Un chestionar cosmologic original

[neica_nimeni_altul]

Dl Eugen7, va reamintesc ca ne aflam in Romania, iar limba oficiala este romana.

Va rog sa fiti mai concis, sa folositi limba romana iar cand mai dati alte link-uri sa ne traduceti ce ati dorit sa subliniati si sa integrati aceasta in mesajul pe care vreti sa-l transmiteti.

Nota: prezumtia Dvs ca toata lumea stie engleza este una gresita, eu de exemplu stiu doar spaniola si franceza ...

P.S: orientarea Dvs neocatolica este evidenta, atat din link-urile pe care le dati cat si din ideile exprimate. Daca va place sa ganditi ca un catolic, nu vad ce va opreste sa treceti la catolici. Respect viziunea neocatolica a unui evolutionist teist chiar daca nu sunt de acord cu ea. Un crestin ortodox, spre deosebire de un catolic, interpreteaza total diferit Facerea Universului ca relatare istorică, nu ca alegorie.

____________
Doar filozofia are tendinta naturala de a se pune in acord cu "stiinta vremii lor", religia, nefiind filozofie, deci nesupusa rigorilor stiintifice, nu are nevoie sa se puna in acord vreodata cu "stiinta" pe niciun palier cognitiv sau epistemiologic.

[ioanna]

În prealabil postat de MihaiG

Probabil că evită din bun simţ să intre în dispute cu dumneata, domnule Cornel Lemnaru.

Editare ulterioară: Domnule Lemnaru, mă întreb când o să deschideţi un topic în care să arătaţi că şi legea gravitaţiei este eretică; nu de alta, dar am găsit acestă idee la mentorul D-vs., Bădulescu.

I-ar fi greu sa explice de ce F=k(m1m2)/r2 e erezie, de aceea adopta tactica hartuielii agresive, publica IP-urilor userilor, plus informatii calomnioase si false despre ei, daca acestia au un punct de vedere diferit fata de al sau. Dar da si rateuri mari. In cazul meu eroarea e de peste 200km.

[neica_nimeni_altul]

Va redau mai jos, un articol foarte echilibrat al lui John F. Haught, teolog romano-catolic si cercetator principal la Centrul Teologic Woodstock de la Universitatea Georgetown.

Nicio invatatura nu este mai vitala pentru credinta in Dumnezeu decat aceea a creatiei. Aceasta doctrina interpreteaza universul in mod fundamental, ca pe un dar adus vietii, in mod liber, de catre un Creator puternic, iubitor si personal. Cu alte cuvinte, cosmosul nu s-a autocreat, ci e produsul unei bunatati transcendente. Scripturile ebraice ne spun ca "la inceput" Dumnezeu a creat cerul si pamantul. Teismul crestin si cel musulman sustin chiar ca Dumnezeu a creat lumea ex nihilo, din nimic. Ce legatura are, prin urmare, stiinta moderna cu credibilitatea acestei invataturi religioase fundamentale? Face stiinta ca doctrina creatiei sa fie mai mult sau mai putin credibila?

Fizicianul britanic Peter Atkins spune direct ca, prin cosmologia moderna, notiunea de creatie de catre Dumnezeu devine inutila. Si, desi Atkins pare sa nu fie prea tulburat de aceasta, interpretarea sa loveste chiar in inima a ceea ce multi considera a fi unul dintre cele mai importante adevaruri din viata lor. Pentru credinciosii diverselor religii, doctrina creatiei este mult mai mult decat o poveste menita sa le satisfaca curiozitatea in legatura cu modul in care a inceput totul. Semnificatia sa e mult mai adanca, deoarece se adreseaza direct unei preocupari umane obisnuite, legata de intrebarea daca exista motive realiste de speranta in sensul vietii noastre si al universului.

Daca o putere si o generozitate transcendente au creat universul, atunci aceeasi putere si bunatate ne-ar putea elibera, cu siguranta, de toate relele, si ne-ar conduce spre implinirea dupa care tanjim. Un Dumnezeu capabil sa creeze acest univers ar trebui sa aiba si puterea de a aduce salvarea pentru cei disperati. Un Creator ar putea chiar readuce la viata pe cei morti. Existenta unui Creator ar trebui sa insemne ca intregul univers are o semnificatie adanca, desi nu putem sti exact care este aceasta.

Cat de important ar putea fi prin urmare daca stiinta ar da un sprijin nou sau, dimpotriva, ar pune sub semnul indoielii credibilitatea acestei invataturi religioase centrale. Sa ne miram atunci ca unele dintre cele mai aprinse discutii care au loc astazi intre stiinta si religie au ca subiect tocmai crearea universului?

