Cum impacam viata duhovniceasca si viata lumeasca?

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Comuniune sau socializare sau cum vreti s-o numim, nu inseamna numai pacat (vai m-am dus cu sotul/sotia, sau am mancat nu stiu ce).
Inseamna si a trai in colectivitate.

Nu poti sa te izolezi de lume, decat in manastire si numai ca eremit.
Si nici nu ai voie sa te izolezi, sa desconsideri omul, sa-l ocolesti. Fie si numai pentru post si rugaciune. Le faci si pe alea si apoi te intorci si ajuti oamenii.

Eu cred ca trebuie masura in toate.
Si un preot sau o manastire are obligatii lumesti si duhovnicesti.
Maici sau calugari se ocupa atat cu rugaciunea, postul si izolarea, dar au si munci de facut (chiar lucreaza pentru lume), exista bolnite unde ingrijesc bolnavi, altele au copii orfani de ingrijit, sau se duc si ingrijesc bolnavi si batrani pe la casele lor.
Si cred eu ca daca au un caz mai grav renunta la "cina" lor si ajuta omul.

La fel si un preot de mir - are viata lui duhovniceasca, dar principalul la el este tot omul. Si cate nu au de facut pentru el! Si sunt si ei invitati si la nunti si la botezuri si la inmormantari.
Si au si ei viata de familie.

-----------------------------------------------------------------------
Un P.S pentru Zaharia:
"Sunt multe zile in saptamina si multe ceasuri in zi si seara si noapte in care se poate face impreunarea , dar daca va fi indiferenta atunci cind este ingaduit insa se va face praf tocmai cind este interzis ... este numai treaba ei."

Nu e chiar asa. Sunt foarte putine si daca ai si un anumit program de lucru care nu-ti permite sa respecti asta (vii numai la sfarsit de saptamana acasa, sau lucrezi in schimburi, etc.), daca mai tii cont si de boli alte neputinete ale amandorura...
Si ce faci daca sotul sau sotia nu se linisteste dupa cele 2 zile si ia alte drumuri?
Exista situatii si situatii.

Viata este foarte grea si sensibila. Nu-i numai gata, imi iau jucariile si plec, sau ma duc in alta camera.
Uite numai ce usor se pune mana pe arma si se trage. De divorturi nu mai spun.
Da, ar mai fi casnicia alba. Dar atunci ajungem la pacatul ca nu mai concepem copii. Si tot asa.
Ocolim o groapa si cadem in alta...

Izolarea de lume nu este sinonima cu izolarea de aproapele,ci inseamna doar refuzul exceselor de socializare:fuga de barfa,de judecare a aproapelui,discutii fara rost-de complezenta,evenimente mondene cu idoli ai prezentului,lipsa preocuparii de a place societatii -intr-un cuvant dezinteresul de a trai in conformitate cu dictatele vremii ci cu ce ne invata Iisus.

Nu trebuie sa ocolesti oamenii pt a ocoli problemele,desi in unele cazuri extreme ac. poate fi o solutie temporara.
Exemplu:in Vinerea Mare si alte sarbatori mai de soi,mai degraba nu ma duc la serviciu deoarece stiu ca ma voi da cu gandurile lumesti sau voi fi ispitita de vreo colega artagoasa si voi pierde spiritul sarbatorii si-mi va parea rau acasa,seara sa observ ca in loc sa ma gandesc la insemnatatea acelei zile si sa ma rog,eu m-am certat sau am barfit cu vreo colega(acestea fiind cazuri prezente in ultimii ani in State).

Ei,partea proasta sau grea consta in a face ca toate zilele printre colegi si oameni cu duh diferit sa para ca acelea cu care am stat izolata.
Adica sper ca in fiecare zi sa-mi aduc aminte sa nu mai discut de complezenta-asa cum se practica in occident,sa nu mai barfesc,sa nu mai spun glume sa fiu persoana simpatizata de toti etc

Cu toate ca este foarte greu,la nivel teoretic,eu tot mai sper ca nu este imposibil o astfel de traire.Inca nu am renuntat;mai greu este sa omori omul vechi din tine care are anumite apucaturi si s-a format altfel.


Despre dilemele in viata conjugala,aici ar trebui sa vina cu exemple cei casatoriti,ma indoiesc ca nu ar exista exemple in care viata conjugala poate fi dresata in felul in care ii dictam noi,fara a interfera cu alte aspecte ale vietii noastre...?!
La serviciu ai ora fixa cand trebuie sa te prezinti,nu poti motiva ca ai intarziat deoarece sotia a vrut impreunare trupeasca chiar atunci.S-ar prapadi si curcile...Sau ai programat un interviu pt un job si nu te poti duce din acelasi motiv.
Este ceva cam intre ras si plans...
Pai daca esti atat de atent si precaut cu programul la serviciu,nu poti fi la fel si cu programul de Biserica?

