Un chestionar cosmologic original

[neica_nimeni_altul]

Dar pana vor aparea dovezi reale despre existenta unor astfel de lumi nenumarate, ni se pare mai potrivit, pentru discutia noastra, sa analizam relatia dintre doctrina religioasa a creatiei si lumea consensului stiintific actual. Se pare ca acest cosmos, descris in termenii teoriei big bang, teorie larg acceptata despre originile cosmosului, este destul de fascinant si de bine stabilit, pentru a trezi cateva reactii interesante, dar si foarte diferite. Ofera cosmologia big bang o baza destul de substantiala pentru a certifica stiintific teologia creatiei? Vom oferi, in continuare, cateva raspunsuri posibile.

Conflictul

Nimic din stiinta moderna nu pare sa vina, la prima vedere, in sprijinul ideii unui Dumnezeu Creator si prin urmare, in favoarea unei mai mari plauzibilitati a religiei in raport cu teoria big bang despre originile cosmice. In versiunea standard revizuita, Biblia incepe cu cuvintele "la inceput Dumnezeu a creat cerul si pamantul". Iar azi, dupa multe secole in care filosofii si oamenii de stiinta au presupus ca materia este eterna, pare ca stiinta inclina, in sfarsit, catre notiunea universului finit, din punct de vedere temporal. Putem gasi oare o baza mai evidenta, pentru reunirea dintre teologie si stiinta, decat ideea ca universul a avut un inceput? Cum am putea explica oare mai bine decat prin doctrina creatiei - si ideea unui Dumnezeu Creator - modul in care cosmosul a inceput sa existe atat de brusc, dintr-un nimic aparent?

A curs foarte multa cerneala in incercarile de a arata ca fizica big bang a facut ca ideea teologica despre creatie sa fie din nou respectata, din punct de vedere intelectual. Desi fundamentalistii resping astrofizica big bang, deoarece aceasta face universul prea vechi pentru a corespunde perioadei scurte de timp (aprox. 10000 ani), permisa de literalismul lor biblic, alti crestini conservatori, ca Norman Geisler si Kerby Anderson, sustin insa ca teoria big bang despre originea universului a reinviat ideea unei perspective creationiste a originilor in astronomie". Cartea Genezei a gasit, in aparenta, un sprijin concludent in noua cosmologie.

Cum poate ati anticipat, noi, adeptii scepticismului stiintific, vom avea nevoie de mult mai mult decat fizica big bang pentru a ne intoarce la credinta religioasa, deoarece nu este deloc evident faptul ca daca universul a avut un inceput, el trebuia sa aiba si un Creator. Fizica cuantica admite, de fapt, posibilitatea ca universul sa fi inceput sa existe din nimic.

Cosmosul ar fi putut avea un inceput, dar ar fi putut, de asemenea, ca existenta lui sa fi explodat in mod spontan, fara nici o cauza.

Baza stiintifica pentru aceasta ipoteza, care este, dupa cum se stie, contrara intuitiei, e urmatoarea. Conform teoriei big bang si fizicii cuantice, universul avea, la un moment dat, aproximativ dimensiunea unei particule subatomice si, prin urmare, putem presupune ca se comporta exact ca acest fel de particule. Dar, conform teoriei cuantice, aparitia unor asemenea particule nu necesita existenta vreunei cauze determinante anterioare. Asa-numitele particule "virtuale" ale microfizicii pur si simplu isi incep si isi sfarsesc existenta in mod spontan. De ce, atunci, nu s-ar fi putut ca universul primitiv, in dimensiunile sale subatomice, sa fi inceput sa existe in acelasi tel, anume fara nici o cauza? Douglas Lackey explica: ...s-ar putea ca big bang sa nu fi fost determinat de nici o cauza. Atunci, cum a avut loc?

O explicatie oferita de teoria cuantica depinde de faptul ca, in fizica cuantica, nivelurile de energie ale particulelor si sistemelor nu pot fi masurate niciodata cu precizie, ele osciland spontan intre anumite limite. Pentru cele mai mici particule, aceasta oscilatie intre nivelurile de energie poate face ca energia sa scada la zero, punct la care particula inceteaza sa mai existe. Dimpotriva, oscilatia poate ridica o particula de la zero la un anumit nivel finit: cu alte cuvinte, ea face ca o particula sa existe. Astfel de particule, numite, de obicei, particule virtuale, isi incep existenta dintr-un vid, si anume, din nimic... Big bang ar putea fi explicat ca o fluctuatie intr-un vid, asemeni fluctuatiilor care aduc la viata particulele virtuale. Dar daca fluctuatiile sunt spontane, atunci si creatia universului dintr-un vid e de asemenea spontana.

