Inima

In seara asta, in timp ce migaleam la o sarcina oarecare, mi-a trecut un gand de hula prin minte, ceva extrem de violent, cu totul neasteptat. Nu am avut timp decat sa constat ce traiesc... am fost un simplu martor, e drept ca umilit, indurerat, spun sincer.
Problema pe care o ridic aici e alta: in secunda imediat urmatoare (desi s-ar putea ca perceperea timpului aici sa fie falsa, de pilda e posibil ca mai intai sa fi fost cutitul, fiind necesar sa treaca un timp pana la constientizarea durerii si a gandului, doua forme diferite de exprimare in constiinta a aceluiasi eveniment mai profund) am simtit o impunsatura ascutita in dreptul inimii, ca un cutit. Foarte violent, foarte iute, cum nu am resimtit veodata... M-am speriat. Mai intai m-am gandit la o boala fizica, durerea a fost prea vie, prea ascutita.

Ce ma preocupa insa acum este intrebarea: sa fie oare o legatura intre gandul de hula si cutitul din inima? Sau, poate, e doar o "coincidenta" si n-ar trebui sa ma preocupe legatura, oarecum nevrotica, interpretativa...

Vorbesc cat se poate de serios, desi revazind acum textul imi inchipui ca unii il vor lua de-a dreptul ca ticneala sau mesaj demn de vreun troll...

P.S. Daca treceti pe aici, Mihnea si Adriana (precum si surorile care profeseaza ca medici), v-as ruga sa avansati o opinie, ca doctori crestini (desi preferabil ar fi sa intreb mai intai un doctor de cap...). Eventual pe privat.

[dobrin7m]

În prealabil postat de ioan cezar

In seara asta, in timp ce migaleam la o sarcina oarecare, mi-a trecut un gand de hula prin minte, ceva extrem de violent, cu totul neasteptat. Nu am avut timp decat sa constat ce traiesc... am fost un simplu martor, e drept ca umilit, indurerat, spun sincer.
Problema pe care o ridic aici e alta: in secunda imediat urmatoare (desi s-ar putea ca perceperea timpului aici sa fie falsa, de pilda e posibil ca mai intai sa fi fost cutitul, fiind necesar sa treaca un timp pana la constientizarea durerii si a gandului, doua forme diferite de exprimare in constiinta a aceluiasi eveniment mai profund) am simtit o impunsatura ascutita in dreptul inimii, ca un cutit. Foarte violent, foarte iute, cum nu am resimtit veodata... M-am speriat. Mai intai m-am gandit la o boala fizica, durerea a fost prea vie, prea ascutita.

Ce ma preocupa insa acum este intrebarea: sa fie oare o legatura intre gandul de hula si cutitul din inima? Sau, poate, e doar o "coincidenta" si n-ar trebui sa ma preocupe legatura, oarecum nevrotica, interpretativa...

Vorbesc cat se poate de serios, desi revazind acum textul imi inchipui ca unii il vor lua de-a dreptul ca ticneala sau mesaj demn de vreun troll...

P.S. Daca treceti pe aici, Mihnea si Adriana (precum si surorile care profeseaza ca medici), v-as ruga sa avansati o opinie, ca doctori crestini (desi preferabil ar fi sa intreb mai intai un doctor de cap...). Eventual pe privat.

In timpul rugaciunii aprinse, in care inima, mintea si cugetul se unesc cuprinse de gandul de Dumnezeu apare o durere surda in inima. De aceea calugarii isihasti spun ca rugaciunea cu putere, aprinsa ca un rug nu poate dura mai mult de jumatate de ora dupa care urmeaza o rugaciune domoala si lina spre vindecarea locului bolnav de pacat, din inima.

Deseori seara in timpul rugaciunii am simtit durerea din inima, constanta , surda si care tine pe toata durata rugaciunii. Este la nivelul plexului, usor stanga coborat. Asta e semn ca avem inima bolnava de pacat. Acolo mai este de curatat. Pacatele din inima sunt cele care pleaca mai repede, decat apucam sa ne impotrivim cu mintea. asa zisa iuteala in raspuns. Imediat a plecat pacatul (cu gandul), apoi mintea constientizeaza ca ai gresit, imediat apare durerea surda din inima, cand constiinta te cearta. Aceasta lupta cu pacatele din inima si cu gandurile pacatoase apar atunci cand apare o subtirime a pacatului, o finete, cand aparent ceilalti te vad evlavios si drept cand pacatul nu mai e transpus in fapta insa in minte si inima e mare lupta.

În prealabil postat de dobrin7m

In timpul rugaciunii aprinse, in care inima, mintea si cugetul se unesc cuprinse de gandul de Dumnezeu apare o durere surda in inima. De aceea calugarii isihasti spun ca rugaciunea cu putere, aprinsa ca un rug nu poate dura mai mult de jumatate de ora dupa care urmeaza o rugaciune domoala si lina spre vindecarea locului bolnav de pacat, din inima.

Deseori seara in timpul rugaciunii am simtit durerea din inima, constanta , surda si care tine pe toata durata rugaciunii. Este la nivelul plexului, usor stanga coborat. Asta e semn ca avem inima bolnava de pacat. Acolo mai este de curatat. Pacatele din inima sunt cele care pleaca mai repede, decat apucam sa ne impotrivim cu mintea. asa zisa iuteala in raspuns. Imediat a plecat pacatul (cu gandul), apoi mintea constientizeaza ca ai gresit, imediat apare durerea surda din inima, cand constiinta te cearta. Aceasta lupta cu pacatele din inima si cu gandurile pacatoase apar atunci cand apare o subtirime a pacatului, o finete, cand aparent ceilalti te vad evlavios si drept cand pacatul nu mai e transpus in fapta insa in minte si inima e mare lupta.

Va multumesc, sora Dobrin, multumesc frumos!

(Altminteri, mai poftiti pe la noi, cu inima!...:))