Teoria "Big-Bang", recent formulata, privind originile cosmice, pare sa duca, cel putin la prima vedere, la ideea ca universul a avut un inceput. Or, daca a avut un incepui, acesta nu ar putea sa insemne ca ideea biblica a creatiei divine, cum e descrisa in Geneza, ar avea totusi o semnificatie stiintifica? Dupa cum vom vedea, multi oameni de stiinta nu agreeaza ideea ca universul a inceput sa existe in urma unui act de creatie divina. Unii nu sunt convinsi nici macar ca universul a inceput vreodata sa existe. Poate ca universul a existat dintotdeauna si va continua sa existe la nesfarsit. Dar oare, nu ataca astazi teoria big bang in mod serios o asemenea notiune?

Incepand din antichitate, filosofii au considerat deseori de la sine inteles faptul ca universul este etern si necreat. De aceasta parere au fost Platon si Aristotei, ca, de altfel, multi alti filosofi greci. Democrit spunea, mult timp inaintea lui Aristotel ca universul e alcatuit din "atomi si vid", care au existat din eternitate. Cel putin pana foarte de curand, aproape toti materialistii moderni au presupus ca materia nu are origini si ca e nepieritoare. Totusi, stiinta pare sa fi pus de o parte ideea unui univers etern. Desigur, aceasta s-a tacut prin lupta si mai sunt multi care nu cred in aceasta ipoteza. Trebuie sa ne aducem aminte ca mult timp chiar Albert Einstein a fost convins ca universul trebuie sa fi existat dintotdeauna, acesta fiind unul din motivele pentru care el a respins ideea unui Dumnezeu personal. El credea ca un asemenea Dumnezeu este pur si simplu inutil, atata timp cat universul este ordonat pentru eternitate si este matricea si sursa tuturor lucrurilor.

Si nu e surprinzator faptul ca, in ciuda tuturor discutiilor purtate astazi in jurul Big-Bang, exista oameni de stiinta care mai incearca sa salveze notiunea de univers fara inceput. Ei o fac fie formuland ipoteze privind existenta unei serii nesfarsite de lumi, fie imaginand alte idei fascinante, ce ar putea sa ne ajute cumva sa evitam concluzia ca universul ar fi trebuit sa aiba un inceput. Daca ar putea elimina orice neclaritate privind originea cosmica, ei spera ca ar face astfel inutila notiunea de Creator.

Cum vom arata mai jos, unii teologi ar raspunde ca si un univers cu o existenta eterna (indiferent ce ar insemna aceasta) nu elimina necesitatea unui Creator, a unui Factor de origine. Numai ca descoperirile astrofizice surprinzatoare ale secolului XX i-au determinat pe multi oameni de stiinta sa se indoiasca de faptul ca universul a existat dintotdeauna. Cosmologii au ajuns la un consens asupra duratei temporale a universului: desi inimaginabil de uriasa, ea este totusi finita.

Ne aflam, prin urmare, in fata a trei intrebari:
- Daca universul nu a existat dintotdeauna, e necesar ca originea sa sa aiba o cauza transcendenta?
- Si este aceasta presupusa cauza echivalenta cu ceea ce teismul numeste Dumnezeu?
- Sau este posibil ca universul nostru finit sa fi aparut spontan, fara nici un motiv?

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Suspiciunea ca universul nostru a avut intr-adevar un inceput bine definit a fost trezita in secolul XX de observatiile stiintifice, care au descoperit ca spatiul cosmic se extinde. Dar un cosmos ce se extinde in spatiu necesita un punct de pornire, pentru ca, daca continuam sa ne intoarcem in trecutul indepartat, de-a lungul liniilor de expansiune cosmica, trebuie sa ajungem in final la un singur punct, acolo unde a inceput, pentru prima data, cresterea in dimensiune. Observatiile arata acum ca galaxiile (al caror numar urias a fost descoperit, de asemenea, de abia in secolul XX) se departeaza una de cealalta si ca universul continua sa evolueze. Asta inseamna ca, cu foarte mult timp in urma, intreaga realitate fizica trebuie sa fi fost comprimata intr-un sambure de materie, inimaginabil de mic si de dens. Fizica particulelor chiar admite astazi ca acest graunte compact ar fi putut fi initial, cat nucleul unui atom.

Apoi, cu vreo cincisprezece miliarde de ani in urma, aceasta gamalie de materie, incredibil de comprimata, a inceput sa "explodeze", creand, in cadrul acestui proces, spatiul si timpul. Mingea de foc care a rezultat e numita de obicei big bang si este asociata, in general, cu inceputul universului. Se pare ca, in teoriile despre big bang, am ajuns la "marginea" temporala a cosmosului. Si, cu toate ca filosofii, oamenii de stiinta si teologii ne spun sa fim foarte atenti atunci cand punem intrebari stupide despre big bang, ne e foarte greu sa ne abtinem sa nu punem intrebarea daca exista ceva dincolo de acesta. Nu exista nimic? Sau exista Dumnezeu?

