![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Cerul și-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler - și-au pornit cu plugușorul îngerii prin cer. Merg cu pluguri de oglindă și de giuvaier, toți luceferii colindă - Lerui, Doamne, Ler - Vântul suflă cu lumină - Lerui, Doamne, Ler - în buhai de lună plină legănat în ger. Patru heruvimi în haine albe de oier răspândesc în lume taine, - Lerui, Doamne, Ler - N-au venit cu grâu la poartă, ci au rupt din ger stele mari ca să le-mpartă, - Lerui, Doamne, Ler - Și-n Florar de roade grele - Lerui, Doamne, Ler - Va fi câmpul cer de stele Tolănit sub cer... Singur tu aștepți în tindă, suflete stingher, nesosita lor colindă, -Lerui, Doamne, Ler - Nici un înger nu mai vine fâlfâind mister, cu o stea și pentru tine, -Lerui, Doamne, Ler - (Radu Gyr, Colind ceresc)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
A pornit ca și-alte dăți,
Prin troiene de nămeți, Ieri așa, cam pe la toacă, Cu mustăți de promoroacă, A pornit hoinar la drum, Și-i deja pe-aproape-acum, A pornit, copiii spun, De departe, Moș Crăciun. Moș Crăciun cu barba albă, Vino-n noaptea asta dalbă, Treci cortina cea de fier Și vino cu Lerui-Ler. Vino și la casa noastră Și ne bate la fereastră, Vin batrâne-n fapt de seară, Și la cei fără de Țară. Moșule cu zâmbet drag, Vino și la mine-n prag. Și te rog să nu-mi aduci Nici stafide și nici nuci. Roșcove și jucării, Să le ții pentru copii. Mie, Moș Crăciun, îți cer Să-mi aduci un colț de cer, Din îndepărtata Țară, Ferecată-n grele fiară. Moș Crăciun te rog mai adă, Doar un bulgăr de zăpadă. Bulgăraș de albă nea, Să-l lipesc pe fața mea, Obrajii să-l încălzească, Lacrimile să-l topească. Moș Crăciun, Moș Crăciun, Aș mai vrea ceva să-ți spun. Înainte de-a veni, Treci la mândra într-o zi. Și din părul ei bălai, O șuviță tu să-i tai. Și să mi-o aduci apoi, Când ai să ajungi la noi. Moș Crăciun și, de-ai putea, Încă aș mai vrea ceva. Și te rog, te rog în șoapte, Cel puțin pentru o noapte, Pentru noaptea de Crăciun, Moșule cu zâmbet bun, Ca-n povești, pe-un nor de pară, Adă-ne întreaga Țară. (N. S. Govora, Crăciun 1951)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Din slava Ta cerească Te coboară,
Spre Bethleemul sufletului meu Și-n staulul smereniei, Fecioară, Intrând, să naști pe Unul Dumnezeu. Să-L înfășori în cântece de slavă, Ca-n scutece subțiri de bumbăcel; Și ca-ntr-o iesle plină de otavă, În pacea Duhului să-L culci pe El. Pleca-vor magii, soli din altă zare, Călăuziți de focul alb de stea, S-aducă nou prinos de închinare, La staulul smereniei, Doamna mea. Ci eu voi pune-n mâna lor batrână Tot aurul cuvântului isteț; Voi făuri din versul meu, Stăpână, În jarul gândului comori de preț. Căldura rugăciunilor de seară Va-nfierbânta cădelnițele reci; Tămâia magilor va arde iară, Cu fum de proslăvire până-n veci. Și ca să fie plină dăruirea, Voi presăra în visteria lor, Cu boabele de smirnă grea, iubirea, Cea fără de prihană și cu dor. Știu că nu-s vrednică, Fecioară, Să-ți fiu în noapte acoperământ; Ci-n mila Ta din ceruri Te coboară, Să naști în duhul meu pe Unul Sfânt. (Zorica Lațcu, Întrupare)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
In țara lui Lerui-Ler Nu e zbor, nici drum de fier
Numai lamură de gând Numai suflet tremurând Și vâslaș un înger. În țara de peste veac Nesfârșire fără leac Vămile văzduhului Săbiile duhului Pururea de straje. Sus pe sparte frunți de zei Șovăielnici pașii mei Picuri deântrebări momâi Să rămână sub călcâi Și genuni de zare. În țara lui Lerui-Ler Năzuiesc un colț de cer. De-oi găsi, de n-oi găsi, Nimenea nu poate ști, Singur Lerui-Ler. (Nichifor Crainic, În țara de peste veac)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
|||
|
|||
|
|
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Parintele Amfilohie Branza | vlad90 | Calugarul | 10 | 15.12.2012 23:32:19 |
| Amfilohia Branza diseara la Sophia | Delalucaci | Stiri, actualitati, anunturi | 4 | 07.03.2012 17:03:07 |
| Duminica Lasatului sec de branza | carinas | Intrebari utilizatori | 0 | 26.02.2012 10:02:57 |
| Pr. Amfilohie Branza | Anomisimona | Generalitati | 0 | 17.05.2009 21:25:23 |
| Craciunul | Dia20_diana | Din Noul Testament | 14 | 13.01.2008 18:01:20 |
|
|