Ce este si ce NU este Biserica Cincizecimii ?

mesaj șters

[Mihailc]

Un eveniment EXTREM de IMPORTANT, care s-a petrecut inainte de chemarea lui Savl si pe care Apostolii l-au gasit demn de mentionat ca sa ne ramana drept mostenire peste veacuri, a fost cuvantul fariseului Gamaliel, adresat sinodului jidanesc (necrestin); Fapte V: 34-41.
Voi da citire numai concluziei, restul sa citeasca fiecare ca este de mare folos pentru momente de cumpana si care preced de regula o noua dezbinare in sanul Bisericii.
"38.Si acum va zic voua: Feriti-va de oamenii acestia si lasati-i, caci daca lucrul acesta [propoveduirea apotolilor] este de la oameni, se va nimici; 39. Iar daca este de la Dumnezeu, nu veti putea sa-i nimiciti; ca nu cumva sa va aflati si luptatori impotriva lui Dumnezeu."

Foarte relevant, gasesc si cuvantul sf. Arhidiacon Stefan, despre ce NU este Biserica lui Dumnezeu, proaspat infiinta atunci prin Pogorarea Duhului Sfant; (Fapte VII: 39-54). Sper sa nu se gaseasca cineva care sa suspecteze pe intaiul mucenic Stefan de colaborare cu masoneria; si sa stiti ca nu-mi arde de glume proaste, spunand acestea!
Voi da citire doar la urmatoarele:
47. Iar Solomon I-a zidit Lui casa. 48. Dar Cel Preainalt nu locuieste in temple[catedrale] facute de maini, precum zice proorocul: "Cerul este tronul Meu si pamantul asternut picioarelor Mele. Ce casa Imi veti zidi voi Mie - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele? 50. Au nu mana Mea a facut toate acestea?"

precizare: Daca nu catedralele din piatra sunt Casa Domnului, cum nici bisericutele mici, din lemn, de ce totusi, este bine sa ne rugam in biserica? Pentru ca la -15 grade, nu ne putem ruga in aer liber, la marginea orasului.

Cuvântul lui Gamaliel, foarte preţios de altfel, nu poate fi înţeles în toată profunzimea lui dacă este izolat de contextul în care a fost spus, şi anume
pe fondul înmulţirii roadelor mărturiei creştine prin lucrarea puternică a apostolilor, precum şi a eforturilor depuse de liderii religioşi iudei de a stopa, prin orice mijloace, fenomenul plantării Bisericii mai întâi în Ierusalim şi apoi în zone din ce în ce mai extinse.
Primul lucru care trebuie observat este faptul că sinedriu îşi pierdea autoritatea în popor, cu excepţia lui Gamaliel despre care FA precizează că "era un învăţător al Legii cinstit de tot poporul". Cum marea majoritate a membrilor sinedriului îşi exercita stăpânirea prin metode mai ales politice, şi tot mai puţin spirituale, cuvântul lui Gamaliel rostit pe fondul uneltirilor criminale ale consinedriştilor, a căpătat o greutate neaşteptată, referindu-se la un aspect ignorat aproape cu desărvârşire: sprijinul divin fără de care nimio mişcare cu impact spiritual autentic nu supravieţuieşte istoric.
Însă acest criteriu de identificare a proniei dumnezeieşti într-o situaţie de conflict intern pândit de pericolul rupturilor şi schismelor, nu conţine nişte parametri atât de clari prin care putem trage concluzii definitive în măsură să dea câştig de cauză unei tendinţe sau alteia. Bisericile ortodoxe sunt un exemplu de îndelungă răbdare cu tendinţele contrare, centifuge, cvasisectare pe care le adăposteşte, ezitând, spre disperarea multor analişti inchizitori, să acţioneze chirurgical în rezolvarea acestor frământări intraecleziale. De multe ori, în ochii poluaţi de postmodernism revoluţionar, această tactică pare mai degrabă somnolenţă decizională şi lipsă de curaj în a se autoigieniza eficient, dar în realitate Biserica are acestă conştinţă de sine în ceea ce priveşte identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei aflată într-un stadiu de derivă "controlată" a libertăţilor persoanelor care o alcătuiesc. Din această cauză, ortodoxia bisericească oferă lumii profane imaginea unei lumi insuportabil de incoerente pentru amatorii de unitate mecanică, de tip romano-catolic.