In 1917, in vreme ce studia ecuatiile nou formulate de catre Einstein, despre relativitatea generala, fizicianul danez Willem de Silter a ajuns la concluzia ca ele se refereau la un cosmos in expansiune si in schimbare. Daca universul ar fi fost etern si static, corpurile de mase diferite s-ar fi prabusit pana acum unul peste celalalt, din cauza gravitatiei. De aceea, universul trebuie sa se afle intr-o continua schimbare, ceea ce ar putea insemna ca el a avut, de asemenea, un inceput. In 1922, matematicianul rus Alexander Priedmann a ajuns la concluzia ca relativitatea generala contesta ideea unui univers neschimbat in eternitate. Atat De Sitter cat si Fredmann i-au scris lui Einstein despre nedumeririle lor, numai ca cel mai faimos om de stiinta al secolului XX nu era pregatit sa accepte o cosmologie in care universul a aparut dintr-un punct de origine singular. El considera ca astfel de singularitati nu corespund intelegerii stiintifice, deoarece stiinta cauta o legitimitate universala si inteligibila.

Din cauza nevoii sale de universalitate, Einstein s-a agatat intotdeauna de ideea ca intregul cosmos ar fi mai degraba etern si necesar, decat intr-o schimbare dinamica. De aceea, a preferat un univers care nu s-a nascut, care se extindea indarat, in invariabilitatea eterna a unui trecut indefinit. Astfel, el a raspuns rapoartelor tulburatoare ale lui De Sitter si Friedmann, schimbandu-si calculele originale si introducand in ele o "constanta cosmologica" artificiala si pur fictiva, dupa cum a fost dovedit ulterior. El presupunea ca o forta repulsiva constanta, inerenta cosmosului, tine probabil la distanta stelele si impiedica prabusirea universului in el insusi.

Doar ca, ceva mai tarziu, Einstein l-a intalnit pe astronomul american Edwin Hubble, care i-a oferit ceea ce pareau a fi dovezi observationale despre un univers dinamic. Hubble observase cateva galaxii cu marele telescop de la Mounl Wilson si remarcase ca liniile spectroscopice care radiau de la unele din ele aveau o "deplasare" masurabila catre capatul rosu al spectrului. Aceasta nu putea insemna decat ca undele luminoase sunt mai lungi decat normal si ca sursa de lumina se indeparteaza de observator. Cea mai buna explicatie pentru acest fenomen, de "deplasare spre rosu", concluziona el, este aceea ca galaxiile se indeparteaza de Pamant si una de cealalta, cu viteze enorme. Stiinta experimentala confirma acum ca ne aflam intr-un univers in expansiune, asa cum fusese prezis de ecuatiile lui Einstein. Einstein a fost nevoit sa recunoasca acest fapt iar, mai tarziu, a admis chiar ca a facut o mare greseala cand a introdus "constanta cosmologica".

Cu toate acestea, indoielile asupra big bang au continuat chiar si dupa descoperirile lui Hubble. Multi oameni de stiinta se rupeau cu greu de ideea unui univers static. Dar iata ca noua teorie a primit un sprijin substantial, in 1965, cand oamenii de stiinta Robert Wilson si Amo Penzias au descoperit o radiatie de fond de temperatura joasa, care putea fi interpretata cel mai bine ca stralucirea ulterioara a unui big bang initial fierbinte. Aceasta radiatie a fost cel mai clar semnal de pana atunci ca, in urma cu cincisprezece miliarde de ani, a avut loc un eveniment cosmic singular si originar. De acum era din ce in ce mai greu sa se puna sub semnul indoielii faptul ca universul a inceput cu ceva asemanator big bang-ului.

