Invidia

[cristiboss56]

Nespus de frumos cuvantul tau , frate si istorioara deopotriva , si cred ca "telepatia" m-a dus oarecum la tine , la omul jucator de sah,unde doar mintea lucreaza , si lucreaza din plin . Din amintirile mele si din marturisirile Elisabetei Polihroniade ( nu stiu daca am scris corect numele ) , in acest sport al mintii , exista invidia . Acum , vor veni poate altii si vor spune ca nu , este admiratia , dar invidia a dat nastere unor conflicte in trecut in lumea sahului . Numai spun de celelalte sporturi , unde invidia se transforma extrem de usor in ura , si ce ura !

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristiboss56

...omul jucator de sah,unde doar mintea lucreaza , si lucreaza din plin . Din amintirile mele si din marturisirile Elisabetei Polihroniade ( nu stiu daca am scris corect numele ) , in acest sport al mintii , exista invidia . Acum , vor veni poate altii si vor spune ca nu , este admiratia , dar invidia a dat nastere unor conflicte in trecut in lumea sahului .

Ei, daca ar lucra doar mintea ar fi bine, in sensul ca ar iesi partide curate, clare, logice, ca la carte. Insa (iar asta e sarea si piperul competitiior sahiste in care se infrunta oameni, iar nu computere) lucreaza din plin si inima si corpul, toate... Starea de sanatate, optimismul, refacerea dupa o infrangere, rabdarea, curajul, inventivitatea, abilitatea (uneori manipulativa, deh!), stilul de viata etc., toate acestea isi pun amprenta asupra confruntarii. Care, uneori, nu este tocmai sportiva. Insa de furat e mai greu, de trisat iarasi este greu, desi se mai intalnesc cazuri, din pacate, chiar la marii maestri... In sah sunt fel si fel de oameni, de caractere, de atitudini...

Cat despre invidie in sah... oh, da, din pacate am aflat ca e destula. Cred ca mereu a fost asa si va mai fi. Intre jucatori, intre antrenori, intre cluburi, intre familii etc.
Dealtfel, e ca peste tot intre oameni: uneori admiram, alteori invidiem... Mai intai pentru ca nu reusim sa intelegem bine ce este competitia si ne aprindem prea tare cu patima...

Printre secretele progresului sahului la rusi se pare ca s-a numarat si o caracteristica oarecum surprinzatoare a scolii lor: isi vindeau unii altora ponturi, lasau de-o parte rivalitatile cand era vorba de o publicatie noua si buna, de o pozitie noua, de o idee nebanuita etc. si colaborau din plin pentru a aduce un spor de creatie. Rezultatul se stie - scoala rusa inca detine suprematia in sportul mintii.

Invidia, insa, cred ca ramane o mare umbra pe sufletul omenesc. Totusi consider pe mai departe ca remediul consta, printre altele, in a o inlocui cu modestia unei simple cereri. "Te rog, vreau sa am si eu ce ai tu. Ofera-mi sau invata-ma, te rog!" Cine face asta, cred ca deja isi bate invidia si desigur, zgaltaie bine radacina ei, mandria...

Cu frumoasa poveste de mai sus mi-ai stârnit... invidia. Și să te văd pe unde scoți cămașa, pentru că o să-ți cer un pic din bunătatea, îndelunga-răbdare și nejudecarea de care ai dat dovadă față de acel om. Sau ai să mă trimiți la muncă... ?

[guardian knight]

ca de obicei e plin numai de teoreticieni...

da...hai sa vedem ce invidii concrete a avut sau are...fiecare !!!

poate din aceste exemple personale,am invata fiecare cum sa ne ferim de ele pe viitor !!!

de exemplu eu am fost invidiat de destule ori de catre potentiali prieteni,pentru starea materiala...asa de tare ,inca nesuportand ei acest lucru s-au indepartat,dar vazand asta, si eu de ei !!!

si asa am ramas fara prietnei, de aia nu cred ca e posibila prietenia intre un om sarac si unul bogat !!! pentru ca,cel sarac va avea mereu tendita sa fie invidios !

Nu mi s-a părut că s-a vobit din punct de vedere teoretic, ci practic.

Dacă însă vrei şi alte exemple, eu am fost invidioasă pe cei mai apreciaţi ca mine, geloasă pe cei mai iubiţi decât mine... Ca să nu mai spun de invidii de genul "ea se îmbracă mai frumos" sau "e mai talentată" sau "e mai bună" etc. M-am spovedit câţiva ani de păcatul acesta până am simţit o ameliorare şi mi-am dat seama că la Dumnezeu e loc pentru toată lumea şi am şi eu destule de care să mă bucur, nu e cazul să mă amărăsc uitându-mă în curtea vecinului. Sper că am folosit bine timpul trecut...

