Blesteme...mit sau realitate?!?

[Demetrius]

În prealabil postat de ioana30

In primul rand bine v-am regasit si calduroase salutari tuturor celor care,in urma cu 2 ani, m-au sustinut si m-au incurajat! Numai bine tuturor!

Dragii mei ajutati-ma din nou pt ca singura nu pot sa fac "lumina" in gandurile mele. Cineva a afirmat ca tatal meu a murit din cauza blestemelor si ca o parte din ele "au cazut" pe restul familiei. Simt ca problema asta depaseste puterea mea de intelegere rationala.

Eu sunt o persoana realista si nu imi pot imagina ca exista asa ceva, ma refer la blesteme, cu toate ca ceilalti membrii ai familiei mele sunt convinsi de asta.

Blestem, ce este???? Este ceva???

Da, blestemul este blestem.
Ești o persoană realistă(ne spui tu din Augsburg) și crezi că blestemele sunt doar bazaconii din povești pentru că înțelegerea ta rațională nu are informații în legătură cu energia gândului, a vorbei și a faptei.

Iisus citea gândurile și intențiile celor din jurul Lui, adică energiile pe care aceștia le generau și le răspundea înainte ca aceștia să le enunțe; de aceea se spune că noi păcătuim cu gândul, cuvântul și cu fapta.
Ne trec multe idei și gânduri prin minte involuntar, dar persistența și complacerea noastră în gânduri rele, distructive este considerat păcat pentru că implică și conștiința noastră; de aceea este recomandat să ne supraveghem chiar și gândurile care, nesupravegheate, emit cuvinte și apoi facem fapte de aceeași teapă.

Blestemele sunt intenții conștiente ale unor persoane de joasă speță de a provoca rău, iar aceste intenții ajung să se materializeze asupra celor spre care au fost orientate dacă acele persoane sunt de aceeași speță joasă, iar dacă sunt credincioase și-L slăvesc pe Dumnezeu, atunci El le protejează de aceste energii rele care se întorc la ”sursa” care le-a generat.
12. 7. Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace. (Pld16,7)

[antiecumenism]

Despre blesteme

http://www.crestinortodox.ro/credint...eme-69875.html

[Ivanacristescu]

În prealabil postat de Demetrius

Da, blestemul este blestem.
Ești o persoană realistă(ne spui tu din Augsburg) și crezi că blestemele sunt doar bazaconii din povești pentru că înțelegerea ta rațională nu are informații în legătură cu energia gândului, a vorbei și a faptei.

Iisus citea gândurile și intențiile celor din jurul Lui, adică energiile pe care aceștia le generau și le răspundea înainte ca aceștia să le enunțe; de aceea se spune că noi păcătuim cu gândul, cuvântul și cu fapta.
Ne trec multe idei și gânduri prin minte involuntar, dar persistența și complacerea noastră în gânduri rele, distructive este considerat păcat pentru că implică și conștiința noastră; de aceea este recomandat să ne supraveghem chiar și gândurile care, nesupravegheate, emit cuvinte și apoi facem fapte de aceeași teapă.

Blestemele sunt intenții conștiente ale unor persoane de joasă speță de a provoca rău, iar aceste intenții ajung să se materializeze asupra celor spre care au fost orientate dacă acele persoane sunt de aceeași speță joasă, iar dacă sunt credincioase și-L slăvesc pe Dumnezeu, atunci El le protejează de aceste energii rele care se întorc la ”sursa” care le-a generat.
12. 7. Când căile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vrăjmaşii lui îi sileşte la pace. (Pld16,7)

Demetrius,is de acord cu tine,cu un mic amendament.De fapt cu doua:1) nu-s neaparat de joasa speta cei asupra carora se materializeaza blestemele.Si daca vrei pot veni cu argumente solide.2) Da,"cind caile omului sint placute lui Dumnezeu,chiar si pe vrajmasii lui ii sileste la pace",dar pina acolo,pina la a-l aduce la pace pe vrajmasul lui,omului facator de pace,ii ia o ..VREME!Si pina atunci ,omul este ..prejudiciat psihic,financiar etc...

