Parabolele lui Iisus

În prealabil postat de Annyta

Luca, Capitolul 16
1. Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.
2. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom.
3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.
4. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie.
5. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu?
6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci.
7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.
8. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.
9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.
10. Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.
11. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată?
12. Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru?
13. Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Întrebarea mea este ce se va întâmpla cu iconomul: stăpânul l-a lăudat, dar îl va mai ţine în funcţie sau nu?
Cum se aplică această parabolă în viaţa noastră?

Mă puteţi ajuta cu un răspuns?
Vă mulţumesc ...

[fallen]

M-ai omorat cu parabola asta! Cred ca o sa cuget o spatamana sau doua sau poate toata viata si tot n-o sa o scot la capat! De fapt, nici nu sunt chiar atat de inteligenta...

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Annyta

Întrebarea mea este ce se va întâmpla cu iconomul: stăpânul l-a lăudat, dar îl va mai ţine în funcţie sau nu?

Cum se aplică această parabolă în viaţa noastră?

Mă puteţi ajuta cu un răspuns?
Vă mulţumesc ...

Parabola pare complicata, pentru ca in acest caz, Isus asociaza o virtute cu o istetime/viclenie lumeasca. Insa interpretarea ei este simpla.

Cine sunt de fapt stapanul, paratorii si administratorul?

Stapanul este Dumnezeu, paratorii sunt duhurile lacomiei si avaritiei (care ne imboldesc sa strangem si sa nu risipim) iar administratorul suntem noi.

A risipi averea iertand de datorii si ajutand pe altii este ceva demn de toata admiratia, pentru care Stapanul ne lauda.

Cu bogatia lumeasca (mamona), practicand generozitatea ne facem prieteni in cei sarmani si stramtorati de datorii si greutati.

Metaforic, ei vor fi cei care ne vor intampina in fata corturilor vesniciei si ne vor invita inlauntru.

Bogatia lumeasca poate avea un sens spiritual doar atunci cand este oferita celor aflati in nevoie.

Aceasta este istetimea pe care o cere Isus de la noi, dupa exemplul istetimii fiilor lumii.

"Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice."

Pe fii luminii ii primesc in corturile vesniciei cei sarmani.
　

[delia31]

În prealabil postat de Annyta

Luca, Capitolul 16
1. Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile.
2. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom.
3. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.
4. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie.
5. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu?
6. Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci.
7. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci.
8. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii.
9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.
10. Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept.
11. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia nedreaptă, cine vă va încredinţa pe cea adevărată?
12. Şi dacă în ceea ce este străin nu aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru?
13. Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

Întrebarea mea este ce se va întâmpla cu iconomul: stăpânul l-a lăudat, dar îl va mai ţine în funcţie sau nu?
Cum se aplică această parabolă în viaţa noastră?

Dupa cei mai multi experti in exegeza, pilda aceasta a iconomului nedrept e pasajul cel mai enigmatic din scriptura.
Iar daca nici nu putem s-o intelegem in originalul grecesc sau macar s-o comparam cu alte traduceri, e cu atat mai enigmatica.

Ce (ma) nedumereste la aceasta parabola, e atitudinea stapanului. Vorba lui Plesu: „Cum poate stapanul (in subtext, Iisus insusi) sa-l laude pe iconomul nedrept pentru o „smecherie’’ discutabila, ba chiar sa-l dea de exemplu „fiilor lumini’’?

Iar ce ma nedumereste la tine, e ca pe tine nu te (mai?) nedumereste, singura dilema care a mai ramas fiind daca respectivul isi mai pastreaza functia sau nu.

Imi cer scuze, poate s-a dezbatut anterior parabola iar eu n-am fost pe faza pe aici in ultima vreme si s-a clarificat deja atitudinea stapanului.

Desi n-as zice, dat fiind ca in versiunea in romana pe care ne-o propui, versetul 9 e cel putin ciudat ca sa nu zic „scandalos”. Numai mie mi se pare suspecta traducerea? „Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice" (Luca 16, 9).

Nu ca in originalul grecesc, ar fi mai limpede, as zice chiar dimpotriva (daca nu tinem cont de anumite nuante), contrazicand ceea ce ziceam mai sus.

Acolo “bogatia nedreapta” e in greaca “mamona tis adikias” . Cum sa fi zis Hristos “faceti-va prieteni cu mamona”?

Or, daca ai reusit sa nu te poticnesti de Luca 16,9, fara o traducere corecta, inca macar una de comparatie si o exegeza suplimentara, ce sa zic? Te felicit.

Personal, dintre toate traducerile romanesti, prefer de departe versiunea diortosita de mitropolitul Bartolomeu.
Fara sa elimine definitiv ambiguitatea, uite totusi cum traduce v.9 din Luca 16
“Şi Eu vă spun: Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, ei să vă primească în corturile cele veşnice”.