Mai mult, renumitul astrofizician Stephen Hawking a dat, recent, un impuls semnificativ scepticismului nostru printr-o teorie potrivit careia, desi universul nu este etern, el ar fi putut sa nu aiba totusi un inceput temporal clar. Este greu sa intelegem asa ceva rational, dar, din moment ce fizica moderna subliniaza legatura stransa dintre timp si spatiu, Hawkins spune ca ar fi posibil sa ne inchipuim ca timpul a aparut numai in mod treptat din spatiu si, prin urmare, nu ar fi putut exista nici un prim moment clar definit si deci nici o prima cauza.

El scrie: "Ideea ca spatiul si timpul ar putea forma o suprafata inchisa, fara hotar, [...] are implicatii profunde asupra rolului lui Dumnezeu in treburile universului. O data cu succesul teoriilor stiintifice in descrierea fenomenelor, multi au ajuns sa creada ca Dumnezeu permite universului sa evolueze conform unui set de legi si nu intervine niciodata in univers pentru a incalca aceste legi. Cu toate acestea, legile nu spun cum arata universul cand a inceput - depinde de Dumnezeu sa intoarca ceasul si sa aleaga modul in care sa-l porneasca. Atat timp cat universul a avut un inceput, putem presupune ca a avut un creator. Dar daca universul este cu totul independent, fara hotar sau margine, el nu ar fi avut nici incepui ti nici sfarsit: pur si simplu ar exista. Care ar mai fi atunci rolul creatorului?.

In concluzie, noua fizica nu trebuie sa conduca, in final, la teologic. Aceia dintre noi, care suntem sceptici in legatura cu problemele religioase, trebuie sa recunoastem totusi ca descoperirile recente din astrofizica (spre deosebire de cele din biologia evolutionista) nu intra neaparat in conflict cu religia. Dupa aparente, ar putea chiar sa para ca o sprijina. Robert Jastrow, de exemplu, interpreteaza "implicatiile teologice" dinspre (sau inspre?) "cosmologia big bang".

Agnostic declarat, Jastrow spune insa, in populara sa carte, God and the Astronomers - Dumnezeu si astronomii, ca teoria big bang pare sa sprijine doctrina biblica a creatiei. Mai spune ca multi astronomi ar fi preferat ca universul sa fie etern, situatie in care nu ar mai fi nevoie sa postulam un Creator, initiator al intregului proces. De aceea, pentru adeptii scepticismului stiintific, teoria big bang a venit ca o surpriza foarte neplacuta. Jastrow crede ca teologii vor fi incantati de faptul ca stiinta pare sa fi demonstrat ca universul a avut un inceput, in timp ce astronomii agnostici vor fi foarte tulburati de aceasta:

In acest moment (ca rezultat al cosmologiei big bang), pare ca stiinta nu va putea niciodata sa ridice cortina din fata misterului creatiei. Pentru omul de stiinta care a trait cu credinta in puterea ratiunii, povestea se incheie ca un vis urat. El a escaladat muntii ignorantei si se afla pe punctul de a cuceri varful cel mai inalt, dar, in timp ce se straduieste sa treaca de ultima stanca, ci este intampinat de un grup de teologi care stateau acolo de secole. Dar nu pe toti ne multumeste interpretarea ironica data de Jastrow fizicii big bang. Am putea sa nu mergem atat de departe incat sa reamintim comentariul caustic al lui Fred Hoyle, cum ca aceasta cosmologie big bang a fost, la urma urmelor, produsul mintii astronomului belgian Georges Lemaitre, care a fost si el preot romano-catolic.

Remarcam totusi, cu oarecare dezamagire, ceea ce Arno Penzias, coparticipant la descoperirea "armei rumegande" (care este radiatia de fond a cosmosului) si evreu ortodox, a afirmat intr-un interviu recent din New York Times: "Anomalia existentei universului e oribila pentru fizicieni si inteleg de ce: universul nu ar fi trebuit sa se intample. Dar s-a intamplat". Suntem uimiti de faptul ca, in primavara lui 1992, profesorul George Smoot, si el un pretins sceptic, care conducea proiectul COBE, nu a putut rezista tentatiei de a face aluzie la ceea ce credea el ca ar putea fi "implicatiile teologice" ale noii dovezi obtinute de proiectul COBE, care sprijinea teoria big bang -ul.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Cei mai mulji dintre noi, scepticii, privim cu suspiciune modul in care persoane ca Jastrow, Penzias si Smoot cocheteaza cu teologia. Este pur si simplu deplasat sa tragi concluzii teologice din stiinta. Tremuram ori de cate ori ne gandim la consecintele pe termen lung pe care le-ar avea orice aprobare a ideilor stiintifice de catre religie. Si, desi, pentru moment, s-ar parea ca fizica big bang netezeste o parte din frictiunea existenta intre stiinta si religie, suntem convinsi ca stiinta va continua sa se schimbe. Iar daca teoria big bang va fi inlaturata in cele din urma, ca prematura sau inexacta, pe ce pozitie se vor afla atunci acei teologi care o considera acum ca o justificare a teismului?

