Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

„Precum păsările grase nu pot zbura spre cer, aşa nici cel ce-şi hrăneşte şi-şi slujeşte trupul său.”

„Precum e cu neputinţă şarpelui să se dezbrace de pielea sa cea veche dacă nu intră printr-o crăpătură strâmtă, la fel şi noi nu putem lepăda vechile patimi ce ne stăpânesc şi vechimea sufletului, şi veşmântul omului vechi, de nu vom străbate calea cea strâmtă şi plină de necazuri a postului şi a necinstirii.
Precum păsările grase nu pot zbura spre cer, aşa nici cel ce-şi hrăneşte şi-şi slujeşte trupul său.
Mocirla uscată nu mai place porcilor, şi trupul veştejit nu mai odihneşte pe draci.
Precum mulţimea aşchiilor înăbuşă şi stinge flacăra pricinuind mult fum, aşa şi mâhnirea peste măsură face de multe ori sufletul fumegos şi ăntunecat şi usucă apa lacrimilor.
Precum arcaşul orb este neiscusit, aşa şi ucenicul ce se împotriveşte se pierde.
După cum oţelul călit poate ascuţi pe cel necălit, aşa fratele râvnitor mântuieşte de multe ori pe cel trândav.
Precum ouăle păsărilor, încălzite în cuibar, nasc viaţă, aşa şi gândurile nearătate se umplu de viaţă şi înaintează la fapte.”


(Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 352)

[Marcel_Ionut]

Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita




Despre propovaduire:

“ Nu trebuie propovaduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inima atinge inima celuilalt. Sa nu atacati niciodata, sa nu fiti potrivnici nimanui. Daca cel ce propovaduieste vrea sa-l intoarca pe oameni de la vreun rau, sa o faca cu blandete, smerenie si mare frica de Dumnezeu .“


Atmosfera cereasca si atmosfera iadului:


“ Omul care poarta in sine Imparatia lui Dumnezeu raspandeste in jur ganduri sfinte, ganduri dumnezeiesti….Cel ce poarta in launtrul sau Imparatia lui Dumnezeu, acela o va impartasi in chip nevazut si celorlalti….Nici macar nu este nevoie sa le vorbim oamenilor despre asta – cerul va izvori din noi si chiar si atunci cand tacem sau vorbim despre cele mai obisnuite lucruri; aceasta straluceste din noi si fara sa ne dam seama. In cel lipsit de ascultare nu se va salaslui imparatia lui Dumnezeu, caci aceasta va vrea intodeauna sa se faca voia lui si nu voia lui Dumnezeu “.


“ Sfintii Parinti spun ca trebuie sa ne indreptam pe noi insine, sa ne mantuim, si multi se vor mantui in jurul nostru.”


“Sfintii Parinti spun ca se cuvine sa cautam ca fiecare lucrare, gand si munca a noastra – toate sa izvorasca din inima“


“ De ce Domnul porunceste sa-i iubim pe vrajmasii nostri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atata vreme cat tinem in noi gandul la vatamarea pe care ne-au pricinuit-o vrajmasii, prietenii, rudele, apropiatii nostri, nu avem pace si liniste, traim intr-o stare de iad. Trebuie sa ne slobozim de acest rau, sa-l izgonim ca si cum n-ar fi nimic, sa iertam totul. “


“ Este greu a trai cu aproapele, daca pornim cu el un razboi al cugetelor. Nu ajunge sa ne infranam de la razboi deschis, prin cuvinte si fapte. Nu va angajati cu el nici macar intr-un razboi cu gandul.
Din acesata pricina se pierde pacea sufletuui si dragostea fata de aproapele vostru. Nu va foloseste la nimic. Puteti sa stati si in cap inaintea lui, nu veti castiga nimic ! Pe aproapele trebuie sa-l iubiti, pentru Domnul. Domnul este si in ei ( in cei necredinciosi ), caci ,daca n-ar fi intransii, ar mai putea fi ei vii? Nu mai dati atata insemnatate intamplarilor din afara. Fiti mai mult in launtrul vostru, in inima, cu Domnul, iar pe celelalte lasati-le ! Trebuie doar sa fiti credinciosi, linistiti si buni fata de toti. Nu purtati griji altora! “


“ Cand ajungem la vreo neintelegere, ne straduim intodeauna sa-l convingem pe celalalt ca nu are dreptate. Si astfel se ajunge la inasprire. Acela se impotriveste si nu recunoaste, iar noi in zadar ne pierdem vremea si pacea sufletului. Daca santem patrunzatori, vom simti ce se afla in spate, ca nu omul dinaintea noastra se impotriveste, ci duhul care se afla dincolo de el, care vorbeste in el, prin el. Nu-i de nici un folos sa va certati cu acela care lupta de mii de ani si care, de-a lungul miilor de ani, s-a desprins in a lupta cu oamenii “


“ Ce este postul? Postul nu sta in infranarea de la mancare, cat in infranarea de la ganduri necurate – sa postim de ganduri ! “


