Cum impacam viata duhovniceasca si viata lumeasca?

[bizantina]

Viata lumeasca? Daca avem bine implementate principiile duhovnicesti, nu vom avea o viata lumeasca, ci tot timpul vom avea pe Hristos si sfintii cu noi !

[Dumitru73]

În prealabil postat de bizantina

Viata lumeasca? Daca avem bine implementate principiile duhovnicesti, nu vom avea o viata lumeasca, ci tot timpul vom avea pe Hristos si sfintii cu noi !

credeam că vorbim de situaţii reale.
simplul fapt că ai un loc de muncă, te face sa ai şi o parte de viaţă lumească.
iar lumesc nu înseamnă obligatoriu păcătos.

[sophia]

Asa este Dumitru. La asta ma refeream.
Ceilalti nu au inteles intrebarile mele.
Chiar azi a fost pericopa asta la biserica. In predica a incercat parintele sa mearga pe o cale, dar greu de urmarit. El a incercat sa explice de ce i-a invitat mai intai pe cei bogati si abia pe urma, la nevoie, pe ceilalti si ca suntem chemati sa nu refuzam.

Problema este alta:
Indiferent ca o numim socializare sau comuniune, sau cum mai vreti, omul nu traieste singur, decat doar in manastire. Dar si acolo are oameni in jur, daca nu este eremit. Si in manastire depinzi de altii, ai o ascultare de alti oameni (ca spun bine sau rau, nu conteaza).

Asa cum spune Dumitru, avem o familie, un serviciu, prieteni, rude, iesim pe strada.
Nu e vorba, asa cum spune Zaharia mai sus de barfa, sau vorbit, sau alte cele.
E vorba ca nu putem sa nu avem griji, responsabilitati, e vorba ca avem o viata lumeasca pe care trebuie si ne straduim s-o imbinam cu viata duhovniceasca, adica cu Dumnezeu.

Intrebarea este cum le imbinam pe astea doua.

In exemplul dat de Zaharia este aratat exact ce vroiam eu sa spun, chiar daca am impresia ca el altceva a vrut sa demonstreze cu el.

Pentru Zaharia este importanta singuratatea, izolarea, rugaciunea. Omul nu intereseaza pe nimeni. Nici pe monah, nici pe fata care il ajuta.

Eu nu gasesc normal asta si nu cred ca Dumnezeu asa ne-a invatat.

Eu spun ca omul ala si sunt multe cazuri asemanatoare in care cineva sta in biserica, sau in chilia, sau camera sa si este ocupat numai cu viata lui duhovniceasca.
Vine un om care are nevoie de ajutor sau sfat si este trimis la plimbare. Deci lasam omul de izbeliste pentru Dumnezeu?
Sa nu-mi spuna mie acum cineva ca omul totusi s-a descurcat singur, ca prin minune.
Nu stim noi asta. A asteptat, s-a resemnat si a plecat. E si asta o solutie, dar nu o rezolvare.
De cate ori neprimind o programare, sau neputand sa discutam cu preotul, sau medicul sau etc. renuntam. Si nu inseamna ca am rezolvat problema brusc. Nu. Ea s-a dus singura pe o cale mai buna sau mai rea.

Suntem toti invitati la cina la El, dar nu inseamna ca trebuie sa uitam de cei din jur.
Ne ducem, ne ocupam de sufletul nostru: rugaciune, post, impartasanie. Dar oare de asta va intreba El la judecata? Numai de asta? Nu. Eu cred ca ne va intreba si ce am facut sau n-am facut pentru oameni.

La ce ne foloseste daca raspundem la invitatie si mergem la cina, dar lasam de izbeliste sot, sotie, prieteni, enoriasi, etc.?

Eu cred ca trebuie sa mergem la cina, asa cum suntem, cu saracie sau bogatie, cu singuratate, sau cu cei pe care ii avem.

Si de multe ori noi vrem sa mergem dar suntem opriti (femeile ca au ale lor, cei casatoriti ca au fost cu sotia sau sotul, ca am mancat inainte ceva etc.)
De aceea am intrebat daca e vorba de impiedicare ca incompatibilitate, sau ca obstacol.

