Reeducarea de la Pitesti

[Ekaterina]

"Ceea ce n-a ajuns însa - si înca - la cunostinta tuturor este ca în Arhipeleagul românesc a existat o insula a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciara comunista: închisoarea de la Pitesti." - Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti.

Alexandr Soljenitîn - laureat al Premiului Nobel pentru Literatura în 1970 - considera ca experimentul de la Pitesti este "cea mai teribila barbarie a lumii contemporane". Istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, considera Fenomenul Pitesti ca "una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra".

În anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se înfaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau în închisori, taranii cei mai gospodari erau deportati în coloniile de munca fortata. Tuturor împreuna si fiecaruia în parte li se aplica eticheta de "dusman al poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti, denumit de Securitate "reeducare". Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti", cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze (fizic si psihic) reciproc. Victimele sunt transformate în calai, detinutii sunt torturati chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinta. Scopul: "reeducarea" prin distrugerea fizica si psihica, transformarea tinerilor în atei, în delatori ai prietenilor lor.
http://www.experimentulpitesti.org/p...entul-pitesti/

[Ekaterina]

Exemple de torturi psihice:

a). În noaptea Pastelui, detinutii care refuzau sa-si faca "autodemascarea" totala (sa spuna tot ce se presupunea ca n-au declarat în timpul anchetelor la Securitate) sunt împartasiti cu materii fecale;

b). Cei banuiti ca înca ascund informatii despre participanti la actiuni anticomuniste, sunt bagati de tortionari cu capul în tinete cu urina;

c). Detinutii sunt fortati sa scuipe în gura pe seful lor de lupta anticomunista, pentru a-l face sa se razbune, "demascându-i";

d). În ziua de Craciun, un detinut este fortat sa se aseze pe tineta pentru a simboliza nasterea lui Isus; ceilalti detinuti politici sunt fortati sa stea în genunchi si sa i se închine.

"Imaginatia deliranta a lui Turcanu (N.R.: seful tortionarilor) se dezlantuia mai ales atunci când avea de-a face cu studenti care credeau în Dumnezeu si se straduiau sa nu se renege. Astfel, unii erau "botezati" în fiecare dimineata: scufundati cu capul în hârdaul cu urina si materii fecale, în timp ce ceilalti în jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura pâna ce continutul facea bulbuci. Când detinutul recalcitrant era pe punctul de a se îneca, era scos, i se dadea un scurt ragaz sa respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre acesti "botezati" caruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a tinut vreo doua luni de zile: mergea în fiecare dimineata si-si baga singur capul în hârdau, spre hazul reeducatorilor." - Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti.

În final, majoritatea celor "reeducati" ajungeau sa recunoasca faptul ca merita orice înjosire si ca nu se pot reabilita decât partial, devenind ei însisi tortionarii noilor veniti. La cea mai mica ezitare, erau din nou supusi torturilor.

Aceasta operatie diabolica de depersonalizare si de asasinat moral s-a desfasurat cu începere din decembrie 1949 în penitenciarul Pitesti, continuând apoi, cu o putere mai scazuta, în penitenciarele Gherla si Târgu Ocna. Experimentul de la Pitesti este considerat un unicat în panoplia mijloacelor de distrugere în masa a personalitatii umane.
http://www.experimentulpitesti.org/p...entul-pitesti/

[antiecumenism]

un site despre martirii care au trait in temnita cu Hristos este :
http://www.fericiticeiprigoniti.net/

VALERIU GAFENCU- SFANTUL INCHISORILOR COMUNISTE

“Valeriu Gafencu a fost un sfânt. Este un sfânt.”

Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii: – Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului Dumnezeiesc, când crinul curăţiei plin de parfum tainic. – Moral, nu i se putea reproşa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor. – Spiritual, era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă; nu puteai să-ţi dai seama dacă ceea ce spune vede în duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el. Viaţa lui era zbor spre înălţimi, pe care cu greu îl puteai urmări.
Cuvintele lui erau purtătoare de duh. Gesturile lui erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele lui arareori sau târziu sesizate şi descoperite erau daruri integrale ale fiinţei lui...

Valeriu nu dăruia, se dăruia.

Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar."

[antiecumenism]

Vasile Voiculescu – poetul isihast cu chip de sfânt

“Era impresionantă purtarea lui de faţă de toţi cei din jur. Se hrănea parcă din Duh sfânt şi era un creştin desăvârşit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o cu ceilalţi. Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, deşi operat, s-a repezit să-i ia mâncarea pe care i-o aduseseră deţinuţii de drept comun. Răspunsul lui la riposta colegilor a fost: «Lăsaţi-l, şi el este creatura lui Dumnezeu şi dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare». Cuvintele lui mi-au rămas pentru totdeauna în memorie. Era sumumul de sublimare a fiinţei umane!”.


Inima lui Dumnezeu De Vasile Voiculescu



Inima a lui Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase,
Cel Ce-Ti galgai sangele pana jos, in adancimi,
deschide-Te rugaciunilor noastre sfioase,
dulce miez al misterioasei Treimi!
Floare a cosmosului, Frumusete a Dragostei ne-ncetate
Spic suprem al nestinsei Lumini Dumnezeiesti,
Unic Cuvant, Eternitate in Eternitate,
dulce Fulger care pe nimeni nu orbesti,
nu ne lasa pe noi in bezmetica ceaţa,
in somnul lumii cu buimace visari:
trece-ne cu Tine din experienta la viaţa,
sus, in minunea marii Desteptari!


