Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

[cristiboss56]

Mănăstirea Sf. Antonie (Deir Anba Antunius)





Sfântul Antonie s-a născut în preajma anului 250 în Egiptul de Mijloc, dintr-o familie creştină înstărită. La vârsta de 20 ani, deşi părea a fi destinat unui trai confortabil, s-a decis să-şi împartă averea săracilor. În primul moment s-a retras spre marginea oraşului natal, mai apoi s-a stabilit într-o necropolă abandonată, impunându-şi un ascetism sever. La vârsta de 35 ani, năzuind spre o izolare totală, s-a stabilit într-o fortăreaţă părăsită din deşert: Pispir (Deir al-Maimun), unde a petrecut 20 de ani de viaţă anahoretică. Mai apoi, în încercarea de a evita orice contact cu lumea, s-a retras într-un loc inaccesibil, pătrunzând adânc în deşertul de pe malul drept al Nilului. Aici a rămas o perioadă de 50 de ani, până la moartea sa întâmplată în anul 356.

Deşi Sfântul Antonie nu a fost organizatorul monahismului creştin, totuşi este perceput ca un „părinte fondator”. Influenţa sa extraordinară, precum şi fascinaţia pe care persoana sa a exercitat-o asupra contemporanilor retraşi în pustie, marchează, în mod real, începutul „mişcării” ce avea să se răspândească rapid în întreaga lume creştină. Anul fondării mănăstirii care îi poartă numele trebuie căutat în perioada cea a urmat imediat morţii sale trupeşti. Sursele literare relaţionează construirea primului nucleu monastic în zonă cu domnia împăratului Iulian Apostatul (361-363).

Discipolii Sfântului Antonie au ridicat o micuţă comunitate la baza muntelui, unde acesta şi-a petrecut ultima parte a vieţii în trup. Cu siguranţă, nucleu iniţial se rezuma la o bisericuţă, o trapeză şi câteva construcţii anexe (o bucătărie şi un depozit pentru alimente). Primii călugări obişnuiau să trăiască separat în peşterile masivului muntos din apropiere, dar se adunau în fiecare Duminică şi sărbătoare liturgică majoră pentru Liturghie, în biserica centrală. Abia în a doua jumătate a secolului al V-lea anahoreţii retraşi în zonă au început să-şi construiască celule apropiate, în interiorul nucleului monastic iniţial. Cu toate acestea, regula discipolilor Sfântului Antonie a rămas semi-anahoretică, activităţile în comun fiind limitate la Liturghie, agapele duminicale şi ajutorarea fraţilor în nevoi.

De-a lungul secolului al V-lea, mănăstirea Sf. Antonie a fost un refugiu pentru asceţii din deşertul Sketis (Egiptul de Jos), forţaţi să-şi abandoneze chiliile datorită deselor şi violentelor atacuri ale berberilor. Între cei care au găsit adăpost aici amintim pe Sfântul Ioan cel Scurt (cel Mic), care şi-a sfârşit viaţa pământească în zonă.

În secolele VII-VIII, mănăstirea Sf. Antonie era ocupată de călugări melkiţi (cei care acceptaseră Ortodoxia chalcedoniană spre deosebire de majoritatea creştinilor egipteni, care rămăseseră fideli ereziei lui Eutihie; de la cuv. melek = rege – supuşi împăratului de la Constantinopol), fapt certificate de Sinaxarul Ethiopian: în anul 790, un grup de călugări monofiziţi de la mănăstirea Sf. Macarie din Sketis, deghizându-se în beduini, au reuşit să pătrundă în mănăstirea Sf. Antonie şi să recupereze moaştele Sfântului Ioan cel Scurt, pe care le-au transportat la mănăstirea din Wadi al-Natrun.

În secolul al XI-lea, comunitatea a fost lovită de o epidemie de ciumă bubonică, care a împânzit întreg Egiptul, precum şi de raidurile destructive ale turcilor mameluci, sub comanda lui Nasr al-Dawla. Opera de restaurare a fost finalizată în secolele următoare de către călugării monofiziţi, care au reuşit, după o serie de încercări eşuate, să ocupe mănăstirea Sf. Antonie.