[iustin10]

Nu pot sa cred ca Dumnezeu care s-a intrupat in om , s-ar putea feri de oameni .
El,care nu s-a ferit sa intre in casa hotilor vamesi ,care a ingaduit sa fie atins de curva la masa , care s-a insotit cu pescarii ,care a ajutat pe sutasul dictatorilor romani , care nu a fugit de cei bogati , care nu a intors spatele celor care sufereau datorita pacatelor , care nu a fugit de leprosi , cae l-a tinut de ucenic pe cel care avea sa il tradeze, care s-a rugat Tatalui pentru iertarea celor ce il scuipau , care din prigonitorul si ucigasul Pavel a facut vestitorul sau cel mai intelept, Dumnezeu niciodata nu a fugit de oamenii reali.
El doar i-a transformat ,asa cum a transformat-o pe femeia adultera prin intelepciunea judecatii Sale. Dar nu a intors spatele, nu a suflat intr-o candela care inca mai fumega putin , nu a fugit de oameni ,nu a ocolit pe pacatosi,nu s-a scarbit de cei ce il judceau nedrept,si nici pe cruce nu s-a scarbit ,ci s-a rugat .
Dumnezeu iubeste pe oameni asa cum sunt. Dar ,ca si un parinte,i-ar vrea mai fericiti si mai buni .
Daca am aplica poruncile sale ,lumea ar deveni un paradis,caci toti am trai in iubire,si nu ar mai exista uratul si hidosul in lume.
Dar noi nu le aplicam,nici macar noi care ne numim crestini si spunem ca le cunoastem. Nu avem sufletul plin de iubire,in schimb il avem plin de teorii . Nu suntem ca o lumina in mica noastra lumea,si,deoarece nu putem sa luminam ceea ce ne inconjoara,ca si vulpea,dam vina pe lume ,si spunem ca ea e amara. Nu lumea e amara ,ci noi ,care umblam intristati si imbufnati,care de a lungul unei zile nu fericim nici un suflet ,care suntem prizonieri egoului nostru ,si nu ne aplecam macar o clipa sa ascultam pe fratele 'necredincios' si pierdut,dar totusi om si el.
Duhovnicia nu poate fi rupta de iubire si de relatia cu semenii .
Nu exista rugaciune, nu exista slujbe ,nu exista duhovnic,care sa te povatuiasca altceva decat sa iubesti pe Dumnezeu si deci si pe aproapele .
Nu exista alta porunca a lui Dumnezeu mai mare, decat sa avem sufletul deschis ,si sa traim in iubire ,in primul rand fata de Dumnezeu,iar apoi fata de semeni.
Cine nu se regaseste in lume ,sa fuga in pustie .Acolo poate fi cu Dumnezeu si cu sine , si e suficient .Caci acolo unde este Dumnezeu ,este si iubirea
Dar cine ramane in lume ,sa nu cuteze vreodata a nu zambi portarului cand intra la servici , pentru ca in clipa aceea , a pierdut toata credinta care o stransese singur in casa spunind acatiste.
Iubirea nu se negociaza , caci daca nu o avem cu cei mici,cum o vom putea avea fata de Creator ?

Si ca o paranteza,care mi se pare adevaratul sens al parabolei mai sus mentionate. Nu trebuie sa ne inchinam lumii : nici femeii, nici bogatiei , nici puterii . Ci trebuie sa ne inchinam doar lui Dumnezeu ,si atunci nimic nu ni se va mai parea pacatos,caci El va fi in toate : si in femeie si in feciorie,Si in bogatie,si in saracie ,si in putere si in slabiciune

Eu am înțeles altceva din poveste spusa despre Parintele Rafail si acel taran.Faptul ca parintele dorea sa se retragă intr-un mediu mai singuratic nu este un lucru de judecat.In al doilea rând refuzul inițial primit de acel taran putea fi o încercare a tariei dorintei sale de a găsi un răspuns duhovnicesc sau lumesc problemei lui.In al doilea caz mulți ar fi cedat impulsului de moment si ar fi plecat,dorind poate doar o socializare comoda.Acel taran este pt mine pe sistem ,,bate si ți-se va deschide,caută si vei găsi".Fără sa procedeze violent acesta a dat dovada de determinare si cred ca a fost un semn al si sinceritatii sale,un om sincer si credincios,de multe ori,trece peste aparentele dificultati si lupta pt a-si găsi alinarea.In ultimul rând comuniunea dintre sinceritatea si nevoia sa reala de ajutor,nu uitati ca el a căutat sa afle ajutor din perspectiva lui Dumnezeu printr-un om al lui Dumnezeu,si sfintenia in rugaciunea in Duh si Adevăr a parintelui a facut ca revarsarea binecuvantarii peste părinte sa-i folosească si lui,fiind chiar dovada unei reale comuniuni in Duh,mai presus de cuvinte.Cred ca a fost rasplata pt credință si sinceritatea lui in căutare.Nu mulți au parte de asa ceva pt ca nu caută asa asa ceva si nici nu vor sa lupte.Pe mine poveste domnului Zaharia m-a pus pe ganduri pt ca se confirma,daca mai era nevoie,multe aspecte din Scriptura.Omul nu a fost respins ci încercat si poate a primit mai mult decât si-ar fi imaginat,vrednic fiind gasit.Eu asa am înțeles povestea.

[Yasmina]

În prealabil postat de iustin10

. Nu avem sufletul plin de iubire,in schimb il avem plin de teorii . Nu suntem ca o lumina in mica noastra lumea,si,deoarece nu putem sa luminam ceea ce ne inconjoara,ca si vulpea,dam vina pe lume ,si spunem ca ea e amara. Nu lumea e amara ,ci noi ,care umblam intristati si imbufnati,care de a lungul unei zile nu fericim nici un suflet ,care suntem prizonieri egoului nostru ,si nu ne aplecam macar o clipa sa ascultam pe fratele 'necredincios' si pierdut,dar totusi om si el.