Referitor la prietenia dintre bogaţi şi săraci, s-ar putea ca gândul bogatului că cel sărac îl invidiază să fie de fapt expresia invidiei bogatului... dovada faptului că germenul invidiei dospeşte în cel bogat, în pofida stării lui materiale bune. Aşa cum am spus mai sus, invidia poate avea diverse obiecte, nu doar starea materială...

E adevărat că o diferenţă de stare materială nu ne permite să facem anumite lucruri împreună, dar prietenia presupune afinităţi şi preocupări care nu ţin de starea materială... Spre exemplu la biserică vin oameni de toate categoriile şi se leagă diverse prietenii, care depăşesc adesea clasificarea bogat - sărac...

Şi încă ceva: expresia lipsei invidiei este să ne bucurăm sincer de realizările aproapelui, chiar şi atunci când noi nu am avut parte de ele. Doamne ajută-mă să pot face aceasta!

[Cornel Urs]

parerea mea este ca neoprotestantii (cum ar fi Ciprian Mustiata sau osutafaraunu) ne invidiaza pe noi, ortodocsii, deoarece avem o religie atat de bogata in binecuvantari, iar ei nu ! de aia si vin pe acest forum ortodox, insa pana nu vor accepta pe Hristos, nu se poate sa devina ortodocsi asa cum au fost odata, insa dezertand, au tradat pe Mantuitor..totusi noi ii asteptam cu bratele deschise, dar ei trebuie sa-L accepte pe Hristos...

[sophia]

Se poate spune ca in invidie sunt doua persoane. Si foarte adesea nu persoana care invidiaza este vinovata, ci cea care este invidiata.
Sora geamana a invidiei este in acest sens mandria/lipsa de smerenie.

Daca cel care este invidiat ar da dovada de smerenie si ar imparti, invidia nu ar mai exista.

De multe ori exista nedreptate. Persoana care invidiaza poate ca nu doreste neaparat un lucru anume de la celalalt, ci dreptate.
Si tot de multe ori invidia este provocata, sau/si intretinuta din afara, de un tert.

Ex.: ai doi copii. Unuia ii oferi mai multa iubire, sau chiar si lucruri materiale, il sustii mereu. Celalalt il va invidia, isi va dori sa fie dreptate, sa primeasca si el ceea ce i se cuvine si lui. Si tu, ca parinte, esti vinovat in acest caz.

Si omul este mai vulnerabil la anumite pacate, in cazul acesta invidie si mandrie, in situatii in care nu-i merge bine si tot i se mai ia in loc sa i se mai si dea putin. Balanta, in loc sa se echilibreze, se inclina tot mai mult pe o parte.

Unii sunt foarte doritori de lucruri materiale (bani, masina, casa etc.), altii de lucruri morale (recunoastere, succes, iubire).
Si poate ca lipsa acelor lucruri morale este mai dureroasa, pentru ca tine de suflet.

Si cum faci daca invidia ta, o nedreptate vizibila este intretinuta de un al treilea? Cum faci cand tu ai vrea sa te vindeci de ea, dar nu se poate?
Tu te stradui, te duci si te spovedesti. Dar daca celelalte doua parti nu se schimba (cel ce e mandru si cel care intretine invidia din afara) nu se schimba si fac tot mai rau?

Si ce faci daca aceste lucruri se intampla chiar in biserica si cel vinovat este chiar preotul? Sunt destule cazuri din astea.

Nu e chiar asa de simplu cu pacatele. Iei buretele si gata s-au dus. E lucru sensibil si de timp, de rabdare.

Si poate ca aici este locul acelei pilde cu: "celui bogat i se va mai da, celui sarac i se va lua". Care este talcuirea? Caci nu cred ca Dumnezeu se referea la a face nedreptate.
Tot timpul in pilde se spune ca cel bogat sa dea si altora. Si atunci?

Personal vad invidia ca rezultat al nedreptatii. Sigur unii sunt mai sensibili, deci mai predispusi, altii cu pielea mai groasa si nu le pasa (chiar si aici e loc de invidie!).
Si da, mi se intampla adesea. Dar la mine sub forma: as vrea sa fim/avem/facem impreuna. Nu sa iau de altul. Ci sa fie dreptate/echitate.
Sa avem toti. Sunt o mare aparatoare a dreptatii si a celui nedreptatit.