Contrastul

Suntem intru totul de acord cu adversarii nostri sceptici in ceea ce priveste faptul ca fizica big bang nu ofera teologiei nici un fel de munitie noua. Tentatia de a citi implicatii teologice direct din noile descoperiri cosmologice este mare, dar ar trebui sa i se puna cu orice pret stavila, tocmai spre binele teologiei. Din nefericire, combinatia dintre teologia creatiei si fizica big hang s-a dovedit a fi irezistibila chiar si pentru unii dintre cei mai importanti reprezentanti ai religiei. De exemplu, in 1951, Papa Pius XII a afirmat, in fata unui auditoriu de oameni de stiinta, ca teoria big bang asigura acum un sprijin solid pentru doctrina religioasa a creatiei. O asemenea afirmatie, lipsita de spirit critic - care l-ar fi deranjat chiar si pe Lemaitre - merita din plin remarca sarcastica a astronomului George Gamow, ca stampila de aprobare papala demonstreaza acum "adevarul de netagaduit" al teoriei.

Strategia noastra e de a face o deosebire, cat se poate de radicala, intre teologia creatiei si cosmologia stiintifica, astfel incat sa nu existe nici o posibilitate ca ele sa se ciocneasca. Ca de obicei, intentia noastra e de a inlatura orice conflicte potentiale intre stiinta si teologie. Avem atat de mult respect pentru ambele discipline, incat nu dorim ca ele sa-si compromita integritatea prin aliante superficiale, chiar daca teoria big bang pare sa fi castigat premiul zilei in stiinta. Dorim sa protejam, pentru toate generatiile viitoare de credinciosi, durabilitatea invataturii noastre religioase clasice despre creatie. In consecinta, nu suntem interesati sa legam plauzibilitatea unei doctrine atat de respectate, cum e cea a creatiei, de un lucru atat de instabil, cum sunt ideile efemere ale fizicii contemporane.

Altfel spus, nu ne vom lasa sedusi de cosmologia big bang, chiar daca aceasta are o afinitate prima facie cu relatarile bibiice despre inceputurile lumii. Teologia si astrofizica vorbesc despre doua seturi de adevaruri total diferite, iar plauzibilitatea doctrinei creatiei nu depinde in nici un fel de justificarea stiintifica a teoriei big bang. Nu ne-ar deranja cu nimic daca am afla maine ca aceasta teorie este eronata din punct de vedere stiintific.

Motivul atitudinii noastre rezervate ar trebui sa fie acum evident pentru cititor. Aprofundarea problemelor fundamentale nu e atributul stiintei. Prin urmare, fizica big bang nu poate spune ceva despre ceea ce inseamna cu adevarat "creatie", in profunzimea sa religioasa. in acelasi timp, nu este nici misiunea relatarilor religioase despre creatie sa ofere informatii privind originile universului. Istorisirile Genevei nu au ce invataturi sa dea stiintei in ceea ce priveste inceputurile cosmice. Si, desi fizica big bang ar putea fi o modalitate interesanta si productiva de descriere stiintifica a originilor universului material, aceasta inseamna altceva decat a vorbi despre adevaratul inteles al creatiei.

La ce se refera in fond doctrina creatiei? Raspunsul nostru, exprimat cat se poate de concis, e acela ca, de fapi. creatia nu se refera atat de mult la inceputurile cronologice, cat la dependenta ontologica a lumii de Dumnezeu. Ideile despre big bang ofera teorii stiintifice provocatoare despre nasterea universului prezent, dar doctrina creatiei se refera la ceva mult mai important, si anume: de ce exista totul in locul a nimic? Cosmologii cauta o prima cauza, si suntem de acord cu aceasta; dar teologia creatiei nu se preocupa atat de inceputurile temporale, cat de trezirea in noi a sentimentului ca primim toate lucrurile in dar, indiferent de cum (sau chiar daca) ele au "inceput". Scopul acesteia e de a ne invata sa asumam cea mai religioasa atitudine, si anume recunostinta pentru insasi existenta universului

Astfel, nimic din ceea ce astrofizica poate spune despre universul primar nu ii va face existenta mai remarcabila decat o face o solida credinta religioasa. Discutiile despre inceputurile cosmice nu ne aduc mai aproape de Dumnezeu, deoarece punctul crucial nu este originea cronologica, ci insasi existenta cosmosului. Chiar daca stiinta ar invata tot ceea ce se poate cunoaste despre inceputurile cosmice, tot nu am detine o "solutie" a misterului care inconjoara lumea.