Secolele XIII-XIV constituie perioada de vârf a mănăstirii: artele şi literarura cunosc o extraordinară efervescenţă. Pictura bisericii Sf. Antonie se circumscrie acestei epoci (1232-1233); între numeroasele copii şi traduceri ale unor manuscrise amintim lucrarea monahului Simeon, care a realizat traducerea în etiopiană a Sinaxarului Ethiopian, iniţial redactat în limba arabă. În secolul al XV-lea, stareţul mănăstirii a reprezentat Biserica Coptă la Conciliul unionist de la Florenţa (1438-1445), o încercare eşuată de unire a Bisericii Romane cu Bisericile Răsăritene.

]Această perioadă înfloritoare a fost întreruptă spre sfârşitul secolul al XV-lea, atunci când beduinii au atacat mănăstirea, au ucis toţi călugării şi au distrus clădirile. Biserica Sf. Antonie a fost transformată în bucătărie, iar manuscrisele rare din bibliotecă serveau la menţinerea focului. Câţiva ani mai târziu, mănăstirea a fost restaurată prin grija patriarhului Gabriel VII (1525-1568), care a trimis 20 de călugări de la mănăstirea Sirienilor din Wadi al-Natrun pentru a reînvia tradiţia şi viaţa monahală. În secolul al XVII-lea, ordinul călugărilor franciscani a stabilit un acord cu mănăstirea Sf. Antonie: în schimbul unei sume anuale modice, doi-trei franciscani aveau dreptul de a rezida în centrul monahal de aici pentru a învăţa limba arabă şi a se pregăti pentru slujirea misionară în Orient.
De-a lungul secolelor, mănăstirea Sf. Antonie a jucat un rol important în istoria Bisericii Copte. Alături de numeroase alte dovezi, această afirmaţie este întărită de numărul mare al patriarhilor copţi care s-au format spiritual în acest aşezământ. În ultimele trei secole, 12 călugări antonieni au atins cea mai înaltă treaptă administrativă din cadrul structurii eccleziale vizibile a Bisericii Egiptene.

MANASTIREA SF.ANTONIE CEL MARE,EGYPT:
http://www.youtube.com/watch?v=Fldfo0wB-5U

Tagma celor ce se învrednicesc a fi urmașii întăriți ai apostolilor, nu trebuie să uite că ortodoxia strămoșilor noștri s-a născut în staul, pe cruce, în catacombe și pe ruguri. În chivotul tradiției noastre găsim cartea fantastică scrisă cu sângele martirilor, viețile sfinților mucenici. Biserica să învieze iar tradiția noastră ortodoxă și va fi iar pâinea noastră cea spre ființă și nu vom mai gândi cu teamă la plinătatea cărărilor neamului nostru. Cine are urechi de auzit să audă!

Sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...na/#more-53751

Să ne iubim aproapele indiferent de religia, nationalitatea, obiceiurile lui.

Am gasit acest articol despre Cuv. Seraphim Rose, care m-a pus pe ganduri si ser ca va pune pe ganduri si pe altii:

"PROPOVADUIND ortodoxia launtrica a inimii, Parintele Serafim a atentionat

împotriva ispitei de a urma “întelepciunea de suprafata”. El a zis ca “a fi ‘ortodox dar nu

crestin’, este o stare care are un anumit nume în limbajul crestin: înseamna a fi fariseu, a

fi atât de înnamolit în litera legilor Bisericii, ca omul îsi pierde sufletul care le da lor

viata, duhul crestinismului adevarat.