Da,adevarat in ceea ce spui,in unele cazuri.
In alte cazuri,situatia nu este roz;daca nu ai un sistem imunitar puternic stai deoparte de cei pe care-i vezi bolnavi de gripa,nu?

Iar ca Iisus,a"socializat"cu unii pacatosi este adevarat,totusi nu a si pacatuit laolalta cu ei aratand ca este flexibil,asta-i diferenta.
Noi cei de rand,suntem usor coruptibili;prietenia cu un betiv sau cu un barfitor ne va afecta si pe noi.
Nu ne-am nascut nici sfinti nici invatati,trebuie sa parcurgem niste nivele.Este bine cat suntem mici duhovniceste sa ne inconjuram cu oameni mai sporiti,de la care sa putem invata mai mult.

[iustin10]

În prealabil postat de Yasmina

Da,adevarat in ceea ce spui,in unele cazuri.
In alte cazuri,situatia nu este roz;daca nu ai un sistem imunitar puternic stai deoparte de cei pe care-i vezi bolnavi de gripa,nu?

Iar ca Iisus,a"socializat"cu unii pacatosi este adevarat,totusi nu a si pacatuit laolalta cu ei aratand ca este flexibil,asta-i diferenta.
Noi cei de rand,suntem usor coruptibili;prietenia cu un betiv sau cu un barfitor ne va afecta si pe noi.
Nu ne-am nascut nici sfinti nici invatati,trebuie sa parcurgem niste nivele.Este bine cat suntem mici duhovniceste sa ne inconjuram cu oameni mai sporiti,de la care sa putem invata mai mult.

Eu daca incep sa pun limite :cu ala nu vorbesc,pe ala il evit,ma ratacesc. Vorbesc cu toti,dar bineinteles, nu ma imbat cu toti. Nu trebuie sa pacatuiesc eu pt ca acela pacatuieste . Ci e un prilej excelent de a arata ca invatatura crestina te face sa fii altfel decat restul lumii,dar ,in mijlocul lumii,nu afara din ea .Poate vei culege oprobiul fratelui betiv, ca nu bei cot la cot cu el , sau poate doar multumirea lui ca totusi a fost cineva si linga el, dar in mod sigur vei culege lauda lui Dumnezeu ,ca nu ai intors spatele.
Ca de unde putem stii noi prin care imprejurare si prin care om,Dumnezeu ne va mai invata ceva? De regula situatiile care le dispretuiem,si le consideram sterile,ne aduc pina la urma cel mai mare folos .

P.S. Leacul gripei nu este decat tot un virus de gripa ,care te face astfel imun la gripa.
Fara acesti virusi,si sistemul imuintar ar dormita . Nu a trai intr-un glob de sticla te fereste de boli ,ci a umbla printre cei bolnavi,si a incerca sa ii ajuti ,si prin ei,si pe tine

[Mosh-Neagu]

Nu pot sa cred ce topic ziditor am descoperit! Iar asta in conditiile in care, cu ceva timp in urma cineva se plangea ca gaseste numai aiureli pe forum!... Multumesc bunului Dumnezeu ca exista si traitori ai ortodoxiei de la care, numai daca te incapatanezi prea tare, nu ai de invatat.

În prealabil postat de sophia

Vine un om care are nevoie de ajutor sau sfat si este trimis la plimbare. Deci lasam omul de izbeliste pentru Dumnezeu?
Sa nu-mi spuna mie acum cineva ca omul totusi s-a descurcat singur, ca prin minune.
Nu stim noi asta. A asteptat, s-a resemnat si a plecat. E si asta o solutie, dar nu o rezolvare.

Din pacate aici nu putem vorbi nici macar de neincrederea apostolului Toma. Macar el avea o problema de perceptie intre Hristosul care murise pe Cruce si situatia ireala de a fi totusi in viata la cateva zile dupa aceea... Ca un bun crestin, daca nu suntem incredintati ca lucrurile acestea se intampla pur si simplu, inseamna ca participarea la Sfanta Liturghie are caracter de "obligatie de serviciu", nicidecum de "dor de Dumnezeu", sau de constientizarea existentei noastre efemere... Cat despre gandul de iertare, probabil ne punem serios problema daca Dumnezeu are ce sa ne ierte?!...

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Pe mine poveste domnului Zaharia m-a pus pe ganduri pt ca se confirma,daca mai era nevoie,multe aspecte din Scriptura.Omul nu a fost respins ci încercat si poate a primit mai mult decât si-ar fi imaginat,vrednic fiind gasit.Eu asa am înțeles povestea.

