Bolnava cancer!

Tratamentul naturist poate sa fie de folos. Eu insami am facut un tratament de sustinere aproape 3 ani si jumatate, inainte si dupa operatie, (gemoderivate, unele suplimente nutritive, regim alimentar)dar sub control medical. Si-i multumesc doctoritei care, in toata aceasta perioada mi-a fost de mare ajutor sufletesc si medical, cu generozitate si prietenie mi-a dat din timpul domniei-sale; m-a sustinut pe un drum anevoios; mi-a dat speranta, incredere; mi-a suportat temerile, intrebarile, spaimele; si alturi de parintele meu duhovnic, m-a ajutat sa merg spre Lumina.
Daca Dumnezeu n-ar fi ingaduit sa o cunosc pe aceasta doamna (doctor), drumul meu ar fi fost poate fara succesul de acum, (Dumnezeu m-a ajutat sa implinesc 5 ani de la operatie) si cu siguranta, ar fi fost mult mai greu. Mi-a fost sprijin si ajutor, a fost blanda, rabdatoare si intelegatoare. S-a rugat pentru mine. Credeti ca exista mai mare dovada de prietenie sau de dragoste decat rugaciunea pentru un om in cumpana? Eu stiu ca nu.


Nu stiu daca e bine sa urmam un tratament, doar pentru ca a avut efect la altcineva. Fiecare om este o entitate, fiecare om este o mantuire. Nu exista boli, exista bolnavi. In perioada in care m-am luptat si eu, dupa puteri, cu cancerul, erau cateva doamne din Media sau/si showbiz care recomandau cu nonsalanta tot felul de tratamente contra cancerului. Ce m-a intristat atunci (si ma intristeaza si acum), m-a revoltat atunci (si ma revolta si acum) este ca aceste doamne au fost diagnosticate si tratate alopat sau naturist (alternativ), in clinici de renume din toata lumea (Franta si SUA etc.), pe bani grei. (Sa stiti ca nu e invidie, e doar o constatare. Multumesc lui Dumnezeu ca n-am fost invidoasa niciodata). Ele n-au stat cu orele la usa unui medic la Institutul Oncologic Fundeni; n-au asteptat cu zilele la acelasi Institut sa li se faca o biopsie prin punctie pe viu... (Stiu ce vorbesc si raspund pentru asta). Acele doamne oare, au fost vreodata intr-un WC la un spital din Bucuresti? NU.

Eu am fost in 2007 la un medic, mare specialist in tratamentul naturist al cancerului; medic care studiase prin Germania si caruia i se facuse o reclama strong intr-un ziar care te invata ce ceaiuri sa bei, ce alifii sa folosesti etc. Nu spun numele medicului si nici al ziarului, pentru ca ar fi pacat sa le fac reclama, chiar si negativa. Nu merita. Tratamentul era foarte costisitor. Dar ce m-a frapat in mod deosebit (in afara de atitudinea total necivilizata fata de pacienti) a fost ca trebuia sa semnezi un fel de declaratie pe proprie raspundere, care CULMEA, trebuia autentificata la Notariat, si in urma careia medicul de mare talent era absolvit de orice vina, in situatia in care tratamentul nu dadea niciun rezultat, nu era benefic. Am mai semnat asa multe declaratii la spital si la inceputul tratamentului cu citostatice, si cand am facut punctia pentru biopsie si inainte de operatie. Dar la spital sunt declaratii simple, neautentificate la Notariat, si oricum, nu pe bani grei. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu si in clipa in care am inteles ca n-am ce sa caut la Fundeni si nici la alti tamaduitori, am ajuns la Spitalul Polizu si acum, dupa 5 ani, cu ajutorul bunului Dumnezeu si al medicilor, inca mai traiesc.