Mai mult decat atat, din punct de vedere teologic, nu e esential ca universul sa fi avut un inceput in timp. Si aceasta deoarece, fie ca are sau nu un inceput in timp, universul mai are nevoie, in plus, din punct de vedere religios, de o baza transcendenta, care sa-i sustina existenta. Hawking a pierdut total din vedere aceasta perspectiva atunci cand a sugerat, cu indrazneala, ca, deoarece s-ar fi putut ca universul sa nu fi avut un inceput clar, nu ar fi fost nevoie de un Creator. Teologia creatiei, mult mai importanta decat a insinuat Toma d'Aquino, nu depinde neaparat de presupunerea ca universul a avut un inceput temporal. Chiar si un univers vesnic ar putea fi expresia dragostei primordiale pe care o numim Dumnezeu. Prin legarea atat de stransa a ideii de creatie cu inceputul temporal, Mawkins dubleaza superficialitatea combinatiei, specifice atat creationismului fundamentalist cat si fizico-teologiei din Secolul Luminilor, ambele cautand sa forteze stiinta sa rezolve problemele religiei si viceversa. Repetam: creatia nu se refera atat la inceputurile cronologice cat la asezarea permanenta a bazelor lumii in bunatatea lui Dumnezeu.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Teologul Keith Ward face un sumar clar al pozitiei noastre in legatura cu acest punct:

… nu are nici un sens sa ne gandim ca Dumnezeu ar fi creat universul intr-un moment indepartat in timp - sa spunem, la big bang - astfel incat acum universul continua sa existe prin propria sa forta. Aceasta conceptie gresita, dar larg raspandita, ce considera "creatia" ca primul moment al universului, cu spatiu si timp, si universul ca fiind unul care continua prin propria sa forta inerenta, rastalmaceste in intregime fiecare traditie teista clasica. Este irelevant, intr-o doctrina a creatiei ex nihilo, daca universul a inceput sau nu; ideea ca universul a inceput a fost de regula acceptata datorita unui anumit citat din Geneza 1. Doctrina creatiei ex nihilo sustine pur si simplu ca universul nu isi are originea in nimic altceva decat in [vointa lui] Dumnezeu, prin care este facut universul, si ca universul este altceva decat Dumnezeu si total dependent de Dumnezeu pentru existenta sa.

Aceasta inseamna ca, consecutiv, speculatiile teoriei cuantice despre originile spontane ale universului nu au nici un fel de implicatii nici pentru notiunea religioasa a creatiei. Ceea ce a sugerat Lackey, ca universul primar, infinit de mic, ar fi putut erupe la intamplare din "nimicul" unei matrice de vid, nu e deloc relevanta pentru problema creatiei. Intrebarea cu adevarat interesanta e urmatoarea: de ce exista fiinte, inclusiv matrice de vid (pe care Lackey le echivaleaza, superficial si eronat, cu "nimic")?

Intre paranteze fie spus, o alta smecherie verbala pe care o folosesc cateodata scepticii este de a identifica cu simplul "nimic" ipotetica "simetria perfecta"' initiala, in care sarcinile opuse ale entitatilor fizice primordiale se anulau reciproc, din punct de vedere matematic si energetic. Se poate spune ca, atunci cand aceasta stare primordiala de energie totala zero a fost "sparta", cosmosul a aparut din "nimic" si, in consecinta, nu a avut nevoie de un creator. Totul s-a intamplat spontan, fara nici o cauza.

Din punctul nostru de vedere insa, identificarea vidului cuantic sau a simetriei originare a "zeroului" mateematic cu "nimicul" nu se justifica sub nici o forma, nici din punct de vedere logic si nici ontologic, si nu se aseamana nici pe departe cu ex nihilo al teologiei creatiei. Oricat de eterice, din punct de vedere matematic, sau subtile, din punct de vedere fizic, ar fi parut a fi conditiile cosmice initiale, metafizic vorbind, ele se bucura inca de un anumit mod de existenta. Iar simpla existenta a lucrurilor, indiferent de modul in care le reprezinta ecuatiile matematice, este aceea care evoca adevaratul sens al miracolului religios.

In esenta, indiferent de modul in care vede fizica trasaturile specifice ale originilor cosmice, stiinta nu are capacitatea necesara pentru a putea raspunde intrebarii mai profunde: de ce exista totul, sau care ar putea fi sensul fundamental al universului? Aceste intrebari fundamental religioase nu sunt identice cu intrebarea: care a fost cauza care a facut ca universul sa apara din vidul cuantic sau dintr-o simetrie perfecta? Chiar daca universul a aparut "spontan" si fara nicio "cauza" fizica determinabila, intrebarea relevanta se refera la faptul metafizic al ''existentei" lumii si nu la succesiunea interesanta de evenimente fizice, care ar fi declansat-o sau nu. Trasarea evenimentelor indarat, la o prima cauza eficienta, la o matrice de vid sau la o simetrie rupta in mod spontan, ar putea fi interesanta din punct de vedere stiintific, dar nu inseamna acelasi lucru cu a pune intrebari despre fundamentul existentei lumii.

