Povesti de Craciun - reale si inchipuite

[cristiboss56]

Porniţi mereu de la premiza că oamenii sunt buni, chiar dacă aţi fost sau veţi mai fi dezamăgiţi


Suntem doar o mică părticică dintr-un întreg, suntem într-un flux al vieţii alături de oameni care poate gîndesc şi sunt diferiţi de noi, dar au aceeaşi nevoie de iubire, bunătate, atenţie, respect, apreciere ş.a.m.d. Un dar extraordinar pe care îl putem oferi în această perioadă celor dragi este ascultarea. Lasă celor dragi senzaţia că poţi să-i auzi, senzaţia că poţi să-i înţelegi, senzaţia că eşti acolo pentru ei, senzaţia că fiinţa lor este foarte importantă pentru tine.
Dăruiţi în această perioadă încredere. Veniţi către oameni cu o inimă plină de încredere, cu o briză proaspătă de optimism, cu sufletul plin de bunătate. Arătaţi că sunteţi bogaţi prin faptul că puteţi oferi bunătate.
Porniţi mereu de la premiza că oamenii sunt buni, chiar dacă aţi fost sau veţi mai fi dezamăgiţi. Doar un om extrem de puternic poate să ofere mereu şi mereu bunătate. Fiţi oameni puternici! Dăruiţi celorlalţi încredere şi întâmpinaţi mereu cu bunătate oamenii pe care îi întâlniţi, măcar în această perioadă de sărbători. Mai bine să acordaţi încredere unui om care vă va înşela decît să ţineţi la distanţă un om cu inima bună şi sufletul însetat de iubire. Din punct de vedere juridic, în cazuri de ambiguitate, mai bine rămîne liber un om vinovat, decât să condamni un om nevinovat!
Să petrecem o sărbătoare în care să nu mai fim centraţi pe nevoile şi dorinţele noastre, o sărbătoare în care să fim mai atenţi la nevoile şi dorinţele celor dragi! Nu este suficient să le luăm un cadou. Este necesar să-i facem pe cei dragi să simtă că sunt importanţi pentru noi, că au un rol vital în viaţa noastră, iar acest lucru nu-l putem obţine doar cumpărînd daruri. Trebuie să găsim o cale de a le înflori inima. Oferind celuilalt încredere, premiza bunătăţii şi a bunelor intenţii, ascultîndu-i sincer, fără a-i judeca, le putem oferi darul nepreţuit de a se simţi liberi, de a se simţi înţeleşi şi acceptaţi aşa cum sînt....
doamne ajuta.

[glykys]

"Colinda de Craciun" - film - este si pe net, intr-o multime de variante.


Observ ca este si o varianta noua, din 2011, pe care nu am vizionat-o inca: http://www.youtube.com/watch?v=oHi7k_lba-w

[ioanna]

Crăciunul în pușcărie cu părintele Bartolomeu Anania, anul 1943
http://www.fericiticeiprigoniti.net/...ania-anul-1943


Craciun fericit tuturor, pe care sa-l tineti cu voi tot anul!

Anul 1949 se apropie de sfârșit. Aproape 800 de suflete de copii așteaptă sărbătoarea Nașterii Domnului în temnița Târgșorul Nou. Au reușit potrivnicii lui Dumnezeu și această unică ”performanță” din sângeroasa istorie a comunismului, anume să ticluiască o închisoare a copiilor. Copii cu suflete de crin care, pentru atitudinea lor demnă și dârză, au fost condamnați ca ”dușmani ai poporului”, tocmai ei care erau cununa de crini îmbobociți ai neamul. Cu toții trecuseră prin anchetele barbare ale Securității, apoi prin nedreptatea strigătoare la cer din procesele de la Tribunalele Militare, unde au primit sentințe grele, variind de la 2 la 20 de ani de temniță. Cu toții cunoscuseră până atunci și iadul Jilavei, foamea și frigul, iar peste toate acestea erau mistuiți continuu de dorulul părinților și al libertății.

continuare:http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tin...oarea-copiilor

[cristiboss56]

Cu ceva timp înainte de Crăciun a apărut pe cer o stea foarte luminoasă. Pentru popoarele orientale acesta era semnul naşterii unei mari personalităţi sau a unui monarh. Aşa se face că şi „magii de la Răsărit”, observând pe cer semnul, au pornit în căutarea regelui.

