Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[tabitha]

Intrebare : ne mantuim cu neamul, cu "trupul duhovnicesc" sot-sotie, sau fiecare cu-ale lui pacate?

În prealabil postat de mirela.t

Intrebare : ne mantuim cu neamul, cu "trupul duhovnicesc" sot-sotie, sau fiecare cu-ale lui pacate?

Tind să cred că nu prea putem să mergem singuri în Rai. Asta ar îmsemna egoism, contrar iubirii. Ne mântuim unul prin celălalt, nu ne mântuim niciodată singuri. Cred că vom fi întrebaţi dacă noi nu am adus pe nimeni. Mai degrabă soţ-soţie, care normal ar trebui să fie o unitate în duh. Acum sunt şi cazuri destul de multe, poate chiar mai multe, în care înclinaţiile soţilor spre mântuire diferă, se bat cap în cap....dar nici aici nu putem şti finalul...numai Dumnezeu ştie mai bine. Şi totuşi să nu uităm de judecata particulară a fiecăruia dintre noi. E doar o părere personală...

Uite aici o dezbatere cam pe aceeşi temă: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12839

[fallen]

Nu stiu unde ar fi mai bine sa postez intrebarea: aici sau la "experiente luminoase"?
Ati intalnit vreodata sau v-ati intalnit cu situatia in care intr-un cuplu sa existe atat de multa suferinta din partea unuia sau a ambilor parteneri, teroare chiar, incat sa ajunga sa-si doreasca mai repede moartea (pe a sa sau pe a celuilalt), sa ajunga sa se roage "Doamne, stiu ca pentru pacatele mele platesc, dar Te rog, nu stiu cat mai pot indura, slobozeste pe robul Tau!"
E oare o astfel de casnicie o incercare pentru om? Oare nu e o incercare prea grea? Inafara de asat, astfel de experiente nu se intampla numai oamenilor crediniciosi ci poate mai ales celor necredinciosi, care poate L-au nesocotit pe Dumnezeu in alegerile lor. Dar chiar si acestia, la un moment dat, satui de atata suferinta, se intorc la El si se roaga pentru izbavire, dar ce sa-i faci, ca nu se mai poate face nimic, nici pe lumea asta, nici chiar pe cealalata, odata ce esti "legat " prin Sfanta cununie. Daca toata viata traiesti in teroare alaturi e un tiran, si pe lumea aialalta vei fi tot cu el? Daca chiar el e cel care hotaraste ca a venit vremea sa te trimita acolo (si te omoara), ce faci, te duci cu el in iad?
Asta e probabil cea mai mare dilema de "juridico-teologica" a mea: Sfanta Taina nu se dezleaga de la sine in momentul cand unul din parteneri o incalca, o sparge? Adica : comite adulter, se leapada de Dumnezeu, este excomunicat, se duce la sectanti, sau chiar la vreo grupare satanista, sau cel mai rau, isi ucide partenerul ?

Nu cred că sfânta taină ne obligă la trăirea unui iad în doi. Ea e taină întrucât e har. Dacă te-ai rupt de har, te-ai rupt de taină, n-o mai trăieşti. Nu cred că Dumnezeu ne lipseşte de libertate prin căsătorie. De altfel, lipsa libertăţii înseamnă şi lipsa iubirii. Nu poţi iubi decât dacă vrei asta.

Cred că poţi îndura multe într-o căsnicie, chinuri, dureri, mucenicie, însă toate astea trebuie să le faci pentru că aşa vrei, pentru că aşa crezi, pentru că-l iubeşti sau ţi-e milă de soţul care-ţi face astea, iar nu pentru că te-ai legat pentru totdeauna, în mod fatal.

Deci dacă nu faci asta din libertatea ta - pe care ţi-o poţi jertfi, însă asta înseamnă să i-o închini lui Dumnezeu, nu s-o pierzi, pentru că atunci devii şi mai liber, renunţând la toate ale tale -, sau dacă nu poţi pentru că ţi-e sufletul vlăguit, cred că e mai bine să iei distanţă de celălalt, să te separi.
Ceea ce înseamnă, dacă crezi în unicitatea căsătoriei, asumarea crucii singurătăţii.
De cruce oricum nu putem scăpa dacă vrem să ne mântuim. Ar trebui, din contră, s-o iubim, dar asta uităm mereu.