Eu cred ca nu este crestin care sa nu fi trecut macar odata prin asa ceva, si nu ma refer neaparat la cazuri similare, cand cineva "primeste" printr-un intermediar (in cazul nostru Parintele in rugaciune) raspunsuri la intrebarile care-l macina. Ma refer la Sf Liturghie pur si simplu, cand anumite vorbe sau talcuiri, parca sunt spuse anume pentru noi. Sau nici macar nu neaparat la Sf Liturghie, ci oriunde: pe strada, intr-o discutie cu un amic, sau cu un vecin de cumparaturi, sau pur si simplu aici pe acest forum. Dumnezeu nu ne lasa "neluminati", daca noi chiar vrem sa aflam "cate ceva". Trist este ca, atunci cand vine acea "revelatie", noi sa avem ochii inchisi sau urechile conectate la alte sunete...
Si apropo de predica de duminica, parintele nostru a incheiat prin a ne spune o povestioara pe care am sa v-o repet si eu aici. Se spune ca erau doi prieteni care vorbeau despre o a treia persoana si se tot contraziceau: unul sustinea ca este un neispravit, incapabil sa faca o treaba "sa mearga", iar celalalt considera doar ca omul cu pricina pur si simplu nu are noroc. Si tot contrazicandu-se ei, ajung la concluzia ca decat sa vorbeasca, mai bine l-ar ajuta pe om, dandu-i o suma de bani, pe care acesta s-o chiverniseasca cum stie el mai bine. Chemat, omul multumeste din toata inima pentru bani, iar ca sa nu fie pradat pana acasa, hotaraste sa si-i puna in fundul caciulii. Pe drum, trece prin fata unei troite, isi scoate caciula, se inchina ca de obicei si pleaca mai departe, in timp ce in urma lui ramaneau banii cazuti pe jos. La cateva zile cei doi prieteni il reintalnesc pe om si il intreaba ce-a facut cu banii, iar el le raspunde ca i-a pierdut pur si simplu. Cei doi se retrag si iar incep sa se contrazica: "Nu ti-am zis ca-i prost?" "Ba nu! Pur si simplu nu are noroc!" Si iarasi hotarasc sa-i mai dea o suma de bani, sfatuindu-l sa fie mai atent de aceasta data, unde-i pune. Ajuns acasa, omul merge direct in magazie unde avea o galeata cu graunte, si baga banii mai pe la fund, evitand sa-i mai spuna sotiei, ca nu cumva aceasta sa-i risipeasca nechibzuit, cum o stia in stare. Dar in timp ce era plecat de-acasa, un negustor cu margele si alte sulemeneli femeiesti, striga la poarta si ii arata femeii podoabele, iar ea cum nu avea bani, dar voia sa se faca frumoasa, ii da negustorului galeata de graunte in schimbul margelelor... Afland cei doi prieteni, continua sa sustina fiecare in felul lui, cum ca omul ar fi prost sau lipsit de noroc... Hotarasc astfel sa-l ajute pentru ultima oara, dar indirect, cercetandu-se pe ei insisi, ca poate de fapt, ei sunt cei care-i poarta omului ghinion. Astfel ca se hotarasc sa-l urmareasca. Stiau ca in fiecare dimineata, el trecea un pod, si au dcis ca atunci cand il vad ca se apropie, sa-i puna banii in cale, iar ei sa se ascunda. Cand omul a ajuns in dreptul podului, i-a venit o idee geniala: "Oare cum o fi sa fii orb? Ce-ar fi sa incerc sa trec peste pod, ca si cum as fi orb?" Prietenii, vazandu-l cum inchide ochii si trece pe langa bani, s-au uitat unul la altul si au spus: "Numai bunul Dumnezeu stie ce o fi in mintea omului astuia!"...
Dumnezeu e peste tot. Cand se-aude toaca sau clopotul la biserica, e o "chemare" si pentru noi! Cand trecem prin fata unei biserici, duminica dimineata in drumul nostru spre targ, tarina sau plaja, nu trebuie sa inchidem ochii constiintei ca si cum nu ne priveste si pe noi ce se petrece dincolo... Iar daca totusi "am intrat", sa cautam in interiorul nostru binele si raul, nu la ceilalti care nu se incadreaza in standardele noastre...

[sophia]

În prealabil postat de Yasmina

Izolarea de lume nu este sinonima cu izolarea de aproapele,ci inseamna doar refuzul exceselor de socializare:fuga de barfa,de judecare a aproapelui,discutii fara rost-de complezenta,evenimente mondene cu idoli ai prezentului,lipsa preocuparii de a place societatii -intr-un cuvant dezinteresul de a trai in conformitate cu dictatele vremii ci cu ce ne invata Iisus.

Nu trebuie sa ocolesti oamenii pt a ocoli problemele,desi in unele cazuri extreme ac. poate fi o solutie temporara.
Exemplu:in Vinerea Mare si alte sarbatori mai de soi,mai degraba nu ma duc la serviciu deoarece stiu ca ma voi da cu gandurile lumesti sau voi fi ispitita de vreo colega artagoasa si voi pierde spiritul sarbatorii si-mi va parea rau acasa,seara sa observ ca in loc sa ma gandesc la insemnatatea acelei zile si sa ma rog,eu m-am certat sau am barfit cu vreo colega(acestea fiind cazuri prezente in ultimii ani in State).

Ei,partea proasta sau grea consta in a face ca toate zilele printre colegi si oameni cu duh diferit sa para ca acelea cu care am stat izolata.
Adica sper ca in fiecare zi sa-mi aduc aminte sa nu mai discut de complezenta-asa cum se practica in occident,sa nu mai barfesc,sa nu mai spun glume sa fiu persoana simpatizata de toti etc

Cu toate ca este foarte greu,la nivel teoretic,eu tot mai sper ca nu este imposibil o astfel de traire.Inca nu am renuntat;mai greu este sa omori omul vechi din tine care are anumite apucaturi si s-a format altfel.