“ Daca ne-am suparat cu cineva – parinti, frati, aproapele nostru – sa iertam din inima si, atunci cand vom fi iertat din inima, Domnul o va sti. Nu trebuie sa iertam numai prin cuvinte, caci este doar ceva parelnic. Domnul vrea sa iertam oricarui suflet din inima – si atunci, sufletul acela o va simti. Nu este nevoie sa-i spunem nici un cuvant, el va simti ca l-am iertat cu adevarat.
De ce simte? Cum simte? Pentru ca noi oamenii, santem o putere intelegatoare, un aparat “ganditor “. Suntem legati unii de altii prin ganduri. Cand ne gandim la o persoana, din clipa aceea ea primeste gandurile noastre, dar noi santem imprastiati in cuget, dezbinati si nu putem intelege cine ne trimite gandurile si ce anume ne trimite. Insa sufletul ce s-a unit in cuget cu Domnul si pe care Domnul l-a slobozit de risipire stie care ganduri vin de la El, care vin de la vrajmasi si care vin de la prieteni. De aceea , va zic, daca iertam din inima, sufletul pe care l-am iertat va simti de indata si i se va usura povara. “

[cristiboss56]

Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza de Dumnezeu, este firesc sa nu afle odihna nicaieri.De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul lumii - precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune - pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor liniste. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si construieste psihiatrii, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psohice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.

Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga, si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii care vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat sufera! Ce sila, se apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere aceasta chinuiala exterioara! Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna!

Cand vedem un om cu o neliniste mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate - nu-i lipseste nimic - atunci sa stim ca-i lipseste Dumnezeu. In cele din urma, oamenii sunt chinuiti si de bogatie, pentru bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de un chin indoit. Cunosc oameni bogati care au de toate si nu au copii, si tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbari, sunt chinuiti de toate. "In regula", ii zic unuia,"daca ai timp liber, fa-ti cele duhovnicesti. Citeste un Ceas, citeste putin din Evanghelie". "Nu pot", imi spune. "Fa un bine, du-te la un spital si mangaie un bolnav". "Cum sa merg pana acolo?", imi raspunde. "Si de ce sa fac aceasta?"."Du-te si ajuta vreun sarac de prin vecini". "Nu, nu ma multumeste nici aceasta", spune. Sa aiba timp liber, sa aiba o gramada de case, sa aiba toate bunatatile si sa se chinuiasca! Stiti cati astfel de oameni exista? Si se chinuiesc pana ce li se stramba mintea? Infricosator! Si daca nici nu lucreaza, ci isi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiti oameni.Daca ar avea cel putin serviciu, ar fi mai bine.

VIATA DE ASTAZI E ALERGATURA, ESTE UN IAD

Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo, si asa mai departe. Si ca sa nu uite ce au de facut, si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai amintesc cum ii cheama...Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca?Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aiaci mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.

Bine ca exista viata dincolo.Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad. "Zilele anilor nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere."(Ps.89, 10-11).Saptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii.

Intr-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care traieste in America si mi-a spus despre viata de acolo. Lucreaza toata ziua. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa, pentru ca fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare. Lucreaza si se ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt aranjati si fericiti. Dar ce legatura au toate astea cu fericirea? O astfel de viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura (dupa bani) nu inseamna fericirea, ci este un iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni:"Nu va pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi lasa sa traiti vesnic in acest fel", asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, multi oameni nu pot rabda sa traiasca in astfel de conditii si ies afara in aer liber, fara directie si scop. Se aduna in grupuri si merg in afara oraselor, in mijlocul naturii, unii ca sa faca gimnastica, iar altii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii ca ies in aer liber si alearga, ori se suie pe munti pana la inaltimea de 6000 de metri. Isi tin rasuflarea, apoi o lasa, si iarasi inspira adanc...Lucruri de nimic. Aceasta arata ca inima lor este strivita de neliniste si cauta o iesire. Am spus unuia dintre acestia:"Voi sapati o groapa, o mariti, va minunati de groapa ce ati facut-o si...sariti in ea, prvalindu-va in jos, in timp ce noi [crestinii] sapam groapa, dar aflam metale pretioase. Nevointa noastra are rost, fiindca se face pentru ceva mai inalt."

[cristiboss56]

SIMPLIFICATI-VA VIATA !

Mirenii spun:"Fericiti sunt cei care traiesc in palate si au toate inlesnirile". Dar insa fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul acestui progres lumesc al multelor inlesniri, sau mai degraba al multelor greutati, si au scapat de acest stres infricosator al vremii noastre de azi. Daca omul nu isi simplifica viata, se chinuieste, in timp ce simplificand-o nu va avea acest stres.

Odata, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte destept: "Tu esti destept, poti invata carte". Si dupa aceea?", il intreba copilul. "Dupa aceea o sa devii mecanic". "Si dupa aceea?""Dupa aceea iti vei deschide un atelier de reparat masini"."Si dupa aceea?""Dupa aceea o sa-l maresti"."Si dupa aceea?""Dupa aceea vei lua si pe altii sa lucreze si vei avea mult personal"."Adica, ii spune, sa am eu durere de cap, apoi sa dau si altuia durere de cap, si dupa aceea altuia? Nu este mai bine acum, cand nu am nicio durere de cap?" Cea mai mare durere de cap vine din gandurile acestea:"Sa facem aceasta, sa facem cealalta".Daca gandurile ar fi duhovnicesti, cel ce le are ar simti mangaiere duhovniceasca si nu ar avea durere de cap.

