Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

[Marinescu]

În prealabil postat de cristiboss56

http://www.credo.ro/catehism2.php?q=2

2. Ce inseamna ortodox si Ortodoxie?

Ortodox inseamna dreptcredincios sau dreptmaritor. Ortodox este acela care are in sufletul sau dreapta credinta in Dumnezeu, care se inchina dupa cuviinta lui Dumnezeu si care traieste dupa poruncile Lui.

Ortodoxia este dreapta invatatura de credinta, de inchinare si de traire, pe care Dumnezeu a descoperit-o lumii, la inceput, in chip mai general, prin alesii Sai din poporul evreu, pana la venirea Mantuitorului, si apoi, in chip lamurit, prin Domnul nostru Iisus Hristos.

Invatatura aceasta este tinuta de Sfanta noastra Biserica Ortodoxa, fara stirbiri si fara adaugiri omenesti, adica asa cum a descoperit-o Mantuitorul, cum au vestit-o Sfintii Apostoli, cum au talmacit-o Sfintii Parinti si cum au propovaduit-o slujitorii bisericesti din neam in neam, pana in zilele noastre.

Nedumerirea mea ramane cand compar poruncile lui Dumnezeu cele 10 sfinte si bune cu ceea ce sustine Sfanta Biserica . De pilda, de ce Biserica nu mai cinsteste Sambata, ci Duminica desi porunca zice sa cinstesc ziua a saptea sau Sambata? ca un bun dreptcredincios?
De apare inchinarea la icoane desi porunca imi spune sa nu-mi fac chip, imagine ?
De ce ....? Una spune Scriptura unde gasesc sfintele porunci si alta sustine Sf. Biserica?

[cristiboss56]

Epifanie Norocel împlinise, luna trecută, 80 de ani

Înalt Prea Sfinţitul Epifanie Norocel, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, a încetat astăzi din viaţă. Din primele informaţii, se pare că a suferit un infarct miocardic în timp ce se afla internat la un spital din Panciu, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea sa.


”Până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, care va fi pomenit la sfintele slujbe, ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.


Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, a încetat din viaţă în aceasă seară. A murit pe patul Spitalului din Panciu, spun unele surse, din cauza unui infract miocardic. Epifanie Norocel împlinise, luna trecută, 80 de ani de viaţă şi 37 de ani de arhierie în slujba Bisericii Ortodoxe.

Epifanie Norocel a fost un episcop român, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, născut la data de 14 decembrie 1932 în localitatea Mălini din judeţul Suceava.

În anul 1961 a fost Licenţiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia, a studiat Teologia la Bucureşti şi Moscova. Între 1965-1971 a fost profesor şi director la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamţ.

Între 1971-1975 a fost stareţul Mănăstirii Neamţ, iar în data de 09 noiembrie 1975 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Tomisului. În anul 1981 a fost ales ca Episcop al Buzăului unde a păstorit până astăzi, când a încetat din viaţă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi veşnică să-i fie pomenirea!

[glykys]

Catehismul Ortodox are mai multe pagini. La pagina 51, spre exemplu, se vorbeste succint despre cinstirea Sfintelor Icoane si de ce nu sunt ele chip cioplit.
Despre cinstirea duminicii, ziua a opta, cine doreste un raspuns bogat si documentat, il are aici pe par. Galeriu: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...rii-68882.html

[cristiboss56]

În prealabil postat de glykys

Catehismul Ortodox are mai multe pagini. La pagina 51, spre exemplu, se vorbeste succint despre cinstirea Sfintelor Icoane si de ce nu sunt ele chip cioplit.
Despre cinstirea duminicii, ziua a opta, cine doreste un raspuns bogat si documentat, il are aici pe par. Galeriu: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...rii-68882.html

Nici o suta de mii de raspunsuri nu sunt suficiente pentru cei din afara ortodoxiei , iata nu le mai spun sectari ca sa nu se mai sifoneze !
Tu ai impresia ca dialogand la infinit cu oameni precum "Marinescu " vei ajunge la un rezultat pozitiv ? Nu , nu , nu , si atunci aceste "dialoguri" sunt pierdere de timp , si nimic mai mult !
Reluam aceleasi probleme de mii de ori , cu ce folos duhovnicesc , glykis ?

[osutafaraunu]

În prealabil postat de cristiboss56

Reluam aceleasi probleme de mii de ori , cu ce folos duhovnicesc , glykis ?