Cât priveşte pledoaria sfântului Ştefan, aceasta este prima mare dezvoltare teologică a universalităţii Cinzecimii şi a libertăţii ei faţă de cultul şi cultura sacrale ale iudaismului, şi, prin extensie, faţă de orice ethos religios încremenit în sine. Este o temă de reflecţie mereu actuală, cum a reuşit creştinismul să cadă mereu (fără să rămână căzut, însă) în capcanele cadrelor religiose potenţial idolatre care l-au precedat.
Înainte de trage concluzii pripite legate de ortodoxia extrem de viguroasă afirmată de către sfântul Ştefan, ar trebui să vedem ce fel de mentalitate este aceea desfiinţată de arhidiaconul teolog şi mucenic. Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci dai dovadă de mândrie luciferică şi rişti să ai parte de soarta celui care a inaugurat în existenţa Creaţiei acest tip de atitudine.

[cezar_ioan]

Templul si Casa Domnului nu sunt ale noastre pentru a-L gazdui pe El, Cel necuprins, cat pentru ca noi sa fim intru El.
Imi amintesc acum de scena de pe muntele Tabor: apostolii voiesc sa faca Domnului, lui Moise si lui Ilie cate o casa... Sa fie mereu impreuna, cu totii, in acea nespusa mangaiere...
Imi pare aceasta ca fiind o induiosatoare naivitate, cu totul minunata prin simtamantul de dragoste copilareasca pe care omul harazit sa-L cunoasca pe Fiul lui Dumnezeu o traieste.

Dar sa nu fim copii la minte!, parem sa intelegem prin cuvantul Domnului... Nu Domnul are nevoie de case construite de noi, ci noi suntem aceia care avem nevoie sa ne strangem intr-un loc consacrat Lui, spre a ne intari in credinta si spre a-L chema si lauda pe El.

Eu cred ca atunci cand Dumnezeu ne aminteste Cine Este si unde "locuieste", nu o face pentru ca noi sa renuntam la biserici (care, evident, nu Ii pot fi salasul intreg si nu-l pot "tine" pe pamant, mundan si casnic), ci mai degraba pentru ca noi sa fim mai treji decat cei 3 Apostoli pe Tabor. Sa reusim, adica, sa ne bucuram cu cutremur. Sa devenim constienti de conditia noastra si de conditia Lui.

Domnul ne reasaza in raportul cuvenit fata de El. Creatorul si Gazda este El, nu noi. Nu noi Il cuprindem si miluim pe El, ci Domnul ne invaluie si ne poarta de grija.

Iar aceasta o reimprospatam mereu in noi tocmai in casele consacrate Domnului, unde ne strangem laolalta spre a lauda Numele Lui, traind clipa de acum in puterea vecilor vecilor.
Pentru folosul nostru sunt toate acele cuvinte, precum si intru bucurie in Ceruri cand ne vadim folosindu-ne de harul Lui. AMIN+

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

1. Templul si Casa Domnului nu sunt ale noastre pentru a-L gazdui pe El, Cel necuprins, cat pentru ca noi sa fim intru El. ...

2. Eu cred ca atunci cand Dumnezeu ne aminteste Cine Este si unde "locuieste", nu o face pentru ca noi sa renuntam la biserici ...

3. Pentru folosul nostru sunt toate acele cuvinte, precum si intru bucurie in Ceruri cand ne vadim folosindu-ne de harul Lui. AMIN+

1. Cum anume sa fim intru El? Trupeste, semnad o condica si platind o cotizatie(zeciuiala evreilor)? Cu siguranta ca nu la asta te-ai referit, dar am simtit nevoia sa fac aceasta precizare, pentru ca tot ceea ce lasa loc de interpretabilitate poate fi atacat de dusmanii adevarului, iar cel mai periculos dintre toti nu doarme niciodata, ci vesnic sta la panda.