La ultima întrebare răspunsul este „da”. Pentru cazurile enunţate de tine Biserica acceptă despărţirea. Însă taina nu poate fi dizolvată, nu are cum, ea ţinând de unicitatea ta şi a celui cu care ai devenit un trup. Ea admite, cu pogorământ, recăsătorirea, care este o binecuvântare (în cazul celor care au mai fost căsătoriţi).

P.S. Cred că ai postat la topicul potrivit.

[fallen]

Din pacate cum am mai spus cunosc multi oameni care isi iau aceasta libertate, de a se jertfi intr-o casnicie nefericita, dar pe care jertfa nu le-a cerut-o nimeni (asta din cate am observat e si din cauza ca foarte multi fac greseala sa nu respecte a doua sau a treia porunca din decalog care spune " sa nu ai alt Dumnezeu inafara de Mine" - atat de simplu in vorba, dar atat de usor de incalcat...). Toti zicem ca trebuie sa ne ducem crucea, dar nimeni nu ne spune "asta e crucea ta". Putem oricand sa renuntam la o cruce si s aluam alta. Putem de exemplu sa renuntam sa mai servim in armata si sa ne angajam la cantina saracilor. Oare se supara Dumnezeu pentru asta? Nu cred, atata timp cat e o munca cinstita. Putem sa renuntam la casatorie si sa trecem la calugarie? Asta cu siguranta e o practica binecuvantata. Dar oare viceversa mai e tot asa? Oare cati oameni nu isi iau cruci care sunt prea grele pentru ei si-i doboara, ii arunca drept in ghearele necuratului? Stiti cum e? Multi gandesc "cred ca ar trebui sa fac asa" (cred ca am cutare boala, ia sa ma apuc eu sa iau tratamentul care-l face vecina de tensiune); asa cred eu ca e bine; sotul o sa fie multumit si nu o sa mai am scandal in casa. Nu mai aduc niciodata vorba de mers la biserica, cimitir, de chemat preotul in casa pentru sfestanie...de ce sa isc scandal? Daca vrea musaca in Saptamana Mare, ii dau, doar n-o sa risc un scandal tocmai acum... si nu mai ma duc nici la spovedanie, ca ce rost mai are daca tot ma spurc... Nu-i mai pomenesc nici de mers la ai mei, nici de alte lucruri care nu-i convin... asta e, pentru linistea familiei si a copiilor mai ales.. fac pace si cu insusi necuratul. Pentru ca am vazut situatii in care s-ar putea zice pe buna dreptate ca bietii oameni au ajuns sa traiasca in casa si in pat cu insusi diavolul. Desigur, nici un om nu e insusi diavolul, dar poate fi robit intr-o masura mai mare sau mai mica de acesta. Ori, in cazul asta, ar fi bine sa deschidem bine ochii sa vedem pe cine ascultam si cu cine facem pace si pe cine avem grija sa nu suparam. Dar asta e un alt subiect, si anume in ce masura si cu ce mijloace trebuie sa ne ferim, sa avem grija sa nu-l provocam pe cel rau.

Ai dreptate, fallen. Alegerile sunt uneori foarte dificile, nu ştim întotdeauna care cale e mai bună sau cea bună. Şi atunci avem nevoie de sfatul cuiva care a trecut prin ceva asemănător sau măcar cunoaşte cum se trece.

Cred, însă, că nu trebuie să căutăm să ne schimbăm crucea – aleasă sau nu de noi. Sunt destule pilde în legătură cu asta, care arată că cine face asta poate da peste una şi mai grea, pe care n-o poate duce, sau peste una prea mică, care nu-i va fi de folos. Pe de altă parte, însuşi Domnul a spus că nu-i bun pentru împărăţia cerurilor cel care, punând mâna pe plug, priveşte înapoi (e nehotărât).

