Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Eugen7]

În prealabil postat de Fani71

Parca s-a mai spus ca zamislirea este nu scopul, ci rodul unirii.
Scopul este unirea cuplului si manifestarea dragostei SI pe acest plan.

Sunt de aceeasi parere.

În prealabil postat de Fani71

Nici placerea nu este scopul, ci tot un fel de rod.

Evident ca placerea (oricare ar fi ea: mancare, bautura, sex etc) nu trebuie sa fie scopul, caci devine inrobitoare, devine un idol...
Consider ca placerea fireasca asociata activitatii sexuale firesti nu este rod ci atribut al acestei activitati firesti, precum este placera mancatului si placerea bautului apei. Astfel atata timp cat ea nu iese din limitele firescului, nu devine inrobitoare, nu devine un idol este buna... cand vedem in ea un scop in sine devine rea.

În prealabil postat de Fani71

Parca ne invartim in cerc...

Daca ne tot invartim... propun sa jucam o hora caci suntem infratiti :)

Sunte de parere ca discutiile sunt folositoare, benefice pentru noi toti, intucat multe aspecte s-au lamurit.

Doamne ajuta.

[AlinB]

În prealabil postat de Eugen7

Evident ca placerea (oricare ar fi ea: mancare, bautura, sex etc) nu trebuie sa fie scopul, caci devine inrobitoare, devine un idol...
Consider ca placerea fireasca asociata activitatii sexuale firesti nu este rod ci atribut al acestei activitati firesti, precum este placera mancatului si placerea bautului apei. Astfel atata timp cat ea nu iese din limitele firescului, nu devine inrobitoare, nu devine un idol este buna... cand vedem in ea un scop in sine devine rea.

Cum am scris si aici:

În prealabil postat de AlinB

Nu poti sti cat de atasat esti de fapt de un lucru atat timp cat nu iti lipseste.
Daca faci abstinenta un an si nici macar nu observi lucrul asta, atunci da, esti un om liber.
Si iti garantez ca anul ala se prelungeste de la sine, in conditiile in care apar alte satisfactii duhovnicesti si sigur vor apare, pentru ca un astfel de an nu poate fi atins decat in doua feluri: prin frigidititate (nu stiu care ar fi termenul la barbati) sau o traire duhovniceasca deosebita.

Contraceptia nu este oare un semn ca placerea a devenit un scop in sine, ca este inrobitoare?

Nu afirm ca este un pacat major (atat timp cat nu este din categoria avortiva sau dauneaza organismului, mutileaza), dar nici harul nu cred ca da buzna, cum a citat si Miha-Anca aici.


"Specific dragostei celei mari către Hristos este că nu se poate împăca cu desfătările trupeşti şi, mai mult decât toate, cu cele genitale. Mintea omului sub înrâurirea dragostei celei către Dumnezeu se desprinde de pământ şise izbăveşte de orice închipuire pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste închipuiri. Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii: "Nu va rămâne Duhul meu pururea in oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup" (Fac. 6, 3) nu se referă la aceştia?" (Arhim Sofronie Saharov)"

Sigur, cei mai multi nu traim in har, ci ne hranim cu satisfactii sufletesti la un nivel trupesc, asadar nu prea stim ce inseamna sa traiesti in har sau in afara harului, probabil de asta nici nu prea batem capul sa-l dobandim, atentia noastra e centrata in jurul satisfactiilor de care vorbeam.

Ce e trist este ca incepem sa definim si lucrurile duhovnicesti in functie de acest nivel ne-duhovnicesc de traire.

Eu nu spun ca o astfel de traire este usoara si accesibila, intrebarea este daca mai stim ca asta este idealul sau am ramas cramponati la un nivel inferior, considerandu-l cel corect, binecuvantat, etc?

[andreicosmovici]

În prealabil postat de AlinB

Contraceptia nu este oare un semn ca placerea a devenit un scop in sine, ca este inrobitoare?

Vorbesti de contraceptia mecanica (prezervativ, sterilet etc) sau de contraceptia intenţională? În primul caz, lucrurile sunt clare. În al doilea caz, după părerea mea, intră atât folosirea necorespunzătoare a metodelor naturale, cât şi abstinenţa totală, pe care eu o numesc ortodoxă. De ce spun asta? Să presupunem următorul moment: un cuplu ortodox îşi doreşte un copil, dar există motive serioase ca să amâne sarcina cu o lună. Ce vor face? Se vor abţine. Cu ce intenţie? De a nu avea un copil în acea lună.

Ori, în lumina celor spuse de tine mai sus, dacă soţii respectivi ar trebui să demonstreze că plăcerea nu le-a devenit înrobitoare, ar trebui totuşi să aibă relaţii conjugale, ca să nu aplice mentalitatea şi intenţia de evitare a sarcinii. Oare nu este Dumnezeu mai mare decât noi, şi mai puternic decât neputinţele noastre? Şi atunci, de ce să ne ferim? Ori ne ferim, şi atunci admitem că plăcerea în sine, în acest caz (al unirii conjugale) poate să apropie sufletele şi să participe la armonia dintre soţi, ori nu ne ferim deloc, şi atunci nu ar mai trebui să existe - logic - nici abstinenţa totală.

Dar în acel moment, cum ştim când şi de câte ori trebuie să avem relaţii conjugale? Fiindcă dacă eliminăm plăcerea ca fiind un element de unire sufletească a soţilor, atunci trebuie să o trăim doar în asociere cu posibilitatea apariţiei unei noi sarcini. Care va fi atunci datoria noastră, cât timp nu se vorbeşte de număr de copii pe care trebuie să-i facem? Sau, cum vom şti că nu păcătuim, fiindcă de fapt am dori să avem relaţii conjugale cu soţul / soţia, dar există un pic de motiv, fie el şi obiectiv, care ne ţine departe de patul conjugal?