Dar, cine au fost, de fapt, „magii de la Răsărit”? Singura referinţă din Noul Testament este începutul Evangheliei după Matei. Dar evanghelistul consemnează închinarea magilor de la Răsărit, fără a ne lămuri nici asupra ţării lor de origine şi nici asupra numărului lor.

Primii scriitori bisericeşti credeau că magii veneau dintr-o singură regiune. Cei mai mulţi considerau că erau perşi. Nu există, însă, nici o tradiţie unanimă asupra a ceea ce însemnă “la Răsărit”.

Dacă erau din Persia, atunci magii au trecut prin deşertul sirian, ce se întinde între Eufrat şi Siria, trecând prin Alep, călătorind spre Damasc şi, spre sud, pe calea spre Mecca, păstrând Marea Galileii şi Iordanul spre vest, până au trecut pe lângă Ierihon. Din Persia, de unde se presupune ca ar fi venit, şi până la Bethleem este o distanta de aproximativ 1000-1200 mile.

Despre cei trei magi vorbesc, însă, numeroasele tradiţii ale popoarelor creştine şi cercetătorii mai noi. Chiar dacă au fost doar trei magi sau mai mulţi, gestul căutării lor şi darurile pe care le-au adus la ieslea în care S-a născut Mântuitorul sunt simboluri ale reverenţei pe care lumea întreagă a adus-o naşterii lui Hristos.

[cristiboss56]

…A fost odata, intr-o imparatie din inaltul cerului, si ploaie si vant si frig… Si, intr-o zi insorita dar geroasa, toate acestea s-au unit si au dat nastere unui fulg de nea. Stralucea ca o stea, era rece ca frigul naprasnic, se topea si se transforma in ploaie si, numai soarele stia sa-l faca sa zambeasca.

Dupa ce a crescut putin i s-a dat binecuvantarea si a pornit la drum in josul pamantului pentru a gasi un alt fulg cu care se putea juca in liniste… I s-a spus sa nu se increada in nimeni, sa se fereasca de caldura, sa se ascunda de soare dupa-amiezile sa nu piara, sa se joace doar cu semenii lui si, atunci cand va atinge pamantul, sa se aseze peste fulgul pe care il va iubi o viata. Fulgul cu care avea sa se topeasca pentru a se intoarce sus, la cei ce i-au dat viata. Fulgul a promis ca va asculta povata parintilo si a plecat…

In drumul sau a cunoscut mii de alti fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici si, foarte putini, prieteni. Alaturi de ei si-a continuat drumul si nu a incetat nico clipa sa caute fulgul cu care avea sa se topeasca. Steaua de zapada a cunoscut copaci si frunze si flori si fluturi. A cunoscut blandetea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus. A cunoscut case batranesti, a auzit colinde, a gustat cozonaci calzi, a ciocnit oua de Pasti. A cunoscut suferinta, dragostea si fericirea aparenta. S-a ascuns mereu de soare de teama sa nu piara. Asa cum promisese…

Intr-o zi insa fulgul s-a oprit… Si, odata cu el s-a oprit totul. Muzica, visele, dansul, veselia, suferinta, jocul copiilor. Culorile au palit, apele au incetat sa mai curga, pasarile sa mai zboare, vantul sa mai bata, ploaia sa mai ploua, zapada sa mai ninga…

Fulgul vazuse, acolo jos, ceea ce cautase intreaga sa viata. Gasise scopul calatoriei sale… isi gasise trecutul, prezentul si viitorul. Ratiunea de a fi. Gasise viata ce-i lipsea.