Folosul duhovnicesc ar trebui să fie îndreptarea noastră, nu? Căci pentru aceasta este Sfânta Scriptură ("spre mustrare, spre îndreptare" 2 Tim.3,16), pentru aceasta e Catehismul (spre îndreptarea dreptcredincioşilor ce calcă strâmb). Domnul Marinescu a remarcat două strâmbăciuni sancţionate atât de Biblie cât şi de Catehismul Ortodox (mai sunt şi altele), şi o va face probabil "de mii de ori" până vom recunoaşte cu toţii că suntem oameni şi că greşim faţă de Dumnezeu. Şi abia atunci vom avea un "folos duhovnicesc", altminteri îndemnurile Duhului Sfânt se vor lovi mereu de urechi surde.

[Marinescu]

În prealabil postat de cristiboss56

Nici o suta de mii de raspunsuri nu sunt suficiente pentru cei din afara ortodoxiei , iata nu le mai spun sectari ca sa nu se mai sifoneze !
Tu ai impresia ca dialogand la infinit cu oameni precum "Marinescu " vei ajunge la un rezultat pozitiv ? Nu , nu , nu , si atunci aceste "dialoguri" sunt pierdere de timp , si nimic mai mult !
Reluam aceleasi probleme de mii de ori , cu ce folos duhovnicesc , glykis ?

De ce crezi ca nu are rost? trebuie ramas pe "sistemul corect de referinta". Pentru ca nu discutam pe baza Scripturii de aceea vorbim limbi diferite si nu ne intelegem.
Pierdere de timp este atunci cand discutam in afara Cuvantului lui Dumnezeu, doar bazandu-ne pe ce spun alte scripturi.

Iisus spunea ca cine nu ramane la Cuvant acela este ratacit.Matei 22.29. (29. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.)

[Marinescu]

În prealabil postat de glykys

Catehismul Ortodox are mai multe pagini. La pagina 51, spre exemplu, se vorbeste succint despre cinstirea Sfintelor Icoane si de ce nu sunt ele chip cioplit.
Despre cinstirea duminicii, ziua a opta, cine doreste un raspuns bogat si documentat, il are aici pe par. Galeriu: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...rii-68882.html

Ma intereseaza nu ce spune sfantul parinte cutare ci doar ce spune Sfanta Scriptura. Vreau argumente scripturisticen acolo unde gasesti adevarul descoperit de Dumnezeu.

[DragosP]

În prealabil postat de Marinescu

Ma intereseaza nu ce spune sfantul parinte cutare ci doar ce spune Sfanta Scriptura. Vreau argumente scripturisticen acolo unde gasesti adevarul descoperit de Dumnezeu.

Atunci du-te la sinagogă!

[cristiboss56]