Dorim sa subliniem aici faptul ca Robert Jastrow, care considera teoria big bang ca o posibila victorie a teologilor, impartaseste, cu literalistii biblici, ipoteza discutabila, referitoare la faptul ca creatia are mai multe legaturi cu inceputurile decat cu dependenta ontologica. Din ''banda de teologi", care s-ar afla, dupa Jastrow, de cealalta parte a big bang, lipsesc aceia (inclusiv Toma d'Aquino) care sustin ca nici un univers cu o existenta eterna nu ar fi incompatibil cu faptul de a avea originile in izvorul creatiei divine. Ca multi alti sceptici ai stiintei, Jastrow este pur si simplu convins ca toti teologii sunt, probabil, literalisti biblici, si ca intreaga creatie se refera, fundamental, la "inceputurile" cronologice. Dorim sa inlaturam aceasta confuzie.

De fapt, Jastrow aproba, implicit, acelasi lucru, desi face aceasta prin metoda teologica, foarte discutabila, pe care o folosesc scriitori religiosi conservatori, ca Geisler si Anderson. Aceasta metoda consta in crearea unei confederatii, formate prin combinatia dintre stiinta si religie, pe baza a ceea ce se considera obisnuit a fi cel mai bun din stiinta. Problema pe care o prezinta acest tip de alianta, dupa cum am spus in repetate randuri, este ca ea se rupe de indata ce teoria stiintifica prevalenta se dovedeste a fi defectuoasa, sau necesita macar o revizie. Trebuie sa ne amintim mereu ca stiinta adevarata isi lasa teoriile deschise falsificarii. Prin urmare, orice metoda teologica ce isi bazeaza concluziile in mod direct pe consensul stiintific falsificabil, indiferent cat de sigur ar parea acest consens la un moment dat, promite foarte putin, in sensul unor relatii viitoare intre stiinta si religie. Chiar daca teoria big bang pare sa fi exclus toate celelalte alternative cosmologice posibile, nu exista nici o garantie ca ea va rezista la infinit. O metoda permanent viabila de asociere a cosmologiei cu teologia trebuie sa sape adanc, dincolo de teoria big bang si in adevarurile perene ale metafizicii, pentru a-si crea niste temelii rezistente.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Pentru ca sa ne dam seama de unde vine acest punct de vedere, trebuie sa aruncam o scurta privire asupra destinului fizico-teologiei in timpurile moderne. Aceasta e o denumire data de Immanuel Kant acelor forme de teologie care se bazau numai pe fizica. In prima parte a perioadei modeme, de exemplu, ideile lui Newton au hranit fizico-teologia prin folosirea conceptului de lume-masina, ca principal motiv pentru a invoca ideea ca Dumnezeu e mecanicul divin. Teologi proeminenti l-au urmat pe Newton, argumentand ca teismul a gasit, in sfarsit, o fundare intelectuala solida in adevarurile sigure ale fizicii. "Cartea naturii" parea sa fie o cale mai sigura catre Dumnezeu decat insasi Biblia.

Si totusi, ceva mai tarziu, ganditori materialisti, ca Diderot, au argumentat in mod convingator ca fizica nu avea nevoie decat de principiile naturale pentru a se autoexplica. Ea isi putea asigura singura fundarea. In consecinta, ncmaiavand nici un rol de jucat, teologia a devenit un fel de orfan intelectual. Nu exageram deloc cand afirmam ca adoptarea de catre teologie, ca baza a sa, a fizicii, mai degraba decat a experientei religioase a dus, in final, la raspandirea ateismului intelectual si la pozitia relativ inferioara pe care disciplina teologiei o ocupa inca in cadrul universitatilor noastre modeme. Inca o data, combinatia s-a dovedit a fi dezastruoasa pentru teologie.

Astazi, in timp ce majoritatea teologilor academici nu gasesc aici o intrebuintare fizico-teologiei, in mod ironic, unii oameni de stiinta incearca sa o reinvie. Un exemplu in acest sens este fizicianul Paul Davies, care-si construieste ideile despre Dumnezeu direct din descoperirile fizicii. Desi Davies nu intrebuinteaza prea mult ideile religioase despre Dumnezeu, ci crede ca adevarata stiinta ne conduce la notiunea unei divinitati-arhitect, creatoare. Un exemplu mai recent, si mult mai bizar, de fizico-teologie este cel oferit de respectatul fizician din Tulane, Frank Tipler. In ultima sa carte, The Physics of Immortality/Fizica nemuririi ci argumenteaza, cu cea mai mare seriozitate, ca teologia este acum o ramura a fizicii. El sustine ca promisiunile religiei despre supravietuirea eterna in fata mortii pot fi acum intarite mult mai convingator de fizica decat de teologie.