Iata pt. comparatie si in engleza: “I tell you, use worldly wealth to gain friends for yourselves, so that when it is gone, you will be welcomed into eternal dwellings".

Iar la sfarsitul pildei, la notele de subsol , mitropolitul Bartolomeu precizeaza: “ Stăpânul nu-l laudă pentru nedreptăţile de dinaintea concedierii, deja sancţionate, ci pentru abilitatea de a face faţă unei situaţii-limită. Potrivit unor exegeţi, iconomul nu a falsificat chitanţele, ci le-a redus la valoarea lor nominală, diferenţa fiind comisionul la care funcţia îi dădea dreptul şi pe care şi-l pune astfel în rezervă pentru zilele negre ce-l aşteaptă”.

In multe din predicile sale pe tema asta, mitropolitul a explicat ideea acestui verset enigmatic in sensul ca daca cineva, inainte de “a-si veni in fire(a)” umana restaurata, si-a facut averi din coruptie si nedreptati fata de cei slabi, atunci sa caute sa le redirectioneze, sa le reinvesteasca in folosul acelora, iar cei pana atunci coplesiti de sumele datorate sa resimta aceasta ca o usurare si de ce nu, chiar sa ii considere prieteni de-acum incolo.

În prealabil postat de delia31

Dupa cei mai multi experti in exegeza, pilda aceasta a iconomului nedrept e pasajul cel mai enigmatic din scriptura.
Iar daca nici nu putem s-o intelegem in originalul grecesc sau macar s-o comparam cu alte traduceri, e cu atat mai enigmatica.

Ce (ma) nedumereste la aceasta parabola, e atitudinea stapanului. Vorba lui Plesu: „Cum poate stapanul (in subtext, Iisus insusi) sa-l laude pe iconomul nedrept pentru o „smecherie’’ discutabila, ba chiar sa-l dea de exemplu „fiilor lumini’’?

Iar ce ma nedumereste la tine, e ca pe tine nu te (mai?) nedumereste, singura dilema care a mai ramas fiind daca respectivul isi mai pastreaza functia sau nu.

Desi n-as zice, dat fiind ca in versiunea in romana pe care ne-o propui, versetul 9 e cel putin ciudat ca sa nu zic „scandalos”. Numai mie mi se pare suspecta traducerea? „Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice" (Luca 16, 9).

Nu ca in originalul grecesc, ar fi mai limpede, as zice chiar dimpotriva (daca nu tinem cont de anumite nuante), contrazicand ceea ce ziceam mai sus.

Acolo “bogatia nedreapta” e in greaca “mamona tis adikias” . Cum sa fi zis Hristos “faceti-va prieteni cu mamona”?

Or, daca ai reusit sa nu te poticnesti de Luca 16,9, fara o traducere corecta, inca macar una de comparatie si o exegeza suplimentara, ce sa zic? Te felicit.

Personal, dintre toate traducerile romanesti, prefer de departe versiunea diortosita de mitropolitul Bartolomeu.
Fara sa elimine definitiv ambiguitatea, uite totusi cum traduce v.9 din Luca 16
“Şi Eu vă spun: Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, ei să vă primească în corturile cele veşnice”.

Iar la sfarsitul pildei, la notele de subsol , mitropolitul Bartolomeu precizeaza: “ Stăpânul nu-l laudă pentru nedreptăţile de dinaintea concedierii, deja sancţionate, ci pentru abilitatea de a face faţă unei situaţii-limită. Potrivit unor exegeţi, iconomul nu a falsificat chitanţele, ci le-a redus la valoarea lor nominală, diferenţa fiind comisionul la care funcţia îi dădea dreptul şi pe care şi-l pune astfel în rezervă pentru zilele negre ce-l aşteaptă”.

In multe din predicile sale pe tema asta, mitropolitul a explicat ideea acestui verset enigmatic in sensul ca daca cineva, inainte de “a-si veni in fire(a)” umana restaurata, si-a facut averi din coruptie si nedreptati fata de cei slabi, atunci sa caute sa le redirectioneze, sa le reinvesteasca in folosul acelora, iar cei pana atunci coplesiti de sumele datorate sa resimta aceasta ca o usurare si de ce nu, chiar sa ii considere prieteni de-acum incolo.

Delia,

Îţi mulţumesc mult pentru răspuns, atât pentru conţinut, cât şi pentru atenţia acordată.
Deşi am lansat doar o anumită întrebare, dintr-o perspectivă practică, nu înseamnă că am înţeles perfect tot restul parabolei... deci nu ai motive să mă feliciţi pentru acest lucru :-)
Şi eu mă mir cum ar putea Domnul să laude o "şmecherie"... dar voi reciti cu atenţie explicaţiile/ interpretările exegeţilor.
Poate că întrebarea mea ar fi sunat, mai corect: Domnul l-a lăudat, dar l-a şi iertat? Suntem obişnuiţi, sau nădăjduim în mila şi iertarea Domnului.
În cazul celor 10 fecioare, cele 5 "nebune" nu au mai putut intra în camera Mirelui, au "ratat (?)" întâlnirea - deci există şi pedepse... De-aia mă întrebam, în cazul iconomului nedrept: a fost iertat?