Era discutia cu ne-a invitat sau servit cineva cu ceva de dulce si noi din iubire pentru om am intrerupt postul. Deci am fost pusi sa alegem intre viata duhovniceasca (postul) si cea lumeasca (omul de langa noi pe care nu vrem sa-l ranim).

Si suntem pusi in fiecare zi in fata unor astfel de situatii ( de a alege).

[Demetrius]

În prealabil postat de sophia

...
La ce ne foloseste daca raspundem la invitatie si mergem la cina, dar lasam de izbeliste sot, sotie, prieteni, enoriasi, etc.?

Cina este mantuirea, la care ne cheama Dumnezeu necontenit, iar unii sunt retinuti de treburi lumesti: boi. tarina, nevasta.
Asadar, la chemarea lui Dumnezeu e indicat sa lasam "de izbeliste" toate cele lumesti, "sot, sotie, prieteni, enoriasi, etc."
37. Cel ce-si iubeste pe tatal sau ori pe mama sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-si iubeste pe fiul sau ori pe fiica sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. (MT 10:37)

În prealabil postat de sophia

...Era discutia cu ne-a invitat sau servit cineva cu ceva de dulce si noi din iubire pentru om am intrerupt postul. Deci am fost pusi sa alegem intre viata duhovniceasca (postul) si cea lumeasca (omul de langa noi pe care nu vrem sa-l ranim).

Si suntem pusi in fiecare zi in fata unor astfel de situatii ( de a alege).

Depinde pe cine iubesc mai mult.

Sf. Bernard:
"Cum se inseala cine crede ca poate impaca fericirea cereasca cu acest lut al trupului, ..acele daruri ale Duhului Sfant cu placerile pamantesti."

Insusi Iisus Hristos a fost pus in situatii asemanatoare, ex. cu Petru:
23. Iar El, intorcandu-Se, i-a zis lui Petru: "Mergi inapoia Mea, Satano!; piatra de poticnire-Mi esti, ca nu le cugeti pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!" (MT 16,23)

[zaharia_2009]

În prealabil postat de sophia

Asa este Dumitru. La asta ma refeream.
Ceilalti nu au inteles intrebarile mele.
Chiar azi a fost pericopa asta la biserica. In predica a incercat parintele sa mearga pe o cale, dar greu de urmarit. El a incercat sa explice de ce i-a invitat mai intai pe cei bogati si abia pe urma, la nevoie, pe ceilalti si ca suntem chemati sa nu refuzam.

Problema este alta:
Indiferent ca o numim socializare sau comuniune, sau cum mai vreti, omul nu traieste singur, decat doar in manastire. Dar si acolo are oameni in jur, daca nu este eremit. Si in manastire depinzi de altii, ai o ascultare de alti oameni (ca spun bine sau rau, nu conteaza).

Asa cum spune Dumitru, avem o familie, un serviciu, prieteni, rude, iesim pe strada.
Nu e vorba, asa cum spune Zaharia mai sus de barfa, sau vorbit, sau alte cele.
E vorba ca nu putem sa nu avem griji, responsabilitati, e vorba ca avem o viata lumeasca pe care trebuie si ne straduim s-o imbinam cu viata duhovniceasca, adica cu Dumnezeu.

Intrebarea este cum le imbinam pe astea doua.

In exemplul dat de Zaharia este aratat exact ce vroiam eu sa spun, chiar daca am impresia ca el altceva a vrut sa demonstreze cu el.

Pentru Zaharia este importanta singuratatea, izolarea, rugaciunea. Omul nu intereseaza pe nimeni. Nici pe monah, nici pe fata care il ajuta.

Eu nu gasesc normal asta si nu cred ca Dumnezeu asa ne-a invatat.

Eu spun ca omul ala si sunt multe cazuri asemanatoare in care cineva sta in biserica, sau in chilia, sau camera sa si este ocupat numai cu viata lui duhovniceasca.
Vine un om care are nevoie de ajutor sau sfat si este trimis la plimbare. Deci lasam omul de izbeliste pentru Dumnezeu?
Sa nu-mi spuna mie acum cineva ca omul totusi s-a descurcat singur, ca prin minune.
Nu stim noi asta. A asteptat, s-a resemnat si a plecat. E si asta o solutie, dar nu o rezolvare.
De cate ori neprimind o programare, sau neputand sa discutam cu preotul, sau medicul sau etc. renuntam. Si nu inseamna ca am rezolvat problema brusc. Nu. Ea s-a dus singura pe o cale mai buna sau mai rea.