El a aratat cum putem fi dusi înainte cu “corectitudine” chiar în aspecte mici: “Pot sa ne placa icoanele bizantine bine-facute (ceea ce este un lucru bun), dar mergem prea departe daca dispretuim icoanele mai moderne ca stil, care se gasesc în multe din bisericile noastre. La fel se pune problema si cu cântarile bisericesti, arhitectura, urmarea regulilor corecte de post, a îngenuncherii în biserica, etc. …

Daca va impresioneaza puternic sa aveti icoane bune si începeti sa spuneti: ‘Se afla o icoana de un stil nepotrivit în biserica noastra!’ trebuie sa ai mare grija, pentru ca îti concentrezi întreaga atentie pe ceva exterior. De fapt, daca exista o biserica care nu are nimic altceva decât icoane de un stil bun, devin suspicios, pentru ca poate [oamenii de acolo] sunt doar urmatori ai modei. Exista un caz (unul din multe) în care o biserica avea icoane rusesti vechi, originale – unele bune si altele de un gust destul de prost, pictate într-un stil relativ nou – si o persoana fanatica le-a scos pe toate si a pus în loc icoane noi, reproduceri pe hârtie, într-un stil perfect bizantin. Si care a fost rezultatul?

Oamenii de acolo au pierdut contactul cu traditia, cu oamenii care le-au adus lor ortodoxia. Ei au înlocuit icoanele originale la care se rugasera credinciosii de secole.
PROPOVADUIND ortodoxia launtrica a inimii, Parintele Serafim a atentionat

împotriva ispitei de a urma “întelepciunea de suprafata”. El a zis ca “a fi ‘ortodox dar nu

crestin’, este o stare care are un anumit nume în limbajul crestin: înseamna a fi fariseu, a

fi atât de înnamolit în litera legilor Bisericii, ca omul îsi pierde sufletul care le da lor

viata, duhul crestinismului adevarat.

El a aratat cum putem fi dusi înainte cu “corectitudine” chiar în aspecte mici: “Pot sa ne placa icoanele bizantine bine-facute (ceea ce este un lucru bun), dar mergem prea departe daca dispretuim icoanele mai moderne ca stil, care se gasesc în multe din bisericile noastre. La fel se pune problema si cu cântarile bisericesti, arhitectura, urmarea regulilor corecte de post, a îngenuncherii în biserica, etc. …

Daca va impresioneaza puternic sa aveti icoane bune si începeti sa spuneti: ‘Se afla o icoana de un stil nepotrivit în biserica noastra!’ trebuie sa ai mare grija, pentru ca îti concentrezi întreaga atentie pe ceva exterior. De fapt, daca exista o biserica care nu are nimic altceva decât icoane de un stil bun, devin suspicios, pentru ca poate [oamenii de acolo] sunt doar urmatori ai modei. Exista un caz (unul din multe) în care o biserica avea icoane rusesti vechi, originale – unele bune si altele de un gust destul de prost, pictate într-un stil relativ nou – si o persoana fanatica le-a scos pe toate si a pus în loc icoane noi, reproduceri pe hârtie, într-un stil perfect bizantin. Si care a fost rezultatul?

Oamenii de acolo au pierdut contactul cu traditia, cu oamenii care le-au adus lor ortodoxia. Ei au înlocuit icoanele originale la care se rugasera credinciosii de secole.

În mod deosebit, Parintele Serafim a vazut în atacul “ortodox” neautorizat asupra Fericitului Augustin un semn al formalismului care va duce la acceptarea lui Antihrist. Doctrinele “exagerat de logice” ale lui Augustin, despre care Parintele Serafim a spus ca “nu i-a fost un mare admirator”, au fost doar aspectul de suprafata, intelectual al unui om a carui inima a fost în întregime ortodoxa. Dupa cum a scris Parintele Serafim într-o scrisoare: “Lucrul cel mai frumos si mai ortodox despre el este simtirea, evlavia, dragostea ortodoxa pentru Hristos care tâsneste atât de puternic în operele sale ne-dogmatice, cum ar fi Confesiunile sale (Parintilor rusi le plac si Monologurile). Ca sa-l distruga pe Augustin, asa cum încearca sa faca criticii de astazi, înseamna sa distrugi si aceasta evlavie si iubire pentru Hristos …. Eu ma înfricosez de inimile reci ale ‘intelectualului corect’ cu mult mai mult decât orice greseli pe care le-ai putea gasi la Augustin. Intuiesc în aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist (a carui imitare a lui Hristos trebuie sa se extinda si la ‘teologia corecta’!). Eu simt în Augustin iubirea lui Hristos.”





Continuarea:

http://luptapentruortodoxie.blogspot...utarea-la.html

În prealabil postat de SergiuNicola

Să ne iubim aproapele indiferent de religia, nationalitatea, obiceiurile lui.

