![]()  | 
	   ![]()  | 
       
| 
 | 
  
| 
	 | 
| 
		 
			 
			#1  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 Citat: 
	
 Poate i-as trece cu vederea betia, chiar si curvia, dar peste toatea astea (chiar si fara) pretentiile de "loctiitor a lui Hristos" e prea mult. Insist pe termenul de "loctiitor". Pentru mine are conotatii uzurpatoare. Nu stiu la tine.  | 
| 
		 
			 
			#2  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 Citat: 
	
 Din nou vin și spun că o asemenea interpretare tendențioasă ("pentru mine înseamnă uzurpare") nu se deosebește cu nimic de argumentul protestantului care se scandalizează de pretenția preotului de a ierta păcatele sau de ideea că sfinții mijlocesc în fața lui Dumnezeu - că doar numai Dumnezeu iartă, și numai Cristos mijlocește, nu-i așa ? Trecând peste interpretări mai mult sau mai puțin tendențioase, pot să vă spun, din experiența personală, că n-am întâlnit, în 5 ani de când am trecut Tibrul, niciun moment în care preotul paroh, un alt preot sau chiar Sfântul Părinte să pretindă că ar fi șeful meu sau să se dea drept Cristos. Last edited by MihaiG; 08.10.2012 at 22:29:18.  | 
| 
		 
			 
			#3  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
||||
		
		
  | 
||||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			N-aș vrea sa mutăm aici o discutie in stil avocățesc.
		 
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	 | 
| 
		 
			 
			#4  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 Citat: 
	
 Citat: 
	
 Eu in Biblie n-am gasit pentru Petru - de care faceti caz - denumirea de "loctiitor a lui Hristos". Sau este in traducerea romano-catolica? Citat: 
	
  | 
| 
		 
			 
			#5  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Depinde, v-o spun din nou, de înțelesul pe care alegeți să-l asociați termenului. Sunteți sigur că știți care este sensul în care este folosit în cadrul BC ? 
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	Citat: 
	
 Este de apreciat, cel puțin, sinceritatea. Acestea fiind spuse, totuși, n-aș recomanda nicicui să își lase afacerile pe mâna dumneavoastră. Un potențial locțiitor/reprezentant/mandatar căruia primul lucru pe care i-l evocă o asemenea poziție este uzurparea calității reprezentatului ar fi o alegere nefericită....  | 
| 
		 
			 
			#6  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
||||
		
		
  | 
||||
| 
		
	
		
		
			
			 Citat: 
	
 
				__________________ 
		
		
		
		
		
	
	Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori"  | 
| 
		 
			 
			#7  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 Citat: 
	
 Oare, pentru dumneavoastră, locțiitor înseamnă moștenitor ? În fond, doctrina "in persona Christi" înseamnă că, atunci când sacerdotul pronunță cuvintele sacramentale (în cadrul Liturghiei, la Prefacere, la Spovedanie etc.) ei acționează în persoana lui Hristos. Ceea ce este logic, pentru că Hristos a spus "câtora le veți ierta păcatele....", iar dacă nu admitem că preotul iartă păcatele în persoana lui Hristos, trebuie să admitem că le iartă în propria persoană, ceea ce este absurd. Singurul care iartă este Hristos.  | 
| 
		 
			 
			#8  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
||||
		
		
  | 
||||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Domnu' Mihai, ți se întâmplă des să te contrazici în două postări consecutive?
		 
		
		
		
		
		
		
			
				__________________ 
		
		
		
		
		
	
	Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori"  | 
| 
		 
			 
			#9  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 Citat: 
	
 Haideti sa incercam impreuna, dvs. spuneti ce vreti sa se inteleaga si cautam un termen mai bun. Citat: 
	
 Sunteti protestant in acel moment? Eu am remarcat saltul, "evolutia", de la rolul sa zicem oarecum special a lui Petru asa cum reiese din anumite texte (Biblie, Sf. Ioan Gura de Aur) la pretentiile actuale (de fapt, mai vechi) ale Papei. Daca sunteti fan al acestui evolutionism, trebuie sa prezentati si verigile intermediare. Citat: 
	
 La dvs. probabil l-a lasat pe Papa, sau Papa a uzurpat acest rol, depinde cum vreti (sau nu) sa vedeti lucrurile. Poate asta e si sursa problemelor pe care le aveti. :)  | 
| 
		 
			 
			#10  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Din nou (a patra oară la rând) argumentație protestantă. Urmarea logică: dacă Hristos se ocupă nemijlocit de problemele Bisericii, de ce mai aveți nevoie de preoți ?
		 
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	 | 
![]()  | 
	
	
		
		
  | 
			 
			Subiecte asemănătoare
		 | 
	||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari | 
| Putem fi nasi la tineri greco-catolici? | crisghise | Nunta | 13 | 07.04.2011 10:53:51 | 
| am fost botezat la greco-catolici..... | vladicuion | Botezul | 6 | 10.07.2009 15:30:54 | 
| Greco-Catolicism | Macarie | Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni | 17 | 14.04.2008 02:50:57 | 
| 
 |