Ganduri despre dogmatica in general

Catalin, hai sa spun si eu o vorba, nu de alta insa dragi imi sunteti, cu adevarat, si Mihail si tu. Si parca ma doare si pe mine cearta voastra, ca si cum ar fi in conflict doua parti din sufletul meu, sper ca intelegi.
Uite opinia mea: ca tu ai un fix / obsesie / fixatie (nu stiu daca e corect sa adaug ca e libidinala) cu ecumenismul asta, nu mai e unsecret pentru nimeni. Si cred ca nici pentru tine!
Iar aici sunt doua variante:
a) cazul nefericit, in care chiar e vorba de o fixatie in sens morbid. partea proasta aici ar fi ca un astfel de nucleu obsesional ii ingusteaza omului orizontul, ii papa energia creatoare, il reduce la un robot aservit obsesiei. E ceva steril. E morbid. Nasol... Dar nu cred ca e vorba de asta! Intrucat din interventiile tale (e drept ca sacaitoare uneori si chiar nelalocul lor, dupa opinia mea, in sensul ca alte unghiuri de abordare ar fi fost poate mai fertile, zic si eu..) adeseori ies lamuriri, piste noi de discutie, iar eu m-am imbogatit si clarificat in unele directii. Si-ti multumesc pentru asta.
b) cazul fericit, cand esti extrem de constient ca s-ar putea sa avem de-a face cu un cancer, cu o manifestare extrem de difuza a acestui duh, adica e peste tot, iar tu in acest caz identifici cu usurinta orice aparitie a unei forme sau alteia dintre cele care urca din nucleul ratacirii ecumeniste. Si lupti de fiecare data sa faci lumina si sa corectezi. Lucru care, daca asa e realitatea, ar trebui sa il ajute pe Mihail sa inteleaga si, eventual, sa accepte demersul tau.

Eu nu stiu despre ce e vorba cu adevarat, abia de le cunosc pe ale mele... Sper insa ca scurta mea interventie e pentru tine folositoare in vreun fel. Ma iarta daca am dat-o-n bara fara intentie... (adica din neglijenta sau din prostie).

Mihail, aroganta ta intelectuala este iarasi interpretabila in cel putin doua feluri: Mai intai benign, ca fiind o insusire care tine de stilul intelectualului in general, care se stie ca uraste de moarte prostia si derivatele ei, ca doar de-aia s-a hotarat sa se faca intelectual pe lumea asta, ca sa lupte cu prostia lui mai intai si, pe masura succeselor, poate ca si cu prostia altora. Or, aici in zona prostiei una din buruienile cele mai detestabile este scleroza/ingustarea/pietrificarea/stereotipia/rutina/... nici nu mai stiu cum sa-i zic ca ma apuca deja furia, deh... Insa eu cred ca fratele Catalin nu e sec si retinut pentru ca doar atat poate, ci pur si simplu e o metoda de lucru bine asumata de el si un rod al unei asceze deja stabile, sistematice. Propun, desi s-ar putea sa ma insel foarte si sa te ispitesc la iritare inca si mai mare, sa vezi o clipa si prin unghiul acesta dialogul cu Catalin.
Cat despre varianta cealalta, nu e cazul sa comentez nimic. Ca ... nu e cazul...:)

Sa ma iertati va rog, fratilor, insa am simtit nevoia sa intervin intrucat vazui chiar azi cum se infratesc intre ei cateii, pentru a prolifera scarboasele lor bale, in timp ce leii pier cu demnitate in insingurarea lor care s-a vrut nobila si creatoare insa s-a ales doar pieirea si-atat... La ce bun, asadar, un duh de respingere intre oameni care se pot completa de minune? Zau asa... Cred ca-i la mijloc doar o problema (deplin rezolvabila) de acomodare reciproca.

[Decebal]

Îmi cer scuze că intervin dar cred că postări orecum acelea ale lui MihailC, Ioan Cezar şi chiar şi ale lui Cătălin, dar în special ale primilor doi, care vizează persoana interlocutorului cred că erau mai bune pe spaţiul mesageriei private şi nu spaţiul public. Poate că este şi mai bine, în cazul în care aveţi ceva de raportat sau de reproşat, etc lui Cătălin să continuaţi să o faceţi prin mesageria privată. Nu mai era mult şi Ioan Cezar începea să ne facă descrierea nevrozei obsesionale şi să ridice ipoteza că unii îşi fac ritualu' aici pe forum.