Inca si la mireni insist mult asupra simplitatii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinta si ii mananca stresul. Le vorbesc de cumpatare si nevointa. Strig mereu:"Simplificati-va viata, si stresul va fugi".Cele mai multe divorturi de aici pornesc. Oamenii au de facut multe treburi, multe lucruri si astfel ametesc. Luceaza amandoi, tata si mama, si isi lasa copiii de izbeliste. Osteneala, nervi - din probleme mici, scandaluri mari - apoi, divort fara justificare. Acolo ajung. Dar daca si-ar simplifica putin viata, ar fi si odihniti, si veseli.Acest astres este o catastrofa.

Odata ma aflam intr-o casa foarte luxoasa. Discutand cu stapanii ei, acestia mi-au zis:"Noi traim in rai, in timp ce alti oameni duc lipsa". "Traiti in iad", le spun."Nebune, in noaptea aceasta...", a spus Dumnezeu bogatului. Daca Hristos m-ar intreba:"Unde vrei sa traiesti, intr-o puscarie sau intr-o casa ca aceasta?", eu as raspunde:"Intr-o puscarie intunecata", pentru ca puscaria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfintii mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat in crapaturile pamantului, mi-ar aminti de calugarie. Puscaria ae semana putin cu chilia mea, si m-as bucura. Dar casa voastra de ce mi-ar aduce aminte si la ce m-ar ajuta? De aceea puscariile ma odihnesc mai mult decat un salon lumesc, dar si decat o chilie frumoasa a unui monah. De mii de ori as prefera sa stau in puscarie, decat intr-o astfel de casa.

Nemultumirea si nesatul sunt un rau mare. Cel robit bunurilor materiale este stapanit mereu de neliniste, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu piarda cele materiale , iar pe de alta parte ca sa nu i se ia sufletul.Intr-o zi a venit un bogat din Atena si mi-a spus:"Parinte, am pierdut legatura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!"."Cati copii ai?, il intreb."Doi", imi raspunde."I-am crescut cu lapte de pasare. Tot ce au vrut au avut! Chiar si masina le-am luat." Din discutie reiesea ca si el avea masina lui, si femeia sa pe a ei, si copiii lui a lor."Binecuvantandu-le, i-am spus, tu in loc sa-ti micsorezi problemele, le-aimarit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru masini, de un mecanic pe care sa-l platesti de patru ori mai mult ca sa le repare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va primejduiti toti patru in fiecare clipa sa muriti. In timp ce daca ti-ai fi simplificat viata, familia ti-ar fi fost unita, v-ati fi inteles unul pe altul si nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovati copiii tai, tu esti vinovat ca nu te-ai ingrijit sa le dai educatie". O familie, patru masini, un garaj, un mecanic etc.!Ce are daca merge unul mai tarziu? Toate aceste inlesniri nasc greutati.

Cand eram mici faceam dintr-un mosor o jucarie minunata, si ne bucuram de ea.Copiii mici se bucura de o masinuta mai mult decat oricare din parintii lor, atunci cand isi cumpara un Mercedes.Daca intrebi o fetita:"Ce vrei , o papusa sau un bloc de locuinte?", vei vedea ca iti raspunde :"O papusa". Asadar, copiii mici cunosc desertaciunea lumiii.
- Parinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva sa cunoasca aceasta bucurie a cumpatarii?
- Sa prinda sensul cel mai adanc al vietii."Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu...".De aici porneste simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor".
(Sursa:Cuviosul Paisie Aghioritul, "Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan", Editura Evanghelismos, 2003)

[cristiboss56]

„În iubire este adevărata cunoştinţă.”

„De iubire nu ne săturăm. Ea ne dă mereu o nouă bucurie. Ea e nesfârşită şi nesfârşit nouă în manifestările ei. Faptul că există iubire e o dovadă că există o veşnicie, o infinitate veşnic nouă. Iar faptul că iubirea nu este decât între persoane arată că persoanele sunt pentru veşnicie şi că există o comunitate interpersonală supremă de iubire din veşnicie în veşnicie. Iar în iubire este adevărata cunoştinţă.”


(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 753 la Sfântul Ioan Scărarul, Cartea despre nevoinţe, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002, p. 343)

[cristiboss56]

ÎNDEMNURILE IEROSCHIMONAHULUI ANATOLIE DE LA OPTINA

• Fără iarnă nu ar exista primăvară, fără primăvară nu ar exista vară. Aşa este şi în viaţa duhovnicească: puţină mângâiere, iar apoi puţină durere şi, astfel, puţin câte puţin, se formează calea mântuirii.
• Domnul ne poate mângâia tot timpul. Însă mângâierea neîncetată ne face rău, aşa cum, dacă soarele va dogori neîncetat, totul se va usca sau se va culca la pământ. Dar, când fenomenele alternează este bine.
• Cine a izbutit să-şi aprindă candela sa, acela va triumfa împreună cu Preadulcele şi Preadoritul său Mire în răsunetul cel mare al celor ce prăznuiesc. Iar candela aceasta este rugăciunea. Inima este fitilul, rugăciunea este focul, iar bucuria cea negrăită în inima rugătoare este lucrarea Duhului Sfânt sau desfătarea în logodna cu Mirele Ceresc. De aceea vă şi îndemn şi vă rog: nu moţăiţi, nu pierdeţi timpul cu râsete şi glume, căci timpul nu se mai întoarce; toate aceste mângâieri vremelnice se vor preface în cărbuni aprinşi, în duhoare şi miros urât, în întuneric de nepătruns şi nu ai unde să fugi. De aceea le-a spus Domnul celor iubiţi ai Săi: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită (Matei 26: 41).