Stiinta insasi ne poate da acum siguranta matematica ca ne vom ridica din morti pentru a trai vesnic. Si nu numai atat: fizica poate conduce, de asemenea, la siguranta absoluta privind existenta lui Dumnezeu. Datorita fizicii nu mai este nevoie de revelatie si de credinta. Totusi, multi teologi vor raspunde unor asemenea eforturi subliniind faptul ca orice "Dumnezeu" la care se ajunge numai prin stiinta e o simpla abstractiune, si nu Dumnezeul lui Moise, Iisus sau Mahomed. Citirea Dumnezeului religiei direct din teoriile fizicienilor va conduce in final, la conflict si nu la cooperare intre stiinta si religie. Trebuie sa cautam o abordare teologica mai durabila decat cea a combinatiei.

Contactul

Din nou, abordarea contrastului ofera o alternativa clara pentru amestecul nefericit intre ideile stiintifice si cele religioase, care genereaza conflictul. Ea rezista in mod corect puternicei tentatii de a identifica big bang cu creatia divina. Cu toate acestea, separarea stricta a cosmologiei, pe de o parte, de invatatura religioasa despre creatie, pe de alta parte, elimina, in mod inutil, perspectiva unui dialog fructuos. Vom arata, ca de obicei, ca exista intotdeauna in cosmologie implicatii teologice. Chiar daca acestea nu sunt reprezentate in mod explicit, ele raman totusi factorul care actioneaza in mod implicit in modelarea ideilor noastre religioase. De aceea, ni se pare corect sa le aducem aici la lumina. Trebuie sa fim insa foarte atenti cand facem acest lucru, deoarece stiinta este in permanenta schimbare (ceea ce se intampla, in fond, si cu religia). Totusi, teoria stiintifica actuala nu este complet lipsita de importanta pentru teologie. De aceea, trebuie cel putin sa cautam puncte de contact intre cosmologia big bang si teologia creatiei.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Nu dorim sa repetam greselile pe care le-a facut teologia in trecut, atunci cand s-a bazat direct pe fizica. Suntem de acord ca fizico-teologia a lasat in aparenta, teologia oarecum impotmolita in lumea moderna, intelectuala. Dar si imunizarea completa a teologiei impotriva a ceea ce are loc in stiinta este fatala pentru integritatea sa intelectuala. Teologia nu poate sa il conceapa pe Dumnezeu decat in termenii unei anumite cosmologii. Iar astazi, teoria big bang, impreuna cu tot ceea ce implica relativitatea si fizica cuantica, referitor la lumea noastra, trebuie sa fie luate in consideratie, atunci cand teologii vorbesc despre relatia lui Dumnezeu cu lumea. Desi nu dorim sa ne bazam credinta despre creatie direct pe ideile stiintifice, atitudinea noastra rezervata nu inseamna ca, din punct de vedere teologic, cosmologia big bang nu are importanta.

Una din consecintele imediate ale teoriei big bang asupra teologiei este faptu! ca, cel putin, aceasta teorie ne forteaza sa luam din nou in consideratie, in cadrul gandirii noastre religioase, cosmosul. Pare poate ciudat ca facem o problema din acest fapt evident, dar e trist ca lumea naturala nu a reprezentat o preocupare importanta a teologiei moderne. Chiar daca credinta noastra subliniat raptul ca Dumnezeu este "Creatorul cerurilor si al pamantului'", viata si practica noastra religioasa par sa fi trecut sub tacere, in ultimul timp. aceasta invatatura. Teologia a fost atat de preocupata de intrebari referitoare la existenta umana, incai adesea a omis faptul ca existenta noastra e legata de un univers mult mai larg.

Acesta nu e un fapt deloc surprinzator, deoarece, in gandirea moderna, incepand cu Immanuel Kant(1724-1804), universul, ca obiect de interes teologic si filosofic, a devenit din ce in ce mai estompat. Kant considera ca universul ar exista numai ca un fel de constructie a gandirii umane. Era o notiune de fond si nu un set real si concret de lucruri finite, interconectate, in stare sa constituie obiectul studiului formal. Astfel in ultimele decenii, in special ca urmare a influentei lui Kant, universul a fost realmente pierdut pentru filosofie si teologie, ambele devenind subiective si antropocentrice, fiecare in felul sau. Trebuie, de asemenea, sa subliniem faptul ca abordarea contrastului s-a nascut si s-a hranit mai ales din ideile lui Kant,

Cu toate acestea, cum sustine, cu perspicacitate Stanley Jaki, cosmologia stiintifica recenta, care a inceput cu Einsiein a "redat universului acea respectabilitate intelectuala, care i-a fost negata de Kant". Putem sa studiem acum universul mai direct st sa nu il facem numai fundal al unor domenii, mai specifice, de cercetare. Prin urmare, noua cosmologie e importanta din punct de vedere teologic, pur si simplu datorita faptului ca aduce din nou in prim pian universul.

