GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[cristiboss56]

11. Daca se va numi cugetul [ratiunea], prin asemanare [analogie], cap al sufletului, ca unul ce este conducator, iar inchipuirea [imaginatia] chip al sufletului, in care se afla jiltul cel statornic al puterilor [energiilor] izvorate din simturi, este bine ca noi, atunci cand postim, sa ne ungem capul cu untdelemn, adica sa facem sa fie cugetul nostru milostiv, iar fata noastra, adica inchipuirea, sa o spalam de gandurile cele rusinoase si necurate, de manie si de toata rautatea. Pentru ca un astfel de post, implinit ca atare, nu numai patimile cele rele, ci dimpreuna cu acestea si pe duhurile cele necurate, care sunt incepatoare si pricinuitoare ale unor astfel de patimi, le surghiuneste si le rusineaza, asezandu-i pe cei ce postesc la rand cu ingerii cei buni, intorcandu-i catre acei ingeri si oranduind ca acestia sa fie pazitori ai acelora, degraba ajutatori si impreuna lucratori.
12. In felul acesta, pe vremuri, alaturi de cei trei tineri din Babilon, impodobiti cu infranarea si cu postul, a fost vazut in mijlocul focului mistuitor si un al patrulea, care era cu ei, pazindu-i si purtandu-le de grija ca sa ramana teferi, de parca in chip minunat i-ar fi scaldat in roua [Daniel 3, 25]. Tot astfel, dinaintea lui Daniel, care postea de multe zile, s-a infatisat un inger care ii dadea sfaturi intelepte si ii prevestea lui cele viitoare. Si in acelasi chip, altadata, un inger a adus de la o mare departare pe un prooroc [Avacum] care a strabatut vazduhul si care a purtat hrana [lui Daniel], prin rugaciune si post astupandu-se gura leilor [Daniel /Bel si balaurul, 33]. Asemenea si noua, care ne ostenim si ne straduim in post trupesc si duhovnicesc si in rugaciuni, cu ajutorul si impreuna lucrarea ingerilor celor buni, vapaia de foc a poftei trupesti ne va fi stinsa de tot, iar mania ne va fi imblanzita precum cea a leilor, facandu-ne noi partasi la hrana cea prooroceasca. Prin nadejdea bunurilor viitoare, prin credinta si prin clarvederea cea duhovniceasca, ne vom invrednici noi sa calcam in picioare serpii si scorpiile, si toata puterea vrajmasului.
13. Iar postul care nu este implinit in acest fel si nu se savarseste in acest chip se inrudeste si se insoteste mai degraba cu ingerii cei rai, caci a lor este pustiirea insotita de manie, de ura si de trufie, ca si de impotrivirea fata de Dumnezeu, pe cand noi, ca unii ce suntem robi si slujitori ai binelui, stam impotriva acestor ingeri rai, cum si spune Apostolul: “Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri” [Efeseni 6, 12]. Asadar, pe scurt, impotrivirea noastra fata de ei se implineste prin post, dar noi cerem pentru paza noastra si platosa intelepciunii, si coiful milostivirii celei mantuitoare, si scutul credintei, precum si sabia cea prea indestulatoare a Duhului Sfant, adica cuvantul cel mantuitor dat noua de Dumnezeu, ca sa ne fie spre aparare. In felul acesta ne vom intrece in lupta cea buna, vom pazi credinta cea temeinica, vom stinge toate sagetile de foc ale celui rau, vom dobandi cununa Lui cea vesnica si cereasca, infatisandu-ne ca biruitori in toate, bucurandu-ne de-a pururi impreuna cu ingerii din ceruri, intru Hristos, Domnul nostru. 14. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu “Tatal Sau cel fara de inceput si cu Duhul Sau cel Preasfant si de viata facator, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin“.

Motto: ,,Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos.Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste."(Efeseni 4,14-16).