Ar fi bine.
Dar pe aici se pare ca nu e chiar asa.
Nu-i certati pe juniori.

[cristiboss56]

Parcă din ce în ce mai des, televiziunile comerciale aleg subiecte care au în centru discreditarea noţiunilor de biserică, credincioşi, preoţi, monahi, ierarhi. Faptul că în media sunt oglindite preponderent evenimente negative nu ne mai miră, căci există convingerea de nestrămutat a jurnaliştilor că lucrurile pozitive nu aduc audienţă. Dar, dacă analizăm ştirile recente referitoare la Biserica Ortodoxă Română, observăm că multe dintre acestea nu se referă la evenimente sau fapte, ci sunt construcţii edificate pe nimic sau pe jumătăţi de ştire conexe mediului clerical, prezentate ca disfuncţii general valabile.

De ce a devenit Biserica easy-target-ul (ţintă predilectă) presei, cui foloseşte acest lucru şi ce fel de metode se folosesc pentru a induce consumatorului de media ideea că Ortodoxia şi tot ce ţine de ea este corupt, retrograd, absurd, împovărător pentru buget etc.? Sunt întrebări pe care avem datoria de le formula pentru a cunoaşte şi arăta minciuna şi pe promotorii acesteia, precum şi motivele sau interesele lor.

Trebuie precizat că amestecul minciunii cu adevărul este de esenţa propagandei, căci o minciună pură este uşor de combătut, iar adevărul pur... nu serveşte intereselor emitentului. Atunci când se pleacă de la un adevăr, cât de mic, broderia ţesută pe marginea lui (care, de obicei, denaturează total mesajul) este foarte greu de risipit, în primul rând pentru că situaţia de a te dezvinovăţi este, prin ea însăşi, ingrată, iar primul mesaj are întotdeauna un impact mai mare.

Biserica Ortodoxă Română este un simbol pozitiv, una dintre puţinele axe verticale ale societăţii româneşti, este un filon identitar al poporului român, iar dacă vrei să conduci şi să manipulezi un popor, îi subminezi identitatea, îi negi miturile şi valorile naţionale, pentru ca apoi să îi oferi alte pseudovalori convenabile interesului urmărit. Pentru că forţele răului urăsc tot ce este bun şi ispitesc oamenii să adere la acţiunile de maculare a binelui.

Cui prodest scellus is fecit - cel căruia îi foloseşte nelegiuirea este autorul. Alegerea unui subiect de presă poate să fie justificată de interesul superior al comuntăţii pentru care media este un cerber al respectării legilor. Dar când prezentarea este tendenţioasă, sub un titlu senzaţional, exagerat, când un caz particular este pretins a fi reprezentativ, când ştirea este prezentată din oră în oră, la fel, în pofida dezminţirilor sau precizărilor celor vizaţi... este probabil să fie şi alte interese. De exemplu, clasicul rating, tradus în sume direct proporţionale, percepute pentru minutul de publicitate. Sau poate dorinţa de afirmare a unora (reporteri, realizatori/producători de emisiuni, proprietari de televiziuni, publicaţii, trusturi de presă) să fie atât de mare, încât să încerce obţinerea prim-planului, indiferent de preţ şi de victimele cola-terale? Dar dacă victima (cel prejudiciat de propagandă) este aleasă intenţionat? Dacă Biserica este, la interval de câteva zile, intenţionat prezentată într-o lumină defavorabilă? Când presa vânează momentele în care credincioşii sărmani se înghesuie pentru un pachet de alimente sau pentru agheasmă, când orice caz de suicid se transformă într-un rechizitoriu la adresa Bisericii nemiloase, care nu "vrea" să facă slujbă, când oricine are un discurs anti-Biserică primeşte imediat timpi de antenă... e întâmplător?

O simplă căutare pe internet ne edifică asupra mijloacelor propagandistice şi ne dovedeşte, fără echivoc, că elementul intenţie este prezent în multe din relatările mediatice ostile Bisericii. Personal, am identificat generalizarea forţată, etichetarea tendenţioasă, trunchierea adevărului, impunerea unui ideal nerealist, selectarea ştirilor, selecţia imaginilor.