În prealabil postat de Decebal

Îmi cer scuze că intervin dar cred că postări orecum acelea ale lui MihailC, Ioan Cezar şi chiar şi ale lui Cătălin, dar în special ale primilor doi, care vizează persoana interlocutorului cred că erau mai bune pe spaţiul mesageriei private şi nu spaţiul public. Poate că este şi mai bine, în cazul în care aveţi ceva de raportat sau de reproşat, etc lui Cătălin să continuaţi să o faceţi prin mesageria privată. Nu mai era mult şi Ioan Cezar începea să ne facă descrierea nevrozei obsesionale şi să ridice ipoteza că unii îşi fac ritualu' aici pe forum.

Asa este, asa cred ca ar si trebui sa fie. Dar tinind cont de context, de atmosfera care se mentine din pacate pe acest topic, mi-a parut ca ar avea un sens (bun) interventia. Si inca, sensul vizat de mine e limpede ca tinde spre depasirea momentului de impas din relatia celor doi vechi prieteni ai nostri, ai celor de pe forum.

Iar punerea problemei in termeni mai extravaganti (fixatie, aroganta etc.) a fost un copy-paste din limbajul celor doi oponenti (si-au reprosat reciproc, mai fin sau mai direct, aceste aspecte pe care eu le-am reliefat pe sleau mai apoi sau chiar am ingrosat, spre a scoate clar pestele putrezit de sub pres, asadar spre limpezire/clarificare). E limpede, sper, pentru Mihail si pentru Catalin, ca nu le-am adus vreo injurie sau etichetare/osindire, ci pur si simplu am brodat nitel in anumite zone, cu buna-vointa. Daca nu-i asa, inseamna ca m-am exprimat prost. Dar sa-i lasam pe ei sa isi spuna opinia, totusi, daca vor dori...

P.S. Abia acum am vazut ca Mihail a intervenit intre timp. Buna precizarea despre lene (vesperal vine de la viespe? de la viespile sectante si/sau ecumeniste?), din final...:)

[Mihnea Dragomir]

Uaiiii, se fâsâie sfada tocmai când îmi frecam mâinile zicând:
Întărâtă-i, drace,
că mie îmi place!

Mihailc, dl Cătălin a spus că ai o gândire găunoasă. Aici:

Mesajele tale nu contin nimic, doar vorbe goale. Spui ca am gandire limitata, idei limitate, dar tu nu scrii nimic, doar mesaje arogante si rautacioase fara continut.

Păi, cum, nu-i mai zici vreo două ipochimenului ?

Dom Cătălin, vi s-a pus în cârcă faptul că sunteţi un prost, un neruşinat şi chiar arogant. Scrie aici:

repeţi ca un papagal cuvinte pe care nu le-ai trăit, nici nu le înţelegi, dar le foloseşti cu neruşinare pe post de suport pentru aberaţiile tale.

Adică permiteţi ecumenistului să scrie astfel de lucruri ? Sunteţi cârpă, sau ce ?

[Mihailc]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Uaiiii, se fâsâie sfada tocmai când îmi frecam mâinile zicând:
Întărâtă-i, drace,
că mie îmi place!

Şi dacă dracu' n-a percutat corespunzător, ce ţi-ai zis: "hai că eu pot mai bine!" (glumesc).

[catalin2]

În prealabil postat de ioan cezar

Sa ma iertati va rog, fratilor, insa am simtit nevoia sa intervin intrucat vazui chiar azi cum se infratesc intre ei cateii, pentru a prolifera scarboasele lor bale, in timp ce leii pier cu demnitate in insingurarea lor care s-a vrut nobila si creatoare insa s-a ales doar pieirea si-atat... La ce bun, asadar, un duh de respingere intre oameni care se pot completa de minune? Zau asa... Cred ca-i la mijloc doar o problema (deplin rezolvabila) de acomodare reciproca.