[glykys]

Bun si folositor topic! Si eu am invidiat, mai ales in copilarie, si am fost invidiata, din mai multe cauze, dar niciodata materiale. Invidia, fie ca a venit din partea mea, fie ca a fost indreptata asupra mea, mi-a adus numai daune sufletesti, dintre care cea mai apasatoare pentru mine in copilarie era lipsa unor prieteni adevarati. O relatie de prietenie bazata pe incredere, care sa dureze, si in care fiecare sa daruiasca si sa primeasca neconditionat. Mi-a daruit Domnul si asa ceva, in adolescenta si mai ales de acum cativa ani. Mereu zic si ii dau slava ca mi-a daruit asa prieteni buni - cativa, acolo - pe care eu nu ii merit. Uitandu-ma inapoi si citind mesajele voastre, sunt doua lucruri esentiale, as putea spune, pe care le-am invatat din experienta.
Primul lucru este concluzia postarii lui Ioan Cezar:


"Invidia lui fusese cealalta fata a lipsei mele de smerenie. La saracia mea el a raspuns cu o alta."

Un om invidios nu este decat un om sarac, dar si omul invidiat, cel putin cateodata, provoaca sentimente de invidie tocmai din cauza unei saracii sufletesti si mai ales a unei lipse de smerenie. Cand iti scoti in evidenta anumite calitati pe care le ai si pe care stii ca celalalt nu le are, dar tanjeste dupa ele, e oarecum firesc sa te astepti sa fii invidiat.

Al doilea lucru: folosul spovedaniei. Am spovedit si eu, mult timp, precum Annyta, nu doar invidia, ci si unele lipsuri sufletesti pe care le aduce mandria, sentimentul de superioritate, impresia cum ca nu esti precum toti ceilalti... E o solutie eficienta, insa inainte de asta trebuie sa vina constientizarea acestor lipsuri si dorinta de indreptare. Plus ca trebuie si lupta continua, cu pronirile rele din suflet. Trebuie lucrat mult la comportament si la schimbarea atitudinii de autocentrare. O fiinta autocentrata nu e neaparat una ingamfata, plina de ea, ci si una care isi plange de mila si se vaita de propriile boli si neputinte, fara sa faca nimic concret sa iasa din aceasta stare.

Apoi, pot spune ca oamenii care tin cu adevarat unul la altul, care sunt intr-o comuniune mai profunda decat interesele de moment, de orice fel, nu se invidiaza. Uitandu-ma la prietenii mei, constientizez ca au multe calitati si realizari, pentru care odinioara i-am invidiat pe altii, macar ca le aveau intr-un grad mai mic. Totodata, observ ca nici ei nu ma invidiaza pentru anumite lucruri pentru care ma invidiau candva altii. Aici poate fi insa vorba si despre alte aspecte, pe care oamenii mai superficiali sau mai temperamentali, sa zicem, le sesizeaza mai greu: faptul ca, de fapt, in spatele oricarei calitati sta multa truda sau niste sacrificii pe care nu toti sunt capabili sa le faca sau ca o anumita calitate compenseaza niste lipsuri pe alte planuri.

Ca tot a fost vorba si de partea financiara, in grupul meu de prieteni este si o persoana pe care toti ceilalti o pretuim mai cu seama pentru bunatatea ei si pentru spiritul sau de sacrificiu Pentru toti are cate o vorba buna, chiar daca ii mai spunem cu totii ca trebuie sa invete sa mai spuna si nu. Ei, fata asta se imbraca modest, mananca modest, e tot timpul pe drumuri, vorbeste foarte cumpatat, e extrem de muncitoare, foarte silitoare la invatatura si sare in ajutorul tuturor. Asa, cand ai vedea-o, ai spune ca e dintr-o familie de oameni educati si cumsecade, care au crescut-o foarte frumos, dar nimic mai mult. A avut de curand un mare necaz in familie. Si atunci am cautat si eu pe internet si am descoperit ca face parte dintr-o familie bogata, cunoscuta, cu parinti in functii publice importante. Dar ea niciodata nu a lasat aceasta impresie nimanui, nu s-a laudat cu starea ei, nu a facut acte de generozitate ostentative, ba chiar se ferea sa vorbeasca despre parintii ei, din delicatete fata de noi, ca nu cumva sa ne simtim inferiori sau sa starneasca invidie.

[Cornel Urs]

o prietenie curata este FARA invidie !

cand exista INVIDIE, este doar interes si dusmanie in ascuns !