Mulţumesc încă o dată!
Voi reveni când voi avea mai mult timp.

[delia31]

În prealabil postat de Annyta

Întrebarea mea este ce se va întâmpla cu iconomul: stăpânul l-a lăudat, dar îl va mai ţine în funcţie sau nu/

Scuze, Annyta, m-am luat cu vorba.
Raspunsul la intrebarea daca iconomul va mai ramane in functie sau nu, il putem afla daca reusim sa raspundem la intrebarea: a reusit iconomul sa devina din “fiu al veacului acestuia” “fiu al luminii”?

[delia31]

În prealabil postat de Annyta

Cum se aplică această parabolă în viaţa noastră?

Din perspectiva lui Plesu, miezul parabolei iconomului nedrept graviteaza in jurul unui singur cuvant.
Pentru ce anume merita laude acest manager risipitor ? (King James version 2000 il numeste “unjust stewart” :)).

“Pentru ca a lucrat intelepteste – zice Plesu- in originalul grecesc: phronimos epoiesen. Imediat, cuvantul revine, pentru a caracteriza superioritatea (neasteptata) a fiilor veacului, care sunt mai intelepti (phronimoteroi) decat fiii luminii. Echivalenta phronimos-intelept revine si in “Casa zidita pe stanca”, si in Parabola celor zece fecioare si in Parabola slujitorului credincios si intelept.

Dar nu e prea mult sa acordam tuturor acestor personaje rangul suprem al intelepciunii? Sau mai exact: nu reducem astfel, intelepciunea la o facultate de ordin practic, la o inzestrare relativ comuna de tipul cuminteniei rationale, al bunului simt, al mintii sanatoase?

Textul evanghelic stie, de altfel, sa faca deosebirea dintre "sophia” si “phronesis”, intre ‘intelepciune’ si ‘pricepere’.

Sa nu uitam, pe de alta parte, ca ni se recomanda sa fim “intelepti” (greaca: phronimoi) ca serpii si nevinovati ca porumbeii.
E limpede ca termenul nu se refera la sublimitati sapientiale, ci la abilitate eficace, la perspicacitate sau, spus pe sleau, la viclenie.

“Aner phronimos” e, prin urmare, insul ingenious, ager, sagace, opus celui nechibzuit, necugetat, neghiob, netot, narod, tont, prost. Virtutea lui principal este “sophrosyne”, buna asezare a mintii, mintea intreaga, echilibrul rational, prudent, incluzand spiritul de moderatie, autocontrolul, capacitatea de a evalua corect si prompt orice situatie si de a decide comportamentul adecvat. E de adaugat sensul de "cu-mintenie”, sobrietate.

Nu e vorba, deci, de spatiul unei solemnitati initiatice, al unui rafinament cognitiv de elita. Ne aflam pur si simplu in spatiul inteligentei, al prezentei de spirit, al unei subtile adecvari la realitate.

Ce spune, prin urmare, Iisus in aceasta parabola? Mai intai ca, daca am desfasura, pentru intrarea in Imparatie, tot atata ingeniozitate, tot atata preocupare si zel, tot atata dexteritate cata cheltuim pentru rezolvarea crizelor lumesti, pentru o profitabila si stabila instalare in imediat, am fi salvati. Ceea ce e laudabil in purtarea iconomului intreprinzator nu e astutia sa, oarecum dubioasa, ci capacitatea de a se mobiliza, de a se focaliza asupra solutiei. El cauta o iesire din vartejul vitreg al conjuncturilor si, pentru asta, isi pune harnic, mintea la contributie.
E un “model" pe care “fiii luminii” l-ar putea prelua cu folos de la “fiii veacului”.
(A.Plesu)

[Marius22]

În prealabil postat de Annyta

Deschid acest topic cu intenţia de a discuta/ a primi explicaţii despre diverse parabole din Noul Testament, mai puţin clare/ evidente.

Ideea mi-a venit în urma cărţii lui Andrei Pleşu "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", care cuprinde o multitudine de explicaţii pentru mai multe pericope evanghelice, studiate şi structurate de autor cât se poate de serios.

Pe langa carte, Andrei Plesu dezbate problematica parabolelor Mantuitorului si in cadrul unor conferinte. Una dintre acestea am intalnit-o chiar pe acest site:

De ce le vorbesti lor in parabole?