Universul, sugerat de teoria relativitatii generale a lui Ein-stein si de cosmologia big bang, nu mai e doar un fundal vag, pe care se desfasoara cautarile noastre stiintifice sau teologice, ci un set inchegat si limitat de lucruri, in ciuda imensitatii sate de necuprins. Nu e nici etern si nici necesar, ci este in mod radical finit. Dar, daca universul e finit, aceasta nu poate insemna decat ca, in ceea ce ne priveste, el este imprevizibil. Iar daca este imprevizibil, asta inseamna ca nu mai suntem obligati sa mergem dincolo de lumea propriu-zisa pentru a explica de ce exista ea. Sa dezvoltam putin aceasta idee.

A spune ca ceva este neprevazut inseamna ca nu exista nici o obligativitate ca acesta sa fi inceput sa existe - sau sa existe in felul sau dar ca ar fi existat daca materia ar fi fost eterna sau infinita. Acest univers particular, pare sa sugereze acum chiar stiinta, putea sa nu existe. Dar, din moment ce exista, se naste intrebarea legitima de ce exista, daca nu a fost constrans sa existe. Din momentul in care am pus aceasta intrebare, am adus deja stiinta intr-un contact strans cu teologia.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Nu mai putem sustine, cum faceau adeptii contrastului, ca teoria cosmologica a big bang nu este importanta din punct de vedere teologic, deoarece noua viziune stiintifica despre cosmos ne obliga sa punem din nou, dramatic, cea mai veche intrebare din cate exista: De ce exista universul? Cosmologilor nu le mai este la fel de usor ca la inceputul istoriei intelectuale moderne sa separe intrebarile care incepeau cu "in ce mod", de intrebarile care incepeau cu "de ce'", cum ar fi preferat adeptii contrastului. Si, o data ce apar intrebarile incepand cu "de ce", nu mai exista niciun motiv intemeiat pentru a exclude teologia dintr-o conversatie intima cu stiinta.

In fond, este usor de inteles de ce teologia creatiei sustine ca teismul ofera raspunsul cel mai direct si mai putin complicat la intrebarea "De ce exista universul, din moment ce acest lucru nu e necesar?" Si chiar daca intrebarea referitoare la motivul pentru care lumea exista apare independent de cosmologia big bang si de relativitatea generala, faptul ca reiese astazi atat de explicit din cosmologia stiintifica o plaseaza intr-un context in care un dialog cu teologia pare foarte potrivit.

Prin urmare, desi nu ne grabim sa imbratisam ideile exagerate ale lui Robert Jastrow si ale altor oameni de stiinta, cum ca fizica big bang ar uni, in final, lumea Bibliei cu cea a stiintei, nici nu respingem argumentele lor, ca si cand ar fi complet lipsite de logica. Facem aceasta deoarece, in spatele eforturilor lor de a conecta lumea stiintei si pe cea a religiei, delectam caracteristicile unui sentiment nedefinit de veneratie pentru simpla existenta sau "caracterul diferit" al universului. Chiar Stephen Hawking pare sa fi facut din cand in cand aluzie la necesitatea unui principiu metafizic, care sa "sufle foc" in matematica abstracta a fizicii si sa o transforme intr-un univers real si concret. Nu e greu sa remarcam preocuparea teologica, existenta in cateva dintre scrierile sale, desi el se prezinta ca fiind un sceptic.

Uimirea fata de faptul ca universul exista a fost puternic impulsionata de actuala cosmologic si, deoarece credinta in creatie nu poate fi separata de acest sentiment de uimire fata de misterul existentei, teologii nu pot ramane indiferenti fata de noile descoperiri ale stiintei. Desi continuam sa tratam cu prudenta aliantele facile, nu putem sa nu fim incitati de faptul ca stiinta insasi produce un nou val, pe care Paul Tillich il numeste al "socului ontologic", sentimentul de a fi uimit de simpla existenta a ceva care ar fi putut sa nu existe deloc.

Exista si alte consecinte interesante ate contactului teologiei cu teoria big bang. De exemplu, intr-un grad pe care teologia anterioara nu ar fi putut sa-1 observe cu claritate, cosmologia prezinta o lume aflata inca in formare. Cu alte cuvinte, facerea cosmosului pare departe de a se fi sfarsit. In special, ca urmare a intalnirii cu stiinta evolutionista, iar acum si cu cosmologia big bang, teologia a dezvoltat o idee mult mai profunda decat inainte, referitoare la faptul ca creatia e departe de a fi un produs finit. Universul se grabeste sa creeze tot mai multa noutate si diversitate, iar noi, oamenii, suntem prinsi in aceasta creatie continua (desi, din nefericire, specia noastra pare hotarata sa elimine buna pane din frumusetea cosmica, care ne-a precedat in cadrul evolutiei).