Portretul ereticului si al schismaticului dupa Sfintii Parinti

Cuvantul "erezie" a fost mostenit de crestinism de la scolile filozofice elenistice, unde avea sensul de "a alege" (aireo) sau "a lua" (aireomai), "a-si insusi" o doctrina sau o scoala. Trece apoi in iudaism, unde incepe sa capete conotatii peiorative. In acest sens, erezia insemna o abatere de la traditia rabinica. Cu sensul de abatere de la doctrina sau de la norma de credinta, cuvantul trece si in crestinism; il intalnim pentru prima data la I Cor. XI, 18-19, alaturi de un alt termen de specialitate, "schisma": "Caci mai intai aud ca atunci cand va adunati in biserica, intre voi sunt dezbinari, si in parte cred. Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati". In Epistola catre Galateni, cap. V, 20 Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre abaterile constatate printre destinatarii epistolei: "inchinare la idoli, fermecatorie, vrajbe, certuri..., dezbinari, eresuri ...". Apostolul Petru isi exprima si el ingrijorarea fata de procesul de infiltrare a ereziilor, in calitate de contestatare ale adevarului revelat, care vor provoca "pieirea" atat celor care le difuzeaza, cat si celor care se lasa inselati: "Dar au fost in popor si prooroci mincinosi, dupa cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura eresuri pierzatoare si, tagaduind chiar pe Stapanul care i-a rascumparat, isi vor aduce lor grabnica pierire" (II Petru II, 1,1). Cei care produc dezbinari in Biserica sunt denumiti "oameni firesti, care nu au Duhul", iar scopul lor imediat si de perspectiva este atacul asupra unitatii credintei (Iuda, 19). Ca oameni, ereticii sunt descrisi astfel de Sfantul Apostol Pavel: iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, lipsiti de dragoste, clevetitori, neiubitori de bine, tradatori, iubitori de desfatari, "...avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei" (II Tim. III, 1-5).
Deci, cuvantul "erezie" patrunde foarte repede din cultura elenistica in gandirea si spiritualitatea crestina, pastrand din prima sensul de "alegere", iar din a doua sensul de "abatere" de la norma de credinta. Sfantul Ignatie Teoforul spune in acest sens: "Asadar, va rog, nu eu, ci dragostea lui Iisus Hristos: folositi numai hrana crestina! Departati-va de buruiana straina, care este erezia! Ca ereticii, pentru a parea vrednici de crezare, amesteca pe Iisus Hristos cu propriile lor ganduri, intocmai ca cei care dau bauturi otravitoare amestecate cu miere si vin; cel care nu stie, ia cu placere bautura otravitoare si moare din pricina acelei rele dulceti. Feriti-va de unii ca acestia! Si veti reusi, daca nu va mandriti si nu va despartiti de Iisus Hristos Dumnezeu, de episcop si de poruncile Apostolilor".
Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, ocupandu-se de ereziile cunoscute pana in perioada respectiva, atrage si el atentia asupra faptului ca ereticii, printr-o alegere necontrolata de cineva, strica unitatea de credinta introducand invataturi noi, care nu au nici o legatura cu crestinismul autentic: "Toti cei care impartasesc parerile acestora, asa cum am spus, se numesc crestini, tot asa cum, cu toata deosebirea sistemelor filozofice pe care le profeseaza, numele de filozofi este dat tuturor celor ce se ocupa cu filozofia". Acelasi autor, in Dialogul cu iudeul Trifon, acuza propaganda iudaica impotriva crestinismului: "alegand dupa placul vostru oameni de la Ierusalim, i-ati trimis atunci pe tot pamantul, zicand ca s-a ivit o erezie atee, aceea a crestinilor, aducand impotriva noastra toate acele marturii pe care le spun impotriva noastra cei ce nu ne cunosc". Daca unii dintre crestini nu marturisesc aceeasi invatatura de credinta, acest fapt se datoreaza "duhurilor ratacirii", pe care Scriptura le-a anticipat, atunci cand a spus ca vor fi "schisme si erezii" (I Cor. XI, 18-19). "Fiecare dintre acestia invata, in felul lui, sa fie defaimat Creatorul tuturor si Hristos ... Noi nu avem nici o legatura cu acestia... Unii ca acestia se numesc crestini in acelasi fel in care si unele dintre neamuri dau numele de Dumnezeu lucrurilor celor facute de mana si participa la ceremonii nelegiuite si atee".
Ereticii au parasit caile lui Dumnezeu, ratacind in propriul lor "ogor", pentru ca de la inceput au parasit Biserica. "Astfel, cel care s-a lasat furat de erezie "strabate o pustie fara apa" pentru ca a parasit pe Cel cu adevarat Dumnezeu, pentru ca este lipsit de Dumnezeu si cauta apa acolo unde nu este apa".
Din punctul de vedere al Sfantului Irineu, erezia este o alegere personala, raportata la mesajul evanghelic, iar din punctul de vedere al lui Tertulian, aceasta alegere este raportata la invatatura Apostolilor, in masura in care ea constituie o abatere de la regula fidei si de la disciplina Domnului, fapt ce constituie o noutate in materie de credinta. "Dar aproape in toata epistola [Sfantul Pavel] ataca ereziile, care sunt roada unor invataturi mincinoase, staruind asupra datoriei de a ne feri de asemenea invataturi; ereziile, cuvant grecesc, sunt numite astfel in sens de alegere, de care cineva se foloseste in cea mai mare masura, pentru a le primi si pentru a le raspandi mai departe". Toti ereticii si toate ereziile - spune acelasi scriitor bisericesc - se caracterizeaza prin aceasta alegere "dupa placul lor", in vederea elaborarii unei "credinte noi". Aceasta nu insemneaza ca ereziile in ansamblul lor nu au elemente care sa le individualizeze. "De altfel, cercetandu-se adanc toate ereziile, vor fi gasite serioase deosebiri intre ele si intemeietorii lor cu privire la multe invataturi pe care le profeseaza. Multe n-au nici biserici: ratacesc in rasul tuturor, fara mama, fara locas, fara credinta, ca niste vagabonzi pe care-i fluiera lumea".
Si pentru Sfantul Grigore de Nazians, "noutatea" devine un termen tehnic prin care se defineste erezia.
Continuarea :
http://www.crestinortodox.ro/credint...nti-69909.html