Despre dilemele in viata conjugala,aici ar trebui sa vina cu exemple cei casatoriti,ma indoiesc ca nu ar exista exemple in care viata conjugala poate fi dresata in felul in care ii dictam noi,fara a interfera cu alte aspecte ale vietii noastre...?!
La serviciu ai ora fixa cand trebuie sa te prezinti,nu poti motiva ca ai intarziat deoarece sotia a vrut impreunare trupeasca chiar atunci.S-ar prapadi si curcile...Sau ai programat un interviu pt un job si nu te poti duce din acelasi motiv.
Este ceva cam intre ras si plans...
Pai daca esti atat de atent si precaut cu programul la serviciu,nu poti fi la fel si cu programul de Biserica?

Tocmai asta este problema. Multi asta sustin: izolarea de aproape.
Si exact la modul de socializare a lui Iisus ma gandesc si eu. A venit printre oameni, sa-i ajute pe ei. Si s-a dus si la unii mai pacatosi, in casa lor.

In fond putea sa ramana sus, la Cer si sa faca ordine de acolo, ca sa nu se amestece cu cei care gresesc.

Si nu se poate vorbi asa la general. Sunt situatii si situatii.
Este Liturghie si tu nu poti sa mergi, ca te duci la serviciu.
Este un exemplu de alegere pe care o ai de facut. Cum este mai bine?
Ma duc la serviciu sau la biserica?
Dumnezeu cum o vrea?

Traim printre tot felul de oameni, mai buni si mai rai, de diverse credinte.
Si cum facem? Ramanem mandri deoparte cu curatenia noastra, sau ne ducem si al ei si ii ajutam si le raspundem la bunatatea ce ne-o arata.
Unii nu stiu multe, dar iti ofera cu bucurie, uneori din saracia lor cate ceva, chiar o masa. Ii refuzi ca tu esti in post?

Acestea sunt cazurile la care faceam referire de ales intre viata lumeasca si cea duhovniceasca.

Povestea lui Zaharia:
Acum am citit comentariile unor frati de forum.
Da, pe de o parte poate ca este o lectie. Omul acela a avut rabdare si a fost ajutat, sa spunem asa, ori prin telepatie de la monah, ori poate de la Dumnezeu.
Dar depinde de oameni. Oamenii de la tara sunt cumva mai tari, au nervii mai sanatosi. Nu se lasa dusi asa cu una cu doua.
Sunt insa si altii care cine stie ce traume au, prin ce au trecut si un refuz din asta, cand ei se duc sa cauta ajutor ii darama si mai mult.
Ca in povestea de la lacul Vitezda: cauti Om! Si ala te trimite la plimbare.
Eu as fi intrerupt rugaciunea si l-as fi ascultat pe om.
Aici este diferenta de intelegere.
Iata alt exemplu: monahul, intre rugaciune in izolare si lume (ajutatul unui om), pe cine trebuie sa aleaga?
Si daca il ajuta pe om inseamna ca l-a uitat pe Dumnezeu? In mod indirect, poate ca ajutand omul, o facea si pentru Dumnezeu.
In locul taranului poate ca as fi asteptat o vreme (stiu cum este la monahi si preoti si stiu si povestea asta cu incercarea). Dar mai pe urma mi-ar fi dat lacrimile si as fi plecat cu durere in suflet: "n-a avut timp de mine si nu m-a ajutat".
Depinde cat esti de lovit (sufleteste) in viata.
Sunt monahi si preoti care nu te lasa niciodata sa pleci fara ajutor (de ex. parintele Galeriu), altii sunt altfel.

Poate ca ar trebui sa ne punem fiecare in situatiile celor doi din aceasta poveste. Si poate ca si femeia aia care il ajuta pe monah ar fi putut sa faca ceva, sa intervina.

Si sunt multe situatii din astea de indoieli si luari de decizii intre doua lumi.
La asta ma refer.
E mai importanta mantuirea mea personala, viata mea intru Dumnezeu, sau iubirea de aproape?

Ne ducem la cina si nu-l refuzam pe Dumnezeu, dar suntem de mana cu aproapele. Eu asa ma vad.


Va multumesc si eu pentru raspunsuri.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de sophia

Sunt situatii si situatii.
Este Liturghie si tu nu poti sa mergi, ca te duci la serviciu.
Este un exemplu de alegere pe care o ai de facut. Cum este mai bine?
Ma duc la serviciu sau la biserica?
Dumnezeu cum o vrea?

Eu nu cred ca putem pune problema sub aceasta forma. Din punctul nostru de vedere, nu e foarte important ce vrea Dumnezeu, ci ce vrem noi. Este alegerea noastra sa mergem intr-o directie sau alta. Ce vrea Dumnezeu? Sa ne lumineze, sa ne tina in Harul Lui cel sfant, iar asta se intampla doar daca noi alegem biserica, spre binele nostru, nu pentru a-I face lui Dumnezeu un hatar!

În prealabil postat de sophia

Traim printre tot felul de oameni, mai buni si mai rai, de diverse credinte.
Si cum facem? Ramanem mandri deoparte cu curatenia noastra, sau ne ducem si al ei si ii ajutam si le raspundem la bunatatea ce ne-o arata.
Unii nu stiu multe, dar iti ofera cu bucurie, uneori din saracia lor cate ceva, chiar o masa. Ii refuzi ca tu esti in post?

