Curatia trupeasca pana la nunta

[MihaiG]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cu pregatirea dv de jurist veti intelege indata. Iata: eu ard o palma cuiva. Un lucru care nu trebuie, desigur, facut. Acuma, sa presupunem ca ajung cu pricina in fata judecatorului. Un lucru important care il intereseaza ar fi cui anume am tras o palma. Daca e vorba de brancardierul spitalului in care conduceam garda de noapte fiindca se scobea in dinti in loc sa aduca brancarda, probabil ca am sa fiu condamnat, fiindca brancardierii sunt oameni, nu vite si nu trebuie palmuiti. Este, insa, de presupus ca pedeapsa va fi spre minimul legal. Daca, insa, l-am palmuit pe colegul de la cealalta linie de garda, nu as mai beneficia de aceeasi atitudine binevoitoare a judecatorului.

Analogia pe care o faceţi cu domeniul juridic nu vă susţine punctul de vedere, şi iată de ce:

În primul rând, criteriul pe care îl propuneţi nu este unul valid (în domeniul juridic) pentru individualizarea judiciară a pedepsei.

Niciun judecător nu va condamna la o pedeapsă mai mare pe cel care a tras o palmă directorului de spital, raportat la cel care a tras o palmă brancardierului, dacă toate celelalte circumstanţe reale ar fi similare sau cvasi-similare.

În al doilea rând, am să vă redau textul legal referitor la funcţia pedepsei penale, cu sublinierile mele (art. 52 din Codul penal:

Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.


În al treilea rând, dacă este să aducem în discuţie un criteriu real al individualizării judiciare a pedepsei penale, unul care să îşi găsească, eventual, aplicare şi în cadrul unei aproprieri de sfera teologică, am să fac vorbire despre măsura prejudiciului cauzat.

Revenind la exemplul D-vs., este evident că va fi încadrat la alt articol şi va primi o pedeapsă mai mare cel care a tăiat un deget, fie chiar şi cel mic, brancardierului, decât cel care a tras o palmă ministrului sănătăţii: prejudiciul şi atingerea adusă unei valori sociale este mai mare.

Mutatis mutandis, regăsim acelaşi principiu şi în cazul infracţiunilor de insultă şi calomnie (pentru că vorbim, nu-i aşa, despre o insultă adusă divinităţii), şi, în special, atunci când vorbim despre latura civilă, cu atât mai mult cu cât infracţiunea de insultă este în prezent dezincriminată:

Dacă, în ciuda dezincriminării penale a insultei, aleg să mă îndrept împotriva celui care m-a insultat sau calomniat în instanţa civilă, voi fi obligat să fac proba prejudiciului, adică a daunelor concrete pe care le-am produs.

Revenind la domeniul teologic, pentru a justifica o pedeapsă de natură şi severitate infinită (focul iadului, chinuri veşnice, cazanul cu smoală etc.), ar trebui ca prejudiciul să fie infinit.

Şi atunci:

Suferă divinitatea, în grad infinit, atunci când eu mă culc cu vecina ?

Este divinitatea diminuată, rănită, prejudiciată, în măsură infinită, pentru că eu m-am culcat cu logodnica ?

Nota bene, vorbim despre o divinitate care are ca atribute definitorii perfecţiunile în cel mai înalt grad, în perpetuuitate.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Iar, daca as trai intr-o monarhie, palmuirea regelui ar fi echivalenta unei crime.

Ei, aici începe să aibă sens analogia, doar că vorbim despre jurisprudenţa unor veacuri trecute.

E adevărat, pentru crima de lez-majestate, nefericitul căruia nu i-a convenit că au crescut impozitele în timp ce familia îi moare de foame şi care a scăpat o suduială la adresa monarhului de drept divin era pasibil să i se întâmple tot felul de lucruri neplacute.... Mai există şi astăzi, de exemplu în Thailanda.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este o fapta de gravitate infinita, care merita pe deplin pedeapsa infinita.

Este una dintre justificările teologice, în tradiţie tomistă, la aşa numita "problemă a iadului". Ceea ce am expus mai sus este contraargumentul cel mai comun.

În plus, aş adăuga că este e aberaţie să subscrii un grad infinit de responsabilitate (premisă necesară pentru a fundamenta silogismul crimă de gravitate infinită implică pedeapsă de grad infinit) unei fiinţe finite, sau cel puţin unei perioade finite din existenţa ei (viaţa pământească).