Dar indoielile continuau, probabil in mod justificat. Teoria big bang privind originile cosmice parea sa implice faptul ca universul ce rezulta din expansiunea initiala va fi fost neted si uniform in toate directiile. Si totusi, parca mai clar ca oricand, astronomia ne face sa ne dam seama ca traim intr-un univers foarte zgrunturos. Aceasta inseamna ca materia cosmica se aduna, in unele locuri in bulgari uriasi, in timp ce, in alte locuri, e dispusa mult mai putina materie. Cosmosul nostru este alcatuit din galaxii, roiuri si superroiuri de galaxii, stele, planete si gaze, distribuite cal se poate de inegal, precum si din alte tipuri de materie, inca insuficient intelese. De exemplu, spatii goale imense separa unele grupari de galaxii, in timp ce altele sunt mult mai inlim legate. Daca universul a inceput in adevar cu un big bang net, atunci de ce s-a abatut atat de mult astazi de la distributia sa uniforma? Pentru a putea reproduce toate iregularitatile pe carc le cunosc astazi astronomii, arunci universul trebuie sa fi avut samburii unor asemenea neregularitati chiar din primele stadii ale evolutiei sale. Numai ca teoria big bang nu parea sa ia in consideratie asa ceva.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Pana nu de mult, existau chiar oameni de stiinta care erau gata sa respinga teoria big bang daca aceasta nu putea explica dispersia neregulata a materiei. Dar iata ca, in primavara lui 1992 dubiile au fost spulberate, cel putin aparent. Datele adunate de satelitul The Cosmic Background Exphrer (COBE) pareau sa arate ca in primii 300.000 de ani care au urmat big bang, adica atunci cand universul se afla inca in copilaria sa, radiatia, din care au evoluat mai tarziu diferite forme de materie, incepuse deja sa capete un aspect foarte valurit. Ridurile primordiale au fost probabil "samburii" universului neregulat de azi. Asadar, teoria big bang pare sigura, cel putin pentru momentul actual.

Chiar si asa, sunt oameni de stiinta ce persista in "necredinta" lor. Desi recunosc ca nu au nici o dovada, ci iti inchipuie ca am putea trai intr-un univers oscilant. Ei cred ca timp de mai multe miliarde de ani, universul se contracta si se extinde periodic, neincetat, intr-o serie infinit prelungita de big bang-uri si big crunches (striviri mari). Aceasta ipoteza provocatoare ii atrage mai ales pe cei ce considera ideea creatiei divine greu de acceptat.

Alti oameni de stiinta au spus totusi ca o serie infinita de lumi reprezinta inca o notiune problematica, avand in vedere cea de-a doua lege a termodinamicii. Aceasta lege nemiloasa a fizicii sustine ca energia disponibila din univers scade in mod treptat si ireversibil, asemenea unui ceas, la care tensiunea arcurilor cedeaza cu totul, in final. Prin urmare, chiar daca au fost multe oscilatii (big bang-uri urmate de big crunches), cosmosul tot isi va epuiza incet, in final, energia disponibila. Legea ireversibilitatii termodinamice cere ca intreaga scrie de universuri ipotetice sa fi avut un inceput singular, poate in urma cu multe oscilatii.

Astfel, disputa din jurul faptului daca universul a avut vreodata un inceput bine definit continua. Unii oameni de stiinta nu sunt siguri ca aceleasi legi ale termodinamicii, care functioneaza astazi in lumea noastra, ar putea fi aplicate in episoadele alternative ale unui univers oscilant. Stiinta nu i-a multumit pe toti, eliminand definitiv eventuala eternitate a acestui cosmos. Nu exista dovezi concrete care sa sprijine ideea ca a existat un numar infinit de big bang-uh, dar nici nu putem contrazice acest lucru.

In cele ce urmeaza, s-ar pune o intrebare: stiinta pura ori poate numai niste ''opinii" foarte nestiintitice i-au determinat pe unii cosmologi sceptici sa adere cu atata tenacitate la idei, cum ar fi un univers oscilant, sau la teorii cosmologice la fel de imaginare, atata timp cat nu exista dovezi empirice care sa le confirme sau sa le infirme? Poate ca un motiv pentru a cocheta cu ideea extravaganta a universurilor multiple ar fi de a salva ideea ca viata a aparut, probabil, printr-un eveniment pur si simplu intamplator, adica unul care nu necesita o interventie divina speciala. In absenta unui Creator, o serie prelungita la infinit sau proliferarea de "lumi" ar putea reprezenta o sansa mult mai mare ca viata sa fi aparut, intr-un univers singular, numai datorita intamplarii. In sfarsit, ar fi foarte putin probabil ca viata sa fi aparut, printr-o simpla intamplare.

Daca ar fi existat insa un numar infinit de big bang-uri si big squeezes (striviri mari), atunci ar fi fost mult mai multe ocazii prin care sa fi aparut viata o data sau chiar de mai multe ori. Stiinta a demonstrat ca trebuie sa aiba loc nenumarate coincidente fizice pentru ca viata sa devina posibila. Si totusi, daca a existat un numar infinit de incercari de nastere a universurilor, mai devreme sau mai tarziu, in unul dintre ele trebuia sa fi aparut acele conditii speciale tare dau nastere vietii. Intr-un astfel de caz, propria noastra existenta, aparent improbabila, nu ar mai fi chiar atat de neasteptata. Ba chiar, ar fi un rezultai final aproape inevitabil al unei loterii cosmice gigante, care implica o serie infinita de lumi lipsite in cea mai mare parte, de viata si gandire.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Dar pana vor aparea dovezi reale despre existenta unor astfel de lumi nenumarate, ni se pare mai potrivit, pentru discutia noastra, sa analizam relatia dintre doctrina religioasa a creatiei si lumea consensului stiintific actual. Se pare ca acest cosmos, descris in termenii teoriei big bang, teorie larg acceptata despre originile cosmosului, este destul de fascinant si de bine stabilit, pentru a trezi cateva reactii interesante, dar si foarte diferite. Ofera cosmologia big bang o baza destul de substantiala pentru a certifica stiintific teologia creatiei? Vom oferi, in continuare, cateva raspunsuri posibile.