Şi mai trebuie să învăţăm să facem diferenţa între jertfă şi compromis. Alegerea de a renunţa la Biserică pentru a păstra liniştea familiei, în care din cele două categorii se încadrează, oare? Adesea am trecut prin dileme asemănătoare. Noi nu ştim să distingem clar, însă alegerea e de maximă importanţă, putând fi între viaţă şi moarte (duhovnicească). Şi e cu atât mai greu de făcut cu cât nu te simţi responsabil doar pentru mântuirea ta, ci şi pentru a celui cu care ai ales să fii una.

Dilemele de genul ăsta pot fi uneori chiar sfâşietoare, însă pot fi şi rodnice, totodată, pentru că atunci când ştim că n-avem răspunsuri şi le căutăm cu ardoare, suntem, cel puţin, într-o bună aşezare, cu inima deschisă pentru a le primi. Să ne rugăm şi să sperăm că ele vor veni.

[fallen]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred, însă, că nu trebuie să căutăm să ne schimbăm crucea – aleasă sau nu de noi. Sunt destule pilde în legătură cu asta, care arată că cine face asta poate da peste una şi mai grea, pe care n-o poate duce, sau peste una prea mică, care nu-i va fi de folos. Pe de altă parte, însuşi Domnul a spus că nu-i bun pentru împărăţia cerurilor cel care, punând mâna pe plug, priveşte înapoi (e nehotărât).


Dilemele de genul ăsta pot fi uneori chiar sfâşietoare, însă pot fi şi rodnice, totodată, pentru că atunci când ştim că n-avem răspunsuri şi le căutăm cu ardoare, suntem, cel puţin, într-o bună aşezare, cu inima deschisă pentru a le primi. Să ne rugăm şi să sperăm că ele vor veni.

Hai sa dam un exemplu. Daca o femeie in tinerete a fost desfranata (nu neaparat ca asta si-a dorit, dar... s-a lasat pacalita de unul si de altul, pana cand...s-au adunat prea multe "realatii nepotrivite"), si la un moment dat se hotaraste sa se opreasca si sa se aseze la casa ei - acest lucru se va dovedi extrem de dificil; (nu pt toate, unele reuses cu succes) dar unele nu vor reusi sa fie suficient de bune sotii odata pentru ca nu sunt obisnuite cu gospodaria, si apoi pt ca sotul nu le va ierta pentru ce au fost candva. Si acestea vor considera ca barbatul e indreptatit sa le umileasca si sa le persecute, si ca aceasta e crucea lor pe care le-a dat-o Dumnezeu ca sa le ierte pacatele. Doar ca nu toate vor rezista pana la sfarsit in acest razboi, si unele vor renunta, nu pt ca nu mai vor neaparat sa se mantuiasca, dar pt ca nu mai rezista pur si simplu, sau poate considera ca pedeapsa e prea aspra. Si atunci ce sa va intampla cu acestea? Se vor mai mantui sau nu? Nu cumva daca vor insista sa se roage pentru iertare li se va da o cruce si mai grea, ca de exemplu o boala grava, un copil handicapat, saracia lucie, si alte asemenea care le-ar putea aduce si mai aproape de pierzanie? Nu cumva toate aceste incercari s-ar putea dovedi prea grele si le-ar putea face sa renunte la a mai dori mantuirea? A spus un preot de ziua Sfintilor parinti ca daca cineva face un pacat atat de mare cum ar fi sa refuze sa procreeze, Dumnezeu il blesteama si ii intoarce spatele pe viitor daca mai indrazneste sa Ii ceara ceva. Sau poate nu ii refuza definitiv, dar le da niste incercari la limita imposibilului, pe care putini le trec pe cand cei mai multi nu. Ca sa nu mai mentionez ca pe partea cealalta te mai loveste si ala rau pentru ca incerci sa te intorci la Dumnezeu. Nu va prididi nicio secunda sa-ti zica 'las-o balta, nu vezi ca n-ai nici o sansa, ca Dumnezeu nu te mai vrea?" Si apoi daca i te impotrivesti, sa vezi belele ce-ti mai curg, pana si pe cei mai dragi ti-i va intoarce impotriva ta... si te va face sa crezi, pana la urma, ca tot raul asta e "rasplata" ta de la Dumnezeu ...si te va face pana il vei crede pe el, din pacate...