[cristiboss56]

Scrisoarea Sfântului Ignatie către o cucoană care nu accepta că sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi” şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi


Ce spectacol vrednic de plâns si de plâns în hohote: creştinii care nu ştiu în ce constă propriu zis creştinismul! Privirea noastră întâlneşte acest spectacol neîncetat; rareori vedem câte o excepţie, rareori putem întâlni în numeroasa gloată a celor ce se numesc creştini, unul care e creştin nu doar cu numele, ci şi în fapt. Întrebarea pe care o puneţi dumneavoastră a devenit o întrebare obişnuită astăzi: „De ce să nu se mântuie”, întrebaţi dumneavoastră, „păgânii, mahomedanii si aşa numiţii eretici. Printre ei se găsesc oameni cât se poate de buni. A-i pierde pe aceşti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu.”… Mai mult, aceasta e contrar chiar raţiunii umane sănătoase! Doar ereticii sunt si ei creştini. Să te socoţi mântuit iar pe membrii altor credinţe – pierduţi, este o nebunie, este o trufie fără margini!” Mă voi strădui să vă răspund cât se poate mai scurt.
- Creştinilor! Voi vorbiţi despre mântuire dar habar nu aveţi ce este mântuirea, de ce au nevoie oamenii de mântuire şi, în sfârşit, nu-L cunoaşteţi pe Hristos – singurul mijloc al mântuirii noastre! Iată adevărata învăţătură despre acest obiect, învăţătura Sfintei, Universalei Biserici: Mântuirea constă în restituirea părtăşiei cu Dumnezeu. Această comuniune a fost pierdută de întregul neam omenesc prin căderea în păcat a proto-părinţilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinţe pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atât a celor virtuoşi cât şi a răufăcătorilor. Ne zămislim în fărădelegi, ne naştem în păcat. „Voi pogorî la fiul meu, plângând, în iad” zice sfântul patriarh Iacov despre el însuşi şi despre sfântul său fiu Iosif, cel cast şi minunat. Coborau în iad, după sfârşirea pribegiei pământeşti, nu doar păcătoşii ci şi drepţii Vechiului Testament. La atâta se limitează puterea faptelor bune omeneşti. Acesta e preţul virtuţilor firii noastre căzute! Ca să se refacă comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul să obţină mântuirea era necesară răscumpărarea. Răscumpărarea neamului omenesc a fost săvârşită nu de un înger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinţă şi mai înaltă dar mărginită si creată – ci a fost săvârşită de însuşi nemărginitul Dumnezeu.
Pedepsele – partea neamului omenesc, au fost înlocuite cu pedeapsa luată de El; lipsa meritelor omeneşti a fost înlocuită de vrednicia lui infinită. Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogorâtoare în iad, au fost înlocuite cu o singură faptă bună, plină de putere: credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Când iudeii L-au întrebat pe Domnul: „Ce să facem ca să facem lucrurile lui Dumnezeu” Domnul le-a răspuns: „acesta este lucrul lui Dumnezeu, să credeţi în Cel pe Care l-a trimis El” (In. 6, 28, 29). Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: cre*dinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă, numai prin credinţă, putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, si cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni si mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu !… Nu !… Biserica a recunoscut întotdeauna că există un singur mijloc de mântuire: Răscumpărătorul! Ea a recunoscut că cele mai mari virtuţi ale firii căzute pogoară în iad. Dacă drepţii adevăratei Biserici şi făcătorii de minuni care credeau în Răscumpărătorul ce urma să vină, pogorau în iad, cum vă închipuiţi că păgânii şi mahomedanii care nu au cunoscut si nu au crezut în Răscumpărător vor căpăta mântuirea numai pentru că ei vi se par dumneavoastră drăguţi şi buni, când mântuirea nu se obţine decât printr-un singur, vă repet, un singur mijloc şi acesta este credinţa în Răscumpărător!