Conflictul

Nimic din stiinta moderna nu pare sa vina, la prima vedere, in sprijinul ideii unui Dumnezeu Creator si prin urmare, in favoarea unei mai mari plauzibilitati a religiei in raport cu teoria big bang despre originile cosmice. In versiunea standard revizuita, Biblia incepe cu cuvintele "la inceput Dumnezeu a creat cerul si pamantul". Iar azi, dupa multe secole in care filosofii si oamenii de stiinta au presupus ca materia este eterna, pare ca stiinta inclina, in sfarsit, catre notiunea universului finit, din punct de vedere temporal. Putem gasi oare o baza mai evidenta, pentru reunirea dintre teologie si stiinta, decat ideea ca universul a avut un inceput? Cum am putea explica oare mai bine decat prin doctrina creatiei - si ideea unui Dumnezeu Creator - modul in care cosmosul a inceput sa existe atat de brusc, dintr-un nimic aparent?

A curs foarte multa cerneala in incercarile de a arata ca fizica big bang a facut ca ideea teologica despre creatie sa fie din nou respectata, din punct de vedere intelectual. Desi fundamentalistii resping astrofizica big bang, deoarece aceasta face universul prea vechi pentru a corespunde perioadei scurte de timp (aprox. 10000 ani), permisa de literalismul lor biblic, alti crestini conservatori, ca Norman Geisler si Kerby Anderson, sustin insa ca teoria big bang despre originea universului a reinviat ideea unei perspective creationiste a originilor in astronomie". Cartea Genezei a gasit, in aparenta, un sprijin concludent in noua cosmologie.

Cum poate ati anticipat, noi, adeptii scepticismului stiintific, vom avea nevoie de mult mai mult decat fizica big bang pentru a ne intoarce la credinta religioasa, deoarece nu este deloc evident faptul ca daca universul a avut un inceput, el trebuia sa aiba si un Creator. Fizica cuantica admite, de fapt, posibilitatea ca universul sa fi inceput sa existe din nimic.

Cosmosul ar fi putut avea un inceput, dar ar fi putut, de asemenea, ca existenta lui sa fi explodat in mod spontan, fara nici o cauza.

Baza stiintifica pentru aceasta ipoteza, care este, dupa cum se stie, contrara intuitiei, e urmatoarea. Conform teoriei big bang si fizicii cuantice, universul avea, la un moment dat, aproximativ dimensiunea unei particule subatomice si, prin urmare, putem presupune ca se comporta exact ca acest fel de particule. Dar, conform teoriei cuantice, aparitia unor asemenea particule nu necesita existenta vreunei cauze determinante anterioare. Asa-numitele particule "virtuale" ale microfizicii pur si simplu isi incep si isi sfarsesc existenta in mod spontan. De ce, atunci, nu s-ar fi putut ca universul primitiv, in dimensiunile sale subatomice, sa fi inceput sa existe in acelasi tel, anume fara nici o cauza? Douglas Lackey explica: ...s-ar putea ca big bang sa nu fi fost determinat de nici o cauza. Atunci, cum a avut loc?

O explicatie oferita de teoria cuantica depinde de faptul ca, in fizica cuantica, nivelurile de energie ale particulelor si sistemelor nu pot fi masurate niciodata cu precizie, ele osciland spontan intre anumite limite. Pentru cele mai mici particule, aceasta oscilatie intre nivelurile de energie poate face ca energia sa scada la zero, punct la care particula inceteaza sa mai existe. Dimpotriva, oscilatia poate ridica o particula de la zero la un anumit nivel finit: cu alte cuvinte, ea face ca o particula sa existe. Astfel de particule, numite, de obicei, particule virtuale, isi incep existenta dintr-un vid, si anume, din nimic... Big bang ar putea fi explicat ca o fluctuatie intr-un vid, asemeni fluctuatiilor care aduc la viata particulele virtuale. Dar daca fluctuatiile sunt spontane, atunci si creatia universului dintr-un vid e de asemenea spontana.