Si s-a apropiat incet… Si, in sfarsit, simtea ce inseamna sa fii fericit. Simtea cum il invaluie dragostea, cum totul capata un sens. Simtea ca iubeste atat de tare incat il durea. Si, s-a daruit intru totul lui, fulgului ce a promis ca-l va face fericit.
……………………………………………………………………
… Si nu, nu au trait fericiti pana la adanci batraneti pentru ca… fulgul nu se indragostise de un fulg ci de un om. Dar nu stia.. nu stia caci omul il mintise. Omul voia doar sa stie ce inseamna fii iubit de fulgul naiv care ii statea la picioare.
…si asa, steaua de zapada a atins mai intai parului omului, apoi l-a privit in ochi… Apoi i- a mangaiat buzele calde… buze care l-au topit…
…si fulgul a cazut mort… Si nu se poate intoarce la ai lui caci singur nu poate…

[cristiboss56]

MINUNEA NAŞTERII DOMNULUI

În seara de Crăciun, un tânăr l-a întrebat pe tatăl său:
- Tată, nu înţeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitorul fără durere?
Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului a rămas neatins de păcat, în mod tainic, atât înainte de Naştere, cât şi în timpul Naşterii şi după aceea.
- Băiete, i-a răspuns tatăl, pentru Dumnezeu totul este cu putinţă. Naşterea Mântuitorului este o taină mare, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut. Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva? Tot aşa, Domnul Iisus, Lumina Vieţii, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, Îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuţimea minţii noastre nu este nici ea infinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.

[glykys]

Astazi am gasit aceasta intamplare de Craciun si v-o daruiesc si voua:

