Un chestionar cosmologic original

[neica_nimeni_altul]

Nu mai putem sustine, cum faceau adeptii contrastului, ca teoria cosmologica a big bang nu este importanta din punct de vedere teologic, deoarece noua viziune stiintifica despre cosmos ne obliga sa punem din nou, dramatic, cea mai veche intrebare din cate exista: De ce exista universul? Cosmologilor nu le mai este la fel de usor ca la inceputul istoriei intelectuale moderne sa separe intrebarile care incepeau cu "in ce mod", de intrebarile care incepeau cu "de ce'", cum ar fi preferat adeptii contrastului. Si, o data ce apar intrebarile incepand cu "de ce", nu mai exista niciun motiv intemeiat pentru a exclude teologia dintr-o conversatie intima cu stiinta.

In fond, este usor de inteles de ce teologia creatiei sustine ca teismul ofera raspunsul cel mai direct si mai putin complicat la intrebarea "De ce exista universul, din moment ce acest lucru nu e necesar?" Si chiar daca intrebarea referitoare la motivul pentru care lumea exista apare independent de cosmologia big bang si de relativitatea generala, faptul ca reiese astazi atat de explicit din cosmologia stiintifica o plaseaza intr-un context in care un dialog cu teologia pare foarte potrivit.

Prin urmare, desi nu ne grabim sa imbratisam ideile exagerate ale lui Robert Jastrow si ale altor oameni de stiinta, cum ca fizica big bang ar uni, in final, lumea Bibliei cu cea a stiintei, nici nu respingem argumentele lor, ca si cand ar fi complet lipsite de logica. Facem aceasta deoarece, in spatele eforturilor lor de a conecta lumea stiintei si pe cea a religiei, delectam caracteristicile unui sentiment nedefinit de veneratie pentru simpla existenta sau "caracterul diferit" al universului. Chiar Stephen Hawking pare sa fi facut din cand in cand aluzie la necesitatea unui principiu metafizic, care sa "sufle foc" in matematica abstracta a fizicii si sa o transforme intr-un univers real si concret. Nu e greu sa remarcam preocuparea teologica, existenta in cateva dintre scrierile sale, desi el se prezinta ca fiind un sceptic.

Uimirea fata de faptul ca universul exista a fost puternic impulsionata de actuala cosmologic si, deoarece credinta in creatie nu poate fi separata de acest sentiment de uimire fata de misterul existentei, teologii nu pot ramane indiferenti fata de noile descoperiri ale stiintei. Desi continuam sa tratam cu prudenta aliantele facile, nu putem sa nu fim incitati de faptul ca stiinta insasi produce un nou val, pe care Paul Tillich il numeste al "socului ontologic", sentimentul de a fi uimit de simpla existenta a ceva care ar fi putut sa nu existe deloc.

Exista si alte consecinte interesante ate contactului teologiei cu teoria big bang. De exemplu, intr-un grad pe care teologia anterioara nu ar fi putut sa-1 observe cu claritate, cosmologia prezinta o lume aflata inca in formare. Cu alte cuvinte, facerea cosmosului pare departe de a se fi sfarsit. In special, ca urmare a intalnirii cu stiinta evolutionista, iar acum si cu cosmologia big bang, teologia a dezvoltat o idee mult mai profunda decat inainte, referitoare la faptul ca creatia e departe de a fi un produs finit. Universul se grabeste sa creeze tot mai multa noutate si diversitate, iar noi, oamenii, suntem prinsi in aceasta creatie continua (desi, din nefericire, specia noastra pare hotarata sa elimine buna pane din frumusetea cosmica, care ne-a precedat in cadrul evolutiei).

Atunci cand este combinata cu notiunile biologice ale evolutiei, cosmologia big bang ne ajuta sa ne dam seama de faptul ca creatia se innoieste continuu, in fiecare zi. Ideea ca "creatia" este numai un moment de origine, restrans la trecutul indepartat, diminueaza semnificatia religioasa deplina a acestui termen. Paleontologul iezuit Teilhard de Chardin, de exemplu, respinge o asemenea gandire ca "inadmisibila".

Adevarul e ca creatia nu s-a oprit niciodata. Actul de creatie e un gest urias, continuu, trasat pe tot parcursul timpului. El continua inca si, neincetat, chiar daca in acelasi timp imperceptibil, lumea apare in mod constant putin mai departe, deasupra existentei nimicului.