Mai mult, renumitul astrofizician Stephen Hawking a dat, recent, un impuls semnificativ scepticismului nostru printr-o teorie potrivit careia, desi universul nu este etern, el ar fi putut sa nu aiba totusi un inceput temporal clar. Este greu sa intelegem asa ceva rational, dar, din moment ce fizica moderna subliniaza legatura stransa dintre timp si spatiu, Hawkins spune ca ar fi posibil sa ne inchipuim ca timpul a aparut numai in mod treptat din spatiu si, prin urmare, nu ar fi putut exista nici un prim moment clar definit si deci nici o prima cauza.

El scrie: "Ideea ca spatiul si timpul ar putea forma o suprafata inchisa, fara hotar, [...] are implicatii profunde asupra rolului lui Dumnezeu in treburile universului. O data cu succesul teoriilor stiintifice in descrierea fenomenelor, multi au ajuns sa creada ca Dumnezeu permite universului sa evolueze conform unui set de legi si nu intervine niciodata in univers pentru a incalca aceste legi. Cu toate acestea, legile nu spun cum arata universul cand a inceput - depinde de Dumnezeu sa intoarca ceasul si sa aleaga modul in care sa-l porneasca. Atat timp cat universul a avut un inceput, putem presupune ca a avut un creator. Dar daca universul este cu totul independent, fara hotar sau margine, el nu ar fi avut nici incepui ti nici sfarsit: pur si simplu ar exista. Care ar mai fi atunci rolul creatorului?.

In concluzie, noua fizica nu trebuie sa conduca, in final, la teologic. Aceia dintre noi, care suntem sceptici in legatura cu problemele religioase, trebuie sa recunoastem totusi ca descoperirile recente din astrofizica (spre deosebire de cele din biologia evolutionista) nu intra neaparat in conflict cu religia. Dupa aparente, ar putea chiar sa para ca o sprijina. Robert Jastrow, de exemplu, interpreteaza "implicatiile teologice" dinspre (sau inspre?) "cosmologia big bang".

Agnostic declarat, Jastrow spune insa, in populara sa carte, God and the Astronomers - Dumnezeu si astronomii, ca teoria big bang pare sa sprijine doctrina biblica a creatiei. Mai spune ca multi astronomi ar fi preferat ca universul sa fie etern, situatie in care nu ar mai fi nevoie sa postulam un Creator, initiator al intregului proces. De aceea, pentru adeptii scepticismului stiintific, teoria big bang a venit ca o surpriza foarte neplacuta. Jastrow crede ca teologii vor fi incantati de faptul ca stiinta pare sa fi demonstrat ca universul a avut un inceput, in timp ce astronomii agnostici vor fi foarte tulburati de aceasta:

In acest moment (ca rezultat al cosmologiei big bang), pare ca stiinta nu va putea niciodata sa ridice cortina din fata misterului creatiei. Pentru omul de stiinta care a trait cu credinta in puterea ratiunii, povestea se incheie ca un vis urat. El a escaladat muntii ignorantei si se afla pe punctul de a cuceri varful cel mai inalt, dar, in timp ce se straduieste sa treaca de ultima stanca, ci este intampinat de un grup de teologi care stateau acolo de secole. Dar nu pe toti ne multumeste interpretarea ironica data de Jastrow fizicii big bang. Am putea sa nu mergem atat de departe incat sa reamintim comentariul caustic al lui Fred Hoyle, cum ca aceasta cosmologie big bang a fost, la urma urmelor, produsul mintii astronomului belgian Georges Lemaitre, care a fost si el preot romano-catolic.

Remarcam totusi, cu oarecare dezamagire, ceea ce Arno Penzias, coparticipant la descoperirea "armei rumegande" (care este radiatia de fond a cosmosului) si evreu ortodox, a afirmat intr-un interviu recent din New York Times: "Anomalia existentei universului e oribila pentru fizicieni si inteleg de ce: universul nu ar fi trebuit sa se intample. Dar s-a intamplat". Suntem uimiti de faptul ca, in primavara lui 1992, profesorul George Smoot, si el un pretins sceptic, care conducea proiectul COBE, nu a putut rezista tentatiei de a face aluzie la ceea ce credea el ca ar putea fi "implicatiile teologice" ale noii dovezi obtinute de proiectul COBE, care sprijinea teoria big bang -ul.

continuare ...

[neica_nimeni_altul]

Cei mai mulji dintre noi, scepticii, privim cu suspiciune modul in care persoane ca Jastrow, Penzias si Smoot cocheteaza cu teologia. Este pur si simplu deplasat sa tragi concluzii teologice din stiinta. Tremuram ori de cate ori ne gandim la consecintele pe termen lung pe care le-ar avea orice aprobare a ideilor stiintifice de catre religie. Si, desi, pentru moment, s-ar parea ca fizica big bang netezeste o parte din frictiunea existenta intre stiinta si religie, suntem convinsi ca stiinta va continua sa se schimbe. Iar daca teoria big bang va fi inlaturata in cele din urma, ca prematura sau inexacta, pe ce pozitie se vor afla atunci acei teologi care o considera acum ca o justificare a teismului?

