![]() |
![]() |
|
|
|
#8
|
|||
|
|||
|
Dumnezeu este permanent prezent in istorie (fara de care istoria insasi nu ar fi cu putinta) prin lucrarile Sale, prin energia necreata, prin harul datator si sustinator al vietii, mai intai.
Tocmai pentru ca noi credem si in anumita masura experimentam aceasta, zicem crestineste "Doamne, miluieste!". Adica cerem ca harul lui Dumnezeu sa se coboare in noi, spre iertarea pacatelor si sfintirea noastra. Facem asa nu pentru ca harul nu ar fi peste noi si in noi, ci pentru ca prin cererea noastra ne deschidem mintea si inima spre a ne lasa cercetati si tamaduiti de harul lui Dumnezeu. Voim o impreuna-lucrare, cerem asta, ne deschidem la aceasta. Faptul ca pe pamant se intampla lucruri care nu tin de voia Domnului, fiind insa ingaduite de El, nu arata nicidecum ca Domnul ar lipsi din istorie. Ci arata ca omul alege sa faca istorie de unul singur, fara a-L primi pe Dumnezeu in sufletul si faptele sale. Asadar Domnul viaza in noi, permanent, iar noi putem cunoaste si aspira inca si mai mult sa traim aceasta, pe masura ce ne lepadam de simbioza lipicioasa cu desertaciunea inchipuirilor veacului acestuia. A spune ca Dumnezeu lipseste din istoria acestei lumi nu vorbeste atat despre Dumnezeu (inteles desigur ca lucrare, iar nu ca Fiinta), cat mai degraba despre refuzul omului de a deschide usa mintii si a inimii, Celui care vegheaza si asteapta la usa ca manerul sa fie apasat, odata pentru totdeauna, pe dinlauntru... http://www.youtube.com/watch?v=HeOe1...eature=related Last edited by cezar_ioan; 23.11.2012 at 03:51:20. |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Crede si nu cerceta | anna21 | Despre Sfanta Scriptura | 343 | 04.01.2016 17:34:17 |
| "Crede si nu cerceta!" ??? | moro.d | Despre Biserica Ortodoxa in general | 20 | 03.09.2013 13:29:18 |
| Cine nu crede in Dumnezeu | ladyanda | Generalitati | 235 | 14.08.2011 15:08:26 |
| cine crede in soarta ? | pocoo | Vrajitoria | 46 | 18.07.2011 22:09:02 |
| Nevoia de a crede | dorinastoica14 | Pocainta | 15 | 21.07.2009 13:41:01 |
|
|