In ultimii ani e aproape un exod catre lacasurile de cult, biserici sau manastiri care au Sfinte Moaste. Daca asta inseamna mai multa credinta, Doamne ajuta! Eu am rezerve. Si am sa va spun de ce. Drumul meu de la aparitia primei tumori la vindecarea prin post si rugaciune a fost greu, dar Dumnezeu mi-a dat putere sa trec greul. Mi-a dat rabdare. Am invatat, din propria-mi experienta, ca boala poate fi o cale de apropiere de Dumnezeu. Poate de aceea, nu sunt de acord cu interviurile de genul:"De ce veniti la Sfintele Moaste? - Pentru ca ma ajuta, mi s-au implinit toate dorintele, toate rugaciunile." Si daca nu ti se implinesc cererile? Nu te mai rogi? Nu te mai inchini la Sfintele Moaste sau la Icoanele facatoare de minuni? Nu mai crezi in Dumnezeu? Nu-L mai iubesti? Crezi doar daca primesti binele? Trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu doar sa ne ia Crucea? N-ar trebui sa ne rugam sa ne ajute sa o ducem?

Cu ceva vreme in urma, am ascultat un interviu la Radio România Actualitati, interviu luat unui om aflat la rand la Moastele Sf. Paraschieva. Era un barbat de vreo 60 de ani. A fost intrebat: „De ce veniti la Moastele Sfintei Paraschieva? Vin la Moastele Sf. Paraschieva de 5 ani. M-au ajutat foarte mult. Acum 5 ani eram foarte bolnav, trebuia sa fac o operatie de prostata. Operatia era foarte grea si poate fara multe sanse de reusita. Si mi-a spus cineva sa vin la Iasi, la Sf. Paraschieva./ Si v-ati vindecat?? / NU. Dar au trecut cinci ani si n-a mai fost nevoie sa ma operez si Dumnezeu mi-a dat putere sa duc Crucea bolii.”
(Explicatie: eu am avut 2 tumori, la sanul drept: prima a aparut in octombrie 2005, constatata cu ecografie si control medical, si a disparut prin post si rugaciune, in anul 2006 si a doua a aparut in acelasi loc, in ianuarie 2007, si a trebit sa fac chimioterapie, operatie noiembrie 2007 – mastectomie totala san drept – chimioterapie in 2008, dupa operatie).


Dumnezeu nu asculta toate rugaciunile noastre. Nici macar rugaciunea Mantuitorului Hristos n-a implinit-o. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne rugam, ca nu trebuie sa ne inchinam la Sfintele Moaste, ca nu trebuie sa mergem la manastire... Dar nu trebuie sa asteptam minuni de la Dumnezeu, nu trebuie sa ne rugam pentru asta. Minune e chiar viata noastra. Minune e lumina pe care o vedem. Minune e intalnirea noastra cu Dumnezeu in rugaciune. Minune e perfectiunea pe care o vedem (e adevarat cu nu toti o vedem) in tot ce a creat Tatal Ceresc.
Sfantul Nectarie insusi a fost bolnav de cancer. Si s-a stins din viata de aici, bolnav de cancer. Asta inseamna ca Dumnezeu nu l-a iubit? In Acatistul Sfantului Nectarie se spune: „ NU CUNOASTEM NICI O BOALA CAREIA TU SA NU II POTI ADUCE TAMADUIRE, DACA TAMADUIREA ESTE SPRE MANTUIREA CELOR CE SE ROAGA TIE. Pe multi bolnavi i-ai ajutat sa se intareasca in credinta si in rabdare, si sa ia plata pentru osteneala lor. Si acestia, fara sa primeasca tamaduirea trupeasca, au primit tamaduirea sufleteasca si i-au multumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost adusi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea ingusta a mantuirii.”

Va dau mai jos un fragment dintr-un text pe care l-am scris in 2010 (pe forum) multumindu-i astfel unei doamne care se intreba despre starea mea, despre viata mea; doamna stia ca, la un moment dat, Dumnezeu a ingaduit sa ma lupt cu cancerul. Vorbele de atunci ale doamnei (nu pot sa-i dau numele) m-au bucurat si m-au surprins, in acelasi timp. Doamna ma cunostea doar din postarile de pe forum. Nu vorbisem niciodata. Nici macar n-am corespondat prin e-mail. Vorbele doamnei m-au incurajat si mi-au intarit credinta ca ca omul nu este singur in fata bolii, Dumnezeu e cu el si tot Dumnezeu randuieste sa fie oameni care, prin cuvantul lor si prin grija pe care ti-o poarta, poate doar o clipa, sa-ti lumineze sufletul si sa te ajute sa-ti faci ordine in suflet si in trup. Pentru ca boala (si cancerul in mod deosebit) provoaca dezordine. Si dezordinea nu este de la Dumnezeu. Noi trebuie sa fim cu Dumnezeu, chemandu-L in rugaciune. Dumnezeu e cu noi tot timpul. Noi nu ne dam seama de asta. Noi trebuie doar sa ne nevoim putin, sa iubim mai mult, sa rabdam mai mult, sa ne smerim. Si sa nu deznadajduim niciodata, pentru ca daca deznadajduim, ne asemanam cu Iuda si atunci, sacrificiul Mantuitorului Iisus Hristos pe cruce devine inutil.