Iti voi lasa tie dreptul de a clarifica mai concret, ceea ce ai vrut sa spui spre lamurirea tuturor celor ce vor citi (de la generatia Emo, pana la doctoranzii universitari).

2.Foarte frumos ai punctat. Iti multumesc pentru aceasta precizare!
Dumnezeu nu ne opreste sa mergem la biserica, ci doar sa nu-L intemnitam in materialnicul nostru pe Cel ce a creat materia.

3. Multumesc pentru aceste cuvinte frumoase!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

1. Cum anume sa fim intru El? Trupeste, semnad o condica si platind o cotizatie(zeciuiala evreilor)? Cu siguranta ca nu la asta te-ai referit, dar am simtit nevoia sa fac aceasta precizare, pentru ca tot ceea ce lasa loc de interpretabilitate poate fi atacat de dusmanii adevarului, iar cel mai periculos dintre toti nu doarme niciodata, ci vesnic sta la panda.

Iti voi lasa tie dreptul de a clarifica mai concret, ceea ce ai vrut sa spui spre lamurirea tuturor celor ce vor citi (de la generatia Emo, pana la doctoranzii universitari).

2.Foarte frumos ai punctat. Iti multumesc pentru aceasta precizare!
Dumnezeu nu ne opreste sa mergem la biserica, ci doar sa nu-L intemnitam in materialnicul nostru pe Cel ce a creat materia.

3. Multumesc pentru aceste cuvinte frumoase!

Frate Leonte, va multumesc pentru solicitarea de a face unele precizari si pentru cuvintele calde. Cu dragoste frateasca intru Hristos Domnul, va marturisesc ca:
1. La primul punct eu ma gandeam, ca si acum, ca e cu totul in firea celor ce Il iubesc pe Hristos si care se ingrijesc de mantuirea lor, sa se adune impreuna pentru rugaciune, pentru intarirea credintei, pentru Sfintele Taine. Comuniunea euharistica este pentru mine, fara nici un dubiu, o adunare a persoanelor care iubesc pe Domnul sau, in cazuri cum a fost si al meu, desi nu Il cunosc prea bine pentru a-L iubi au insa nadejde ca la Hristos vor gasi vindecare sufleteasca si trupeasca, alinare, bucurie fara de asemanare, lucrare de pocainta etc. In biserici ne botezam copiii, ne cununam, ne luam ramas bun de la raposati, ne sustinem tara si neamul ca ultima reduta a unitatii, etc....
Celelalte aspecte , care tin de administrarea bunurilor, sunt pentru mine chestiuni secundare. Nu le cunosc prea bine si marturisesc ca nu ma preocupa prea mult. Stiu doar ca, in traditia noastra crestina autohtona, preotul era ingrijit inclusiv material de oamenii din parohie, ceea ce mi se pare o dovada de dragoste si cinste din partea credinciosilor pentru sfintitul slujitor al lui Dumnezeu.
Am auzit ca se petrec si lucruri regretabile, uneori, insa nu ma mai consider deloc in masura sa le cantaresc. Personal nu am avut de pierdut nimic pana acum din relatia mea cu biserica parohiala, in schimb am avut enorm de castigat, si eu si familia mea, pe toate planurile. Multumesc lui Dumnezeu, mai intai, pentru aceasta!

2. Desigur ca nu se pune problema sa/L intemnitam, deoarece, pe de o parte, nici nu dorim aceasta (eu si alti frati crestini pe care ii cunosc nu dorim aceasta) si ... nici nu ar fi posibil! Ceea ce putem schimonosi insa, prin iluzia noastra ca Il putem "captura" pe Domnul in mica noastra socoteala lumeasca, este insusi sufletul nostru, insasi credinta noastra. Nu Domnului ii facem vreun rau, nu pe El Il intemnitam (cum ar fi posibil?), ci este evident ca ne lezam si ne intemnitam propriul suflet in nebuneasca iluzie. Nu Domnul traieste prin noi, ci noi traim prin Mila Lui.