Contrastul

Suntem intru totul de acord cu adversarii nostri sceptici in ceea ce priveste faptul ca fizica big bang nu ofera teologiei nici un fel de munitie noua. Tentatia de a citi implicatii teologice direct din noile descoperiri cosmologice este mare, dar ar trebui sa i se puna cu orice pret stavila, tocmai spre binele teologiei. Din nefericire, combinatia dintre teologia creatiei si fizica big hang s-a dovedit a fi irezistibila chiar si pentru unii dintre cei mai importanti reprezentanti ai religiei. De exemplu, in 1951, Papa Pius XII a afirmat, in fata unui auditoriu de oameni de stiinta, ca teoria big bang asigura acum un sprijin solid pentru doctrina religioasa a creatiei. O asemenea afirmatie, lipsita de spirit critic - care l-ar fi deranjat chiar si pe Lemaitre - merita din plin remarca sarcastica a astronomului George Gamow, ca stampila de aprobare papala demonstreaza acum "adevarul de netagaduit" al teoriei.

Strategia noastra e de a face o deosebire, cat se poate de radicala, intre teologia creatiei si cosmologia stiintifica, astfel incat sa nu existe nici o posibilitate ca ele sa se ciocneasca. Ca de obicei, intentia noastra e de a inlatura orice conflicte potentiale intre stiinta si teologie. Avem atat de mult respect pentru ambele discipline, incat nu dorim ca ele sa-si compromita integritatea prin aliante superficiale, chiar daca teoria big bang pare sa fi castigat premiul zilei in stiinta. Dorim sa protejam, pentru toate generatiile viitoare de credinciosi, durabilitatea invataturii noastre religioase clasice despre creatie. In consecinta, nu suntem interesati sa legam plauzibilitatea unei doctrine atat de respectate, cum e cea a creatiei, de un lucru atat de instabil, cum sunt ideile efemere ale fizicii contemporane.

Altfel spus, nu ne vom lasa sedusi de cosmologia big bang, chiar daca aceasta are o afinitate prima facie cu relatarile bibiice despre inceputurile lumii. Teologia si astrofizica vorbesc despre doua seturi de adevaruri total diferite, iar plauzibilitatea doctrinei creatiei nu depinde in nici un fel de justificarea stiintifica a teoriei big bang. Nu ne-ar deranja cu nimic daca am afla maine ca aceasta teorie este eronata din punct de vedere stiintific.

Motivul atitudinii noastre rezervate ar trebui sa fie acum evident pentru cititor. Aprofundarea problemelor fundamentale nu e atributul stiintei. Prin urmare, fizica big bang nu poate spune ceva despre ceea ce inseamna cu adevarat "creatie", in profunzimea sa religioasa. in acelasi timp, nu este nici misiunea relatarilor religioase despre creatie sa ofere informatii privind originile universului. Istorisirile Genevei nu au ce invataturi sa dea stiintei in ceea ce priveste inceputurile cosmice. Si, desi fizica big bang ar putea fi o modalitate interesanta si productiva de descriere stiintifica a originilor universului material, aceasta inseamna altceva decat a vorbi despre adevaratul inteles al creatiei.

La ce se refera in fond doctrina creatiei? Raspunsul nostru, exprimat cat se poate de concis, e acela ca, de fapi. creatia nu se refera atat de mult la inceputurile cronologice, cat la dependenta ontologica a lumii de Dumnezeu. Ideile despre big bang ofera teorii stiintifice provocatoare despre nasterea universului prezent, dar doctrina creatiei se refera la ceva mult mai important, si anume: de ce exista totul in locul a nimic? Cosmologii cauta o prima cauza, si suntem de acord cu aceasta; dar teologia creatiei nu se preocupa atat de inceputurile temporale, cat de trezirea in noi a sentimentului ca primim toate lucrurile in dar, indiferent de cum (sau chiar daca) ele au "inceput". Scopul acesteia e de a ne invata sa asumam cea mai religioasa atitudine, si anume recunostinta pentru insasi existenta universului

Astfel, nimic din ceea ce astrofizica poate spune despre universul primar nu ii va face existenta mai remarcabila decat o face o solida credinta religioasa. Discutiile despre inceputurile cosmice nu ne aduc mai aproape de Dumnezeu, deoarece punctul crucial nu este originea cronologica, ci insasi existenta cosmosului. Chiar daca stiinta ar invata tot ceea ce se poate cunoaste despre inceputurile cosmice, tot nu am detine o "solutie" a misterului care inconjoara lumea.

