonachul, din pamantul Moldovei, si fiind trimis la mine ca sa ma vada de catra Miron Barnovschi Voievodul, mi-a spus, ca in anul 1622 cand necuratul imparat al agarenilor, Sultanul Osman, a venit sub Hotin, ca sa se bata cu regatul Poloniei...

Cazacii zaporojeni, care mergeau in contra necuratilor, nu s-au dus numai la Hotin, unde era si oastea poloneza, ci s-au indreptat spre orasul Suceava, ca sa-l prade pe el... In timp ce navalitorii se indreptau spre oras, localnicii Sucevei se retrageau cum se obisnuia in cetate.

Fiind atunci mitropolit Anastasie Crimca cu preotii au voit, dupa obiceiu, sa duca din mitropolie in cetatea de sus si moastele Sfantului Ioan cel Nou, si cand au venit, ca sa le ia, n-au putut sa le ridice de la locul lor (caci acestea totdeauna cu darul lui Dumnezeu, cand la nevoie orasul trebuia sa fie mantuit de inamicii, ce cadeau asupra lui). Cu aceasta au facut cunoscut mantuirea lui (orasului), ca nu va fi nici cu armele, nici cu lupta, dar la rugaciune si ajunare au alergat toata multimea, ce fugise in cetate, rugand pe Dumnezeu si pe Sfantul Ioan, placutul lui, pentru mantuire.

Iar cand au venit cazacii la rau si cum voiaua intra si in oras, o minune! raul, pre care oamenii il treceau in sus si in jos, deodata asa s-a umplut cu apa, ca nici odata mai nainte n-a fost asa de inundat. Iar ei vazand aceasta s-au spaimantat si au inceput a se retrage; si asa orasul s-a mantuit cu rugacinile Sfantului Ioan martiriul cel Nou.

Si de la acel timp mitopolitul cu tot clerul si cu episcopii au stabilit, ca acea zi sa se serbeze... fac in mitropolie in acea zi litie, inconjurand biserica cu moastele Sfantului Ioan, si multumind lui Dumnezeu, cel ce cu cinste i-a mantuit pe dansii de asa nenorocire cu rugaciunile Sfantului marelui martir Ioan cel Nou."

Hramul de la Suceava in prezent

In practica insa, in fiecare an, "hramul mare" al bisericii este tot 24 iunie, ziua Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (Sanzienele), zi in care se praznuieste si aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou. In aceasta zi vin mii de credinciosi din toata tara si se inchina cu evlavie la moastele Sfantului.

Racla cu sfintele moaste este scoasa din biserica in dimineata ajunului hramului, adica pe 23 iunie, la orele sase, si asezata intr-un baldachin special din lemn din curtea manastirii, unde va sta timp de doua zile.

Seara, pe la orele 18, se savarseste slujba privegherii pe o scena montata cu cateva zile inainte. In afara de ierarhul locului, mai slujesc si ierarhi invitati din alte eparhii, preoti si diaconi.

Multi dintre cei care vin la Suceava de Sanziene asteptă cu dor si emotie duhovniceasca sa ajunga a petrece o noapte intreaga langa moastele marelui martir. E unica bucuria lor; daca le vorbeşti sunt cei mai fericiti oameni si-ti raspund incantati ca de mici fusesera adusi de parintii lor la ziua Sfântului Ioan. Multumirea si impacarea sufleteasca pe care o au in această zi, randuiala ce se asterne in casele si familiile lor, sporul si dinamismul ce-l dobandesc lucrarile lor dupa un hram petrecut la Suceava ii leagă cu mii de fire nevazute de sfantul din cetatea lui Stefan cel Mare si Sfânt, si-i face ca de fiecare data in preajma Sanzienelor sa-si randuiasca toate pentru a lua parte la bucuria hramului Cetatii Sucevei.

A doua zi, dupa slujbele (sfantul maslu, sfintirea apei, acatistul sfantului) ce culmineaza cu sfanta liturghie (ce se savarseste tot afara, pe scena), se porneste in procesiune cu sfintele moaste prin oras. Racla este purtata pe umeri (pe o nasalie speciala) de clerici si credinciosi, care fac scurte popasuri la bisericile principale din oras.

Readuse in curtea manastirii sfintele moaste sunt asezate din nou, in acelasi loc, spre inchinare. Spre seara, dupa ce s-au inchinat toti credinciosii, se face acatistul sfantului dupa care racla este dusa in biserica, la locul ei.

[lore86]

Dintre sfintii romani, cei mai dragi imi sunt Brancovenii. Jertfa sfantului Domn Voda Brancoveanu ma emotioneaza de fiecare data pana la lacrimi. Dragostea lui fata de Hristos Domnul si fata de tara ma copleseste.
El, un domn cu adevarat vrednic, care isi crescuse toti copii in dragsote si frica de Dumnezeu, aduce cel mai covarsitor dar pe care il poate darui un muritor Domnului: viata sa muceniceasca, la care se adauga ca niste margaritare de mult pret vietile fiilor sai iubiti, bucuria ochiilor sai. Toti feciorii sai, barbati frumosi, curati, cultivati aleg sa isi jerfeasca cu dragoste viata pentru a ramane statornicii dragostei fata de Domnul lor, cel care le-a dat-o. Ale Tale, dintru ale tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate.
Chiar si copilasul Matei, isi incheie zilele pe acest pamant cu maretele cuvonte:"Loveste.Si eu sunt crestin!