(Era in 2010, la trei ani de la operatie)
<<Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca ma ajuta sa-I simt prezenta, ajutorul. E acel “dialog” cu Dumnezeu despre care vorbeste adesea Parintele Rafail Noica. Despre toata istoria cu boala mea am scris undeva pe forum. Ma rog lui Dumnezeu, Maicutei Preacurate si tuturor Sfintilor, sa pot sa trec greul, sa nu cartesc. Sa pot sa-I multumesc lui Dumnezeu ca prin boala, m-am apropiat mai mult de El. Asta nu e usor. Dar e esential. Nu stiu ce planuri are Domnul cu mine si as minti daca as spune ca nu ma tem putin daca finalul va fi al omului bolnav de cancer. Cancerul e o boala urata, dar stiu ca daca esti in rugaciune cu Dumnezeu si cu Maicuta Domnului si cu Sfintii, pot sa treci. Dumnezeu a randuit totul asa cum face cu fiecare dintre noi. Eu am aflat de tumora (de prima tumora) in octombrie 2005, la 57 de ani. Nu stiu cum as fi reactionat daca totul se intampla cand eram tanara. Poate as fi cartit, poate L-as fi intristat pe Dumnezeu cu intrebari:”De ce? De ce eu? etc.” Acum n-am avut asta. Si iI multumesc lui Dumnezeu ca nu m-a lasat sa ma impovarez cu ganduri nefolositoare. Prima tumora mi-a disparut prin post si rugaciune. E o istorie intreaga. Am inceput cautarile in ianuarie 2006 si in ajunul Sarbatorii Pastelui tumora disparuse. Dar mi-a reaparut in anul urmator (2007) in ianuarie, la fel de mare (cam 3 cm si exact in acelasi loc). In august 2007 am facut biopsie si am aflat ca am cancer, stadiul II B. Am inceput calvarul chimioterapiei. Am vazut copii de 1-4 ani sau mai marisori care treceau prin ce treceam eu. Mi-a fost rusine sa ma plang. Mi-a fost rusine sa cartesc. Dumnezeu ma ingaduise o viata. Ei nici macar nu intelegeau ce li se intampla. Si erau senini. Si acceptau totul cam si cum asa ar fi trebuit sa fie viata lor. A fost o lectie pentru mine. Ma rog lui Dumnezeu sa nu ma smintesc si sa nu uit niciodata privirile copiilor de la etajul IV al Institutului Oncologic Fundeni. A fost o lectie de rabdare si acceptare. Si mi-e si frica sa ma gandesc ce trebuie sa fii fost in sufletul parintilor lor! Toti cei care au angoasa existentiala, care n-au masina cea mai buna, care n-au destule haine sau vile, care n-au reusit sa alerge in Tahiti sau in nu stiu ce alte destinatii exotice, care poate au ramas fara serviciu, sau poate au foarte putini bani pentru ei si pentru copiii lor, toti cei care se plang ca Dumnezeu I-a uitat, ar trebui sa-i vada pe acesti copii. Si cred ca ar intelege ce „norocosi” sunt. >>
(Am scris „norocosi” cu ghilimele pentru ca eu nu cred in noroc).