.................................................. .................................................. .................................................. ....

.

Problemele pe care le ridica Sophia sunt bune, f. bune de discutat duhovniceste si folosite pt. lamurirea si sporirea multora .
Pacat insa ca aceleasi subiecte propuse nu ii pot fi ei insisi de folos , ea raminind o vesnica indoielnica , fiind in vesnica pendulare intre ceva si altceva , o doritoare eterna de a imbina ceea ce nu este de imbinat niciodata, o perpetua comersanta dar care lucreaza cu 2 masuri, o persoana care se indoieste de insasi existenta ei sub multe aspecte .
Aceste legaturi si le-a pus singura si nu se va izbavi din ele decit in momentul in care il va alege pe Hristos cu tot sufletul . Cind in inima ei nu va mai fi decit Hristos singur .

Stapinitorul veacului acestuia nu este Hristos , ci este altcineva . Lumea aceasta ,care este doar ingaduita de Dumnezeu , are un alt stapin .
A vrea sa fi si cu lumea aceasta si si cu Hristos este un sofism de mare subtilitate .
Se pomeneste de Evanghelia de astazi si se fac citeva comentarii , ba chiar se spune de anumite directii pe care preotul Sophiei a condus predica ...
Dar aceasta predica are si alte puncte de vedere, de interpretare . Eu am sa le amintesc doar pe cele aratate si de parintele Steinhard care spunea ca la chemarea Domnului nu se raspunde cu politeturi lumesti (de genul : te rog sa ma ieti) . Cind te cheama Domnul lasi totul , dar totul si fugi la El deoarece El este Viata, Adevarul si Calea . In alta parte nu mai gasesti asa ceva . Doar el este isvorul vietii si al nemuririi.
Iar chemarea Domnului la cina este chemarea la masa lui , la a prinzi cu El, adica la Sf. Liturghie , in forma cea mai concreta !
Iar omul se scuza politicos motivind ca si celelalte tot Dumnezeu i le-a dat si ca drept urmare , trebuie sa se ocupe si de ele .
Asta nu stie omul (este adevarat, cel care nu vrea sa stie), care lucruri sunt ale lui Dumnezeu si ca atare nu se amina nici se refuza si care sunt ale lumiin acesteia .
Exact cum spune Steinhard : scuze marunte pt. o cauza mareata .
Sau cum spune David in Psaltire : tot omul este minciuna (si nu mincinos cu transcriu versiunile moderne ale Psaltirei !) , caci minciuna si este . Omul adevarat , care nu era minciuna este zidirea curata a lui Dumnezeu , cea din Rai, neschimbata de intrarea mortii in om .

Iar eu ... nici pe departe nu proferez viata monahala .
Dar stiu ca daca sotia voieste impreunare simbata seara sau noaptea , adica exact atunci cind nu trebuie, este ispitita si aprinsa cu trupul si voi incerca cu multa tarie sa o linistesc pina va renunta sau chiar sa dorm in alta camera . Caci este mult mai de folos ca sa nu cadem amindoi in aceiasi ispita ,si cu siguranta peste 2 zile ii va trece ,decit sa fiu fara de judecata si eu. Cu totii stim ca atunci cind te napadeste imageria si saliva sexului mintea se imputineaza din ce in ce mai repede si mai mult !
Sunt multe zile in saptamina si multe ceasuri in zi si seara si noapte in care se poate face impreunarea , dar daca va fi indiferenta atunci cind este ingaduit insa se va face praf tocmai cind este interzis ... este numai treaba ei .
Omul , prin cinstea la care a fost ridicat de Dumnezeu judeca cu mintea si nu cu fundul , adica mintea este conducatoare si nu dosul !

Si iarasi stiu ca daca trebuie sa postesc atunci cind rinduieste biserica iar ea ma invita la restaurant sau la prieteni , eu refuz , ca vorba aceea , post la restaurant (unde modurile de ispitire abunda)nu a vazut ortodoxia de cind este ea , iar de este la prieteni nu este musai sa maninc de frupt ca astfel sa ma arat ca sunt gascar si nu sunt vreun inapoiat.