Cum adica "ramanem mandri"? Despre ce mandrie vorbim? Eu cred ca nu mandrie se numeste, ci acel soi de bun-simt, peste care nu intra nimeni. Daca tinem post, nu trebuie sa trambitam ca tinem post, iar daca se intampla sa fim invitati la o masa care nu se incadreaza in smerenia noastra, nu trebuie sa devenim fatarnici fata de Dumnezeu sau sa dam doar ce interpretare vrea orgoliul nostru. Invocarea unei indigestii, sau a unei minciuni nevinovate "Tocmai am servit masa mai devreme, si chiar nu doresc sa abuzez!"... etc, nu ne osandeste, daca avem loc de intors. Iar daca suntem undeva pe termen lung si chiar nu putem sa evitam masa, stie Dumnezeu ce-i in sufletul nostru si n-o sa ne ia gatul. Noi suntem datori "sa nu cautam" astfel de ocazii!

În prealabil postat de sophia

Povestea lui Zaharia:
Acum am citit comentariile unor frati de forum.
Da, pe de o parte poate ca este o lectie. Omul acela a avut rabdare si a fost ajutat, sa spunem asa, ori prin telepatie de la monah, ori poate de la Dumnezeu.

Telepatie??? Oare cu asta se indelednicea Parintele acolo in genunchi? Facea yoga? Sau... avrut sa-i dea... "o lectie" sa se invete minte sa nu mai intre fara binecuvantare?... Sau poate o fi o simpla poveste inventata de taranul Ioan, ca sa nu se faca de ras fiindca Parintele nu l-a luat in seama?... Eu cred ca raspunsul este atat de simplu incat nu se poate sa nu inmoaie si cele mai catranite inimi: acesta este harul lui Dumnezeu. Asa lucreaza El cu oricare dintre noi, atunci cand NU suntem ocupati cu altceva, sau nu alegem sa fim ocupati cu altceva!...

În prealabil postat de sophia

Dar depinde de oameni. Oamenii de la tara sunt cumva mai tari, au nervii mai sanatosi. Nu se lasa dusi asa cu una cu doua.

Cum putem crede ca inaintea lui Dumnezeu se face distinctia "oameni de la tara/ oameni de la oras/ oameni cu sapca/ oameni fara sapca..."? Daca suntem de la oras, nu tot mantuirea trebuie sa fie in sufletul noastru? Nu-i acelasi Dumnezeu pentru toti?...

În prealabil postat de sophia

Sunt insa si altii care cine stie ce traume au, prin ce au trecut si un refuz din asta, cand ei se duc sa cauta ajutor ii darama si mai mult.

Nu stiu cum sa spun... Pentru unii, orice-ai spune, nimic "nu-i atinge"! Fiindca "nu vad" si "nu aud" decat ceea ce vor ei. Oare e vreun om amarat, care sa alerge la Dumnezeu, iar Dumnezeu sa se intoarca cu spatele? NU! Cel care se intoarce cu spatele este insasi mandria noastra! Daca pornim de-acasa cu ifose de merite si cu ochii dupa "celularele" parintelui, ceea ce ne loveste in plin, nu e reactia lui Dumnezeu fata de noi, ci personalitatea mandriei noastre care ne scutura din toate incheieturile. Smerenia este cheia de la intrare catre mila lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand ti se pare ca nimeni nu te ia in seama, asculta numai. Atunci chiar si pietrele "vorbesc". Nu in limba engleza sau greaca, ci in acel limbaj unic pe care sa nu-l intelegi decat TU! Iar asta tot har se numeste!

În prealabil postat de sophia

Ca in povestea de la lacul Vitezda: cauti Om! Si ala te trimite la plimbare.

In fiecare dintre noi, ipotetic, trebuie sa existe rabdarea lui Iov, iar "vindecarea" va veni negresit!

În prealabil postat de sophia

Eu as fi intrerupt rugaciunea si l-as fi ascultat pe om.
Aici este diferenta de intelegere.

Iata de ce, unii sunt oranduiti sa ajunga monahi, iar altii liber-cugetatori! Pentru ca Harul lui Dumnezeu sa coboare, trebuie sa se indeplineasca o anumita armonie intre Dumnezeu si om. cand renuntam la "armonie", involuntar, daramam pe om cu har cu tot. Cel ce "cauta" cu adevarat, ii este mai de folos ca rugaciunea sa continue, pentru ca el "sa gaseasca" raspuns framantarilor sale!

În prealabil postat de sophia

Iata alt exemplu: monahul, intre rugaciune in izolare si lume (ajutatul unui om), pe cine trebuie sa aleaga?

De ce fel de ajutor este vorba? Cumva era cazut "in groapa cu lei", si era important sa se intervina urgent? Si pentru asta exista uneori sfinti care apar de niciunde, cand exista Har! "A ajuta", cel putin aici are un sens mult mai adanc, si numai daca nu cunoastem cum lucreaza Dumnezeu, tindem sa bagatelizam dragostea fata de aproape!

