Recunoasteti persoana

corect :). Mai multe despte istoria din spatele imaginii se poate citi urmand linkul de mai jos.

http://www.fericiticeiprigoniti.net/...ma-iubirii-lor

Mi-a plăcut reacția inițială a lui Ioan. Nu tu „da, era de așteptat”, nu „și eu aș fi făcut la fel” ci vroia (atât pt sufletul ei cât și pt al lui) ca ea să își ceară iertare. Postmodernește vorbind ne-am fi așteptat să fie mai îngăduitor :)

Un alt exemplu similar este ceea ce ar fi auzit Filoteu de la Petru Vodă despre logodnica lui Constantin Dumitru (părintele Marcu de la Sihăstria). Constantin Dumitru a condus una din mașinile echipelor legionare care au participat la asasinarea lui Armand Călinescu. Trebuia să se pună în fața convoiului și să oprească coloana oficială dar a ajuns prea târziu și nu a mai participat practic prin nimic la asasinat. În lagărul de la Pitești a fost unul dintre foarte puținii care nu a făcut nici un compromis cu reeducatorii, de unde i s-a tras porecla Fachirul. Se pare că logodnica lui l-a așteptat douăzeci de ani să iasă din închisoare trăind în post și rugăciune iar atunci când el a ieșit și s-a călugărit, a ales și ea să își trăiască restul vieții precum până atunci. Despre întâlnirea lui Ioan Ianolide cu părintele, se poate citi undeva în articolul de mai jos:
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...-28-februarie/

Rândul tău să pui o poză

cine o fi..

ce figura lumeasca avea aci.....:)...nu spun cine e fiindca nu mai am idei de poze :))). O ghici altcineva cu mai multa inspiratie

În prealabil postat de VladCat

ce figura lumeasca avea aci.....:)...nu spun cine e fiindca nu mai am idei de poze :))). O ghici altcineva cu mai multa inspiratie

vad ca am blocat jocul... sa mai dau un indiciu:

„Cuvintele adevărului trebuie odată şi odată să zămislească şi să aducă rod”

[Mihailc]

În prealabil postat de zinaida

vad ca am blocat jocul... sa mai dau un indiciu:

„Cuvintele adevărului trebuie odată şi odată să zămislească şi să aducă rod”

Sfântul Nicolae Velimirovici.

Da. E randul tau sa postezi.

[glykys]

Vad ca s-a blocat jocul.
Pun eu o imagine!

[glykys]

În prealabil postat de VladCat

corect :). Mai multe despte istoria din spatele imaginii se poate citi urmand linkul de mai jos.

http://www.fericiticeiprigoniti.net/...ma-iubirii-lor

Mi-a plăcut reacția inițială a lui Ioan. Nu tu „da, era de așteptat”, nu „și eu aș fi făcut la fel” ci vroia (atât pt sufletul ei cât și pt al lui) ca ea să își ceară iertare. Postmodernește vorbind ne-am fi așteptat să fie mai îngăduitor :)

Multumim pentru link .
Acum, din ce am citit si eu, indraznesc sa cred ca pentru Ianolide, logodnica sa era mult mai mult decat potentiala sa sotie, era legatura lui fizica si palpabila cu Gafencu, pe care l-a iubit atat de mult si care i-a dat forta sufleteasca de care avea atata nevoie. Poate ca nu era vorba doar de faptul ca nu l-a asteptat pe el personal si ca nu mai puteau avea un viitor impreuna - de altfel, cei mai multi marturisitori s-au calugarit sau au avut aceasta dorinta, dupa ce au iesit din puscarie - ci de faptul ca l-a privat cumva de a se afla din nou in vecinatatea persoanei celei mai legate de Gafencu. Altfel, fireste, omeneste, este perfect explicabila atitudinea fetei, dar imi pare a fi aici ceva mult mai mult decat o istorie despre Odiseu si Penelopa.

Eu cred insa ca asa a randuit Dumnezeu lucrurile cu ei si ca nu s-a facut nimeni vinovat de vreo slabiciune. Poate asa Ianolide s-a sfintit si mai mult, cine stie?!

De acord cu tine. Pesemne că amintirea lui Gafencu a jucat un rol în toată povestea asta și că Ioan s-a sfințit mai mult așa de moment ce Dumnezeu a îngăduit ca ea să se căsătorească. Mai e o chestie la care mă gândesc: tocmai fiindcă nu e doar o poveste despre Odiseu și Penelopa, reacția lui Ianolide ma gândesc că va fi avut și un alt tâlc. Căci oricât de mult am înțelege, omenește vorbind, decizia ei, eu cred că el era îndreptățit duhovnicește să își dorească să o audă cerându-și iertare. Sf. Luca al Crimeei spune că depărtarea întărește dragostea adevărată acolo unde este rugăciune. Pesemne că în toți acei ani de închisoare, Ianolide, care ființa la un înalt nivel duhovnicesc în iadul pe care trebuia să îl înfrunte, va fi petrecut în rugăciune și pt logodnica sa. Probabil în tot acest timp dragostea lui pt ea a sporit, pt că și el a sporit duhovnicește. Probabil că se aștepta ca ea, pe temeiul dragostei ipostatice pe care o învățaseră amândoi de la Gafencu (el mult mai bine), să petreacă în același chip ca el, ceea ce, oricât de mult ar îndreptăți-o circumstanțele, nu s-a întâmplat...ori mai bine zis s-a întâmplat doar până la un anumit punct...nu știu ce să zic...oricum tot ce putem discuta noi din mijlocul Bucureștiului sec 21 nu sunt decât palide închipuiri, cel mai probabil în mare măsură eronate, dacă nu prin literă atunci prin duh. Un lucru totuși cred că e oarecum clar: Deziluzia lui Ianolide care ieșise purificat din iadul închisorii nu avea cum să fie una pe care o putem compara cu evenimente din experiențele noastre ci mai degrabă un chip a ceea ce a simțit Dumnezeu din pricina căderii lui Adam...ori o fi ținut câtuși de puțin și de slăbiciunile lui omenești?....Dumnezeu știe.