<<M-au ajutat foarte mult copiii mei, sora mea si nepoata mea; prietenii mei, colegii de serviciu. M-au ajutat rugaciunile lor si ale celor pe care-i intalnesc la biserica la care merg din anul 1991. Parintele meu duhovnic m-a incurajat si s-a rugat pentru mine. Nici o clipa nu m-am simtit singura si asta mi-a dat putere. Stiti, bolnavul de cancer e privit ca si cum ar fi deja cu un picior in groapa. Si iti trebuie multa putere sa faci abstractie de aceasta atitudine. In seara dinaintea operatiei mi-a fost putin teama. Am vorbit la telefon cu parintele meu duhovnic. M-a incurajat. Mi-a spus:”Sunt oameni care ajung la spital bucati, si daca Domnul vrea, se fac bine. Rugati-va la Dumnezeu sa lucreze El prin mainile chirurgului. Sa-i indrume El pe medicii care opereaza, pe anestezist.” M-au ajutat mult vorbele parintelui meu duhovnic si-i multumesc. Dupa operatie, cand l-am vazut pe fiul meu asa de mult m-am bucurat! Ar trebui sa ne bucuram de fiecare clipa de viata, s-o pretuim si sa-i multumim lui Dumnezeu si pentru o felie de paine, pentru ca sunt oameni care poate n-au nici macar atat. Ziua (si noaptea) petrecute la Reanimare – cam de la pranz pana a doua zi, au fost cumplite. Anestezia si toate medicamentele pe care le inghiti iti dau o stare cumplita. Dar a trecut. A doua zi m-am dat jos din pat singura, si cu rabdare si incredere in Dumnezeu, a trecut totul. Greul nu trecuse pentru ca, dupa alte incercari: nu-mi gaseam medic oncolog pentru ca n-am vrut sa merg la acela cu care incepusem chimioterapia; prognosticul de dupa operatie a fost rezervat spre grav si nici un medic - am vorbit cu trei - n-a vrut sa-si asume responsabilitatea tratamentului. Dumnezeu m-a ajutat, nu m-am speriat, si am reusit sa-mi gasesc medicul potrivit si am facut chimioterapie pana in luna iulie inclusiv (2008 subliniere acum,. 2013). De atunc imi fac testele la termenele stabilite de medic si, multumesc lui Dumnezeu, nu ma mai simt om bolnav de cancer.
Va multumesc ca v-ati gandit si la mine.
Dumnezeu sa ne ajute sa biruim raul din noi si din afara noastra. Amin.>>

[cezar_ioan]

În prealabil postat de MariaElena

Dumnezeu nu asculta toate rugaciunile noastre. Nici macar rugaciunea Mantuitorului Hristos n-a implinit-o.

Doamna Maria Elena,
ati pus o problema cu totul importanta in postarea dvs. si cred ca ati scris foarte just, in orice caz eu sunt cu totul in acord cu mesajul dvs.
Cat priveste afirmatia de mai sus, pe care am selectat-o, as dori sa precizez un singur lucru, o opinie pe care o exprim in urma framantarilor mele de ani intregi, izvorate in primul rand din necazurile mele de om mult pacatos si din nevoia de Dumnezeu.