Aceasta declaratie, evident lirica, insumeaza sentimentele a unui numar din ce in ce mai mare de ganditori religiosi, care au luat in serios ideea expansiunii cosmice si a evolutiei, incepand cu big bang. Teologii nu pot trata cu indiferenta faptul ca universul nu a existat, probabil, dintotdeauna si ca, prin urmare, se afla inca intr-un proces de a deveni ceva cu totul diferit de ce a fost Big bang, chiar in acceptiunea oamenilor de stiinta, nu este ceva ce s-a terminat. El continua sa aiba loc. Acest fapt aduce creatia intr-o relatie mult mai intima cu prezentul imediat, si ne deschide viitorul intr-o maniera cat se poate de tonica.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Evenimentul creatiei divine are loc in interiorul nostru, deasupra noastra, in spatele nostru si in fata noastra. Suntem de acord cu adeptii contrastului ca plasarea creativitatii lui Dumnezeu numai in trecut conduce, cu usurinta, direct la deism si in final, la ateism. Dar teologia "contactului" e inca incitata de ideea unui cosmos care a inceput probabil in singularitate, deoarece o asemenea origine ajuta la inlaturarea ideii despre existenta unui univers static, etern si necesar, inlocuindu-l cu o incitanta lume neterminata, aflata in plin progres. Din punct de vedere teologic, nu are nici o importanta daca universul a avut un inceput, deoarece un asemenea univers pare mult mai deschis fata de noua creatie, decat unul care este infinit de vechi.

In consecinta, ideea despre existenta unui big bang elimina orice "intoarcere vesnica a unui acelasi". Aceasta e notiunea teribila (formulata in primul rand de Friedrieh Nietzche, I844-1900) ca, daca materia este eterna si nu are origine, totul trebuie reconstituit periodic, exact la fel, astfel incat nu poate exista niciodata un viitor complet deschis. Toiusi, daca universul are un inceput, ori cel putin un trecut limitat, nu exista posibilitatea repetarii vesnice. Conform cosmologiei big bang, cu notiunea sa implicita de ireversibiltate a timpului, orice intamplare e nerepetata si irepetabila si, prin urmare, exista intotdeauna o deschidere pentru ceea ce credinta noastra asteapta ca pe o "Noua Creatie". Speranta noastra in promisiunea unei Noi Creatii se impleteste clar mai bine cu un univers al big bang decat cu cosmosul etern al filosofilor antici, sau al lui Nietzche.

Trebuie sa recunoastem ca multi dintre noi vor fi profund dezamagiti daca stiinta ne va forta, in final, sa abandonam ideea despre un univers limitat si neterminat. De aceea, nu putem sa nu fim incitati de cosmologia big bang. In final, nu putem sa nu observam ca exista o legatura inseparabila, la un nivel profund al existentei umane, intre cautarea de catre stiinta a inceputurilor, atat de evidenta in cosmologia recenta, si cautarea religioasa aproape universala a originilor. Oricat de mult am aprecia deosebirile facute de adeptii contrastului, intre teologia creatiei si teoria big bang, preocuparea noastra - statornic religioasa - privind elementul primordial nu poate fi complet separata de cautarea stiintifica a originilor cosmice. Fara a le suprapune, am dori sa sugeram ca o buna parte din energia care motiveaza retrospectiva stiintei asupra radacinilor noastre cosmice fundamentale izvoraste din orientarea profund mistica a constiintei umane.

Sentimentul stiintei de "uimire" fata de originile cosmice este deja unul incipient religios si trebuie sa avem onestitatea de a o recunoaste. Chiar daca teoria big bang se deosebeste, logic si teologic, de cautarea religioasa a sursei existentei noastre, cele doua sunt in esenta inseparabile. Desi ele difera in ceea ce priveste ordinea gandirii, ambele izvorasc concret dintr-o preocupare umana fireasca de a ne descoperi radacinile. Noi, oamenii, suntem mereu preocupati de origini.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Confirmarea

Dupa cum va asteptati, poale, vom avansa aici ideea ca credinta in creatie este nu doar compatibila cu stiinta, dar chiar o si sprijina firesc. Oamenii de stiinta nu-si dau seama intotdeauna in ce masura semnificativa doctrina religioasa a creatiei a ajutat dezvoltarea propriei lor discipline, din punct de vedere istoric si logic. Dar, desi nu putem fi siguri de aceasta, o metoda cu adevarat empirica de a face stiinta ar fi putut sa nu apara niciodata in cadrul unui context cultural sau istoric complet saturat cu ideea ca lumea este o creatie neprevazuta a lui Dumnezeu.