Respectuoase multumiri pentru acei oameni prin al caror efort acesta sectiune nu moare-n uitare, pastrata in contextul la ce trebuie sa fie.O rubrica patristica,citand din studiul parintelui Andrew Louth ,,Ioan Damaschinul:Traditie si originalitate in teologia bizantina", ar trebui sa se inscrie in urmatoarele coordonate: ,,Originalitate inseamna sa ramii fidel originalelor, prototipurilor vesnice,sa-ti stingi ,,intelepciunea proprie"in fata ,,Logosului comun,cum spunea Heraclit,cu alte cuvinte sa-ti pierzi sufletul daca vrei sa-l gasesti,si sa nu faci parada de originalitatea ta ori sa faci ce-ti place".

Asa cum spunea acelasi autorul probabil ca Sfantul Ioan Damaschinul ar fi fost extrem de surprins daca acest lucru ar fi trebuit reafirmat.Voi cita in continuare din aceiasi lucrare,ca sa inteleaga toata lumea la un anumit aspect: ,,Florilegiile patristice,care apar in secolul V si infloresc dupa aceea,sporesc autoritatea Scripturii cu autoritatea Sfintilor Parinti.Perioada post calcedoniana a cunoscut o uimitoare dezvoltare a acestui gen de florilegii.Florilegiile au facilitat apelul la Parinti care au devenit autoritatile cele ma nemijlocite in teologia crestina.Pentru a facilita acesta a aparut un alt gen de florilegiu numit catenae( ,,lanturi")constand intr-un sir de pasaje patristice extrase din comentarii si lipite de versete ale cartilor Scripturii.Toate acestea fac posibil un mod de gandire teologic in care autoritatea se afla ,,urmand Sfintilor Parinti"ca sa citam expresia folosita de Parintii Sinodului de la Chalcedon".

Mentinand sectiunea in aceste coordonate am convingerea ca spiritul patristic,atat cat poate fi el conturat in circumstantele date,va ramine in matca in care si-a gasit esenta si din care si-a extras mesajul pentru posteritate.Ioan Damaschinul,de exemplu,ca sa parafrazez in continuare din lucrarea mentionata,ar putea fi expediat ca un simplu compilator,deloc original,insa el nici macar asta nu a facut ci a folosit o traditie deja existenta a unor astfel de compilatii.Sfantul nu a procedat asta pentru ca ar fi fost lenes sau nepasator ci in vederea unui scop deliberat,afirmat chiar la inceputul lucrarii ,,Izvorul cunoasterii": ,,Eu nu voi spune nimic care sa fie al meu".Acest mod de abordare patristic a facut posibila atat transmiterea cu fidelitate a unei invataturi de credinta cat si asimilarea celui care o compileaza in duhul trairii ei,pentru ca simpla ei afirmare fara traire este un pericol care ne pandeste mereu,fie sub masca unei polemici schizoide,fie sub chipul imbatrinit al unui intelectualism sterp,fie in umbra unei litere ce ucide-n moartea nemiscarii sufletului catre Dumnezeu.Sa dea Dumnezeu sa evitati aceste capcane ce sting Duhul,ca sa citez o expresie a Apostolului Pavel.

Insa exista si un alt pericol,frumos analizat de catre Andrei Plesu in cartea sa ,,Parabolele lui Iisus:Adevarul ca poveste".Exista pericolul unei cumintenii excesive care ,spre surprinderea multora din prezent,nu era caracteristica in acesta forma bigota si schimonosita spiritului patristic.Esta aceea cumintenie falsa,a multumirii cu putin pt a se masca sub aparenta unei false smerenii incapacitatea de a-ti procura ,,aripi de foc"(ca sa citez o expresie din Pateric).A fi smerit,a fi sarac cu duhul,nu inseamna nici a te multumi sa fii un etern caldicel,nici un prost deliberat,nici un incult deloc asumat.Inseamna sa realizezi cine esti si la ce ai fost chemat,sa iti doresti mereu sa ajungi la aceea chemare fara a uita ca acolo nu se ajunge de unul singur printr-o egoista si falsa nevointa,ci ,,doi cate doi",smeriti dar nu suficienti,increzatori dar nu trufasi,mereu avantati dar intelegand ca cel de langa tine poate urca si el dar poate pe calea de mijloc si are nevoie de bratul tau mai tare ca sa fie si el tras spre inaltimi ale credintei unde cu siguranta singuratea in traire nu exista,ca o caracteristica a iubirii Trinitare kenotice.