Creştini! Cunoaşteţi pe Hristos! Înţelegeţi că voi nu-L cunoaşteţi, că vă lepădaţi de El socotind mântuirea posibilă fără El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mântuire posibilă fără credinţa în Hristos este renegat de Hristos şi, poate din neştiinţă, cade în păcatul greu al hulirii de Dumnezeu. „Căci socotim” – zice Sfântul Apostol Pavel – „că prin credinţă se va îndrepta omul, fără faptele Legii” ” (Rm. 3. 28). „Căci dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus.” (Rm. 3,22-24). Veţi replica poate: „Sfântul Apostol Iacov cere neapărat fapte bune; el învaţă că credinţa fără fapte e moartă”. Cercetaţi ce cere Sfântul Apostol Iacov şi o să vedeţi că el cere, ca şi toţi insuflaţii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinţă iar nu faptele bune ale firii noastre căzute. EI cere credinţa vie, învederată de faptele omului nou, şi nu faptele bune ale firii noastre căzute ! El dă drept exemplu fapta patriarhului Avraam, faptă în care s-a învederat credinţa dreptului: iar fapta aceea consta în a aduce jertfă lui Dumnezeu pe fiul său unul născut. Să-ţi înjunghii fiul spre jerfire nu e de loc o faptă bună după firea omenească: e o faptă bună ca împlinire a poruncii lui Dumnezeu, ca faptă de credinţă.
Adânciţi-vă în cercetarea Noului Testament şi în general a întregii Sfintei Scripturi: veţi găsi că se cere împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, că numai această împlinire este numită faptă bună, că numai prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu credinţa în Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucrătoare: fără aceasta e moartă, lipsită fiind de orice mişcare. Şi, dimpotrivă, veţi găsi că pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepădate (fiindcă binele nu este bine dacă nu are ca scop voia dumnezeiască, spune Sf. Petru Damaschinul). Dar tocmai drăgălaşele acestea de fapte bune vă şi plac la păgâni şi la mahomedani! Pentru ele, măcar de-ar fi şi cu renegarea lui Hristos, dumneavoastră vreţi să le acordaţi mântuirea. Ciudată e judecata dumneavoastră despre raţiunea sănătoasă. De unde, cu ce drept o găsiţi, o descoperiţi în dumneavoastră ? Dacă sunteţi creştină trebuie să aveţi noţiuni creştine cu privire la acest obiect şi nu altele, după capul dumneavoastră sau agăţate cine ştie de pe unde!
Evanghelia ne învaţă că prin cădere noi ne-am agonisit o raţiune pervertită, că raţiunea firii noastre căzute, oricât de valoroasă ar fi prin natură, oricât de ascuţită ar fi prin învăţătura lumească, îşi păstrează caracterul căpătat prin căderea în păcat, continuă să rămână o raţiune pervertită. Trebuie să o lepezi, să te dai pe mâna călăuzitoare a credinţei si, sub această conducere, la timpul său, după o însemnată nevoinţă întru evlavie, Dumnezeu dăruieşte robului Său credincios raţiunea Adevărului sau Judecata Duhovnicească. Această raţiune poate şi trebuie să fie recunoscută a fi raţiune sănătoasă: ea este credinţa căpătată din cercetarea lucrurilor, aşa de strălucit descrisă de apostolul Pavel în al patrulea capitol al epistolei sale către evrei. Temelia judecăţii duhovniceşti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintită se înalţă ea, şi întru aceasta nu se clatină şi nu cade. Ceea ce numiţi dumneavoastră raţiune sănătoasă noi, creştinii, cunoaştem că este o raţiune atât de bolnăvicioasă, atât de întunecată şi rătăcită încât vindecarea ei nu poate avea loc decât prin retezarea cu paloşul credinţei a tuturor ştiinţelor şi cunoştinţelor care o compun, şi prin lepădarea lor. Dacă însă vom socoti raţiunea ca sănătoasă, considerând-o astfel pe baza a ceva necunoscut, şovăielnic, nedeterminat, mereu schimbător, atunci ea, ca „sănătoasă”, va renega neapărat şi pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastră, raţiunea dumneavoastră sănătoasă ? Că a recunoaşte pieirea unor oameni buni, care nu cred în Hristos, este un fapt potrivnic raţiunii dumneavoastră sănătoase! Si nu doar atât! Ci că o asemenea pieire a oamenilor virtuoşi e potrivnică milosteniei unei Fiinţe atât de atotbune ca Dumnezeu. Aţi avut cumva o revelaţie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar şi nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu ? Nu! însă raţiunea dumneavoastră sănătoasă e cea care vă spune asta! Ah, raţiunea dumneavoastră sănătoasă! Atunci, cu raţiunea dumneavoastră sănătoasă, de unde aţi scos că puteţi înţelege, cu pătrunderea omenească limitată, ce este contrar şi ce nu este contrar milosteniei Iui Dumnezeu ?

(Din volumul „Experienţe ascetice şi scrisori către mireni”; vol. IV în operele complete ale Sfântului Ignatie).