Lupta împotriva propagandei este foarte dificilă, iar tentaţia de a face contra-propagandă (adică de a folosi aceleaşi mijloace) este mare. Din perspectivă creştin-ortodoxă, avem totuşi şi noi nişte "mijloace": postul, rugăciunea, întoarcerea şi a celuilalt obraz şi oferirea, de către fiecare dintre noi, a unui model cât mai convingător despre ceea ce este cu adevărat Ortodoxia.

(Editorial apărut sub semnătura Pr. dr. Ion Armaşi şi publicat în săptămânalul "Lumina de Duminică" din data de 20 ianuarie 2013)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristiboss56

Parcă din ce în ce mai des, televiziunile comerciale aleg subiecte care au în centru discreditarea noţiunilor de biserică, credincioşi, preoţi, monahi, ierarhi. Faptul că în media sunt oglindite preponderent evenimente negative nu ne mai miră, căci există convingerea de nestrămutat a jurnaliştilor că lucrurile pozitive nu aduc audienţă. Dar, dacă analizăm ştirile recente referitoare la Biserica Ortodoxă Română, observăm că multe dintre acestea nu se referă la evenimente sau fapte, ci sunt construcţii edificate pe nimic sau pe jumătăţi de ştire conexe mediului clerical, prezentate ca disfuncţii general valabile.

De ce a devenit Biserica easy-target-ul (ţintă predilectă) presei, cui foloseşte acest lucru şi ce fel de metode se folosesc pentru a induce consumatorului de media ideea că Ortodoxia şi tot ce ţine de ea este corupt, retrograd, absurd, împovărător pentru buget etc.? Sunt întrebări pe care avem datoria de le formula pentru a cunoaşte şi arăta minciuna şi pe promotorii acesteia, precum şi motivele sau interesele lor.

Trebuie precizat că amestecul minciunii cu adevărul este de esenţa propagandei, căci o minciună pură este uşor de combătut, iar adevărul pur... nu serveşte intereselor emitentului. Atunci când se pleacă de la un adevăr, cât de mic, broderia ţesută pe marginea lui (care, de obicei, denaturează total mesajul) este foarte greu de risipit, în primul rând pentru că situaţia de a te dezvinovăţi este, prin ea însăşi, ingrată, iar primul mesaj are întotdeauna un impact mai mare.

Biserica Ortodoxă Română este un simbol pozitiv, una dintre puţinele axe verticale ale societăţii româneşti, este un filon identitar al poporului român, iar dacă vrei să conduci şi să manipulezi un popor, îi subminezi identitatea, îi negi miturile şi valorile naţionale, pentru ca apoi să îi oferi alte pseudovalori convenabile interesului urmărit. Pentru că forţele răului urăsc tot ce este bun şi ispitesc oamenii să adere la acţiunile de maculare a binelui.

Cui prodest scellus is fecit - cel căruia îi foloseşte nelegiuirea este autorul. Alegerea unui subiect de presă poate să fie justificată de interesul superior al comuntăţii pentru care media este un cerber al respectării legilor. Dar când prezentarea este tendenţioasă, sub un titlu senzaţional, exagerat, când un caz particular este pretins a fi reprezentativ, când ştirea este prezentată din oră în oră, la fel, în pofida dezminţirilor sau precizărilor celor vizaţi... este probabil să fie şi alte interese. De exemplu, clasicul rating, tradus în sume direct proporţionale, percepute pentru minutul de publicitate. Sau poate dorinţa de afirmare a unora (reporteri, realizatori/producători de emisiuni, proprietari de televiziuni, publicaţii, trusturi de presă) să fie atât de mare, încât să încerce obţinerea prim-planului, indiferent de preţ şi de victimele cola-terale? Dar dacă victima (cel prejudiciat de propagandă) este aleasă intenţionat? Dacă Biserica este, la interval de câteva zile, intenţionat prezentată într-o lumină defavorabilă? Când presa vânează momentele în care credincioşii sărmani se înghesuie pentru un pachet de alimente sau pentru agheasmă, când orice caz de suicid se transformă într-un rechizitoriu la adresa Bisericii nemiloase, care nu "vrea" să facă slujbă, când oricine are un discurs anti-Biserică primeşte imediat timpi de antenă... e întâmplător?