Cutremurator!

In ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai cand domnitorul implinea 60 de ani, au fost dusi cu totii spre locul de osanda. Fostul sau secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro din Florenta, relateaza ca, inainte de a fi ucisi, domnitorul a dat fiilor sai acest ultim indemn: "Copiii mei, fiti cu curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; sa ne mantuim cel putin sufletul, spalandu-ne pacatele in sangele nostru!". Atunci in prezenta sultanului, a trimisilor unor tari straine, a sotiei, fiicelor si ginerilor lui Brancoveanu, adusi la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea domnului si a celor patru fii. Mai intai i s-a taiat capul lui Ianache Vacarescu, cel mai de seama sfetnic al domnitorului, dupa care au fost retezate capetele celor patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei. Dupa ce a asistat la toata tragedia fiilor sai, a fost taiat si capul domnitorului martir. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, in varful sulitelor, iar trupurile le-au fost aruncate a doua zi in Vosfor. Niste pescari crestini le-au gasit pe mare si le-au ingropat in manastirea greceasca din insula Halki.
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...che-73087.html

[Ekaterina]

În prealabil postat de glykys

Astazi, 2 iunie, l-am sarbatorit pe Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava.
Aceasta icoana este printre primele de care imi aduc aminte, in scoala primara o aveam pe perete.
Aici este un site cu multe informatii despre sfant roman - http://sfantulioancelnou.ro/

Poate cineva care este din Suceava sau care a calatorit acolo scrie pe acest topic niste impresii personale.

Asteptam sa ne bucuram de o relatare personala, insa pana atunci redau un articol din Ziarul Lumina, despre cum a fost sarbatorit Sfantul Ioan cel Nou la Suceava si o parte din predica P.S. Pimen.

"Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Slujba a fost oficiată cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, pomenit de Biserica noastră în fiecare an pe 2 iunie. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a adresat un cuvânt de învăţătură sutelor de credincioşi prezenţi în catedrală.

Pornind de la Evanghelia din Duminica a V-a după Paşti, IPS Pimen a remarcat că oamenii trebuie să se roage în duh şi în adevăr, lepădând grija lumească. „Atunci când ne rugăm, trebuie să avem conştiinţa că trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt. În acelaşi timp, trebuie să avem conştiinţa că noi suntem chipuri ale lui Dumnezeu.

Trebuie să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu prin viaţa de sfinţenie, în duh şi în adevăr“, a spus IPS Pimen, care a făcut referire la cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. „Credincioşii vin să-l cinstească pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava pe 24 iunie, de Sânziene, când pomenim aducerea sfintelor sale moaşte.

Noi îl cinstim pe Sfântul Ioan, cel care a păstrat credinţa în duh şi în adevăr, atât pe 2 iunie, cât şi pe 24 iunie. Sfântul Ioan cel Nou a fost un om milostiv şi nu a fost robit de banul pe care îl muncea“, a mai adăugat Arhipăstorul Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiţie, la 24 iunie, ziua în care moaştele Sfântului au fost aduse la Suceava. Miile de credincioşi, în frumosul port naţional, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei şi de brad. Pelerinajul începe în dimineaţa zilei de 23 iunie, când sfintele moaşte sunt scoase din biserică şi depuse pe un baldachin în curtea mănăstirii. Credincioşii se închină cu evlavie, iar seara are loc slujba Privegherii. Pe 24 iunie are loc slujba Aghezmei mici, apoi se oficiază Sfânta Liturghie."

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă cinstește la 4 iunie pe sfinții mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculițel. În cele ce urmează vă prezentăm câteva informații despre acești sfinți extrase din volumul pr. Mircea Păcurariu intitulat Sfinți daco-romani și români: ”În septembrie 1971 s-a făcut o descoperire de mare însemnătate, care pune şi mai mult în lumină vechimea şi vigoarea creştinismului daco-roman. Este vorba de o bazilică paleocreştină, având trei nave şi o absidă semicirculară (altar), descoperită în comuna Niculiţel din judeţul Tulcea, la vreo 10 km de vechea cetate romană Noviodunum. Valoarea acestei bazilici stă în cripta sa cu moaşte de martiri (martirion), - de formă pătrată (3,70x3,40), construită din cărămidă cu mortar - aşezată sub altar, în interiorul criptei s-a aflat o raclă din lemn, aşezată pe pavimentul de piatră, în care erau moaştele a patru martiri, în interior, pe peretele din stânga intrării, a fost zgâriată în mortarul crud o inscripţie în greceşte: „Martirii lui Hristos”; iar pe peretele din dreapta apare din nou cuvântul „martiri”, precum şi numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis şi Filippos.

