Eminescu canonizat?

[DragosP]

Să înţeleg din scrisele tale, că, deşi nu prea le avea el cu ortodoxia, BOR greşeşte că nu-l face sfânt?
Poate un pic şi pe Ionică?

[Mosh-Neagu]

Hm! Abia acum am descoperit acest topic... E adevarat ca Eminescu a suferit mult datorita rautatii acelor vremi, dar de aici si pana a deveni sfant, mi se pare putin prea fortat. Nu neaparat daca a fost sau nu impartasit... Nici cei care au murit prin inchisori nu au fost impartasiti si totusi unii sunt izvoratori de mir!...
Dar, daca ar fi sa se puna in dezbaterea BOR aceasta propunere, eu zic ca nu trebuie sa lipseasca si... Veronica Micle, femeia cuminte, putin maritata si putin amanta lui conu Caragiale!...

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Hm! Abia acum am descoperit acest topic... E adevarat ca Eminescu a suferit mult datorita rautatii acelor vremi, dar de aici si pana a deveni sfant, mi se pare putin prea fortat. Nu neaparat daca a fost sau nu impartasit... Nici cei care au murit prin inchisori nu au fost impartasiti si totusi unii sunt izvoratori de mir!...
Dar, daca ar fi sa se puna in dezbaterea BOR aceasta propunere, eu zic ca nu trebuie sa lipseasca si... Veronica Micle, femeia cuminte, putin maritata si putin amanta lui conu Caragiale!...

"Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.


Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.


De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece."

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de DragosP

Să înţeleg din scrisele tale, că, deşi nu prea le avea el cu ortodoxia, BOR greşeşte că nu-l face sfânt?
Poate un pic şi pe Ionică?

Pai, daca BOR l-a facut sfant pe Stefan cel Mare, ce motiv ar avea sa nu-l faca sfant pe Mihail Eminescu ?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pai, daca BOR l-a facut sfant pe Stefan cel Mare, ce motiv ar avea sa nu-l faca sfant pe Mihail Eminescu ?

Sau pe Mihai Viteazul, daca si Saguna a fost sanctificat.

[DragosP]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pai, daca BOR l-a facut sfant pe Stefan cel Mare, ce motiv ar avea sa nu-l faca sfant pe Mihail Eminescu ?

În prealabil postat de celestial_pottery

Sau pe Mihai Viteazul, daca si Saguna a fost sanctificat.

Pe voi vă mănâncă si nu ştiţi cu ce v-aş putea scărmăna eu?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de DragosP

Pe voi vă mănâncă si nu ştiţi cu ce v-aş putea scărmăna eu?

Eu zic mai degraba sa spunem: "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce spun...

Iata, astazi se cuvine sa spunem pentru Eminescu un "Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!", fiindca pentru toti exista o judecata odata si in mod firesc acolo trebuie sa ne indreptam gandurile.
Eu nu-i pun viata lui sub lupa, iar ce stiu despre el imi da un sentiment mai degraba de mila si compasiune, decat de preamarire. Sa-l comparam cu Mihai Viteazu mi se pare dureros de trist pentru un roman crestin care s-ar presupune ca stie cate ceva din lupta voievodului pentru credinta ortodoxa! Pe Eminescu il asociez in doua feluri: in primul rand cu poezia si lupta impotriva badaraniei sau falsitatii; iar in al doilea rand cu ipocrizia. Cu totii suntem pacatosi, dar majoritatea tinem pacatul ascuns si ne este rusine sa-l spunem altcuiva decat preotului-duhovnic. El insa prefera sa-si trambiteze dragostea pentru o femeie maritata. Ori asta este sminteala, indiferent de cati viteji doresc sa-i ia apararea si bagandu-ne sub nas poezii geniale. Una-i una, alta-i alta. Pacatosi suntem toti si nu sunt eu in masura sa-l condamn, dar mi se pare mult prea riscanta ideea de a-l privi ca pe un sfant, fiindca asta bulverseaza intreaga notiune de credinta. Si-asa, multi neaga meritul voievodului Stafan in calitate se sfant... Dumnezeu stie cum o fi... Dar datorita lui, multi ostenitori in Domnul se roaga astazi in Moldova, si au lacase de rugaciune cu totul binecuvantate de Dumnezeu. Eminescu pe cine-a mantuit? Pe Ion Creanga-raspopitul, care ne-a lasat "Povestea p***i"?

Studiul operei eminesciene, şi când spunem asta nu ne gândim numai la poezie, ci la întreaga producţie literară pe care o găsim consemnată în manuscrisele sale, în articolele apărute în presa timpului, ne descoperă o personalitate cu o neostoită sete de cunoaştere, dornică de a-şi însuşi tot ceea ce oferea gândirea omenească în cele mai variate domenii de manifestare a spiritului.

"Nu e ramură de ştiinţă, afirma Ioan Slavici despre Mihai Eminescu, pentru care el n-avea, cum zicea, o "particulară slăbiciune", şi când se înfigea odată în vreo chestiune, citea un întreg şir de cărţi privitoare la ea…" Ar fi interesant un scurt voiaj prin gândirea lui, cu accent pus pe viziunea sa asupra creştinismului şi pe perspectiva din care evalua omul.

Ion Slavici avea dreptate. Cursurile audiate de Mihai Eminescu la Viena şi Berlin sunt dovada unei preocupări pentru dobândirea unei culturi enciclopedice. Drept, economie politică, ştiinţe financiare, filologie, istorie modernă şi geografie, fizică, medicină şi filozofie sunt domeniile care pentru Mihai Eminescu prezentau un interes deosebit. Nu degeaba cartea lui Constantin Noica îl prezenta pe cel născut la Ipoteşti ca "omul deplin al culturii româneşti".