Crăciunul anului 1951 în temnița de la Târgu-Ocna Autor: Ioan Ianolide

Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. Ele au fost auzite înceruri, ele au adus cerurile pe pământ şi cred că Dumnezeu se va milostivi de lumea asta şi pentru sufletele acelea mari şi credincioase din Târgu-Ocna.
În camera 4 erau atunci aşezaţi, printre alţii, arhimandritul Gherasim Iscu, lângă el un evreu şi fost politruc sovietic, acum sionist, în fine, Ion, prietenul meu din Piteşti, care era foarte bolnav. Pe partea dreaptă a camerei, într-un pat era Valeriu, fratele meu cel mai drag.
Ion şi părintele Gherasim se găseau în stare gravă. Valeriu se refăcuseun pic şi, după pravila de rugăciune obişnuită, se concentra acum să compună câteva poezii testamentare. De asemenea dorea ca în seara aceasta să alcătuiască un colind special pentru Târgu-Ocna.
M-am apropiat uşor de părintele Gherasim, care şedea cu ochii închişi. Era slab ca o arătare. Fusese la Canal, unde se muncea şaisprezece ore pe zi, urmate de alte patru de program administrativ. Fusese repartizat în brigada specială pentru preoţi, cu un regim de exterminare rapidă. La Canal părintele Gherasim îşi îmbărbăta prietenii, pe mulţi îi ajuta la muncă şi tuturor le stătea la dispoziţie cu serviciile religioase. Practica rugăciunea inimii şi avea mari resurse sufleteşti, care l-au ţinut puternic peste toate mizeriile.
Delatorii l-au turnat însă de mai multe ori că oficiază spovedanii şi cuminecări şi drept urmare a fost bătut, izolat, înfometat, terorizat peste teroarea generală. Omul e din carne şi oase, duhul nu poate ignora legile vieţii, astfel că ascetul îmbunătăţit întru cele sfinte s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a căzut la pat şi, aproape muribund, a fost adus la Târgu-Ocna, ca să moară „umanitar”.
Prezenţa lui în sanatoriu se făcuse simţită prin măiestria cu care ştia să umble în sufletele oamenilor şi să-i îmbărbăteze. Era deci căutat ca duhovnic. Se dăruia cu bucurie deţinuţilor care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuşi.
Dădea şi îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci şi din bogata lui experienţă mistică. Fiindcă în camera 4 din Târgu-Ocna mistica nu numai că era reabilitată ca noţiune şi ca realitate practică, ci era şi vie, densă, intensă s-o prinzi cu mâna. De fapt, nici nu era nevoie să o prinzi cu mâna, căci acolo Dumnezeu era prezent şi te cucerea imediat, pătrunzând în sufletul şi fiinţa ta ca o mireasmă binefăcătoare. Nu negăm nici o clipă Tainele săvârşite pe Sfintele Altare, doar mărturisim că harul este intens manifestat şi prin sfinţii Săi. Aşa simţeam în preajma părintelui Gherasim.
Cu sfială deci m-am apropiat de el, ca să văd cum îi este. M-a simţit şi a deschis ochii mari, negri, adânci:
- Ai venit?... Mă bucur... Eram departe, în locuri de verdeaţă, de cântec şi mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu sepoate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferinţă prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Şi acesta e un dar al Domnului. Nu ştiu cum să-I mulţumesc... Nu ştiu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie...
Am certitudinea vieţii veşnice, particip deja la ea. Nu mă sperie nici Judecata, căci merg cu cuget smerit şi cu nădejde numai în mila şi darul Domnului... Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeţi, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferinţă... Duşmanii cred că am fost învinşi, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie şi nu cunosc căile Lui...
S-a oprit puţin, a respirat adânc, apoi a reluat:
- Aici va fi într-o zi pelerinaj... Azi suntem puţini, dar încă mai există credinţă în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputinţă, dar dincolo de mijloacele omeneşti există o iconomie divină şi ea va renaşte omenirea.
Fiţi deci binecuvântaţi!... Am cunoscut aici oameni în faţa cărora cugetul meu se smereşte. Spune-i lui Valeriu să se roage pentru mine... Rugaţi-vă şi voi! Sunt fericit că am ajuns în ceasul acesta...
Vorbise stins, dar cu mare putere, încât eram profund impresionat. A închis din nou ochii şi s-a retras în pragul vieţii veşnice.
Convorbirea mea cu părintele Gherasim o înregistrase, involuntar dar emoţionat, şi evreul Iacov, care ocupa patul alăturat. I-am pus mâna pe frunte:
- Ai temperatură? l-am întrebat.
- Nu, mi-a răspuns el. Mă simt bine...
Aici e o lume cum n-am bănuit că ar fi cu putinţă, în tot cazul, o lume total opusă aceleia din care vin eu.
E cutremurător pentru mine să mă regăsesc sufleteşte în atmosfera creştină pe care am respins-o cu îndârjire toată viaţa, o dată prin materialism şi a doua oară prin sionism. Noaptea de Crăciun, care a iscat totdeauna înverşunare în sufletul meu, azi mă copleşeşte prin realitatea ei dumnezeiască. Fiindcă cele ce se petrec aici nu sunt lucrări umane şi naturale, ci dumnezeieşti. O spune un materialist, un ateu şi un evreu!... Şi nu e o farsă mărturisirea mea. În faţa morţii, omul devine sincer şi are putinţa să vadă adevărul... Te surprinde poate mărturisirea aceasta, dar ea s-a zămislit în mine încetişor, peste voia mea, ca o recunoaştere necesară a realităţii.
Adevăratul Dumnezeu este Hristos! Spunând aceste cuvinte, a lăcrimat. Era profund mişcat. Încercam să-l înţeleg, să particip la momentul dramatic pe care-l trăia. A tăcut o vreme. M-am aşezat lângă el pe pat, ţinându-i mâna în mâinile mele. Mă rugam în inimă... ce aş fi putut să fac mai mult?!
Ştiam bine că eu nu pot pricepe frământarea lui sufletească, căci eu m-am născut creştin şi am trăit creştineşte, pe când el era mozaic, devenise comunist, iar acum sionist. Un astfel de suflet trece prin traume cumplite ori de câte ori face o nouă descoperire în cele spirituale; iar mărturia lui creştină de acum era o răsturnare categorică şi ireversibilă a întregului său trecut.
- Îţi mulţumesc că m-ai ascultat, mi-a spus el după o vreme. Poate că în curând vom fi fraţi în Hristos!
- Să-ţi ajute Dumnezeu! i-am răspuns emoţionat şi m-am ridicat să mă duc la Ion.