[andra_v]

În prealabil postat de fallen

Din pacate cum am mai spus cunosc multi oameni care isi iau aceasta libertate, de a se jertfi intr-o casnicie nefericita, dar pe care jertfa nu le-a cerut-o nimeni (asta din cate am observat e si din cauza ca foarte multi fac greseala sa nu respecte a doua sau a treia porunca din decalog care spune " sa nu ai alt Dumnezeu inafara de Mine" - atat de simplu in vorba, dar atat de usor de incalcat...). Toti zicem ca trebuie sa ne ducem crucea, dar nimeni nu ne spune "asta e crucea ta". Putem oricand sa renuntam la o cruce si s aluam alta. Putem de exemplu sa renuntam sa mai servim in armata si sa ne angajam la cantina saracilor. Oare se supara Dumnezeu pentru asta? Nu cred, atata timp cat e o munca cinstita. Putem sa renuntam la casatorie si sa trecem la calugarie? Asta cu siguranta e o practica binecuvantata. Dar oare viceversa mai e tot asa? Oare cati oameni nu isi iau cruci care sunt prea grele pentru ei si-i doboara, ii arunca drept in ghearele necuratului? Stiti cum e? Multi gandesc "cred ca ar trebui sa fac asa" (cred ca am cutare boala, ia sa ma apuc eu sa iau tratamentul care-l face vecina de tensiune); asa cred eu ca e bine; sotul o sa fie multumit si nu o sa mai am scandal in casa. Nu mai aduc niciodata vorba de mers la biserica, cimitir, de chemat preotul in casa pentru sfestanie...de ce sa isc scandal? Daca vrea musaca in Saptamana Mare, ii dau, doar n-o sa risc un scandal tocmai acum... si nu mai ma duc nici la spovedanie, ca ce rost mai are daca tot ma spurc... Nu-i mai pomenesc nici de mers la ai mei, nici de alte lucruri care nu-i convin... asta e, pentru linistea familiei si a copiilor mai ales.. fac pace si cu insusi necuratul. Pentru ca am vazut situatii in care s-ar putea zice pe buna dreptate ca bietii oameni au ajuns sa traiasca in casa si in pat cu insusi diavolul. Desigur, nici un om nu e insusi diavolul, dar poate fi robit intr-o masura mai mare sau mai mica de acesta. Ori, in cazul asta, ar fi bine sa deschidem bine ochii sa vedem pe cine ascultam si cu cine facem pace si pe cine avem grija sa nu suparam. Dar asta e un alt subiect, si anume in ce masura si cu ce mijloace trebuie sa ne ferim, sa avem grija sa nu-l provocam pe cel rau.

"Cine pune pe tatal sau ori pe mama sa - am putea parafraza, pe sotul ori sotia sa-ma presus de Mine nu este vrednic de Mine".

[Florin_cj]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu cred că sfânta taină ne obligă la trăirea unui iad în doi. Ea e taină întrucât e har. Dacă te-ai rupt de har, te-ai rupt de taină, n-o mai trăieşti. Nu cred că Dumnezeu ne lipseşte de libertate prin căsătorie. De altfel, lipsa libertăţii înseamnă şi lipsa iubirii. Nu poţi iubi decât dacă vrei asta.

Cred că poţi îndura multe într-o căsnicie, chinuri, dureri, mucenicie, însă toate astea trebuie să le faci pentru că aşa vrei, pentru că aşa crezi, pentru că-l iubeşti sau ţi-e milă de soţul care-ţi face astea, iar nu pentru că te-ai legat pentru totdeauna, în mod fatal.