[cristiboss56]

Nasterea Lui Hristos a fost nezgomotoasa si smerita. A venit ca un om, nu ca sa judece lumea, ci ca s-o mantuiasca. A venit ca sa-l miluiasca, sa-l ierte si sa-l mantuiasca pe om. A dat povete mantuitoare, ne-a lasat porunci, sfaturi si pilda Sa sfanta pe care s-o urmam pentru a ne mantui sufletele noastre.Toate aici pe pamant sunt trecatoare si efemere, se duc ca un vis...

*Credem pe deplin in a Doua Venire a Domnului, care va fi mareata, infricosatoare si slavita...
Marii parinti ai Bisericii noastre, ascetii care aveau minte curata si lumina Sfantului Duh, au pastrat pururea in constiinta lor aceasta infricosatoare a Doua Venire a lui Hristos.Au cugetat la ea in continuu, si asta i-a facut sa se indurereze mereu in ochii lor si sa nu inceteze a plange...

*Dupa moarte, omul este condus direct la tribunalul lui Dumnezeu. Pana la a Doua Venire, lucrurile vor fi deja lamurite si rezolvate pentru fiecare suflet.Atunci se face impartirea finala, se va termina toata sarbatorirea...

*Deoarece fiecare suflet omenesc va trece prin tribunal si apoi va merge la Marea Judecata, marele adevar care va fi spus la sfarsitul vietii noastre trebuie sa ne preocupe mai mult decat orice alta grija. Lumea intreaga nu este vrednica si nu pretuieste cat un suflet.Sufletul este nemuritor, lumea este stricacioasa si se va sfarsi. Suntem aici pentru putin timp...Sa ne pregatim bine si mantuitor pentru aceasta mare judecata prin care trebuie sa trecem. Moartea ne pandeste in fiecare clipa. Inima omului lucreaza ca ceasul: la fel cum acesta se va opri la un moment dat, exact asa se va opri din functiune si inima omului. Si atunci va urma asezarea sufletului nostru, ori in Imparatia vesnica a lui Dumnezeu, ori in iadul cel vesnic impreuna cu diavolii.

*Sa fim atenti sa nu ne orbeasca lucrurile pamantesti, caci grija multa pentru cele trupesti este amagire. Grija pentru mantuirea sufletului nostru trebuie sa fie neintrerupta, la fel ca rugaciunea si ca multumirea catre Dumnezeu. Fie ca avem necazuri, fie bucurie, multumirea sa nu lipseasca din sufletul nostru.

*Sa credem ca nu numai prin lucruri materiale ii putem fi de folos saracului. Trebuie sa-i oferim si hrana duhovniceasca. De multe ori, chiar si sufletul nostru este intemnitat, este sarac si gol de fapte bune. De aceea sa ne ingrijim mai intai, sa il imbracam, sa il hranim si sa-l scoatem din inchisoarea osandei, vinovatiei si pacatului. Si cand ajutam sufletul nostru, e usor apoi sa-l ajutam si pe aproapele nostru.

Priviti cat de jos a coborat Hristos. A coborat si a zis:"Primiti-Ma si pe MIne ca pe un sarac; orice oferiti acestui sarac, Mie Imi oferiti. Si Eu voi lua ceea ce Imi oferiti voi si pentru aceasta va voi da Imparatia Mea". Legea Evangheliei si poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, nu sunt de neinfaptuit; infaptuirea poruncilor lui Dumnezeu este fericire si nu nefericire. Omul sufera cand simte ura, cand simte gelozie, cand simte rautate. Si preferam sa suferim decat sa iubim. Cand il miluiesti pe sarac, trebuie sa simti fericire, sa simti bucurie, pentru ca ai facut sa-si afle odihna, Era infometat si acum nu-i mai e foame, ori ii era frig si acum s-a incalzit. Era la inchisoare, tu ai platit si acum e liber. Aceste fapte nu sunt grele si omul se simte foarte fericit. Iata calea lui Dumnezeu!

*Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, sunt foarte usoare, odihnesc, racoresc si nasc fericire in sufletul omului.De aceea Hristos nu a cerut multe lucruri. Si la a Doua Venire nu va zice:"De ce nu ati lucrat nevointa?" Nu. Va zice:"De ce nu l-ati imbracat pe sarac, de ce nu l-ati mangaiat pe cel intemnitat?" Ce sunt acestea? Faptele dragostei. De aceea a spus Hristos:"Cine este cel care Ma iubeste? Cel ce tine poruncile Mele. Cel ce nu Ma iubeste pe Mine nu tine poruncile Mele". Prin cercetarea pe care a facut-o celor de-a stanga, a vrut sa le zica:"Voi nu ati avut dragoste, nu puteti intra in camara dragostei". Camara dragostei se castiga cu iubire si jertfa. De aceea va trebui, cu dragoste si smerenie, sa intram in Imparatia Cerurilor.Stramta si dureroasa este calea ce duce la Viata. Drumul larg ii duce pe oameni la iad. Care este drumul larg? Viata lumeasca nepasatoare si zilele ce trec fara de folos, goale...Nu trebuie sa ne amageasca diavolul, ci sa ne straduim, cum spune Evanghelia Hristosului nostru, sa curatim interiorul potirului, care este sufletul nostru, inima noastra, mintea noastra. Daca veti curati potirul pe dinauntru va fi curat si pe dinafara, omule.Prefacutule, nu-l spala pe dinafara si inauntru sa-l lasi necuratit. Ochiii lui Dumnezeu le vad pe toate. Pe oameni ii vom pacali, vom arata alta fata, dar cele dinauntru sunt cunoscute de catre Dumnezeu. Sa ne straduim sa devenim cum trebuie pe dinauntru, sa ne schimbam. Sa umplem timpul pe care ni L-a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu ganduri bune, cu simtaminte curate. Sa nu ne preocupam cu vorbe desarte, sa nu ne ocupam cu discutii necuviincioase si vatamatoare, sa ne ferim limba noastra de la a-i judeca pe oameni: pe fratele nostru, pe aproapele nostru. Nu, sa nu facem asta! Sa ne judecam pe noi, sa ne osandim pe noi. Daca ne osandim, ne vom izbavi de osanda lui Dumnezeu. Daca osandim, vom fi osanditi si daca judecam vom fi judecati; si cu masura cu care vom masura altora, ne va masura si noua Dumnezeu. Fiecare clipa care trece nu se mai intoarce. Diavolul castiga timpul nostru, si in acest scop ne preocupa cu lucruri pamantesti si trecatoare, incat sa nu oferim mai mult lui Dumnezeu si sufletului nostru. Sa fim cat mai atenti, sa ne aflam in stare de veghe, sa priveghem cu mintea, cu inima, sa nu lasam sa intre gandurile urate, sa nu lasam inima sa se molipseasca. Daca nu suntem cu luare-aminte, chiar si in Biserica putem sa pacatuim mult.

[cristiboss56]