O simplă căutare pe internet ne edifică asupra mijloacelor propagandistice şi ne dovedeşte, fără echivoc, că elementul intenţie este prezent în multe din relatările mediatice ostile Bisericii. Personal, am identificat generalizarea forţată, etichetarea tendenţioasă, trunchierea adevărului, impunerea unui ideal nerealist, selectarea ştirilor, selecţia imaginilor.

Lupta împotriva propagandei este foarte dificilă, iar tentaţia de a face contra-propagandă (adică de a folosi aceleaşi mijloace) este mare. Din perspectivă creştin-ortodoxă, avem totuşi şi noi nişte "mijloace": postul, rugăciunea, întoarcerea şi a celuilalt obraz şi oferirea, de către fiecare dintre noi, a unui model cât mai convingător despre ceea ce este cu adevărat Ortodoxia.

(Editorial apărut sub semnătura Pr. dr. Ion Armaşi şi publicat în săptămânalul "Lumina de Duminică" din data de 20 ianuarie 2013)

Ierarhia BOR lucreaza soldateste, ca-n ierarhia militara. Se stie.
Nu smerenie duhovniceasca, ci alierea in simfonia sociala cu puterea si obiceiurile vremurilor, pe fatza.
BOR primeste ce merita, si noi odata cu ea, vai!
I-a trebuit politica?
Uite roadele alegerii proprii!
Declaratiile mestesugite din varful limbii nu mai conving pe nimeni (exceptind pe cei care inca mai confunda harul cu magia).
Nu avem nevoie de o biserica fariseica, preocupata de probleme sociale. Ci de preoti a caror viata sfanta sa straluceasca prin negura vremilor.
Nu de ciorba si circ ducem lipsa, ci de har.
Ce-a cautat BOR in cacialmaua zilei?

Oare nu ajungea zilei rautatea ei?

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ierarhia BOR lucreaza soldateste, ca-n ierarhia militara. Se stie.
Nu smerenie duhovniceasca, ci alierea in simfonia sociala cu puterea si obiceiurile vremurilor, pe fatza.
BOR primeste ce merita, si noi odata cu ea, vai!
I-a trebuit politica?
Uite roadele alegerii proprii!
Declaratiile mestesugite din varful limbii nu mai conving pe nimeni (exceptind pe cei care inca mai confunda harul cu magia).
Nu avem nevoie de o biserica fariseica, preocupata de probleme sociale. Ci de preoti a caror viata sfanta sa straluceasca prin negura vremilor.
Nu de ciorba si circ ducem lipsa, ci de har.
Ce-a cautat BOR in cacialmaua zilei?

Oare nu ajungea zilei rautatea ei?

Disciplina-i buna , in orice domeniu de activitate , dar a ascunde mizeria sub pres , nu onoreaza pe nimeni , si sunt intru totu deacord cu cele scrise si subliniate de tine .
Nu iese fum , fara foc , si asta-i adevarul , dar sunt trusturi de presa , in special ProTv. , care au periodic "placerea" de a inflori mai mult decat trebuie anumite aspecte nedorite din biserica noastra .
Spre fericirea tuturor , draga Ioane , avem destui preoti a caror viata straluceste in negura acestor vremi , in rest postarea ta este extrem de pertinenta .
Doamne ajuta !

În prealabil postat de cezar_ioan

Ierarhia BOR lucreaza soldateste, ca-n ierarhia militara. Se stie.
Nu smerenie duhovniceasca, ci alierea in simfonia sociala cu puterea si obiceiurile vremurilor, pe fatza.
BOR primeste ce merita, si noi odata cu ea, vai!
I-a trebuit politica?
Uite roadele alegerii proprii!
Declaratiile mestesugite din varful limbii nu mai conving pe nimeni (exceptind pe cei care inca mai confunda harul cu magia).
Nu avem nevoie de o biserica fariseica, preocupata de probleme sociale. Ci de preoti a caror viata sfanta sa straluceasca prin negura vremilor.
Nu de ciorba si circ ducem lipsa, ci de har.
Ce-a cautat BOR in cacialmaua zilei?