Pentru a fi mai clari, vom spune ca ideea teologica despre lume ca si creatie consecutiv, nici necesara si nici eterna -da o statura stiintei empirice, pe care nu i-o da nici o alta modalitate de interpretare a lumii. Pentru a intelege aceasta idee, imaginati-va, asa cum au crezut de fapt unii filosofi, ca universul exista etern si necesar. Altfel spus, presupuneti ca starea de lume naturala trebuia sa fie numai asa cum e si nu ar fi putut fi altfel. O asemenea necesitate universala ar implica, la randul sau, ca orice lucru particular din univers e, de asemenea necesar, asa cum e si ca nu poate fi altfel. Dar, daca acesta ar fi tipul de univers in care traim, atunci stiinta empirica ar fi, in esenta, lipsita de importanta, deoarece fiecare trasatura a universului ar putea fi dedusa, in teorie, din primele principii necesare. Observatia ar putea avea o anumita valoare practica, pe termen scurt, dar ar fi lipsita de sens, din punct de vedere cognitiv, deoarece, cel putin in principiu, am putea analiza in mod logic si deductiv natura fiecarui aspect al cosmosului, doar pe baza unei inevitabilitati cosmice eterne. Metoda empirica n-ar fi necesara decat pentru a anticipa sau confirma ceea ce am ajuns sa cunoastem numai cu ajutorul ratiunii. Nu ar mai fi necesar sa examinam particularitatile lumii prin aducerea de dovezi, cum face stiinta, deoarece am putea ajunge la o intelegere adecvata a tuturor lucrurilor, pe baza relatiei acestora cu necesitatea generala, existenta in natura. Cu alte cuvinte, nu ar mai fi nevoie sa observam lumea pentru a vedea cum arata in realitate. in final, stiinta ar deveni inutila.

Totusi, Teologia creatiei sustine ca universul care exista cu adevarat nu este necesar. Era posibil sa nu existe deloc si era posibil sa nu arate asa cum arata astazi. Deoarece realitatea si natura isi au originea in decizia libera a Creatorului, nu vom putea reusi sa-l cunoastem prin intermediul deductiei pure, cum sustinea filosofia greaca. Prin urmare, credinta in creatie ne lanseaza implicit intr-o calatorie de descoperire, ce are ca scop aflarea, prin observatie, a modului in care arata lumea.

Deoarece exclude necesitatea rigida din imaginea noastra despre univers, teologia creatiei ne pregateste pentru posibilitatea de a fi surprinsi de faptele reale. In special in mediile intelectuale si culturale, modelate de teologiile creatiei apartinand religiilor bazate pe Dumnezeu, se confirma explicit imperativul empiric al stiintei, ordinul de a fi atenti la experientele pe care le traim in realitate.

un articol foarte echilibrat al lui John F. Haught, teolog romano-catolic si cercetator principal la Centrul Teologic Woodstock de la Universitatea Georgetown.

[neica_nimeni_altul]

Considerati ca poate exista o concordanta intre Teoria M si Dogmatica (ortodoxa) din invatatura Sf Ioan Damaschin, argumentati raspunsul ?

R: Eugen7: "Exista concordanta intrucat atat Teoria M cat si Sfantul Ioan Damaschin afirma ca:
- universul (multidimensional, 10+1 dimensiuni) este sferic (inchis) (nu se poate iesi din el)"

Orice alt subiect nu este interesant in acest moment, oricat incerca unii sa devieze raspunsul spre probleme secundare.

[Maria Popescu]

Stimate Neică! Ce vă mai bateţi capul cu aceste persoane? Vreţi să-i convingeţi de geocentrism? Păi unul înapoiat ca dumneavoastră stimate Neică, se va pune cu persoane ava-tarate cu imagini inteligente pe poze care să se coboare la asemenea nivel de obscurantism? Ei au alte preocupări de căpetenie: nefăstuirea saitului hexagramic şi împroşcarea cu materie cenuşie a unui popă. Pe de altă parte se plâng că le atacaţi persoanele. pardon, personnae ... Ce o zice jung şi froid de voi? Da sofocle şi alţi tragici antici! Treceţi la cestiune, că mă interesează. Şi dacă am recurs la asemenea exprimare de prost gust, este pentru că mi-e greu să pieptăn lucrurile interesante din încâlceala de răutăţi pe care trebuie să le parcurg pentru a citi ceva într-adevăr valoros. Vă rog!