Mai mult decat atat, din punct de vedere teologic, nu e esential ca universul sa fi avut un inceput in timp. Si aceasta deoarece, fie ca are sau nu un inceput in timp, universul mai are nevoie, in plus, din punct de vedere religios, de o baza transcendenta, care sa-i sustina existenta. Hawking a pierdut total din vedere aceasta perspectiva atunci cand a sugerat, cu indrazneala, ca, deoarece s-ar fi putut ca universul sa nu fi avut un inceput clar, nu ar fi fost nevoie de un Creator. Teologia creatiei, mult mai importanta decat a insinuat Toma d'Aquino, nu depinde neaparat de presupunerea ca universul a avut un inceput temporal. Chiar si un univers vesnic ar putea fi expresia dragostei primordiale pe care o numim Dumnezeu. Prin legarea atat de stransa a ideii de creatie cu inceputul temporal, Mawkins dubleaza superficialitatea combinatiei, specifice atat creationismului fundamentalist cat si fizico-teologiei din Secolul Luminilor, ambele cautand sa forteze stiinta sa rezolve problemele religiei si viceversa. Repetam: creatia nu se refera atat la inceputurile cronologice cat la asezarea permanenta a bazelor lumii in bunatatea lui Dumnezeu.

continuare ...

[ioanna]

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Va redau mai jos, un articol foarte echilibrat al lui John F. Haught, teolog romano-catolic si cercetator principal la Centrul Teologic Woodstock de la Universitatea Georgetown.

Neica, maria badulescu e interesata sa “treceti la cestiune”, deci nu faceti va rog un rezumat la articolul teologului J.Haught? Cred ca si neica 2 v-ar multumi si el ne spunea exact acelasi lucru, sa ajungem la cestiune si eu v-as multumi si probabil si altii.

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Considerati ca poate exista o concordanta intre Teoria M si Dogmatica (ortodoxa) din invatatura Sf Ioan Damaschin, argumentati raspunsul ?

Intrebarea e pentru toti sau e adresata lui Eugen?
Din cunostintele mele sumare despre teoria M, nu vad concordanta cu invatatura Sf.Ioan Damaschin. Mi se pare atat de abuziva suprapunerea, incat n-as face-o, insa daca tii neaparat, o sa o fac, asa ca exercitiu, o sa ma gandesc la o concordanta.

[neica_nimeni_altul]

În prealabil postat de ioanna

Neica, maria badulescu e interesata sa “treceti la cestiune”, deci nu faceti va rog un rezumat la articolul teologului J.Haught? Cred ca si neica 2 v-ar multumi si el ne spunea exact acelasi lucru, sa ajungem la cestiune si eu v-as multumi si probabil si altii.

Ioanna, stiu ca tu ai probleme de atentie atunci cand textul depaseste mai mult de trei randuri, in cateva zile s-ar putea sa reusesti sa parcurgi si tu textul. Tu vrei mai intai "scurt si la obiect", pentru ca mai apoi sa "ramai la toate rece". P&C: "rusine Dinu Patriciu !

Daca vei avea vreodata rabdarea sa citesti textul teologului J.Haught, probabil ca vei intelege si tu cat de vasta este problematica pe care o acopera o eventuala "concordanta" intre Teoria M si Dogmatica Sf Ioan Damaschin, si de ce este atat de important de dezbatut acest subiect pe acest topic.

P.S
1. Daca nu esti interesata, daca nu ai timp/chef/stare ... nu esti obligata sa participi la discutiile de pe acest topic.
2. Daca esti interesata de acest topic, daca ai timp/chef/stare ... atunci parerile tale sunt binevenite.

[neica_nimeni_altul]

În prealabil postat de ioanna

Intrebarea e pentru toti sau e adresata lui Eugen?
Din cunostintele mele sumare despre teoria M, nu vad concordanta cu invatatura Sf.Ioan Damaschin. Mi se pare atat de abuziva suprapunerea, incat n-as face-o, insa daca tii neaparat, o sa o fac, asa ca exercitiu, o sa ma gandesc la o concordanta.

Intrebarea este pentru oricine este interesat de posibilitatea ca sa existe o concordanta intre Teoria M si Dogmatica Sf Ioan Damaschin. As fi bucuros sa fii cu adevarat interesata de acest subiect, normal ca este interesant si punctul tau de vedere,
precum si al tuturor celor care doresc sa participe la "cestiune" ... :))

Sfatul meu este sa citesti cu rabdare (15 minute) problematica expusa de John F. Haught, teolog romano-catolic si cercetator principal la Centrul Teologic Woodstock de la Universitatea Georgetown.