Atunci cand este combinata cu notiunile biologice ale evolutiei, cosmologia big bang ne ajuta sa ne dam seama de faptul ca creatia se innoieste continuu, in fiecare zi. Ideea ca "creatia" este numai un moment de origine, restrans la trecutul indepartat, diminueaza semnificatia religioasa deplina a acestui termen. Paleontologul iezuit Teilhard de Chardin, de exemplu, respinge o asemenea gandire ca "inadmisibila".

Adevarul e ca creatia nu s-a oprit niciodata. Actul de creatie e un gest urias, continuu, trasat pe tot parcursul timpului. El continua inca si, neincetat, chiar daca in acelasi timp imperceptibil, lumea apare in mod constant putin mai departe, deasupra existentei nimicului.

Aceasta declaratie, evident lirica, insumeaza sentimentele a unui numar din ce in ce mai mare de ganditori religiosi, care au luat in serios ideea expansiunii cosmice si a evolutiei, incepand cu big bang. Teologii nu pot trata cu indiferenta faptul ca universul nu a existat, probabil, dintotdeauna si ca, prin urmare, se afla inca intr-un proces de a deveni ceva cu totul diferit de ce a fost Big bang, chiar in acceptiunea oamenilor de stiinta, nu este ceva ce s-a terminat. El continua sa aiba loc. Acest fapt aduce creatia intr-o relatie mult mai intima cu prezentul imediat, si ne deschide viitorul intr-o maniera cat se poate de tonica.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Evenimentul creatiei divine are loc in interiorul nostru, deasupra noastra, in spatele nostru si in fata noastra. Suntem de acord cu adeptii contrastului ca plasarea creativitatii lui Dumnezeu numai in trecut conduce, cu usurinta, direct la deism si in final, la ateism. Dar teologia "contactului" e inca incitata de ideea unui cosmos care a inceput probabil in singularitate, deoarece o asemenea origine ajuta la inlaturarea ideii despre existenta unui univers static, etern si necesar, inlocuindu-l cu o incitanta lume neterminata, aflata in plin progres. Din punct de vedere teologic, nu are nici o importanta daca universul a avut un inceput, deoarece un asemenea univers pare mult mai deschis fata de noua creatie, decat unul care este infinit de vechi.

In consecinta, ideea despre existenta unui big bang elimina orice "intoarcere vesnica a unui acelasi". Aceasta e notiunea teribila (formulata in primul rand de Friedrieh Nietzche, I844-1900) ca, daca materia este eterna si nu are origine, totul trebuie reconstituit periodic, exact la fel, astfel incat nu poate exista niciodata un viitor complet deschis. Toiusi, daca universul are un inceput, ori cel putin un trecut limitat, nu exista posibilitatea repetarii vesnice. Conform cosmologiei big bang, cu notiunea sa implicita de ireversibiltate a timpului, orice intamplare e nerepetata si irepetabila si, prin urmare, exista intotdeauna o deschidere pentru ceea ce credinta noastra asteapta ca pe o "Noua Creatie". Speranta noastra in promisiunea unei Noi Creatii se impleteste clar mai bine cu un univers al big bang decat cu cosmosul etern al filosofilor antici, sau al lui Nietzche.

Trebuie sa recunoastem ca multi dintre noi vor fi profund dezamagiti daca stiinta ne va forta, in final, sa abandonam ideea despre un univers limitat si neterminat. De aceea, nu putem sa nu fim incitati de cosmologia big bang. In final, nu putem sa nu observam ca exista o legatura inseparabila, la un nivel profund al existentei umane, intre cautarea de catre stiinta a inceputurilor, atat de evidenta in cosmologia recenta, si cautarea religioasa aproape universala a originilor. Oricat de mult am aprecia deosebirile facute de adeptii contrastului, intre teologia creatiei si teoria big bang, preocuparea noastra - statornic religioasa - privind elementul primordial nu poate fi complet separata de cautarea stiintifica a originilor cosmice. Fara a le suprapune, am dori sa sugeram ca o buna parte din energia care motiveaza retrospectiva stiintei asupra radacinilor noastre cosmice fundamentale izvoraste din orientarea profund mistica a constiintei umane.

Sentimentul stiintei de "uimire" fata de originile cosmice este deja unul incipient religios si trebuie sa avem onestitatea de a o recunoaste. Chiar daca teoria big bang se deosebeste, logic si teologic, de cautarea religioasa a sursei existentei noastre, cele doua sunt in esenta inseparabile. Desi ele difera in ceea ce priveste ordinea gandirii, ambele izvorasc concret dintr-o preocupare umana fireasca de a ne descoperi radacinile. Noi, oamenii, suntem mereu preocupati de origini.

continuare ...