Din acest motiv si observand ca multi sunt parca putin descurajati,considerandu-se parca prea putin capabili de a zbura spre dorinta de indumnezeire,uitand,zdrobiti de grijile lumii,aripile spiritului ce le-au fost date,am inceput compilarea unui material despre un sfant cu o personalitate extraordinara,unul care nu s-a multumit cu putin in sensul cum ne multumim noi ci a fixat atat prin trairea sa cat si prin invatatura sa sensul ascendent al trairii,o traire nu este usor de atins,nu se poate oricum si nu suporta jumatatile de masura.Ideea,de fapt unica idee a acelui material,este de a incuraja atat de a studia mai mult cat si mai ales de a redescoperi fiecare ca se poate trai mai mult ,pana vom intelege ca doar noi ne punem limite stramte ca sa nu ne speriem de ce vedem in oglinda constiintei dar Dumnezeu nu a pus o limita nimanui pana ,,vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos." (Efeseni 4,13).

Contestat si lovit,luptand cu o lume parca incremenita-n suficienta,nu s-a lasat doborat ci cu o determinarea sfinteniei a continuat sa lupte pana la final pentru o traire reala,adevarata,cu adevarat minunata,ce merita orice sacrificu, ce suporta orice vicisitudine a oamenilor si a timpurilor.Prin acesta lupta a sa pentru ca fiecare om sa realizeze la ce a fost chemat,acest sfant nu este pentru mine un sfant din trecut,inabordabil prin optica efemerului si limitatului prezent,ci este un erou universal al credintei,ce a invins timpul si prin a carui canonizare,dupa cum spunea Parintele Meyendorff ,,crestinismul a recunoscut ca in Biserica numai Duhul este criteriul suprem al adevarului si singura autoritate ultimativa".Ei bine viata acestui sfant,piedicile pe care le-a biruit si ceea ce a lasat posteritatii,au dovedit ca nu a spus nimic de la el ci Duhul a fost cel care a vorbit prin el pentru cei ce vor crede,indiferent in cat de mare numar ii va chema Dumnezeu.

Evident este imposibil sa cuprinzi asa ceva intr-o forma care sa cinsteasca pe deplin invatatura sa.Insa m-am gandit la o abordare tripartita:viata-context-mesaj,ce va urma un stil compilatoriu axat pe lucrari de referinta pe care mi le-am putut procura si fara nici cea ma vaga pretentie a unui demers academic sau macar informativ,intrucat fie si informatia despre el se doreste a fi culeasca si compilata cu mare atentie,pentru ca aparentele extreme sunt de fapt adevaratele granite ale unei trairi in Duh si Adevar,dar intrucat despatimirea este pentru multi dintre noi inca un pod prea indepartat,se cuvine a se apela la lucrari care sa puna-n lumina intelegerii atat mesajul cat si modul cum el trebuie inteles.Mi-as dori foarte mult,daca Dumnezeu va dori,sa-l pot termina pana la Pasti,pentru ca daca acest sfant si-a dorit ceva a fost sa ajungem acolo,la Inviere dar nu oricum ci traind si crezand cu tarie ca aceasta traire pe care el a aparat-o este data de Dumnezeu a fi o ,,lumina plina de taina,o sesizare a prezentei negraite a lui Dumnezeu in suflet prin dragoste.Lumina este lumina iubirii care iradiaza prin persoane,cu conditia despatimirii,sau curatirii de egosim si de patimi"dupa cum exceptional analiza unul dintre cei mai reputati teologi, diaconul Ioan Ica Jr.