Adeseori am suferit diverse dezamagiri in raport cu practicile din bisericile noastre, eu avind diverse asteptari pe care, poate, le-am exaltat in mod nerealist si lipsit de umilinta. Insa azi inteleg ca treaba mea este sa ma concentrez pe propria devenire intru Hristos, pe lucrarea despatimirii mele (care merge ca vai de ea, din pacate). Si sa sprijin, dupa puteri, indreptarea lucrurilor in Biserica, acolo unde sunt chemat sa slujesc sau ravnesc sa o fac.
In rest, gandurile mele de critica si de nemultumire ... eu le consider caderi, piedici de genul autosabotarii.

3. Si eu multumesc pentru bucuria prilejuita. Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Domnul sa ne ocroteasca si sa ne lumineze viata! AMIN+

[leonte]

În prealabil postat de Mihailc

1. dar în realitate Biserica are acestă conştinţă de sine în ceea ce priveşte identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei ... .

2.Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci ...

1. Dragul meu frate de arme! Toate sunt bune cate le spui, dar nu toate sunt pe intelesul oricui. Din mila lui Dumnezeu am terminat si eu o scoala in plus, pe care am inceput-o la indemnul mandriei, dar tinde sa se transforme in folos duhovnicesc. (Desi ma duce mintea sa spun lucrurile astea, inima mea este inca impietrita, din lipsa pocaintei, si nu poate sa datuiasca pentru asa o minune pe care a facut-o si inca o face cu mine Cel Milostiv.) Ceea ce nu prea apreciez la tine, este limbajul academic si foarte exact, dar pe care nu tot omul reuseste sa-l priceapa. E un paradox al intelctualitatii care ne indeamna sa cadem in capcanele exhaustivizarii concretului, pana ajungem sa ne pierdem in meandrele desertaciunii, desi brainstorming-ul cortexului nostru atinge praguri maxime in procesul evocarii paradigmelor.
Sper sa nu te mahnesc prin aceasta observatie a mea si sa nu ma consideri asemeni celui care spune mereu despre fratii sai : "este baiat bun, DAR..."

Cat despre problema de fond, nu sunt foarte sigur ca am inteles ce-ai vrut sa spui prin : identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei. Primul lucru spre care ma duce gandul, este ca biserica e pe pamant, si noi mergem la aceasta biserica de pe pamant, pentru a ne procura "bilete" pentru Imparatia care nu e de pe pamant. Probabil cuvantul terestru nu a fost cea mai inspirata alegere. Astept totusi sa lamuresti singur ideea pe care ai cautat sa ne-o impartasesti.

2.Cat despre aspectul al doilea: Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci ...
nu pot decat sa ma inclin, ca semn de multumire si apreciere pentru aceasta precizare.

[Mihailc]

În prealabil postat de leonte

1. Dragul meu frate de arme! Toate sunt bune cate le spui, dar nu toate sunt pe intelesul oricui. Din mila lui Dumnezeu am terminat si eu o scoala in plus, pe care am inceput-o la indemnul mandriei, dar tinde sa se transforme in folos duhovnicesc. (Desi ma duce mintea sa spun lucrurile astea, inima mea este inca impietrita, din lipsa pocaintei, si nu poate sa datuiasca pentru asa o minune pe care a facut-o si inca o face cu mine Cel Milostiv.) Ceea ce nu prea apreciez la tine, este limbajul academic si foarte exact, dar pe care nu tot omul reuseste sa-l priceapa. E un paradox al intelctualitatii care ne indeamna sa cadem in capcanele exhaustivizarii concretului, pana ajungem sa ne pierdem in meandrele desertaciunii, desi brainstorming-ul cortexului nostru atinge praguri maxime in procesul evocarii paradigmelor.
Sper sa nu te mahnesc prin aceasta observatie a mea si sa nu ma consideri asemeni celui care spune mereu despre fratii sai : "este baiat bun, DAR..."

Cat despre problema de fond, nu sunt foarte sigur ca am inteles ce-ai vrut sa spui prin : identitatea ei profundă, de premergătoare terestră a Împărăţiei. Primul lucru spre care ma duce gandul, este ca biserica e pe pamant, si noi mergem la aceasta biserica de pe pamant, pentru a ne procura "bilete" pentru Imparatia care nu e de pe pamant. Probabil cuvantul terestru nu a fost cea mai inspirata alegere. Astept totusi sa lamuresti singur ideea pe care ai cautat sa ne-o impartasesti.