Si iarasi mai stiu ca daca este de mare folos duhovnicesc sa pastrez tacerea cit mai mult (nu de dragul tacerii ci al lui Hristos , facind astfel o nevointa simpla si nu cine stie ce !) sa nu las mintea sa se imprastie si mai ales stiu clar si sigur de la Hristos ca vorba mea trebuie sa fie ce este da, da si ce este nu, nu,ca ce este mai mult de atit este de la diavol, pai atunci nu ma apuc la serviciu sau cind ajung acasa sa nu ma mai opresc din birfa si judecarea aproapelui si din limbutie, si din riderea de aproapele meu s.a.m.d. ci din contra !

Si tot asa stiind multe lucruri caut sa le aplic musai in practica , adica sa le traiesc . Ca daca doar le stiu cu mintea si cu fapta nu fac nimic pai atunci eu nu traiesc in Hristos ci traiesc in lume , ori stim bine ca Hristos le spunea de multe ori ucenicilor ca " voi (adica cei ce il urmeaza) nu sunteti din lume" !
Dar daca vreau sa fiu cind cu Hristos cind cu lumea (mintindu-ma cu tot felul de justificari : ca pe toate le-a dat Dumnezeu si ca pe toate trebuie sa le implinesc ! Vai ce minciuni si ce inselari !) , cind sa socialize , cind sa ma rog (in cazul acesta doar eu cred ca ma rog, ca adevarul este altul !) cind sa merg la biserica (adica sa ma falsific, sa ma schimb asa deodata, sa ma buseasca pietismul si dorul de rugaciune , sa dau cu capul de icoane si sa bat metanii pe la sfinte moaste) cind sa imi vad de treburile mele, la casa mea (unde devin eu cel adevarat : ma despoi in fata icoanelor , aprind candela numai duminica si nu tin in casa mai mult de o candela ca de, eu nu sunt la minastire, pe pereti nu am decit cite o icoana ca nu o sa acopar peretii cu icoane , ca iarasi zic, nu sunt la minastire ; nu tamiiez casa zilnic ca tot nu sunt la minastire dar folosesc odorizante de apartament ca ce, alea nu e bune sau din cele aiurvedice , indiene, ca asa frumos miros; mai ma minii , mai ma rastesc, mai injur, mai mint , etc, etc ... ca vorba aceea , eu nu sunt habotnic , eu sunt instruit, curatel , elegnat, si eu stiu sa pastrez un "raport optim" intre Dumnezeu si lume , nu sunt eu asa, un batut in cap dintraia de ti-e si scirba sa ii vezi prin lume !) cind sa fiu om de societate , respectat si apreciat , atunci deja eu nu mai sunt demult cu Hristos !
Si asta este situatia marii majoritati a celor ce se numesc ortodocsi.
A socializa, de exeplu, nu are nici o legatura , dar nici una cu a fi in comuniune , indiferent care sinonim il folosim pt. situatia in care mai multi oameni aflati laolalta vor sa faca ceva dar fara de Hristos .
De aceea niciodata cei ce fac socializare nu vor ajunge nici pe departe la folosul pe care il dobindesc cei care sunt in comuniune .
Comuniunea este in duh , socializarea este in trup !
Una-i una si alta-i alta !

Fiecare face ce voieste cu sufletul sau dar daca nu ai sora un duhovnic imbunatatit care sa te faca sa treci pragul lumii acesteia si sa te invete sa traiesti in Hristos mai ai un ajutor de la Dumnezeu prin multimea de carti pt. zidire sufleteasca din care poti invata cel putin ABC-ul vietii duhovnicesti .
Dar trebuie sa te pazesti tare bine de orice gind sau fapta care voieste sa te rupa macar putin de Hristos si pe o perioada scurta . Ruptura mare se face din multe "ochiuri" duse incet-incet .
Si dracul se supara rau de tot nu pe betivul care zice ca nu mai bea de miine ci pe cel care jura ca de miine nici macar nu va mai gusta bautura !
Ruperea de Hristos se face cu picatura si nu cu sacul sau cu butoiul .
Cind deja esti rupt de jumatate de Hristos nici nu mai vezi bine starea in care esti , nici nu mai simti gravitatea care te apasa , nici nu mai sti de cind nu ai mai avut frumos si bine in viata ta , nici nu mai intelegi de ce cele mai grele lucruri ti se intimpla numai tie , nici nu mai sti ce este bine si ce nu, ce iti este deadevaratelea de folos si ce nu ... desi tu te crezi ca fiind aproape de Hristos si respectind cite din poruncile lui .