Oare nu ajungea zilei rautatea ei?

Vorbele dvs. nedrepte si in contradictie cu adevarul.
Daca n-aveti nevoie de Biserica Ortodoxa Romana, cine va obliga sa faceti parte din ea? Cum poate un om de la inaltimea micimii sale sa judece Biserica lui Dumnezeu? In ce mai credeti daca asa judecati Biserica? Pai nu este Biserica Trupul Mantuitorului Hristos? Nu suntem noi, ”crestinii”madularele Ei? Pai, de cand a ajuns madularul (adica o parte a intregului) sa judece Trupul?(adica intregul).
(Ghilimelele care insotesc cuvantul - crestinii - ne vizeaza pe noi toti care teoretizam despre crestinism, crestini si care Biserica e mai adevarata, si acceptam sa citim asemenea vorbe.)

Poate ar trebui sa schimbati denumirea topicului! Cum adica: ”Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !” Pai ce, suntem ortodocsi daca ne hulim Biserica? Cum sa ramanem pana la capat ceva ce nu suntem?

”ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga. Nu purtaţi deci grija zilei de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. I-ajunge zilei răutatea ei! ”Matei 6, 33-34
”Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, pe cele de sus căutaţi-le, acolo unde este Hristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; la cele de sus cugetaţi, nu la cele de pe pământ; ”
Col.3, 1-2

”Aşadar, mergeţi şi învăţaţi-vă ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n'am venit să-i chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi“.Matei 9,13

În prealabil postat de cezar_ioan

Ierarhia BOR lucreaza soldateste, ca-n ierarhia militara. Se stie.
Nu smerenie duhovniceasca, ci alierea in simfonia sociala cu puterea si obiceiurile vremurilor, pe fatza.
BOR primeste ce merita, si noi odata cu ea, vai!
I-a trebuit politica?
Uite roadele alegerii proprii!
Declaratiile mestesugite din varful limbii nu mai conving pe nimeni (exceptind pe cei care inca mai confunda harul cu magia).
Nu avem nevoie de o biserica fariseica, preocupata de probleme sociale. Ci de preoti a caror viata sfanta sa straluceasca prin negura vremilor.
Nu de ciorba si circ ducem lipsa, ci de har.
Ce-a cautat BOR in cacialmaua zilei?

Oare nu ajungea zilei rautatea ei?

Si ar mai fi ceva, valabil si pentru domnul Cristi(si pentru noi toti cand ne indoim pana si de Biserica lui Hristos):
“Daca ar urma sa cercetam viata mai-marilor nostri, atunci noi ar trebui sa fim hirotonitorii învatatorilor, si atunci toate s-ar rasturna pe dos picioarele sunt sus, iar capul jos. Deci, daca nu se cuvine a judeca pe frate, cu atât mai mult pe învatator. Daca tu faci ceea ce a poruncit Dumnezeu, bine faci, iar de nu faci asa, pacatuiesti. Nu cuteza deci si nici sa-ti iesi din marginile bunei-cuviinte...”
“Asadar, fiecare sa se îngrijeasca de ale sale. Daca preotul are o credinta stricata [gresita] chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar daca învata drept, nu te uita la viata, ci la cuvintele lui. Acestea m-am vazut silit a le spune si a le cerceta cu de-amanuntul, nu doar pentru ca ma interesez atât de mult de aceia, ci fiindca ma tem pentru voi, ca nu cumva sa va pierdeti pe voi însiva prin asemenea îngâmfare, prin asemenea învinovatire”.
„Cel ce-l cinsteste pe preot, si pe Dumnezeu Il va cinsti; iar cel ce se învata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu.”
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...-din-banuiala/

Nu Biserica lui Hristos greseste: gresesc(probail) unii dintre membrii sai. De ce nu spuneti mai pe de-a dreptul cine greseste?
Fratilor, haideti sa ne uitam in noi insine. Si asa nu mai judecam Biserica.