Cand venim la Biserica si nu ne imbracam decent si prin lipsa de cuviinta a imbracamintii noastre ii provocam sminteala vreunui om, Biserica devine pricina de sminteala.Si venind omul sa se curateasca pe sine, pleaca si mai murdar. Pentru ca privirea lui a cazut undeva, pe ceva indecent. De aceea trebuie ca indeosebi femeile sa aiba foarte mare grija ca atunci cand vin la Biserica sa fie imbracate cuviincios, atent. Raspunderea este foarte mare si este un pacat pe care oamenii nu-lmarturisesc. Isi spun pacatele, dar nu-i auzi spunand: "Stii, parinte, in vremea necunosterii, cand nu-L cunosteam pe Dumnezeu, nu cunosteam Evanghelia, pocainta, nu am fost invatat si poate prin neatentia imbracamintii mele am smintit oameni. Fie cu hainele, fie cu locul in care sedeam, fie cu pozitia mea". Acestea sunt pacate pe care diavolii ni le pot reprosa si noi vom zice:" Dar cum s-au intamplat acestea?". "-Iata, cand purtai haina aceea, cand sedeai asa, cand nu ai avut grija si nu te-ai asezat unde trebuia, l-ai smintit pe acel om". Atunci sufletul acela va fi tintuit de vinovatie si astfel judecata va fi pe masura. Vreau sa spun, cu smerenie, ca trebuie sa fim atenti la toate acestea, caci vom pleca din aceasta lume si vom merge la tribunal, vom merge la judecata... si acolo vor fi spuse toate. Sa avem grija, deci, sa fim cuviinciosi in toate. Sa curatim interiorul potirului nostru, sufletul nostru, inima noastra. Si unde simtim vinovatie, sa ne pocaim.. Sfantul Vasile cel Mare a zis: "Nici femeie nu am cunoscut, dar nici feciorelnic nu sunt'. Cand Sfantul Vasile cel Mare a zis ca in viata feciorelnica pe care a trait-o nu a cunoscut femeie, caci nu a fost casatorit si nici nu a pacatuit, dar nici cu vre-o femeie nu este , s-a referit la gandire. Gandul pacatos trce si daca nu avem grija, ne poate lasa urme, ne poate lasa pete si murdarii. Prin urmare, cand ne patam, de ce avem nevoie? De spalare, de curatire. Cum se face curatirea? Curatirea se face prin lacrimi, se face prin spovedanie si pocainta. De aceea trebuie sa avem grija sa nu ne biciuiasca cele lumesti sau cele care astazi ni se ofera ca fiind bogate. Ma refer la ceea ce iubeste omul: ii place sa se infrumuseteze si sa se gateasca, ii plac podoabele scumpe... Cand eu nu am grija, ca om, si provoc ispita fratelui meu surorii mele, prin impodobirea neatenta, atunci eu port vinovatia in spate. Lucru ce trece neobservat. De cate ori, daca ne cercetam constiinta, vom vedea ca in viata noastra lumeasca, poate chiar si acum, nu suntem atenti? Prin urmare producem sminteala. Pe aceste pacate nu le cunostem; sa le marturisim si vor fi sterse. De aceea sa fim cu luare aminte la aceste lucruri, ca sa fim pregatiti. Moartea este infricosatoare, nu este joaca. Daca vreunul dintre noi a cunoscut cate ceva despre moarte, daca a fost primejduit de boala, a vazut cat de infricosatoare este. Vedeti cum lacrimeazasau chiar plange, si ochii ii sunt nelinistiti in ceasul mortii? Deaoarece vede cum vin puterile potrivnice, vin diavolii sa-i smulga sufletul. Si sufletul tremura cum tremura frunza de toamna la cea mai usoara adiere de vant. Troparul slujbei de inmormantare zice:"Ce lupta are sufletul cand se desparte de trup, cat lacrimeaza atunci, catre ingeri isi ridica ochiii si in zadar se roaga; catre oameni isi intinde mainile si nu are cine-l ajuta". Spune ca isi intoarce ochii catre ingeri si nu primeste nimic. Caci ingerii zic:"Dupa faptele tale , aliluia.Te-am fi ajutat dar trebuia sa ne ajuti si tu cu faptele tale"Isi ridica mainile spre oameni si le cere sa-l ajute.Si ei zic: "Cum sa te ajutam? Noi nu ne putem ajuta pe noi, cum sa te ajutam pe tine? Si atunci omul isi da seama de adevar. Dar ce mai poate face in ceasul acela, cand ii iese sufletul? Aceasta cercetare, acest adevar, aceasta realitate pe care vedem ca o traieste fiecare om apropiat noua, cand pleaca din viata, ar trebui sa ne fie lectie, pentru a ne pregati pe noi acum, pentru ca atunci cand va suna ceasul, sa fim gata.Si cu toate ca ne vom amari, caci moartea este din natura ei grea si amara, daca constiinta nu va marturisi impotriva noastra, vom simti un balsam in suflet. Sufletul nadajduieste, simte ca ceva se va intampla. De aceea deci, inainte de a sosi acel ceas infricosator, inainte de a veni aceasta prima judecata a sufletului, si apoi marea Judecata de la a Doua Venire, sa ne pregatim, sa fim atenti, sa ne grabim acum; nu maine ori poimaine. De astazi, din clipa aceasta, sa punem in sufletul nostru pocainta si sa ne intoarcem la Dumnezeu. Si cand Dumnezeu va vedea aceasta intentie buna din partea noastra, ne va ajuta. Si va spori aceasta mica intentie a noastra si o va face mare, incat sa ne putem invrednici de mantuirea sufletelor noastre.
*Hristos, Mantuitorul nostru, cunoscand toate cate se vor intampla, ni le povesteste in Sfanta Lui Evanghelie, pentru ca sa luam masuri si sa ne pregatim. Sa nu avem nicio justificare ca nu ni le-a spus, ca nu le-am citit, ca nu le-am auzit si ca de aceea nu ne-am pregatit. Nu, Hristos ni le-a spus amanuntit. La fel si Biserica si Sfintii Parinti Propovaduitori si toti cuviosii lui Dumnezeu vorbesc despre cele pe care trebuie sa le lucram.Adica despre faptele luminii, ale Evangheliei, pe care, lucrandu-le sa scapam de toata aceasta uriasa primejdie. Din nefericire, toate lucrurile, si mai ales pacatul, ne arata precum se vede, ca se apropie sfarsitul. Auzim de razboaie, si se vor face. Vedem cutremure. Vedem pacatul, vedem satanisml, sice nu vad ochii? Tehnologia va ajunge pana a ne scoate din minti, din credinta. La ce sa ne mai asteptam? Cu toate ca si moartea fiecarui om este o a doua venire, totusi o asteptam acum si o vedem venind la modul general. De aceea sa ne pregatim incontinuu, sa ne curatim, sa fim neprihaniti pe dinauntru, sa lucram faptele luminii, cele pe care ni le spune Hristosul nostru, faptele dragostei. Inima noastra sa devina lipsita de rautate, precum a pruncilor. Asa cum a zis Domnul :"Daca nu ne vom face ca si copiii in nerautate si in dragoste, nu vom putea intra in Imparatia Cerurilor". Nu zice sa avem mintea copiilor si judecata lor, ci nerautatea inimii lor la care sa ajungem in legatura cu aproapele nostru. Acesta poate sa ne faca rau, sa ne injure, sa ne batjocoreasca, sa rada de noi , sa ne priveasca cu trufie, noi trebuie sa ne pastram inima in nerautate, precum pruncii, si astfel ne vom mantui. Dar daca incepem sa pretindem ce-i al nostru batandu-ne cu pumnii in piept si sa cerem dreptate, vom fi gasiti vinovati. Caci Evanghelia nu ne spune sa raspundem raului cu rau. Mai mult decat toate sa ne aducem aminte de zioua cea infricosatoare a judecatii, si desigur, cum a zis Sfantul Siluan Athonitul, sa meditam la iad, incat sa ne ferim a ajunge la aceasta stare. Cand aceasta meditatie va deveni pentru noi temelie si viata, vom fi ajutati sa ne ferim de faptele intunericului si astfel vom scapa de acest groaznic si infricosator iad. Sa ne inchinam, sa-I multumim si sa-L slavim pe Hristosul nostru, care S-a facut om pentru ca noi sa ajungem dumnezei. Sa-L cantam si sa-L preamarim pentru ca S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a aratat drumul luminii, ni l-a trasat si ne-a ajutat sa pasim pe el. Ne-a dat ca arma cu care sa-i lovim pe vrajmasi in dreapta si-n stanga, arma luminii, Evanghelia Lui, in care sunt scrise toate, pentru a ajunge biruitori la final, la poarta de aur pe care scrie Ierusalimul Ceresc. Ierusalimul Ceresc isi asteapta copiii si copiii lui sunt cei care urmeaza modelul, si modelul este HRISTOS.Amin.