În prealabil postat de sophia

Si daca il ajuta pe om inseamna ca l-a uitat pe Dumnezeu? In mod indirect, poate ca ajutand omul, o facea si pentru Dumnezeu.
In locul taranului poate ca as fi asteptat o vreme (stiu cum este la monahi si preoti si stiu si povestea asta cu incercarea). Dar mai pe urma mi-ar fi dat lacrimile si as fi plecat cu durere in suflet: "n-a avut timp de mine si nu m-a ajutat".

Mergand pe aceiasi idee, daca m-as fi nimerit eu in locul taranului, nu cred ca as fi rezistat mai mult de 30 de secunde, sa nu izbucnesc in lacrimi si sa nu ma asez in genunchi, in spatele Parintelui... Pentru ca asa imi imaginez eu o reactie fireasca fata de Dumnezeu alaturi de un rugator, caruia nu sunt vrednic sa-l inchei la sandale!

În prealabil postat de sophia

Sunt monahi si preoti care nu te lasa niciodata sa pleci fara ajutor (de ex. parintele Galeriu), altii sunt altfel.

Eu zic sa nu scoatem din context. Indrazneala de a intra peste un monah in rugaciune, nu-i chiar un caz obisnuit! Doar mintea noastra "cauta" nuante si umbre, in loc sa gaseasca fapte folositoare si ziditoare!

În prealabil postat de sophia

Poate ca ar trebui sa ne punem fiecare in situatiile celor doi din aceasta poveste. Si poate ca si femeia aia care il ajuta pe monah ar fi putut sa faca ceva, sa intervina.

Intotdeauna SUNTEM in situatia celor doi. Doar ca nu realizam. Cat despre "feieie", ea face aici parte din decor, pentru ca intelepciunea Harului lui Dumnezeu sa ajunga mai lesne la inima omului. A omului induhovnicit!!

În prealabil postat de sophia

Si sunt multe situatii din astea de indoieli si luari de decizii intre doua lumi.
La asta ma refer.
E mai importanta mantuirea mea personala, viata mea intru Dumnezeu, sau iubirea de aproape?

"Mantuirea mea personala"!... NIMENI nu se mantuieste singur. Dar asta nu inseamna ca putem lua de manuta pe cine vrem noi, ca sa-l bagam in Rai. Asta e treaba lui Dumnezeu, nu a noastra. Cum vrei sa-l mantuiesti tu pe aproapele? Dispui tu de bilete de intrare? Nu cumva trebuie ceva anume pentru acest lucru? Si care ar fi acest "ceva anume"? Nu cumva tocmai rugaciunea pentru aproapele? Nu cumva intrerupand rugaciunea pentru noi si pentru aproapele, facem doua greseli intr-una singura?...

În prealabil postat de sophia

Ne ducem la cina si nu-l refuzam pe Dumnezeu, dar suntem de mana cu aproapele. Eu asa ma vad.

Din pacate NU exista aceasta varianta. Intr-un astfel de caz, nu te invita nimeni "la cina". Adica... eu vin, dar in nici un caz fara pretenu' meu care mi-a dat de baut!... Grija mea este sa "raspund" afirmativ si sa ma straduiesc sa fiu "imbracat" cum-se-cuvine, in "haina smereniei"!...

[sophia]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Eu nu cred ca putem pune problema sub aceasta forma. Din punctul nostru de vedere, nu e foarte important ce vrea Dumnezeu, ci ce vrem noi. Este alegerea noastra sa mergem intr-o directie sau alta. Ce vrea Dumnezeu? Sa ne lumineze, sa ne tina in Harul Lui cel sfant, iar asta se intampla doar daca noi alegem biserica, spre binele nostru, nu pentru a-I face lui Dumnezeu un hatar!



Cum adica "ramanem mandri"? Despre ce mandrie vorbim? Eu cred ca nu mandrie se numeste, ci acel soi de bun-simt, peste care nu intra nimeni. Daca tinem post, nu trebuie sa trambitam ca tinem post, iar daca se intampla sa fim invitati la o masa care nu se incadreaza in smerenia noastra, nu trebuie sa devenim fatarnici fata de Dumnezeu sau sa dam doar ce interpretare vrea orgoliul nostru. Invocarea unei indigestii, sau a unei minciuni nevinovate "Tocmai am servit masa mai devreme, si chiar nu doresc sa abuzez!"... etc, nu ne osandeste, daca avem loc de intors. Iar daca suntem undeva pe termen lung si chiar nu putem sa evitam masa, stie Dumnezeu ce-i in sufletul nostru si n-o sa ne ia gatul. Noi suntem datori "sa nu cautam" astfel de ocazii!



Telepatie??? Oare cu asta se indelednicea Parintele acolo in genunchi? Facea yoga? Sau... avrut sa-i dea... "o lectie" sa se invete minte sa nu mai intre fara binecuvantare?... Sau poate o fi o simpla poveste inventata de taranul Ioan, ca sa nu se faca de ras fiindca Parintele nu l-a luat in seama?... Eu cred ca raspunsul este atat de simplu incat nu se poate sa nu inmoaie si cele mai catranite inimi: acesta este harul lui Dumnezeu. Asa lucreaza El cu oricare dintre noi, atunci cand NU suntem ocupati cu altceva, sau nu alegem sa fim ocupati cu altceva!...



Cum putem crede ca inaintea lui Dumnezeu se face distinctia "oameni de la tara/ oameni de la oras/ oameni cu sapca/ oameni fara sapca..."? Daca suntem de la oras, nu tot mantuirea trebuie sa fie in sufletul noastru? Nu-i acelasi Dumnezeu pentru toti?...



