Pacatul

[glykys]

Raul e molipsitor, dar si binele e molipsitor!

[Demetrius]

În prealabil postat de glykys

Raul e molipsitor, dar si binele e molipsitor!

"Că tot darul cel bun şi desăvârşit de sus este, coborând de la Tine, Părintele luminilor, şi Ţie slavă înălţăm..."

Lepra este contagioasă, dar oare și sănătatea?

[Ekaterina]

"Sunt mai primejdioase si mai greu de lecuit pacate care par a se ivi sub forma virtutilor si sub chipul lucrurilor duhovnicesti, decat acelea care se nasc pe fata, pentru placerea trupeasca. Acestea din urma, ca niste boli care se vad de departe, se recunosc usor si se pot vindeca, pe cand cele mentionate mai inainte, acoperindu-se sub vesmantul virtutilor, raman netratate si-i fac pe cei molipsiti de ele sa sufere fara speranta mai mult timp si in chip primejdios".
Sfantul Ioan Casian

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

"Sunt mai primejdioase si mai greu de lecuit pacate care par a se ivi sub forma virtutilor si sub chipul lucrurilor duhovnicesti, decat acelea care se nasc pe fata, pentru placerea trupeasca. Acestea din urma, ca niste boli care se vad de departe, se recunosc usor si se pot vindeca, pe cand cele mentionate mai inainte, acoperindu-se sub vesmantul virtutilor, raman netratate si-i fac pe cei molipsiti de ele sa sufere fara speranta mai mult timp si in chip primejdios".
Sfantul Ioan Casian

Pentru ca ai amintit de un Sfant mult drag mie , recomand citirea despre un pacat mai putin discutat sau mai putin bagat in seama , cel al tristetii !
Patima tristetii la Sfantul Ioan Casian


Sfintii Parinti incadreaza tristetea in randul patimilor principale care muncesc si il stapanesc pe om. Spre deosebire de toate celelalte patimi tristetea paralizeaza inima si o face incapabila de a mai simti orice bucurie. Cel stapanit de tristete isi pierde interesul pentru activitati obisnuite, chiar si pentru cele care pana atunci ii erau placute. Aceasta incremenire l-a facut pe Talasie Libianul sa defineasca tristetea ca fiind lipsa placerii - fie a celei dupa Dumnezeu, fie a celei dupa lume", iar Sfantul Ioan Casian spune ca "pe cel ce l-a cuprins, ea il zdrobeste sufleteste, paralizand orice sarguinta si dorinta de mantuire".

Spre deosebire de toate celelalte patimi care prin definitia lor urmari a satisface placerea sufletului, tristetea este singura care refuza sa aduca aceasta placere, ea aducand direct durerea. Astfel scria si Evagrie Ponticul "toti dracii (patimile - n.ns.) fac sufletul iubitor de placeri, numai dracul intristarii nu primeste sa faca aceasta, ...uscand prin intristare orice placere a sufletului".

Tot pentru a arata efectele devastatoare pe care le are tristetea asupra inimii, Sfantul Ioan Casian foloseste urmatoarea comparatie: "ca molia pentru vesminte si cariul pentru lemn, asa este vatamatoare tristetea pentru inima omului". Altfel spus, tristetea mananca inima omului. Nu se poate sa existe om care sa nu fi simtit cum i se topeste inima din cauza durerii provocate de tristete, sa nu fi simtit cum i se rupe sufletul in doua si nimeni nu l-ar mai putea scoate din acea stare. Descartes, descriind tristetea, scrie: "simtind in jurul inimii ca un fel de lanturi care o strang"; caci durerea, asemenea unor lanturi, sufoca inima omului.

Starea omului care e incercat de o astfel de patima este putin placuta. Acum, plecand de la observarea vietii omului, presarata din cand in cand cu bucurii si tristeti, imi pun urmatoarea intrebare: asa trebuie sa se desfa*soare o viata de om, care mai e si crestin? Si cum ramane cu indemnul Sf. Ap. Pavel: "bucurati-va pururea" (Filip. 4, 4)? E posibil asa ceva? Cel fel de bucurie e aceea?