"omul acela nu era în stare să supere pe nimeni. Nu l-am auzit niciodată vorbind pe cineva de rău, clevetind, insinuând. Sufletul său avea o bunătate atotcuprinzătoare...omul acela plin de blândeţe şi bunătate era marele scriitor Vasile Voiculescu."


Rugăciunea
Ceresc bumerang al sufletelor noastre,
Fulger ţintit de inimă spre Dumnezeu,
Tu, rugăciune, biruitoare mereu
Peste orice înfrângeri, orice dezastre
Străbaţi genuni, la Domnul te sui
Şi de-L atingi te întorci îndată
Înapoi la cei ce te-au trimis, încărcată
De toate bogăţiile milelor Lui.
(marţi, 25 mai 1954, Bucureşti)

[glykys]

Multumesc pentru link, antiecumenism.
Chiar ma apucasem zilele acestea sa il recitesc pe Voculescu.
Iata un om care si-a lucrat talantii pe care i-a dat Domnul. Ca medic, ca intelectual, ca poet, ca om al Domnului.
Citez si eu:

[…] Ca şi în prima clipă când l-am întâlnit: blând, îndatoritor, liniştit şi resemnat. Se ruga şi el, dar nu cu voce tare, nu ostentativ. Mai mult bănuiam că se roagă, când îl vedeam într-o anumită atitudine. Cu mine se purta ca un adevărat părinte. […] Îl întrebam uneori: Domnule doctor, oare de ce trebuie să pătimiţi la vârsta dumneavoastră? Şi îmi răspundea: Domnule Dobre, asta mi-a fost crucea pe care trebuie să mi-o duc”.


Si o poezie care nu apare in acel link:

Poezii - Părinte, unde să te caut ?

• Vasile Voiculescu
  • Întrezăriri - Curcubeul
  • Urcuş - Imn sufletului
  • Întrezăriri - Androginul
  • Pârgă - Dezlegare
  • Poeme cu îngeri - Luminătorul

În aceaşi rubrică

• NIRMALA, KITI VARNAVI TUJHIG. STHUTI
• TUZHE RUP. PAHUNIYA
• Urcuş - Imn sufletului
• Poeme cu îngeri - Luminătorul
• Inferno canto III
• Pârgă - Dezlegare
• Poeme cu îngeri - În pădurile de gânduri
• Poeme cu îngeri - Botezul

Părinte, unde să te caut şi pentru ce te-ascunzi mereu ?!...
Pe urma ta în brazda vieţii alerg de la-nceputul lumii...
Cu hidrele în fundul mării, cu viermii orbi în noaptea humii,
Cu şerpii... m-am târât alături. Apoi m-am înălţat cu greu...
De-am zăbovit atât pe cale, tu ştii, de la-nceputul lumii,
De-a lungul vieţilor, pe tine te caut doar, Părinte-al meu!

Ce slab mă surghiunişi şi totuşi prin ce adâncuri am trecut;
În ce-ntrupări, ca-n nişte temniţi, încătuşat am stat, Părinte!
Prin ce ocoluri dureroase am străbătut mai înainte,
Cu ce puteri infricoşate m-am măsurat cum m-am născut!
Şi nu ştiam ce va să-ntâmpin de fac un pas mai înainte.
Ci singur spintecai noianul îngrozitorului trecut.

E drept că, după atâta trudă, azi sunt puternic şi bogat...
Ca-ntr-un ogor rodit-a-n mine, sporind, sămânţa nemuririi;
Ce-mi răsădişi pentru vecie când m-ai zvârlit în matca firii...
În suflet astăzi port o holdă, un lan întreg îmbelşugat,
Şi lutul sterp de-odinioară e plin de rodul nemuririi...
Părinte, unde ţi-e grânarul şi când porneşti la secerat?!

[antiecumenism]

În prealabil postat de glykys

Multumesc pentru link, antiecumenism.

cu placere !
-ma gandeam sa mai amintim de cei care au suferit in temnitele comuniste

[antiecumenism]

Părintele Adrian Făgeţeanu- „În închisoare am fost cel mai aproape de Dumnezeu”

"...Imi amintesc ca la Aiud imi facusem un calendar pe degete, dupa metoda Gauss. Am calculat data Pastelui si mi-am dat seama ca era exact in acea noapte. Fara sa ma mai gandesc la urmari, am inceput sa strig: „Hristos a inviat!” si imediat din toate celulele a inceput sa razbata spre cer cantarea cea minunata: „Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!”.
Rasuna Aiudul de chemarea sperantei, de strigatul nostru de bucurie, spre disperarea gardienilor, care credeau ca am inceput o revolta. Alergau nebuneste prin curte si trageau focuri de avertisment, dadeau telefoane si cereau intariri. Erau speriati de glasurile noastre reunite, de forta spirituala a credintei, pe care nici o fereastra zabrelita nu o poate opri."