Acesta sfant mai are o caracteristica:a pus un mare accent pe relatia personala a omului cu Dumnezeu si a aratat acest lucru cum doar un sfant putea sa-l faca,nu cum schimonosesc acesta ideea diverse duhuri ale timpurilor de pe urma, ce nu sunt decat ,,nori fără apă, purtaţi de vânturi, pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi,valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie."(Iuda 1,12-13).Si ca sa inchei chiar cu cuvintele acestui sfant,un apel pentru ca fiecare sa cauta mai mult,fara a se opri niciodata cat timp este calator prin acesta lume,atat in inlatuntrul sau cat si prin viata si rugaciune la Dumnezeu acele resurse care il pot duce la adevarata cunoastere:

,,Iar daca Hristos este lumina lumii si Dumnezeu dar credem ca nu este vazut neincetat de nici un om cine este mai necredincios decat noi?Nu cunoasterea este lumina ci lumina este cunoasterea"

Sa ne auzim cu bine.Doamne ajuta.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Insa exista si un alt pericol,frumos analizat de catre Andrei Plesu in cartea sa ,,Parabolele lui Iisus:Adevarul ca poveste".Exista pericolul unei cumintenii excesive care ,spre surprinderea multora din prezent,nu era caracteristica in acesta forma bigota si schimonosita spiritului patristic.Esta aceea cumintenie falsa,a multumirii cu putin pt a se masca sub aparenta unei false smerenii incapacitatea de a-ti procura ,,aripi de foc"(ca sa citez o expresie din Pateric).A fi smerit,a fi sarac cu duhul,nu inseamna nici a te multumi sa fii un etern caldicel,nici un prost deliberat,nici un incult deloc asumat.Inseamna sa realizezi cine esti si la ce ai fost chemat,sa iti doresti mereu sa ajungi la aceea chemare fara a uita ca acolo nu se ajunge de unul singur printr-o egoista si falsa nevointa,ci ,,doi cate doi",smeriti dar nu suficienti,increzatori dar nu trufasi,mereu avantati dar intelegand ca cel de langa tine poate urca si el dar poate pe calea de mijloc si are nevoie de bratul tau mai tare ca sa fie si el tras spre inaltimi ale credintei unde cu siguranta singuratea in traire nu exista,ca o caracteristica a iubirii Trinitare kenotice.

.

Pericolul Slavei Desarte , este pretutindeni , si macina , macina si roade precum o molie , fara sa ne dam seama , dar aceasta slava desarta exista peste tot !
Slava desarta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este hotul mieros al bogatiei duhovnicesti, gadele cel dulce ce al sufletelor noastre,molia virtutilor; care ne rapeste intr-un chip placut cele bune si care amesteca cu miere otrava propriei noastre amagiri, intinzand cugetului oamenilor paharul pustiirii
Slava desarta nu este numai nimicitoarea faptelor bune, ci si povatuitoarea celor rele.
Slava desarta pateaza sufletele oamenilor cu toata pangarirea.
Ioan Damaschin spune:“Slava desarta este desarta nu pentru ca iubeste slava, ci pentru ca nu iubeste slava lui Dumnezeu”.
Slava desarta subrezeste pana si temeliile celor mai inalte virtuti, lucrand la suprimarea lor; slava desarta este un rau foarte mare si viclean.
Sfantul Vasile cel Mare descrie astfel slava desarta:“Cel care este slavit pentru bogatia lumeasca si poarta grija de slava omeneasca, care e trecatoare, si se increde in virtutile trupesti, are parte de slava pe care si-o acorda el insusi, nu insa de cea care duce la ceruri, ci de cea care ramana in tarana”.
Isidor compara slava desarta cu o floare care nu infloreste decat pentru cel mult o zi.

Ma bucur enorm ca acest topic va poate ajuta cu ceva si sper ca bucuria dvs sa fie o frumoasa multumire pentru cei care au scris acele articole pe care am incercat,noi toti,sa le compilam mai mult sau mai putin inspirat (cazul meu).Cred cu tarie ca acest topic,ca sa isi atinga scopul sau,ar trebui sa aiba si articole referitoare la iconografie si poate in viitor oameni de pe acest forum,de la care am invatat multe pe acesta tema,vor putea,cu ajutorul lui Dumnezeu,sa ne ajute sa facem o rubrica unita: patrologie si iconografie.Cred ca acesta rubrica unita,care este evident ca va solicita un efort substantial si de durata,va ajuta enorm,mai ales in timpuri tulburi si confuze cand oamenii,poate,trebuie sa inceapa sa caute iar ceea ce nu se va pierde niciodata.Poate la anul vom putea incepe acest proict cu voia lui Dumnezeu si ajutorul dvs.