[cristiboss56]

BLESTEMUL ! ! ! ( un thread deschis la Tpopicul de specialitate )

[viorels]

În Sfânta Scriptură avem două modalită?i de prezentare a Maicii Domnului: una prefigurativă sau tipică, în Vechiul Testament, ?i alta direct sau deplin revelată, în Noul Testament.
În Vechiul Testament se face men?iune despre femei care au avut o însemnătate specială în istoria mântuirii până la venirea lui Mesia. Astfel, Eva prime?te făgăduin?a izbânzii asupra diavolului ispititor metamorfozat în ?arpe (Facere 3, 15); Sarra devenea maica unui popor nou, a poporului ales ?i chiar a mai multor popoare (Facere 17, 15-16); Rebeca ?i Rahila modele de mame devotate ?i so?ii credincioase, harnice ?i ospitaliere, ?i-au sprijinit fiii lor ?i I-au întărit cu sfatul lor (Facere 27, 5-17 ?i 42-45; 35, 16-18); Iaela (Judecatori 4, 17-22) ?i Rut (Rut 4, 13-22), Ana (mama lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 ?i 27-28) ?i Estera (Estera, 5, 1-7, 3-6) au arătat evlavie deosebită, iubire ne?ărmurită pentru poporul ales ?i pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume.
Spre deosebire de celelalte femei men?ionate în Vechiul Testament numai Maica Domnului a fost obiectul unor profe?ii. Profetul Isaia a prezis că Fecioara va na?te pe Mântuitorul Hristos în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului ales ?i de mântuire a lumii: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece ?i va na?te fiu ?i vor chema numele lui Emanuel“ (Isaia 7, 14). Proorocul Iezechiel a profe?it despre Maica Domnului ca Pururea Fecioară în viziunea sa despre noul templu al lui Dumnezeu, simbolizând-o printr-o poartă tainică a Dumnezeului lui Israel: „?i mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide ?i nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă“ (Iezechiel 44, 2). Ieremia închipuie tot Israelul într-o fecioară care se întoarece la Domnul ?i Stăpânul ei pentru ascultare, ca să devină „Loca? al dreptă?ii ?i munte sfânt“ binecuvântat de Dumnezeu (Ieremia 31, 21-23). Psalmistul David o descrie pe Sfânta Fecioară ca pe o Împărăteasă ce ?ade de-a dreapta lui Dumnezeu: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită ?i prea înfrumuse?ată“ (Psalm 44, 11). Dar tot Maica Domnului este preînchipuită aici ?i ca Fiica Împăratului Dumnezeu, împodobită ?i urmată de fecioare, cu alai: „Toata slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ?esături de aur ?i prea înfrumuse?ată. Aducese-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ?ie“ (Ps. 45, 15-16). Fără îndoială că aceste fecioare înso?itoare sunt nenumăratele fecioare muceni?e, care au urmat în smerenie ?i sfin?enie jertfelnicia Maicii Domnului, tot a?a cum femeile mironosi?e au înso?it-o în momentele grele ale patimii ?i îngropării Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, dreptul Simeon a prezis suferin?a Maicii Domnului zicându-i, dupâ ce a binecuvântat pe Pruncul Iisus: „Iată, Acesta este pus spre căderea ?i spre ridicarea multora din Israel ?i spre semn de contrazicere ca să se descopere gândurile din multe inimi. ?i prin însu?i sufletul tău va trece sabie“ (Luca 2, 34-3

[viorels]

Sfânta Împărtăşanie sau cuminecătură este Taina în care, sub chipul pâinii şi al vinului, se dă credincioşilor însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Această Sfântă Taină a fost instituită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Cina cea de Taină, când "Iisus, luând pâine în mâinile Sale, a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor zicând: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu" şi luând paharul şi mulţumind le-a dat zicând: "Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor" (Matei, 26, 26---28).