In sfirsit, pacat ca nu suntem fata catre fata ca sa putem discuta live . Folosul ar fi incomparabil mai mare . Asa doar ... vorbim si de facut nu facem nimic !

[Dumitru73]

În prealabil postat de sophia

Intrebarea este cum le imbinam pe astea doua.

încercând să facem bine tot ceea ce trebuie să facem.
nu poţi să spui că eşti bun creştin, dacă la serviciu fentezi munca, de exemplu.

[Yasmina]

Exista un pattern pe forum:cei care deschid subiecte de discutii,deoarece au nenumarate intrebari si dileme-le deschid nu ca sa iasa din ele,ci sa gaseasca noi adepti la situatiile respective si astfel sa se inece impreuna.Cand te ineci separat este mai trist,dar daca ai o gasca...
In felul acesta,dilemele nu sunt niciodata depasite,decat daca vrea Domnul,cu totul si cu totul accidental.

Exemplu:X foloseste in viata particulara prezervativul...are o dilema,pe marginea acestui fapt,deschide un topic si cand apar comentariile unor frati mai experimentati,mai studiati,mai cititi intr-ale ortodoxiei,care isi subliniaza spusele cu exemple din Biblie,cu extrase din vietile Sfintilor-X contraataca spunand ca"parerile sunt impartite" sau"multam fain de contributie,asta este parerea dvs".Aceasta discutie,va atrage,evident si persoane care impartasesc opiniile lui X si sa vezi atunci ce spor la taraboi...

In felul acesta,intotdeauna vor exista 2 cai de urmat,2 adevaruri,2 pareri,2 opinii,asa si asa;ori deja stim ca acest lucru nu este posibil in viata duhovniceasca.Este ori-ori NU asa si asa.

Nu stiu de unde vine aceasta atitudine?Sa fie oare mandria persoanei respective?De unde aceasta inflexibilitate a introspectiei individuale?


Parerea mea despre subiectul in discutie,este ca din start nu poti sa "impaci" aceste 2 componente la fel cum nu poti sa pui intr-o cusca un tigru si o caprioara gandindu-te ca-i faci sa vietuiasca in pace sau sa lipesti o bucata de caramida de o aripa de albina.
Nu trebuie sa impaci nimic,trebuie sa dai intaietate uneia in detrimentul alteia.
Cum se face asta?Eiii,aici este greul greului.Greu pt cei indaratnici,ca mine,carora le ia mult timp,usor pt altii care s-au pocait si s-au despartit de lume intr-o secunda.

[Yasmina]

În prealabil postat de Yasmina

Exista un pattern pe forum:cei care deschid subiecte de discutii,deoarece au nenumarate intrebari si dileme-le deschid nu ca sa iasa din ele,ci sa gaseasca noi adepti la situatiile respective si astfel sa se inece impreuna.Cand te ineci separat este mai trist,dar daca ai o gasca...
In felul acesta,dilemele nu sunt niciodata depasite,decat daca vrea Domnul,cu totul si cu totul accidental.

Totusi,chiar si cu aceste subiecte deschide,dar nu si clasate in vreun fel,exista un folos cuiva.
Nu doresc ca spun ca temele in discutie sunt inutile,poate ca aduc cuiva un folos implicit,unul mai aduce un citat,mai aminteste de o carte de care nu s-a auzit,nu se stie cum sare samanta...

[Demetrius]

În prealabil postat de Dumitru73

credeam că vorbim de situaţii reale.
simplul fapt că ai un loc de muncă, te face sa ai şi o parte de viaţă lumească.
iar lumesc nu înseamnă obligatoriu păcătos.

