Infertilitatea in cuplu si dorinta neimplinita de a avea copii

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de fallen

Imi vin si mie in cap cel putin 2 situatii despre a caror moralitate ma intreb:
1. daca un om stie ca mosteneste o boala ereditara cu transmisie dominanta (adica foarte mare) care i-a omorat parinti si frati, cat e de moral/imoral ca el sa decida sa nu procreeze?
2. daca o femeie isi doreste copii si dintr-un motiv sau altul nu o poate face cu sotul (pentru ca nu are sau pentru ca acesta nu poate sau nu vrea) , cat e de moral/imoral sa recurga la ajutorul unui (alt) barbat doar in acest scop - aici nu discutam moralitatea mijloacelor prin care s-ar realiza acest lucru ( desigur insamantarea artificiala ar fi mai putin imorala decat o eventuala alta varianta) ci a faptului in sine.
Valabil si in situatia inversa.
3. cat e de imoral ca o femeie sa isi doneze ovulele unui cuplu care nu are si isi doreste copii? (asta in conditiile in care procedura nu ar fi atat de periculoasa pentru femeie, daca nu s-ar face in scopuri meschine si daca nu ar implica, cum s-a mai discutat, creerea unui numar mare de embrioni care apoi sunt distrusi)

Răspunsurile sunt foarte simple. Există, cu adevărat, probleme morale dificile, al căror răspuns nu este evident "din prima" şi care necesită uneori asistenţa calificată a unui preot. Dar acestea sunt, dacă nu chiar de cateheză primară, în orice caz chestiuni morale simple. Astfel, potrivit moralei catolice:
1. Existenţa unei boli ereditare este exemplul cel mai tipic de "caz grav", care face abstinenţa (periodică sau permanentă) o opţiune licită moral.
2. Recurgerea la alt bărbat în sensul relaţiilor sexuale este imorală chiar şi în această situaţie, deoarece relaţiile extramaritale sunt păcate intrinseci. Cu alte cuvinte, nu se poate imagina vreo situaţie în care ar fi licite. Intenţia bună nu modifică natura păcătoasă a unui păcat intrinsec: nu poţi face binele făcând răul.

Inseminarea in vitro este un păcat grav din mai multe motive, dintre care faptul că presupune uciderea mai multor copii este doar unul dintre ele.

Singura opţiune licită moral este folosirea spermiilor soţului prin inseminare fără contact sexual, definit ca apoziţie a genitaliilor. Se numeşte "inseminare in vivo", este licită dacă donorul este soţul viu care e de acord şi este practicată în clinicile catolice.

3. Donarea de ovule este imorală din mai multe motive, principalul fiind acela că presupune distincţie între mama genetică şi mama purtătoare.