În prealabil postat de Mihailc
Între timp polemica acidă la care am făcut trimitere s-a mai domolit, fără niciun rezultat, lăsând ringul liber pentru alte bătălii la fel de aprige și zadarnice.
De unde oare să mă apuc de aprofundat?
Înainte de altele, să vedem cine sunt susținătorii celor două puncte de vedere ireconciliabile. Apărătorul hedonismului (pesemne) moderat spre radical, un tânăr în floarea vârstei în care pulsează toate chemările naturii, culturii și afectivității, invitându-l să se înfrupte pe săturate din bunătățiile mundane ale vieții. De celaltă parte, o persoană pentru care zilele zburdălniciilor tinereții cronologice sunt mai degrabă trecute, natura și-a încetat presiunea, fericirile și nefericirile cer compensații simbolice pentru că s-au petrecut sau nu s-au petrecut, patimile se transferă, discret, de la trup la suflet, întrucât trupul nu mai corespunde rolului de instrument optim iar psyhe este un teren virgin, numai bun de colonizat și exploatat. În asemenea condiții, desfătarea se camuflează în forme mai platonice, aparent austere și favorabile ascetismului.
Un prim punct de convergență al celor două poziții opuse este captivitatea preopinenților în starea lor naturală. Al doilea, este căutarea disperată a justificării metafizice la instanțe cu autoritate, în care se reflectă mai puțin tendința spre o asceză a libertății, cât tributul plătit de fiecare propriei condiții existențiale. Apărătorul hedonismului este în postura celui care încearcă să convingă că repetatele sale înfrângeri în războiul nevăzut sunt de fapt victorii, iar partea susținătoare a austerității ireconciliabile poate fi caracterizată excelent de zicala "după război mulți viteji se-arată".
Pentru unii ca aceștia a scris Apostolul Pavel următoarele: "Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului." (1Corinteni 13:11).
|
13.10.2012, 18:37:56
Subiecte asemănătoare
Mod hibrid