Pai, nu inseamna altceva decat pacatos; oare ce a facut Iisus Hristos lumesc? A baut vin cu pacatosii propovaduind CUVANTUL?
In imparatia lui Dumnezeu nu exista neutralitate, exista numai mantuire si desertaciune.
30. Cel ce nu este cu Mine e impotriva Mea, iar cel ce nu aduna cu Mine, risipeste. (MT 12:30)

Asadar, Imparatia lui Dumnezeu este realitatea(despre care ne place sa vorbim ca o cautam), iar cea "lumeasca" este desertaciunea, care incearca sa ne indeparteze de imparatia lui Dumnezeu si sa ne induca parerea("zugravita" atragator de diavol) ca n-ar fi pacatoasa.
Credeai ca vorbesti de situatii reale?

[zaharia_2009]

În prealabil postat de Demetrius

Pai, nu inseamna altceva decat pacatos; oare ce a facut Iisus Hristos lumesc? A baut vin cu pacatosii propovaduind CUVANTUL?
In imparatia lui Dumnezeu nu exista neutralitate, exista numai mantuire si desertaciune.
30. Cel ce nu este cu Mine e impotriva Mea, iar cel ce nu aduna cu Mine, risipeste. (MT 12:30)

Asadar, Imparatia lui Dumnezeu este realitatea(despre care ne place sa vorbim ca o cautam), iar cea "lumeasca" este desertaciunea, care incearca sa ne indeparteze de imparatia lui Dumnezeu si sa ne induca parerea("zugravita" atragator de diavol) ca n-ar fi pacatoasa.
Credeai ca vorbesti de situatii reale?

Si cite alte multe argumente scripturistice si din traditie se pot aduce in a arata desertaciunea si pacatosenia lumii...
Exact cum spune Sf. evanghelist Ioan : daca am scrie toate acestea , ele fiind din invatatura si cuvintul lui Hristos, pai s-ar face atita material incit nu ar incapea in lumea aceasta !


Aaaa, ca nu vrem noi sa recunoastem pacatosenia lumii , pacatosenia noastra care ne imbuibam de lume ca si de coca-cola, ca nu ne place starea aceasta, ca noi nu ne credem sfintisori dar macar ceva acolo, copacel-nene de sfintisor, ca nu putem dar mai ales ca nici nu vrem sa ne rupem de ce este lumesc (traind insa in lume si nu fugind pe vreo insula din Pacific), ca nu voim infrinare , smerenie si umilinta ci consum , demnitate, personalitate, viata administrata intravenos, placere sub orice forma; ca a trai in Hristos si a I Te darui lui in totalitate este vazut de noi ca un doliu magistral si o moarte dramatica;ca nu vrem sa fim asemenea saracului Lazar, fecioarelor intelepte, samarineanului milostiv, femeii cananeence ... ci din contra, bogatului nemilostiv, fecioarele nebune (care erau convinse ca este suficient sa fie fecioare !) , preotului si levitului care au guri de hranit acasa si de facut studii in strainatate, ... si cite si mai cite alte exemple care sunt sufocant de multe , pai asta este cu totul si cu totul altceva !
Dar asta nu inseamna ca vezi-doamne nu poti fi cu Hristos in totalitate deoarece tu nu esti monah . Monahii au jurat toate acestea si le si cauta !
Nimic mai fals . Sunt sumedenie si de monahi care desi in minastire fiind ei nu prea au treaba cu Hristos ci tot cu ... lumea ! De aceea nici toti care vietuiesc intr-o minastire nu ajung sfinti , decit rar de tot !

Lucurile sunt atit de simple si de adevarate incit citatul de mai sus , al fratelui cu postul imediat anterior : "... cine nu este cu mine , este impotriva mea , si cine nu stringe cu mine risipeste" sau cum ne spune in apocalipsa : "... vai de cei caldicei in credinta" este mai mult decit adevarat !
Nu ca ar pati ceva , ca li s-ar scoate ochii sau ca li se vor smulge limbile celor care nu vor sa tina lumea la respect, nu ! Ci vai de ei pt. ca pierd timpul si aici, in aceasta lume , crezind ca totusi fac ceva, si si pe urma nu vor avea parte de comuniunea cu Hristos .

Dar asa cum spun de fiecare data : de la Adam incoace , omul face doar ce vrea ! Deci , unii cu lumea si altii cu ce stiu ei !
Si 'om vedea care cum ajung !