Deci dacă nu faci asta din libertatea ta - pe care ţi-o poţi jertfi, însă asta înseamnă să i-o închini lui Dumnezeu, nu s-o pierzi, pentru că atunci devii şi mai liber, renunţând la toate ale tale -, sau dacă nu poţi pentru că ţi-e sufletul vlăguit, cred că e mai bine să iei distanţă de celălalt, să te separi.
Ceea ce înseamnă, dacă crezi în unicitatea căsătoriei, asumarea crucii singurătăţii.
De cruce oricum nu putem scăpa dacă vrem să ne mântuim. Ar trebui, din contră, s-o iubim, dar asta uităm mereu.

La ultima întrebare răspunsul este „da”. Pentru cazurile enunţate de tine Biserica acceptă despărţirea. Însă taina nu poate fi dizolvată, nu are cum, ea ţinând de unicitatea ta şi a celui cu care ai devenit un trup. Ea admite, cu pogorământ, recăsătorirea, care este o binecuvântare (în cazul celor care au mai fost căsătoriţi).

P.S. Cred că ai postat la topicul potrivit.

Am mai scris si la alta rubrica, imi pare rau ca am aparut mai tarziu pe forum, dar chinul exista doar acolo unde nu este comunicare si acolo unde nu exista iertare. Mai exista china acolo unde unul dintre partereri are probleme cu ochii si se uita in dunga dupa altii, asta e curvie cu mintea, sau intelege prin libertate o serie de fapte care ii pune in pericol fidelitatea! Adica doarme pe la altii ca un bun crestin, se indragosteste prea repede cand se intalneste cu cineva si uita de cel pe care il iubeste, sigur toate sunt din pricina curviei in care a trait de-a lungul vietii si din pricina ca ii place asa si nu vrea sa se opreasca. Se spovedeste si iese usurat sau usurata ca este iertat, dar incepe iar sa faca si e mai rau, asta nu este pocainta, sau spovedanie, asta este curvie fata de Dumnezeu! Infidelitate fata de Cuvantul Lui Dumnezeu, neascultare si pacat Adamic! Cu toate astea nu pot sa fiu deacord cu divortul, Ceea ce a legat Dumnezeu omul sa nu desparta!
Casatoria este chiar un leac pentru astfel de oameni cazuti, important este daca vor sa faca acest sacrificiu sau nu
Indiferent daca ai un copil sau il infiezi, acesta trebuie sa simta dragostea in familie! Nu poti sa fii in familie si sa ramana unul dintre soti acasa sa ii spuna la copil, micata e la cafea sau micata sau ticuto e la manastire in perelinaj! O familie unuita e unita, nu despartita, adica unde merge unul sa fie si celalalt! Se inteleg relatiile la distanta, dar in mintea unuia trebuie sa ramana celalalt si pe oricine ar intalni in drumul lor sa isi aminteasca de propria jumatate! Altefl isi tot impart sufletul prin indragosteli, adica prin curvie pe unde merg si il faramiteaza! Iubirea nu e un sentiment transferabil! Si pentru ca sa nu fie faramitat sufletul, trebuie sa te legi sa iubesti in viata Pe Dumnezeu mai intai de toate, dar pentru asta fie te dedici total unei vieti monahale si atunci nu stai in celibat ca sa te tot legi de unul si de altul, pentru ca nimeni nu e perfect sau te legi de un sot si prin sot sa iti amintesti de Dumnezeu, iar oriunde mergi iti vei aminti de sot si nu te vei uita cu jint la alt handralau sau la alta pitzy! Atunci vei putea spune ca ii iubesti pe toti la fel, pentru ca mintea ta e stabila, nu duci lipsa de nimic si trebuie doar sa nu cazi in desfrau, adica sa nu exagerezi cu binecuvantarea pe care ai primito de la Dumnezeu! Ai ajutorul acasa sau la manastire si altceva ce ai putea sa gasesti in lume e doar desfrau si curvie, asa ca tot ce poti da celor pe care ii intalnesti de acum e iubire de aproapele, de data asta adevarata fara a te atasa de el cu un gand de desfrau sau de pacat, sau ca ce bun era asta de sot, gata astea s-au terminat in mintea noastra!