Cu vremea, am ajuns la concluzia, probabil eronata dar care se mentine inca in mintea mea, ca Mantuitorul este ascultat de Tatal nostru. Ca rugaciunea Lui este implinita de Tatal.
Intrucat, rugaciunea din gradina Ghetsimani, la care cred ca v-ati referit, nu se reduce la prima parte, in care Hristos se roaga sa treaca de paharul amar... Aceasta prima parte a rugaciunii eu o consider doar o instiintare, o aducere la cunostinta, ca sa zic asa, a starii omenesti care consta in frica si durere. Hristos aduce la cunostinta Tatalui ca Ii este tare greu si ca ar vrea sa fie izbavit de povara, vesteste ca omul este mult impovarat de suferinta grelei incercari si, ca intr-un fel, nu o poate duce singur... Isi declara, cu o cutremuratoare onestitate, limita Sa ca om, insasi limita conditiei omenesti.
Insa aceasta este doar introducerea, prima parte a rugaciunii!
Adevarata rugaciune, cred eu, o ridica Domnul nostru, ca pilda pentru noi, abia in a doua parte; as parafraza cam asa, Dumnezeu sa ma ierte si sa ma iertati daca gresesc grav (si sa ma indreptati, daca e cu putinta): Tata, eu ma simt depasit de situatia in care ma aflu si as vrea sa dau inapoi.... mi-e prea greu... vad ce va urma si ma cutremur... e prea mult pentru mine... INSA stiu Voia Ta si cunosc increderea Ta in Mine. Asa incat, cum Eu, cu firea mea omeneasca, doar atat pot, iata iti marturisesc neputinta mea si toate ale mele. Dar am la randul Meu incredere in Tine si iubesc Voia Ta. Stiu ca Voia Ta e buna, e desavarsita, e Sfanta. Faca-se, asadar, Voia Ta sfanta, iar nu voia mea omeneasca! Fie ca Vesnicia Ta sa acopere intru totul trecerea mea prin timp! Sfinteste-ma cu scumpa si sfanta Voia Ta! Nu ma lasa victorios in timpul meu, ci smulge-ma din el, invins aici dar triumfator in Casa Ta! Si, cunoscindu-Ti dragostea si durerea de nespus in cuvinte omenesti, te rog, Tata, nu Te lasa impresionat de durerea Mea, nu Te pleca ACUM, in ceasul cel mai greu, la plansul carnii Mele, ci asculta duhul Meu care e mai tare decat carnea mea infricosata: fa Tu, desavarsind, ceea ce Eu, cu firea mea omeneasca, am izbutit sa duc doar pana aici. De aici, eu nu mai pot. Fie ca mai departe sa plineasca Voia Ta lucrarea inceputa de Mine. Faca-Se, asadar, Voia Ta! Iata, doar atat Te rog Eu: sa nu Te poticneti de glasul carnii Mele ci sa ma sfintesti intru totul, tinindu-ma pana la capat in Voia Ta, iar nu a Mea, Omul! Nu carnea mea sfasiata ascult-o Tu, ci cuvantul duhului Meu care inseteaza la Tine! Tata, izbaveste-ma de plansul carnii mele infricosate! Poarta-ma peste ea, ca sa implinesc Voia Ta!
Iata, aceasta si nu a alta e rugaciunea Mea! Te rog, implineste-o.
Si Tatal a ascultat rugaciunea, implinind-o, pentru mantuirea noastra, spre Slava Lui, laudat fie in vecii vecilor! AMIN+

În prealabil postat de cezar_ioan

Doamna Maria Elena,
ati pus o problema cu totul importanta in postarea dvs. si cred ca ati scris foarte just, in orice caz eu sunt cu totul in acord cu mesajul dvs.
Cat priveste afirmatia de mai sus, pe care am selectat-o, as dori sa precizez un singur lucru, o opinie pe care o exprim in urma framantarilor mele de ani intregi, izvorate in primul rand din necazurile mele de om mult pacatos si din nevoia de Dumnezeu.