Crede-ma ca nu am inceput nimic eu si am incercat toate metodele cu el. Deodata a inceput sa ma atace si sa imi scrie cuvinte jignitoare, acum cateva luni. Dupa vreo doua mesaje cu ironii din acestea in care nu mi se adresa direct l-am intrebat pe privat la urmatorul mesaj daca la mine se refera si care e problema. Mi-a spus mai pe ocolite ca nu. A urmat alt mesaj, apoi altul si i-am raspuns si i-am spus tot timpul sa ne intelegem. Omul nimic, a continuat si continua pana azi, deodata il apuca si se crizeaza. De obicei cand scriu despre conceptiile ecumeniste i se aprinde supararea, n-am aflat si ce invatatura are, ca numai acuza, nu da si vreo explicatie.
In legatura cu ecumensimul, nu e un secret ca multi ortodocsi au aceste conceptii (si de pe forum). Nu spun cuiva decat daca le propaga constant si asta dupa multe mesaje, si nu ii spun direct, spun doar de ce sunt eronate. Cum am procedat si cu tine, ai vazut ca si tu te atacai fara sa iti scriu nimic, dar vad o schimbare in bine la multi de pe forum. Ca e o problema ecumenismul si nu mica, poti vedea pe net in majoritatea articolelor. Chiar la noi s-a tinut un sinod din aceasta cauza, si in alte tari, plus conferinte pan-ortodoxe si altele. Panerezie, cum o numea Par. Staniloae citandu-l pe sf. Iustin Parvu.
Ca neoprotestantii ne spun de icoane si altele pana la urma nu ne afecteaza ca ortodocsi, e parerea lor. dar ca ortodocsi spun o alta invatatura ne afecteaza.

În prealabil postat de catalin2

Crede-ma ca nu am inceput nimic eu si am incercat toate metodele cu el. Deodata a inceput sa ma atace si sa imi scrie cuvinte jignitoare, acum cateva luni. Dupa vreo doua mesaje cu ironii din acestea in care nu mi se adresa direct l-am intrebat pe privat la urmatorul mesaj daca la mine se refera si care e problema. Mi-a spus mai pe ocolite ca nu. A urmat alt mesaj, apoi altul si i-am raspuns si i-am spus tot timpul sa ne intelegem. Omul nimic, a continuat si continua pana azi, deodata il apuca si se crizeaza. De obicei cand scriu despre conceptiile ecumeniste i se aprinde supararea, n-am aflat si ce invatatura are, ca numai acuza, nu da si vreo explicatie.
In legatura cu ecumensimul, nu e un secret ca multi ortodocsi au aceste conceptii (si de pe forum). Nu spun cuiva decat daca le propaga constant si asta dupa multe mesaje, si nu ii spun direct, spun doar de ce sunt eronate. Cum am procedat si cu tine, ai vazut ca si tu te atacai fara sa iti scriu nimic, dar vad o schimbare in bine la multi de pe forum. Ca e o problema ecumenismul si nu mica, poti vedea pe net in majoritatea articolelor. Chiar la noi s-a tinut un sinod din aceasta cauza, si in alte tari, plus conferinte pan-ortodoxe si altele. Panerezie, cum o numea Par. Staniloae citandu-l pe sf. Iustin Parvu.
Ca neoprotestantii ne spun de icoane si altele pana la urma nu ne afecteaza ca ortodocsi, e parerea lor. dar ca ortodocsi spun o alta invatatura ne afecteaza.

Da, inteleg (si trec mai intai zambind de copilaroasa ta afirmatie de mai sus, cum ca nu eu, ci el a inceput...:)) cum vezi problema si imi pare ok. Foarte bine ca poti detecta rapid tendinte spre zona asta (a zapacelii ecumeniste) pe care incep sa o vad tot mai clar ca nebunie curata.
Insa ma gandesc sa iti propun o mica directie de reflectie: uneori, cand incercam sa dezvoltam un aspect al trairii noastre, ortodocsi de-am fi cu adevarat, se intampla sa nu gasim la indemana cele mai bune expresii, exemple etc. Poate sunt si anumite aplecari ceva mai incarcate de emotie, stiu si eu... Poate un ghem de cunostinte care pot fi intelese mai bine de cel cu experienta similara, in rest putind sa apara interpretari nepotrivite etc.
Astfel, daca te centrezi numai pe aceste parti, ei da, atunci poti sa zici ca omul are sindromul ecu. Dar e posibil sa fie doar o imprecizie momentana, nereprezentativa pentru persoana in cauza. In concluzie, poate ca o urmarire mai sistematica a unui discurs elimina suspiciunea de invatatura gresita. Iar graba (in evaluare) strica treaba. Mihail s-o fi inflamat tocmai pe vreun aspect ca acesta, minor in fond, cine stie...

[Mihailc]

În prealabil postat de catalin2

Panerezie, cum o numea Par. Staniloae citandu-l pe sf. Iustin Parvu.