Nu avem ştiinţă ca Mihai Eminescu să fi urmat vreun curs de teologie în anii studiilor în străinătate. Avem mărturie însă că în primul rând acasă, şi mai apoi la Cernăuţi, a făcut cunoştinţă cu biserica şi cărţile liturgice. Ceasloavele, liturghierele, mineiele, sinaxarele, cărţile de învăţătură n-au rezistat curiozităţii tânărului din Ipoteşti şi au fost cercetate cu atenţie. Chipul lui Iisus Hristos apare evocat în câteva poezii şi în articolele publicate în "Timpul". Intuiţiile lui Mihai Eminescu asupra Persoanei Fiului lui Dumnezeu întrupat nu sunt foarte numeroase, dar compensează prin profunzimea lor.


Cel mai reprezentativ text cu privire la creştinism este un articol intitulat "Şi iarăşi bat la poartă…", publicat în ziarul "Timpul", datat 12 aprilie anul 1881. Se pare că este vorba de Vinerea Mare sau chiar Sâmbăta din Săptămâna Mare a acelui an, pentru că autorul scrie: "Astăzi încă Iisus Hristos este în mormânt, mâine se va înălţa din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicându-şi fruntea sa radioasă la ceruri".
[...]
Într-un articol intitulat "Paştele", apărut în ziarul "Timpul" din 16 aprilie anul 1878, Eminescu comentează rugăciunea patriarhului Calist al Constantinopolului, rostită pentru încetarea secetei şi pune în evidenţă bunătatea lui Dumnezeu care nu răsplăteşte răul cu rău, ci se milostiveşte de făptura sa. Textul publicat dă la iveală familiaritatea autorului cu cărţile de cult şi cu slujba pascală pentru că articolul debutează cu o stihire din canonul Paştilor: "Să mânecăm dis-de-dimineaţă şi în loc de mir cântare să aducem Stăpânului", încheind cu Slava Laudelor de la Înviere: "Să ne primim unul pe altul şi să zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi…"


complet aici: Despre poetul, prozatorul şi publicistul Mihai Eminescu în viziunea Bisericii

Despre unchii şi mătuşile din mănăstire ale lui Mihai Eminescu
Aflăm aşadar din studiile unor eminescologi, precum profesorii Nae Georgescu sau Theodor Codreanu, ca să-i pomenim acum doar pe cei din ale căror cercetări am extras informaţiile ce urmează, că, de pildă, din familia poetului Eminescu au ales drumul slujirii lui Dumnezeu mai mulţi membri. Astfel, doi fraţi şi trei surori ale mamei poetului, Raluca Eminovici, au intrat în călugărie. Este vorba despre Calinic şi Jachift, ultimul fiind chiar stareţ, şi de Fevronia, Olimpiada şi Sofia, toate călugăriţe la Mănăstirea Agafton, iar o altă soră a mamei lui Mihai Eminescu, Safta, avea o fiică, Xenia, care s-a călugărit şi ea tot la Agafton. De altfel, Mihai Eminescu, în copilărie, cum arată profesorul Nae Georgescu, mergea foarte des la Mănăstirea Agafton, unde rămânea cu săptămânile, participa la viaţa de obşte, asculta poveşti, cântece şi întâmplări povestite de călugăriţe, iar mătuşa Fevronia l-a ajutat chiar să descifreze alfabetul chirilic şi i-a înlesnit accesul la cărţile şi manuscrisele din mănăstire. La rându-i, maica Olimpiada Juraşcu, stareţa de mai târziu a mănăstirii, l-a urmărit aproape toată viaţa pe poet, interesându-se la un moment dat de cumpărarea unei case în Botoşani pentru Mihai şi sora sa Harietta, care îi îngrijea sănătatea.

Despre spovedirea şi împărtăşirea de la Mănăstirea Neamţ
Tot cercetătorul Nae Georgescu vorbeşte într-unul din studiile sale despre un episod mai puţin cunoscut de lume din viaţa lui Eminescu, care la rândul lui atestă trăirea în comuniune creştină a poetului şi primirea Sfintelor Taine. Este vorba de anul 1886, când Eminescu se afla la Mănăstirea Neamţ de Sfinţii Mihail şi Gavriil, unde a cerut să fie spovedit şi împărtăşit de preot. Consemnarea preotului referitoare la acest moment a fost făcută cunoscută de către profesorul Paul Miron şi citată de Nae Georgescu. Iată ce scria la vremea respectivă preotul: "Pe ziua de Sfinţii Voievozi în anul 1886 m-au chemat la M-rea Neamţu, la bolniţă, şi l-am spovedit şi l-am împărtăşit pe poetul M. Eminescu. Şi au fost acolo Ion Gheorghiţă, din Crăcăoani, care acum este primar. Iar Mihai Eminescu era limpede la minte, numai tare posac şi trist. Şi mi-au sărutat mâna şi mi-au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă Lumină lină. Iar a doua zi…" Aici textul se întrerupe pentru că pagina următoare a cărţii de rugăciuni pe care îşi făcuse însemnarea preotul s-a pierdut. Au rămas vii în schimb ecourile vibrante ale trăirilor din mănăstire ale poetului în sonetul "Răsai asupra mea", de pe la anul 1879, din zona manuscris a cunoscutei "Rugăciuni", cum spune Nae Georgescu: "Răsai asupra mea, lumină lină,/ Caân visul meu ceresc dâodinioară…"