Nu stiu cum sa spun... Pentru unii, orice-ai spune, nimic "nu-i atinge"! Fiindca "nu vad" si "nu aud" decat ceea ce vor ei. Oare e vreun om amarat, care sa alerge la Dumnezeu, iar Dumnezeu sa se intoarca cu spatele? NU! Cel care se intoarce cu spatele este insasi mandria noastra! Daca pornim de-acasa cu ifose de merite si cu ochii dupa "celularele" parintelui, ceea ce ne loveste in plin, nu e reactia lui Dumnezeu fata de noi, ci personalitatea mandriei noastre care ne scutura din toate incheieturile. Smerenia este cheia de la intrare catre mila lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand ti se pare ca nimeni nu te ia in seama, asculta numai. Atunci chiar si pietrele "vorbesc". Nu in limba engleza sau greaca, ci in acel limbaj unic pe care sa nu-l intelegi decat TU! Iar asta tot har se numeste!




In fiecare dintre noi, ipotetic, trebuie sa existe rabdarea lui Iov, iar "vindecarea" va veni negresit!



Iata de ce, unii sunt oranduiti sa ajunga monahi, iar altii liber-cugetatori! Pentru ca Harul lui Dumnezeu sa coboare, trebuie sa se indeplineasca o anumita armonie intre Dumnezeu si om. cand renuntam la "armonie", involuntar, daramam pe om cu har cu tot. Cel ce "cauta" cu adevarat, ii este mai de folos ca rugaciunea sa continue, pentru ca el "sa gaseasca" raspuns framantarilor sale!



De ce fel de ajutor este vorba? Cumva era cazut "in groapa cu lei", si era important sa se intervina urgent? Si pentru asta exista uneori sfinti care apar de niciunde, cand exista Har! "A ajuta", cel putin aici are un sens mult mai adanc, si numai daca nu cunoastem cum lucreaza Dumnezeu, tindem sa bagatelizam dragostea fata de aproape!



Mergand pe aceiasi idee, daca m-as fi nimerit eu in locul taranului, nu cred ca as fi rezistat mai mult de 30 de secunde, sa nu izbucnesc in lacrimi si sa nu ma asez in genunchi, in spatele Parintelui... Pentru ca asa imi imaginez eu o reactie fireasca fata de Dumnezeu alaturi de un rugator, caruia nu sunt vrednic sa-l inchei la sandale!



Eu zic sa nu scoatem din context. Indrazneala de a intra peste un monah in rugaciune, nu-i chiar un caz obisnuit! Doar mintea noastra "cauta" nuante si umbre, in loc sa gaseasca fapte folositoare si ziditoare!



Intotdeauna SUNTEM in situatia celor doi. Doar ca nu realizam. Cat despre "feieie", ea face aici parte din decor, pentru ca intelepciunea Harului lui Dumnezeu sa ajunga mai lesne la inima omului. A omului induhovnicit!!



"Mantuirea mea personala"!... NIMENI nu se mantuieste singur. Dar asta nu inseamna ca putem lua de manuta pe cine vrem noi, ca sa-l bagam in Rai. Asta e treaba lui Dumnezeu, nu a noastra. Cum vrei sa-l mantuiesti tu pe aproapele? Dispui tu de bilete de intrare? Nu cumva trebuie ceva anume pentru acest lucru? Si care ar fi acest "ceva anume"? Nu cumva tocmai rugaciunea pentru aproapele? Nu cumva intrerupand rugaciunea pentru noi si pentru aproapele, facem doua greseli intr-una singura?...



Din pacate NU exista aceasta varianta. Intr-un astfel de caz, nu te invita nimeni "la cina". Adica... eu vin, dar in nici un caz fara pretenu' meu care mi-a dat de baut!... Grija mea este sa "raspund" afirmativ si sa ma straduiesc sa fiu "imbracat" cum-se-cuvine, in "haina smereniei"!...

Sincera sa fiu imi placeau alte postari ale tale, fiind mai blande si mai de inteles.
Aici ai scris cu rautate si mi-ai rastalmacit vorbele si ideile dupa cum ti-a placut.
N-ai inteles nimic (si am scris cu suflet) si nu are rost sa mai discutam.

Doar un singur lucru am sa-ti spun: preotul meu spunea la o predica odata ca noi putem sa ajutam la mantuirea altora. Ca noi putem face mult pentru altii, atunci cand ei insisi nu (mai pot). Pana si prin rugaciunea noastra putem schimba lucruri.
Intr-adevar nu noi alegem, dar suntem chemati sa luam si pe altii cu noi.

[Demetrius]

În prealabil postat de sophia

Traim printre tot felul de oameni, mai buni si mai rai, de diverse credinte.
Si cum facem? Ramanem mandri deoparte cu curatenia noastra, sau ne ducem si al ei si ii ajutam si le raspundem la bunatatea ce ne-o arata.
Unii nu stiu multe, dar iti ofera cu bucurie, uneori din saracia lor cate ceva, chiar o masa. Ii refuzi ca tu esti in post?

Cum poate cineva sa-si demonstreze curatenia incalcand-o?

Duhovnicul mi-a spus: poti face ce vrei, dar ziua de post nu are "pardon".