Cu vremea, am ajuns la concluzia, probabil eronata dar care se mentine inca in mintea mea, ca Mantuitorul este ascultat de Tatal nostru. Ca rugaciunea Lui este implinita de Tatal.
Intrucat, rugaciunea din gradina Ghetsimani, la care cred ca v-ati referit, nu se reduce la prima parte, in care Hristos se roaga sa treaca de paharul amar... Aceasta prima parte a rugaciunii eu o consider doar o instiintare, o aducere la cunostinta, ca sa zic asa, a starii omenesti care consta in frica si durere. Hristos aduce la cunostinta Tatalui ca Ii este tare greu si ca ar vrea sa fie izbavit de povara, vesteste ca omul este mult impovarat de suferinta grelei incercari si, ca intr-un fel, nu o poate duce singur... Isi declara, cu o cutremuratoare onestitate, limita Sa ca om, insasi limita conditiei omenesti.
Insa aceasta este doar introducerea, prima parte a rugaciunii!
Adevarata rugaciune, cred eu, o ridica Domnul nostru, ca pilda pentru noi, abia in a doua parte; as parafraza cam asa, Dumnezeu sa ma ierte si sa ma iertati daca gresesc grav (si sa ma indreptati, daca e cu putinta): Tata, eu ma simt depasit de situatia in care ma aflu si as vrea sa dau inapoi.... mi-e prea greu... vad ce va urma si ma cutremur... e prea mult pentru mine... INSA stiu Voia Ta si cunosc increderea Ta in Mine. Asa incat, cum Eu, cu firea mea omeneasca, doar atat pot, iata iti marturisesc neputinta mea si toate ale mele. Dar am la randul Meu incredere in Tine si iubesc Voia Ta. Stiu ca Voia Ta e buna, e desavarsita, e Sfanta. Faca-se, asadar, Voia Ta sfanta, iar nu voia mea omeneasca! Fie ca Vesnicia Ta sa acopere intru totul trecerea mea prin timp! Sfinteste-ma cu scumpa si sfanta Voia Ta! Nu ma lasa victorios in timpul meu, ci smulge-ma din el, invins aici dar triumfator in Casa Ta! Si, cunoscindu-Ti dragostea si durerea de nespus in cuvinte omenesti, te rog, Tata, nu Te lasa impresionat de durerea Mea, nu Te pleca ACUM, in ceasul cel mai greu, la plansul carnii Mele, ci asculta duhul Meu care e mai tare decat carnea mea infricosata: fa Tu, desavarsind, ceea ce Eu, cu firea mea omeneasca, am izbutit sa duc doar pana aici. De aici, eu nu mai pot. Fie ca mai departe sa plineasca Voia Ta lucrarea inceputa de Mine. Faca-Se, asadar, Voia Ta! Iata, doar atat Te rog Eu: sa nu Te poticneti de glasul carnii Mele ci sa ma sfintesti intru totul, tinindu-ma pana la capat in Voia Ta, iar nu a Mea, Omul! Nu carnea mea sfasiata ascult-o Tu, ci cuvantul duhului Meu care inseteaza la Tine! Tata, izbaveste-ma de plansul carnii mele infricosate! Poarta-ma peste ea, ca sa implinesc Voia Ta!
Iata, aceasta si nu a alta e rugaciunea Mea! Te rog, implineste-o.
Si Tatal a ascultat rugaciunea, implinind-o, pentru mantuirea noastra, spre Slava Lui, laudat fie in vecii vecilor! AMIN+

1. Mesajul meu, cam abrupt si poate cam dur, n-am vrut sa fie datator de deznadejde.
N-am vrut sa se inteleaga ca degeaba ne rugam ca oricum Dumnezeu nu ne ajuta daca nici macar Fiului Sau nu I-a indeplinit rugaciunea. Am vrut sa spun din nou (de multe ori am facut-o) ca ne tamaduim de boala(boli) doar daca tamaduirea noastra este spre mantuirea noastra. << NU CUNOASTEM NICI O BOALA CAREIA TU SA NU II POTI ADUCE TAMADUIRE, DACA TAMADUIREA ESTE SPRE MANTUIREA CELOR CE SE ROAGA TIE. Pe multi bolnavi i-ai ajutat sa se intareasca in credinta si in rabdare, si sa ia plata pentru osteneala lor. Si acestia, fara sa primeasca tamaduirea trupeasca, au primit tamaduirea sufleteasca si i-au multumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost adusi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea ingusta a mantuirii.” (Acatistul Sf. Ierarh Nectarie din Eghina, noul facator de minuni, aparut in cartea „Noi minuni ale Sfantului Nectarie” tiparita cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Galaction, Episcopul Alexandrei si Teleormanului la Editura Egumenita, Galati, 2003, pag.152).


2. Eu as fi vrut sa se inteleaga ca Boala nu este neaparat o pedeapsa, sau... chiar pedeapsa fiind, se transforma in indreptare; pentru ca ce altceva este Canonul?
Eu as fi vrut sa se inteleaga ca Dumnezeu ne iubeste si ne cere sa-L iubim si sa-I cerem ajutorul in tot ce facem. Daca ingaduie boli sau alte incercari grele, nu inseamna ca nu ne iubeste. Asta mi se pare esential.

3. Eu cred ca putem sa fim intariti in purtarea Crucii, doar gandindu-ne ca insusi Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos, Om Adevarat (adica om fara de pacate), a facut asta.

4. Dumnezeu vrea sa-I cerem ajutorul, pentru ca, fara El nu putem sa facem nimic, pentru ca”destoinicia noastra e de la Dumnezeu” << Eu sunt viţa; voi, mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.>> Ioan 15,5 <<nu că de la noi înşine am fi destoinici să pretindem ceva ca venind de la noi; dimpotrivă, destoinicia noastră e de la Dumnezeu>>2 Corinteni 3,5.