Eşti sigur că l-a citat Stăniloae pe sf. Iustin Pârvu? Nu cumva pe alt Iustin, Popovici al sârbilor? Văd că nişti funcţia "parrot" nu mai face faţă elanului mărturisirii tale. Citatul ăsta celebru este scos din context şi folosit în scopul propagandistice, ca şi devalorizarea cuvântului "ecumenic" de partea cealaltă . Stăniloae se referea la programul ideologic al consiliului mondial al bisericilor, un fel de ONU al confesiunilor şi graba stupidă cu care unele autocefalii ortodoxe s-au grăbit să adere la structura respectivă.
Îmi arăţi şi mie un text al meu care să-ţi probeze acuzaţia de "idei ecumeniste"? Că eu ţi-am arătat cel puţin o postare prin care am arătat că m-ai nedreptăţit!

In ce descrii e vorba de praxie, nu de ortodoxie

Dar oare pot fi despărţite, în vieţuirea creştină autentică , doxa de praxis?

"Învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor". ( Sfântul Vasile cel Mare)

doar in pietismul ecumenist e ortopraxie fara ortodoxie.

Ar vrea ei! Văd totuşi că eşti plin de admiraţie pentru obiectul urii tale!

Un nestiutor ce se converteste la ortodoxie prima data invata si marturiseste dreapta credinta

Mai nou neştiutorii sunt incredibil de nerăbdători să-i înveţe pe alţii neştiinţa lor.

ca numai acuza, nu da si vreo explicatie.

Hai, măi, chiar nicio explicaţie?

Uite una din luna mai curent, dintr-o discuţie la care ai participat şi tu:

Dacă am încercat să scot în evidență punctele slabe ale unui mod de a gândi lucrurile, n-am făcut-o ca să impun niște conținuturi gata preparate, ci pentru a stimula o căutare continuă a fiecăruia de a înțelege pe cont propriu informațiile experimentate și transmise de alții. Nu ne folosește la nimic postura de colportori mentali ai Tradiției autentice (cazul nostru, al ortodocșilor) sau de roboți etici ale formelor ei îmbucătățite (catolicii și disidenții lor din mozaicul vetero și neo protestant).

”Avva Antonie a zis: într-o zi în care ședeam așezat lângă Avva Arfat, o fecioară a venit la noi și spuse: Părinte am postit două sute de săptămâni, mâncând doar la șase zile, am învățat pe derost Noul și Vechiul Testament, ce-ar mai trebui să fac?”. Zis-a bătrânul:”Disprețul este pentru tine ca onoarea?”. Ea spuse: ”Nu”, ”Pierderea ca și câștigul, străinii ca și părinții, sărăcia ca și bogăția?”. Ea zise:”Nu”. Bătrânul hotărî: ”Deci nu ai postit mâncând la șase zile, nici nu ai învățat Noul și Vechiul Testament, ci te amăgești singură. Du-te și muncește pentru că n-ai nicio virtute.”

Marturisire dedicata fratilor Catalin si Mihail
Mi s-a intamplat, fie si ca o parere in norul trecerii mele, sa traiesc o situatie aparent paradoxala: pe de o parte sa am certitudinea unei experiente de cunoastere cu totul aparte prin traire, stare cognitiva, chiar stare fizica (un fel de aproape absenta a simturilor corporale, ca si cum trupul nu mai conta, ori era o improvizatie oarecare de carton)

pe de alta parte sa nu pot comunica (fixa in vorbe sau text scris) mai nimic despre sau din acea cunoastere. Atunci am scris, totusi, poezie, ori m-am trezit cantind sau ascultind cumva in mine un cantec...

Imi vine sa cred uneori ca tocmai acele momente au fost cea mai buna cunoastere a mea, din toti anii de "studiu" (adica din mai toata viata).

Si lucru aparte, nu prea imi vine, dupa asemenea experiente, sa merg la careva sa ma laud ori sa imi las gura sloboda, dupa cum mi-e felul. Ceva face ca ele sa ramana o experienta privata, tainica... As impartasi cu aproapele, insa ceva se opune in mine... E drept ca o faceam candva, cu un suflet-pereche, prietenul meu din adolescenta, impreuna cu care am vanat lei si am luptat sub zidurile Troiei (el Enghidu-Ulisse, desigur ca v-ati prins...).