Sf. Împărtăşanie este cu adevărat Trupul şi Sângele Domnului. Deci, aşa ne învaţă Sfântul Apostol Pavel în Epistola 1 câtre Corinteni, 11,28----29: "Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce, din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului".

Tâlcuind acestă Taină, Sf. Ioan Damaschin ne învaţă: pâinea şi vinul nu sunt nicidecum închipuirea Trupului şi Sângelui lui Iisus Hristos, ferească Dmnezeu! -- ci însuşi Trupul lui Iisus Hristos unit cu Dumnezeirea". Împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Domnului ne unim cu obştea creştină de pretutindeni, împlinind legea iubirii, care realizează unirea desăvârşită cu Domnul Iisus Hristos.

Sf. Împărtăşanie este hrana care întăreşte sufletul, şi trăirea reală şi rodnică a unităţii Bisericii. Cel ce se învredniceşte a se împărtşi cu Sfintele Taine, potrivit învăţăturii Bisericii pune în practică porunca, unităţii de credinţă, a unităţii de trăire, prin minunata rugăciune arhierească, pe care o găsim în Sf. Evanghelie după Sf. Ioan. Cap. 17, 1---26.

Se cuvine apoi să ştim că Sfânta Taină a Împărtăşaniei o primim nu mai în Biserică, în timpul Sfintei Liturghii; nu mai pentru cei bolnavi, Biserica a rânduit să primească această Sfântă Taină acasă (sau acolo unde se găsesc) pentru a nu-i lipsi de bucuria primirii Domnului nostru Iisus Hristos.

Înainte de a ne apropia de Sfântul Potir ---pentru a primi Sfintele şi înfricoşâtoarele Taine ale lui Hristos, rostim cu toată cuviinţa rugâciunile mai înainte arătate.

[viorels]

Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii, apropiate ca grad de rudenie formează un. Fiecare neam are un, arbore, genealogic. Acest arbore genealogic, diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos şi dă, naştere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă şi întrun neam care este credincios, cu frica lui Dumnezu, naşte alte ramuri sănătoase, şi credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal acel arbore genealogic. la unii arbori cum încep să le apară câte-o ramură uscată, după aceea alte şi alte Obsneamervămramuri îi apar încetul, cu încetul, iar la un moment dat, observăm cu uimire că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni. Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt, necredincioşi.

Păcatul se transmite de la părinţi la copiii lor; ori acel păcat netratat macină şi roade în toţi membrii familiei. O bună parte din acei oameni, nu-şi dau seama de acel lucru, şi se trezesc după ani şi ani, după generaţii generaţii că, li s-a cam pierdut neamul", cum se spune în popor, adică păcatul moştenit în familie şi netratat cu Tainele Sfintei Biserici a făcut mari necazuiri. După cum medicina, recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte efectiv transmiterea păcatelor, de la părinţi la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament că pedepseşte pe copii pentru păcatele părinţilor, până la- al IV-lea neam. (Ieşirea Cap. 2,5).

De aceea, cei ce sunt căsătoriţi şi au copii, trebuie neapărat să se spovedească, să se curăţe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă, conştinţa împăcată că fii lor nu suferă pentru păcatele părinteşti. Observăm cum foarte mulţi copiii din zilele, noastre se nasc cu boli, genetice grave. În cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorită păcatelor, părinţilor, care nu şi-au mărturisit niciodată, păcatele şi n-au primit dezlegare de ele.

Un om păcătos care nu se spovedeşte, nu ţine rânduelile bisericeşti: post, rugăciune şi îl prinde, sfârşitul vieţii în acea stare păcătoasă, acel om capătă forma s-au, asemănarea unei ramure uscate la arborele genealogic al neamului său. Fiecare membru al unei familii care nu se spovedeşte este o ramură uscată din arborele, genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui, genealogic este în special Sfânta Spovedanie deoarece aici sunt: curăţirea tratamentul şi vindecarea.