5. Mesajul dumneavoastra ne spune ca:
Dragostea lui Dumnnezeu pentru noi ne ajuta sa intelegem ca suferinta din viata de aici este trecatoare dar,
îndurand-o , ajutati fiind de Dumnezeu, ne croieste drum spre viata de dincolo care poate fi iubire vesnica sau pedeapsa vesnica (in functie de alegerea noastra: libertatea presupune si responsabilitate). Si, de fapt, noi pentru asta ne rugam. Deci nu-i cerem lui Dumnezeu luarea Crucii; iL rugam sa ne ajute sa o putem duce, spunandu-I: Doamne, atat pot!
Deci: Dumnezeu a implinit rugaciunea Mantuitorului Hristos.
Si totusi, Mantuitorul Iisus Hrisos ajunge sa spuna, pe Cruce:"Dumnezeul, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?" Iar pe urma isi incredinteaza sufletul Tatalui Ceresc.

6. Si totusi, Mantuitorul Hristos era atat de speriat, trist, singur si parasit incat avea nevoie de ingeri sa-L intareasca in durerea Sa. <<Şi S'a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, Se ruga zicând: „Părinte, de voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine... Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!“ Iar un înger din cer I s'a arătat şi-L întărea. Şi'n luptă cu moartea fiind, cu mai mare stăruinţă Se ruga. Şi sudoarea Lui s'a făcut ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ.>> Luca 22, 41-46

Dumnezeu sa ne ajute sa-L iubim si sa-I indeplinim poruncile, fiecare dupa puterile lui. Sa-L rugam sa nu ne lase sa ratacim Calea.
Doamne ajuta!

va multumesc pentru sfaturi!

În prealabil postat de maria horia

va multumesc pentru sfaturi!

Doamna Maria,
Va rog mult sa ma iertati. N-am vazut ca ati postat deja o adresa d e-mail. V-am scris chiar acum cateva minute. Daca vreti sa vorbim, cu draga inima. E mai bine asa, mai intre noi.
Va doresc sanatate si, va astept. Atat cat stiu, va spun.
Doamne ajuta!

[alesia]

As vrea sa povestesc multe cazuri dar probabil ca multi dintre cei care citesc o sa spuna ca sunt doar impresii, asa ca am sa fiu cat mai la obiect. Tot ceea ce se spune in cartile de biserica si la slujbe nimic nu se face si nu se aplica.Asta se intampla pentru ca nu este inteles nici un rand, nici o fraza si nu ascultam ce spune preotul, ci doar participam la o slujba. Suntem conectati la altii, la altele si ne-am obisnuit sa ne plangem imediat ce avem o problema fara sa vedem adevarul si solutiile. Toate sunt in jurul nostru si ne apartin dar suntem prea ocupati cu singurul lucru: sa ne plangem, sa nu ne dam interesul sa ne corectam sau sa corectam tot ce ne-a adus intr-o deznadejde. Boala vine atunci cand luam cu noi toate relele, invidia, lacomia, mahnirea, razbunarea, mania, si sunt sigura ca nu exista persoana care sa nu fi gandit negativ macar pentru 5min. Momentul ala e de deschidere a ceea ce se numeste boala.Isi face un loc in sufletul fiecaruia si cere hrana.Cu ce se hraneste? Stiti foarte bine, exact cu ceea ce ne sunt interzise prin religie. Nu degeaba suntem rugati sa mai tinem posturi. Proteina animala distruge o mare parte din organism Ce spun doctorii? Opusul. De ce? Interesul lor este maxim. Nu, doar nu credeti ca un zambet sau faptul ca va consoleaza e medicul cel mai bun.E fals. Nu vreau sa arunc vreo vina pe cineva, dar asta e purul adevar. Si cand o sa-l vedeti probabil ca si mine o sa pierdeti pe cineva drag.Dar faptul e consumat.Sunt aici pentru a va aduce solutiile cele mai practice si sanatoase, si doar pentru cei deschisi si nu pentru cei care pun doar intrebari de curiozitate. Cand va treziti dimineata, ganditi-va ca e o noua zi pe un drum pe care dumnezeu ni la daruit din dragostea lui pentru oameni. Fiti mai buni! alesandraalesandra15@yahoo.com