În anii următori, continuându-se cercetările arheologice, sub nivelul acestei cripte s-au mai descoperit resturi din trupurile altor martiri, ale căror nume nu se cunosc. Pe o lespede de calcar se află o inscripţie, cu următorul cuprins: „Aici şi acolo (se află) sângele martirilor”. Arheologii şi teologii care s-au ocupat cu aceste descoperiri de la Niculiţel n-au putut stabili data şi timpul pătimirii acestor şase martiri. Cei mai mulţi socotesc că au fost martirizaţi în localitatea învecinată Noviodunum (azi oraşul Isaccea), fie în cursul persecuţiei lui Diocleţian, prin anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu, care a luat mai multe măsuri împotriva creştinilor, prin anii 319-324. Poate cei doi, necunoscuţi, să fi pătimit şi mai devreme. Martirologiul „siriac” pomeneşte pe mucenicul Filippos în ziua de 4 iunie, iar Martirologiul numit „ieronimian” îi menţionează pe toţi, la aceeaşi dată, adăugând şi alte nume: Quirinus, lulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita, Fortunio şi alţi 25, ale căror nume sunt notate. S-ar putea ca între ei să fi fost şi cei doi martiri necunoscuţi descoperiţi la Niculiţel. Numele primilor trei martiri sunt orientale, cel de Filippos este biblic, iar celelalte sunt latine, deci ar fi nişte localnici daco-romani.

În a doua jumătaie a secolului al IV-lea, pe locul în care au fost îngropaţi, s-a ridicat o bazilică, în scopul cinstirii lor în fiecare an. Probabil acest lăcaş de închinare paleocreştin - sau vreo mănăstire care se va fi ridicat mai târziu - a dat satului numele de Mănăstirişte, care este întâlnit în câteva izvoare medievale. Bazilica de la Niculiţel prezintă o mare însemnătate pentru istoria Bisericii noastre, pentru că aici s-au păstrat singurele moaşte de martiri din perioada paleocreştină descoperite pe teritoriul României. Astăzi, moaştele lor sunt aşezate, spre cinstire, în biserica mănăstirii Cocoş, situată în apropiere”.

Conform Pr. Ioanichie Bălan ("Vetre de sihăstrie românească", Bucureşti, 1982, pag. 221), pe locul unde se va întemeia Mănăstirea Cocoş, a existat pe la anul 1679 un schit de sihaştri.

Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1833 de trei călugări români de la Mănăstirea Neamţ, Visarion, Gherontie şi Isaia, întorşi de la Sf. Munte Athos cu o corabie pe Dunare, la Isaccea. Ieromonahul Visarion, primul stareţ al mănăstirii, ridicat la rangul de arhimandrit de ierarhul grec Panaret, Arhiepiscopul Tulcei, era tipograf şi a contribuit la tiparirea primei traduceri în limba română a "Descrierii Moldovei".

Pe monumentul din curtea mănăstirii sta scris: "Mărturie a prezenţei poporului român în această strabună Dobroge şi în continuarea spiritualităţii sale creştine Arhimandrit Visarion ridică altar de slujire pe acest loc în anul 1833. S-a ridicat monumentul de către stareţul protosinghelul Gherasim 1979".
Mănăstirea este atestată documentar în 1841, până atunci funcţionând prin încuviinţarea organelor locale musulmane.

Primul lăcaş de la Cocoş, potrivit episcopiatulcii.ro, ridicat din nuiele şi lipit cu pământ, avea hramul "Intrarea în biserică" şi a fost reparat în 1846 prin încuviinţarea sultanului Abdul Medgid (1839 - 1861) conform firmanului existent în original în arhiva mănăstirii. Biserica a rezistat până în anul 1910, când a fost dărâmată, la troiţa înălţată pe locul altarului menţionându-se: "Aici a fost Sfânta Masă a vechii biserici zidită în 1833, odată cu înfiinţarea acestei mănăstiri". În anul 1850, în mănăstire vieţuiau 30 de călugări.

În anul 1853 se construieşte o nouă biserică din caramidă şi piatră cu hramul "Sfintei Treimi" ridicată prin osârdia mocanului ardelean Nicolae Hagi Ghiţă Poenaru care, imediat ce se călugăreşte la Mănăstirea Cocoş, donează mănăstirii 15.000 de galbeni, 500 oi şi 15 cai.

Stareţul Visarion a trecut la cele vesnice în 1862. Între anii 1862 - 1864 mănăstirea a fost păstorită de stareţul Daniil, călugăr ardelean, prin grija căruia se clădesc clopotniţă înaltă de 30 metri şi chiliile în stil oriental cu pridvor şi cerdac, cu acoperişul învelit cu olane, declarate monument istoric în 1959.

Pe biserica înalţată la 1853 se construiesc 3 turle. Între anii 1905 - 1910 se înalţă corpul de clădiri dinspre răsărit, având ca destinaţie bucătăria, chelăria, trapeza şi Paraclisul, lucrările fiind terminate în timpul stareţului Roman Sorescu.