În prealabil postat de cristiboss56

Cu ceva timp înainte de Crăciun a apărut pe cer o stea foarte luminoasă. Pentru popoarele orientale acesta era semnul naşterii unei mari personalităţi sau a unui monarh. Aşa se face că şi „magii de la Răsărit”, observând pe cer semnul, au pornit în căutarea regelui.

Dar, cine au fost, de fapt, „magii de la Răsărit”? Singura referinţă din Noul Testament este începutul Evangheliei după Matei. Dar evanghelistul consemnează închinarea magilor de la Răsărit, fără a ne lămuri nici asupra ţării lor de origine şi nici asupra numărului lor.

Primii scriitori bisericeşti credeau că magii veneau dintr-o singură regiune. Cei mai mulţi considerau că erau perşi. Nu există, însă, nici o tradiţie unanimă asupra a ceea ce însemnă “la Răsărit”.

Dacă erau din Persia, atunci magii au trecut prin deşertul sirian, ce se întinde între Eufrat şi Siria, trecând prin Alep, călătorind spre Damasc şi, spre sud, pe calea spre Mecca, păstrând Marea Galileii şi Iordanul spre vest, până au trecut pe lângă Ierihon. Din Persia, de unde se presupune ca ar fi venit, şi până la Bethleem este o distanta de aproximativ 1000-1200 mile.

Despre cei trei magi vorbesc, însă, numeroasele tradiţii ale popoarelor creştine şi cercetătorii mai noi. Chiar dacă au fost doar trei magi sau mai mulţi, gestul căutării lor şi darurile pe care le-au adus la ieslea în care S-a născut Mântuitorul sunt simboluri ale reverenţei pe care lumea întreagă a adus-o naşterii lui Hristos.

cand eram mica am citit o poveste despre al 4-lea mag.acesta se intelese cu ceilalti 3 sa mearga impreuna sa se inchine Mantuitorului,dar nu a reusit sa ajunga si cei 3 au plecat fara el.al 4-lea mag cumparase 3 pietre pretioase pe care vroia sa le daruiasca pruncului Iisus insa,cautandu-L pe Acesta,a intalnit oameni bolnavi,saraci carora le-a daruit cate-o piatra pretioasa.daduse una chiar unor soldati de-ai lui Irod,iar in schimb acestia au crutat viata unui prunc dintre cei 14.000 pe care trebuiau sa-i ucida din porunca lui Irod,spre marea bucurie a mamei care i-a multumit magului cu lacrimi in ochi.ramas fara nicio piatra,magul a ratacit ani la rand cautandu-L pe prunc.odata a auzit despre un anume Iisus ca a fost rastignit pe cruce.un simtamant launtric ii spunea ca Acesta e pruncul pe care Il cauta si incepu a urca pe Golgota.ajuns langa crucea Mantuitorului,ingenunche in fata Lui.
"Doamne,iarta-ma ca am venit la Tine cu mainele goale!"spuse cu lacrimi in ochi.
"Nu,tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri."spuse Iisus.
"Cum asa,Doamne?"intreba magul uimit.
"Toti oamenii pe care i-ai ajutat au fost pt Mine cele mai frumoase daruri."
magul se simtea fericit.Il gasise pe Cel pe care L-a cautat atat de mult timp.

bineinteles ca e o poveste inchipuita,al 4-lea mag n-a existat,insa importanta este invatatura transmisa: pt a-L gasi pe Dumnezeu trebuie sa-L cautam uneori f. mult timp,insa atata vreme cat,in aceasta cautare tinem cont si de aproapele nostru,e imposibil sa nu-L gasim.

[cristiboss56]

În prealabil postat de maria-15

pt a-L gasi pe Dumnezeu trebuie sa-L cautam uneori f. mult timp,insa atata vreme cat,in aceasta cautare tinem cont si de aproapele nostru,e imposibil sa nu-L gasim.

Ce frumos spune Sfantul Isaac Sirul intr o rugaciune : "Te-am parasit nu ma parasi ; am iesit de la Tine , iesi in cautarea mea . . . "
Bine ai venit pe forum , Maria !