P.S. Momentele la care ma refer nu au fost in vreun cadru cu totul special, nu produse intentionat, in urma vreunui design / aranjament bine condus, ci s-au nascut si consumat spontan: odata mi s-a intamplat pe camp, langa satul meu natal: holdele de grau, albastrul cerului, verdele-albastrui al lacului, pamantul brun, mireasma de nespus a ierbii in aerul verii si un clinchet anume de ganduri, ca un galop indepartat... si un ritm simtind ca o leganare monotona, nu neaparat lenesa cat mai degraba repetitiva la nesfarsit, pe valuri...
Altadata am trait la o vecernie lucruri asemanatoare...
Altadata cand iubeam o fata... Odata in Luvru, cand m-am trezit in fata unei statuete - un copil (din marmura neagra, parca) isi scoate din talpa un ghimpe...
Oare am intalnit astfel Frumosul? Frumusetea?.....

Fata de aceste experiente pe care le-as incadra la capitolul cunoastere, comentariile frumos randuite verbal si bine conduse intelectual pe marginea fie si a Scripturii, imi par cumva lipsite de viata, fade, fara "click" inlauntrul meu...
Altadata insa ma hraneste pur si simplu fie si un cuvant pe marginea Scripturii... o simpla precizare... o invatatura de-a dreptul scolareasca...
Stiu si eu ce sa mai cred?... Slava lui Dumnezeu pentru toate!

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Marturisire dedicata fratilor Catalin si Mihail
Mi s-a intamplat, fie si ca o parere in norul trecerii mele, sa traiesc o situatie aparent paradoxala: pe de o parte sa am certitudinea unei experiente de cunoastere cu totul aparte prin traire, stare cognitiva, chiar stare fizica (un fel de aproape absenta a simturilor corporale, ca si cum trupul nu mai conta, ori era o improvizatie oarecare de carton)

pe de alta parte sa nu pot comunica (fixa in vorbe sau text scris) mai nimic despre sau din acea cunoastere. Atunci am scris, totusi, poezie, ori m-am trezit cantind sau ascultind cumva in mine un cantec...

Imi vine sa cred uneori ca tocmai acele momente au fost cea mai buna cunoastere a mea, din toti anii de "studiu" (adica din mai toata viata).

Si lucru aparte, nu prea imi vine, dupa asemenea experiente, sa merg la careva sa ma laud ori sa imi las gura sloboda, dupa cum mi-e felul. Ceva face ca ele sa ramana o experienta privata, tainica... As impartasi cu aproapele, insa ceva se opune in mine... E drept ca o faceam candva, cu un suflet-pereche, prietenul meu din adolescenta, impreuna cu care am vanat lei si am luptat sub zidurile Troiei (el Enghidu-Ulisse, desigur ca v-ati prins...).

P.S. Momentele la care ma refer nu au fost in vreun cadru cu totul special, nu produse intentionat, in urma vreunui design / aranjament bine condus, ci s-au nascut si consumat spontan: odata mi s-a intamplat pe camp, langa satul meu natal: holdele de grau, albastrul cerului, verdele-albastrui al lacului, pamantul brun, mireasma de nespus a ierbii in aerul verii si un clinchet anume de ganduri, ca un galop indepartat... si un ritm simtind ca o leganare monotona, nu neaparat lenesa cat mai degraba repetitiva la nesfarsit, pe valuri...
Altadata am trait la o vecernie lucruri asemanatoare...
Altadata cand iubeam o fata... Odata in Luvru, cand m-am trezit in fata unei statuete - un copil (din marmura neagra, parca) isi scoate din talpa un ghimpe...
Oare am intalnit astfel Frumosul? Frumusetea?.....

Fata de aceste experiente pe care le-as incadra la capitolul cunoastere, comentariile frumos randuite verbal si bine conduse intelectual pe marginea fie si a Scripturii, imi par cumva lipsite de viata, fade, fara "click" inlauntrul meu...
Altadata insa ma hraneste pur si simplu fie si un cuvant pe marginea Scripturii... o simpla precizare... o invatatura de-a dreptul scolareasca...
Stiu si eu ce sa mai cred?... Slava lui Dumnezeu pentru toate!

:) Ceea ce descrii este adevarata viata, ceea ce multi incearca sa spuna dar nu reusesc pentru ca in urechile celui care nu a trait inca, cuvintele au un cu totul alt sens...
Nu era si pentru mine marturisirea, dar sper ca nu te superi pentru cele scrise :)