Daca nu respecti astea, nu stii ce e iubirea, si mandria si fatarnicia aceasta, ca ii iubim pe toti la fel, este o arma a celui necurat! Ii iubim pe toti la fel, dar nu ne indragostim si inrosim si ne bate inima si ne gandim ce bunoc sau bunoaca e asta, ci aceste lucruri le lasam pentru sot, iar daca suntem monahi le lasam detot! Scuza ca sunt om, nu mai merge, Dumnezeu ne-a ingaduit sa traim in familie, refuzam acest dar, daca vrem sa ramanem cu Dumnezeu mergem la manastire, dar cale de mijloc nu este decat curvia si desfraul, chiar fara savarsirea pacatului! Deci nu se merge la agatat inocent si nici nu se vorbeste cu o suta de oameni (de sex opus) odata si te indragostesti cate putin de fiecare data si il schimbi in fiecare sapatamana pentru ca nu stii care e potrivit pentru tine, asta e curvie in buna regula!
Nu are nimic cu posesivitatea sau cu gelozia ce spun, dar cei care fac asa, nu au inteles nimic din iubirea de frati si nici de aproapele! Scrie sa ii iubesti pe frati, dar nu sa ai sentimente ca si pentur un sot pentru ei, adica nu te saruti, nici nu te gandesti ca te-ai saruta, nici nu te rosesti, nici nu te incalzesti, nici nu te gandesti ca iti place barbatul sau fata aia, pentru ca ai ales sa traiesti cu Dumnezeu la manastire sau pentru ca ai ales sa traiesti in familie alaturi de Dumnezeu!
Sunt foarte iresponsabili cei care fac aceste lucruri si spun cu tarie ca majoritatea neaintelegerilor pornesc de aici, pentru ca omul incepe sa ascunda aceste desfranari ale mintii si se sperie si sentimental devine instabil, pentru ca sufletul lui se cioparteste si confunda iubirea de aproapele cu cea de sot sau de Dumnezeu!
Oricum am folosit un limbaj nu tocmai potrivit si prefer sa nu descriu toate reactiile trupului pe care le poate avea un frate sau o sora care se aproprie de altcineva in afara de cel iubit! Te abtii, dar daca te aproprii esti ca aruncat de pe stanca, si nu te vei orpi la un metru inainte sa cazi! Nu uitati ca Iisus nu s-a lasat ispitit de Satana cand a fost pus sa se arunce de pe templu!
Te apara Dumnezeu de ce ti se intampla involundar dar unde te arunci singur e decizia ta impotriva Vointei Lui!
Iar cei care au nevoie de o pauza ca sa ia o decizie si se inconjoara de posibili prenendeti, pentru ca sa vada, nush ce, din nou sunt in curvie cu mintea lor si sunt furati de cel necurat, care ii incurajaza prin a se izola de familie sau de cel iubit sau de ultimul de care s-a indragostit si ii indeamna sa ii faca rau celuilalt! Acestia nu au inteles nimic din iubire, ei iau decizii logice, dar astea se iau inainte de astfel de gesturi! Daca vrei sa rezolvi o problema il chemi si pe celalat cu tine si vorbiti cu toti, impartasesti experiente, dar nu incerci sa il uiti, legandu-te de altceva.
Un citat destul de sugestiv pentru asta il avem in Sfanta Scriptura:
Suflete preacurvare!* Nu ştiţi că prietenia** lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine† vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
Deci atentie la iubire de aproapele ce intelegeti prin ea si sub ce masca vreti sa va ascundeti, ca sa nu cadeti in curvie si sa credeti sau sa va laudati ca sunteti credinciosi Lui Dumnzeu!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin_cj

Casatoria este chiar un leac

Chiar aşa, slavă lui Dumnezeu!
(dar unii ascund pastila pe sub limbă...:))