balla georgeta ·

[cristiboss56]

• Cel ce crede cu adevărat în Dumnezeu trăieşte ca un înger pe pământ: posteşte, se înfrânează, priveghează, înalţă cântări, se roagă, nu judecă niciodată pe nimeni, iartă din inimă şi îşi iubeşte duşmanii.
• Chiar şi atunci când toţi oamenii te resping şi te părăsesc, trebuie să crezi că Dumnezeu te iubeşte.
• Atunci când ne temem de Dumnezeu, nu ne mai temem de oameni şi de demoni.
• Cine are smerenie se aseamănă lui Hristos. Unul ca acesta nu se mânie niciodată, nu judecă şi nu se mândreşte. Nu doreşte niciodată să aibă putere, se fereşte de cinstirea oamenilor, nu se ceartă sub nici un motiv, nu vorbeşte cu îndrăzneală şi primeşte întotdeauna poveţele celorlalţi. Evită să se îmbrace frumos şi are o înfăţişare exterioară simplă şi smerită.
• Nu te ajută cu nimic să te superi când ceilalţi te judecă. În asemenea cazuri, dacă te superi, înseamnă că te încearcă demonul slavei deşarte. Cel care vrea să se mântuiască trebuie să primească dispreţul celorlalţi cu bucurie, pentru că numai aşa poate dobândi smerenia. Iar smerenia îl scapă pe om de multe ispite.
• Cel mai important lucru este să reuşeşti să devii un om smerit; să te consideri pe tine mai prejos decât toţi oamenii; să crezi că nu împlineşti nimic care să te facă vrednic de mântuire, ci să-L rogi pe Domnul să te mântuiască prin mila Sa.
• Smerenia se dobândeşte prin defăimare de sine şi prin credinţa că nu este nimic bun în tine. Vai de cel care crede că păcatele sale sunt mici! Acela va cădea cu siguranţă în păcate grele.
• Cel care îndură nedreptatea cu smerenie a ajuns la desăvârşire. De unul ca acesta se miră şi îngerii, pentru că nici o altă virtute nu este mai greu de dobândit şi atât de mare ca smerenia.
• După mine, chiar dacă nu citesc multe şi nici nu înfăptuiesc ceva, smerenia este cel mai scurt drum către mântuire. Învaţă-ţi limba să spună „iartă-mă“, chiar dacă nu rosteşti aceste cuvinte din inimă, şi încet-încet, vei ajunge să le zici din toată fiinţa ta.
• Nu este cu putinţă să dobândeşti rugăciunea inimii dacă mai întâi nu te curăţi de orice răutate şi bănuială faţă de ceilalţi.
• Dacă vrei să înveţi să te rogi, mai întâi învaţă să vorbeşti puţin. De asemenea, înlătură din viaţa ta tulburările inutile.
• Rugăciunea neîntreruptă este aceea care, atunci când o rosteşti, îţi lipeşte gândul de Dumnezeu.
• Cel care Îl iubeşte sincer pe Dumnezeu dovedeşte lucrul acesta prin nevoinţa de a dobândi rugăciunea curată.
• Să te rogi în aşa fel încât, în timpul rugăciunii, gândul tău să nu se îndepărteze de la Dumnezeu. Trebuie să ai gândul curat. O! De-ai cunoaşte dulceaţa rugăciunii!…
• Cel care vorbeşte mult, chiar dacă ar fi orator, nu sporeşte duhovniceşte.
• Să vorbeşti doar atunci când vorba pe care o spui are o valoare mai mare decât tăcerea.
• Să alungi gândurile păcătoase deîndată, până să apuce să prindă rădăcini. Dacă gândul îţi aduce dinaintea ochilor o imagine necuviincioasă, alung-o cât mai repede cu putinţă.
• Nu-ţi murdări trupul cu fapte ruşinoase şi nici sufletul cu gânduri viclene. Dacă vei face aşa, va veni la tine pacea sfântă şi vei înţelege că în sufletul tău locuieşte Dumnezeu.
• Să nu-i judecăm pe ceilalţi. Pentru că, dacă judecăm, înseamnă că suntem mândri şi o facem noi pe judecătorii în locul Domnului. Atunci când judecăm, uzurpăm puterea lui Dumnezeu.
• Când treci printr-o pădure deasă sau prin stufăriş, este nevoie să îndepărtezi cu mâna crengile şi tufişurile, ca să-ţi croieşti drum. Aşa trebuie să procedăm şi cu gândurile: să le alungăm, ca să înaintăm pe drumul duhovnicesc.
• Atunci când cei din jurul tău gândesc şi acţionează greşit, provocând rele, tu nici să nu-i judeci, nici să nu te iei după ei, ci să faci voia lui Dumnezeu.
• Să te rogi lui Dumnezeu pentru cei care te nedreptăţesc şi te vorbesc de rău. Dacă tu te rogi pentru aceştia,Dumnezeu îi anunţă pe cei faţă de care te-au nedreptăţit că ceea ce s-a spus despre tine nu este adevărat.
• Ca să te foloseşti de pe urma lucrurilor rele care ţi se întâmplă, trebuie să zici: „Doamne, îngăduie aceasta spre binele şi mântuirea mea“.
• Fuga nu rezolvă întotdeauna problema necazurilor. Pentru că, oriunde te-ai duce, vei avea de întâmpinat acelaşi fel de probleme. Încearcă să rezolvi problema în tine, nu în exteriorul tău, prin fugă.
• Chiar şi atunci când toţi te părăsesc şi te prigonesc, de nu mai ai loc unde să-ţi odihneşti trupul, să nu deznădăjduieşti. Să spui cu credinţă: „Trăieşte Dumnezeu şi nu pot să-mi pierd nădejdea“.
• Omul care caută să fie cinstit de ceilalţi nu poate să scape de pricinile tristeţilor, pentru că egoismul său este foarte uşor de rănit. Fericit este cel care urăşte cinstirea şi iubeşte smerenia.
• Vrei să nu păcătuieşti? Atunci, adu-ţi aminte mereu de moarte!
• Vieţile Sfinţilor au fost scrise ca să le studiem şi să tragem învăţăminte. Din ele aflăm cum trăiau sfinţii şi ce sfaturi dădeau ei. Noi trebuie să mergem pe urmele paşilor lor.
• Pentru că de multe ori, acolo unde trăim, ne lipsesc exemplele de sfinţenie, se impune să citim Vieţile Sfinţilor, ca să ne luminăm.
• Fără nădejdea în viaţa veşnică, nu poţi îndura încercările acestei vieţi.
• Nu poţi să suporţi ispitele de acum dacă nu ai gândul la cele cereşti.
• Postul şi tăcerea sunt fraţi buni. Cel care vrea să postească, trebuie să o facă în tăcere. Iar cel care vrea să tacă trebuie să postească.
• Omul care nu-şi poate stăpâni demonul lăcomiei pântecelui va fi stăpânit şi de alte patimi.
• Lăcomia pântecelui este mama curviei.
• Ca să te ţii departe de slava deşartă, trebuie să eviţi însoţirile nefolositoare.
• Cel care se iubeşte exagerat de mult pe sine, îşi nedreptăţeşte fratele şi nu poate să-L iubească pe Dumnezeu.