In alta ordine de idei,stimulat de ultima postare a lui Cristi,un om iubitor al patristicii si un bun prieten,va recomand doua carti.Fac asta pt ca avand un intelect limitat ma transform in ,,baiatu cu cartile"aducand ceva ce depaseste cu infinit de mult ceea ce as putea eu gandi.Investiti in carti si cultura,chiar si in aceste timpuri si va asigur ca nu veti regreta.Ele nu pot inlocui trairea si rugaciunea dar pot contribui la creasterea lor armonioasa si mai ales fundamentata.Asta mai ales in situatia in care Rasaritul are un tezaur cultural teologic unic in istoria lumii si intraznesc sa spun inimitabil si mai ales extrordinar de transformator.

Prima care se numeste ,,Parintii Pustiei"de Jean Bremond.Este o carte despre acei monahi ai pustiei care conform celor spuse de autor ,,au practicat, asa cum nimeni n-a facut inainte de ei si intr-un fel care n-a mai primit mare adaos, aceasta minunata arta, ars artium, "arta cereasca de a lecui ranile provocate de muscatura pacatelor", arta calauzirii sufletelor spre mantuire."

A doua carte este o mica carticica exceptionala aparuta la editura Deisis.Se numeste ,,Cartea Fiului risipitor"si este o carte-omagiu la adresa celui ce a fost marele filosof roman Constantin Noica.Despre ce este vorba:

,,Transmisa doar de textul Evangheliei dupa Luca (15, 11–32), parabola cunoscuta indeobste sub numele de „parabola fiului risipitor” este cu siguranta una din cele mai profunde si tulburatoare din cate au fost rostite de-a lungul activitatii publice de catre Iisus din Nazaret. Lectia ei paradoxala a obsedat neincetat generatiile crestine de-a lungul istoriei Bisericii.Cum intelege omul contemporan, omul secolului XXI, dincolo de simpla identificare, sensurile acestei parabole, a carei simplitate face din ea un text inepuizabil? Raspunsul la aceasta intrebare il pot da cele sase lecturi antologate in prezentul volum semnate de sase personalitati teologice si culturale actuale. Diversitatea lor are drept scop realizarea unei simfonii contrapunctice a interpretarilor: un teolog biblic protestant (Joachim Jeremias), doi monahi, unul rasaritean athonit (arhimandritul Vasilios Gondikakis), altul occidental iezuit (P. Marko I. Rupnik), un scriitor-monah, Nicolae Steinhardt (monahul Nicolae Delarohia), un filozof crestin occidental (Jean-Luc Marion) si un filozof roman, Constantin Noica."

Mie personal interpretarea arhimandritului athonit mi s-a parut fabuloasa.Este o carte pe care nu trebuie sa o ratati,sunt multe de invatat din ea si fiecare abordare iti ofera o tema de gandire pentru fiecare dintre noi,asa cum spunea Constantin Noica viata crestina cumva intre acesti doi poli se desfasoara,fiecare fiind pe rand fiul risipitor sau cel ramas acasa,fiecare cu povestea lui,cu greselile lui dar avand un Tata cu o dragoste mai presus de putinul nostru sufletesc si desele noastre rataciri prin noaptea pacatului.In introducerea cartii aveti exceptional alese codacul si troparul slujbei bizantine a tunderii in monahism si imnografia ortodoxa bizantina a Duminicii Fiului Risipitor.Cititi acesta mica carte si veti vedea cum,cateodata, in mici carti sunt mari invataturi de viata si de credinta.

Dumnezeu sa va ajute si sa fie mereu in inima si in gandul dvs.