2.Cat despre aspectul al doilea: Cuvântul cheie este "numai". Când spui că numai în Templu locuieşte Dumnezeu, că Dumnezeu numai acolo este prezent şi dincolo nu, că numai noi suntem preferaţii lui Dumnezeu, că numai noi ne mântuim, atunci ...
nu pot decat sa ma inclin, ca semn de multumire si apreciere pentru aceasta precizare.

Mulţam de atenţionare în privinţa limbajului, cred că până la urmă o să-mi răresc intervenţiile până găsesc o altă stilistică a comunicării, asta dacă oi mai găsi-o cândva. Probabil că nu mă crede nimeni dacă spun că nu caut, sub nicio formă, să mă exprim "academic şi exact", pur şi simplu aşa vin ideile şi aşa le notez aici, dovadă numeroasele erori "tehnice" conţinute de postările mele croite adeseori în grabă şi fără răgaz pentru corecturi.
Dincolo de orice promovare de sine, cultura nu mântuie şi nici nu-ţi umple existenţa cu sens, cel mult îţi oferă un instrumentar mai complex de cântărire şi selecţie a mărfii de pe marea piaţă a informaţiilor. Dacă nu se reduce doar la achiziţia de mobilier intelectual pentru suprasolicitarea creierului, atunci cu siguranţă îţi slefuieşte sensibilitatea până într-atât că ajungi să te afecteze chiar şi conştiinţa faptului că nu te mai doare nimic.

Bun... cu biletele alea pentru cealaltă Împărăţie... mi-e teamă că aici e marea capcană a creştinismului mai recent, această trăire proiectivă în viitor, alimentată doar la nivelul minţii şi a emotivităţii autoinduse. Or Hristos din euharistie este Acelaşi cu cel din eshaton, doar modul de împărtăşire şi de percepţie a acestei împărtăşiri diferă, iar dacă acolo unde este prezent Domnul este şi Împărăţia împreună cu El, nu-i greu să pricepem că Biserica este Împărăţia, Cerul pe pământ, cum s-au exprimat unii părinţi. Există chiar şi o învăţătură ecleziologică destul de populară, care vorbeşte despre Biserica luptătoare (adică din timp şi spaţiu) şi Biserica biruitoare a eshatonului, adică cele două ipostaze ale Împărăţiei.
De-aia templul bizantin nu poate să arate ca un cămin cultural sau sală de concerte şi congrese, el este realmente o icoană a Împărăţiei în act, un fel de prezent care adună laolaltă trecutul şi viitorul într-o pregustare a veşniciei. Prin urmare, în Biserică noi nu căutăm să ne facem rost de bilete pentru o realitate care se va întâmpla "undeva, cândva" , ci învăţăm să trăim precum se vieţuieşte în Împărăţie, întrucât acest mod de existenţă reprezintă de fapt mântuirea în proces, sau, ca să fiu mai ortodox în exprimare, îndumnezeirea.
Că nu mai avem atât de clară conştiinţa a ceea ce suntem şi confundăm mântuirea cu o compensaţie transcendentală pentru o viaţă ratată pe pământ, este altă poveste.....

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Mihailc

Probabil că nu mă crede nimeni dacă spun că nu caut, sub nicio formă, să mă exprim "academic şi exact", pur şi simplu aşa vin ideile şi aşa le notez aici.

Eu te cred.

[tabitha]

În prealabil postat de cezar_ioan

Eu te cred.

Și eu îl cred.

Mi-ar părea tare rău să dispară și Mihai de pe forum, în căutarea unei stilistici mai accesibile și mai mundane, să zicem așa.

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Eu te cred.

Cu totii il credem, pentru ca stim ce este acela un obicei profesional. Fratele nostru a glumit cand a zis ca va sta deoparte pana va gasi alt stil, pentru ca el stie la fel de bine ca stilul se poate midifica si perfectiona doar scriind si stie ca numai adresandu-se unui public mai primar isi poate descoperi capacitatile artistice.