[cristiboss56]

„Toate faptele duhovniceşti sunt fără suflet dacă nu au pe Duhul Sfânt.”


„Străin lucru şi minunat este nepătimirea, pentru că poate face pe unul care a biruit patimile prin deprindere imitator al lui Dumnezeu, pe cât e cu putinţă omului. Căci pătimind cel nepătimitor şi fiind războit de draci şi de oameni răi, se află ca şi când altul ar pătimi, cum erau sfinţii apostoli şi mucenici. Când e slăvit el nu se înalţă, şi când e ocărât nu se mâhneşte. Căci el socoteşte că cele plăcute sunt dar şi pogorământ al lui Dumnezeu, de care nu e vrednic, iar cele grele îi sunt spre cercare; şi că cele dintâi se dau aici după har şi mângâiere, iar celelalte spre smerita cugetare şi spre buna nădejde în veacul viitor. Şi e ca un nesimţitor ce are multă simţire a durerilor, prin darul deosebirii. Fiindcă nepătimirea nu este o singură virtute, ci un nume pentru toate virtuţile. Căci precum omul nu e un singur mădular, ci pe om îl arată multele mădulare ale trupului, şi nici ele singure, ci împreună cu sufletul, aşa şi nepătimirea este împreunarea (sinteza) multor virtuţi. Iar în loc de suflet el are pe Duhul Sfânt. Pentru că toate faptele duhovniceşti pomenite sunt fără suflet dacă nu au pe Duhul Sfânt, de la care şi-a luat şi numirea cel ce se numeşte duhovnicesc. Căci de nu va lepăda sufletul patimile, nu va veni Duhul Sfânt în el. Iar fără Duhul Sfânt, această virtute cuprinzătoare nu se numeşte nepătimire. Ci chiar dacă ar fi, poate, cineva astfel, el se află mai degrabă întru nesimţire.”


(Petru Damaschin, Învățături duhovnicești, în Filocalia V, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 222)