Sa vedem ce raspunsuri si ce mod de indreptare intalnim la Sfantul Ioan Casian asupra acestei patimi.
Iata linkul cu cele de folos :

http://www.crestinortodox.ro/editori...ian-70062.html

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Pentru ca ai amintit de un Sfant mult drag mie , recomand citirea despre un pacat mai putin discutat sau mai putin bagat in seama , cel al tristetii !
Patima tristetii la Sfantul Ioan Casian


Sfintii Parinti incadreaza tristetea in randul patimilor principale care muncesc si il stapanesc pe om. Spre deosebire de toate celelalte patimi tristetea paralizeaza inima si o face incapabila de a mai simti orice bucurie. Cel stapanit de tristete isi pierde interesul pentru activitati obisnuite, chiar si pentru cele care pana atunci ii erau placute. Aceasta incremenire l-a facut pe Talasie Libianul sa defineasca tristetea ca fiind lipsa placerii - fie a celei dupa Dumnezeu, fie a celei dupa lume", iar Sfantul Ioan Casian spune ca "pe cel ce l-a cuprins, ea il zdrobeste sufleteste, paralizand orice sarguinta si dorinta de mantuire".

Spre deosebire de toate celelalte patimi care prin definitia lor urmari a satisface placerea sufletului, tristetea este singura care refuza sa aduca aceasta placere, ea aducand direct durerea. Astfel scria si Evagrie Ponticul "toti dracii (patimile - n.ns.) fac sufletul iubitor de placeri, numai dracul intristarii nu primeste sa faca aceasta, ...uscand prin intristare orice placere a sufletului".

Tot pentru a arata efectele devastatoare pe care le are tristetea asupra inimii, Sfantul Ioan Casian foloseste urmatoarea comparatie: "ca molia pentru vesminte si cariul pentru lemn, asa este vatamatoare tristetea pentru inima omului". Altfel spus, tristetea mananca inima omului. Nu se poate sa existe om care sa nu fi simtit cum i se topeste inima din cauza durerii provocate de tristete, sa nu fi simtit cum i se rupe sufletul in doua si nimeni nu l-ar mai putea scoate din acea stare. Descartes, descriind tristetea, scrie: "simtind in jurul inimii ca un fel de lanturi care o strang"; caci durerea, asemenea unor lanturi, sufoca inima omului.

Starea omului care e incercat de o astfel de patima este putin placuta. Acum, plecand de la observarea vietii omului, presarata din cand in cand cu bucurii si tristeti, imi pun urmatoarea intrebare: asa trebuie sa se desfa*soare o viata de om, care mai e si crestin? Si cum ramane cu indemnul Sf. Ap. Pavel: "bucurati-va pururea" (Filip. 4, 4)? E posibil asa ceva? Cel fel de bucurie e aceea?

Sa vedem ce raspunsuri si ce mod de indreptare intalnim la Sfantul Ioan Casian asupra acestei patimi.
Iata linkul cu cele de folos :

http://www.crestinortodox.ro/editori...ian-70062.html

Sfântul Maxim spune, în acelasi sens: “Tristetea si ranchiuna merg mâna-n mâna. Daca, deci, sufletul care încearca tristete atunci când îsi imagineaza chipul unui frate, aceasta e dovada ca îi poarta ranchiuna”.

[cristiboss56]

Cineva imi spunea odata , ca daca nu ar fi existat pacatul , n-ar fi existat nici rugaciunea , nici biserica , si mai nimic din scrierile Sfintilor Parinti !
Ma rog , aceasta era parerea amicului meu, dar aceasta parere am auzit o sub o forma sau alta la mai multi , chiar si "acuzatia" ca Dumnezeu a lasat cadera in pacat sa se produca , pentru a fi mai apropiati de El si a ne arata cat de mici si neputinciosi suntem fara El . Este si acesta "un punct de vedere" , dar sunt convins ca lumea aceasta era complet altfel fara pacat si omul era pana la capat indumnezeit , nu mai apropiat de Dumnezeu , ci chiar indumnezeit , indumnezeire pe care ne-o dorim intr un FINAL si noi , caci alta alternativa n-o vad nici eu !
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

Trezirea pacatosului este acel fapt savarsit de harul dumnezeiesc in inima lui prin care, asemeni cuiva trezit din somn, el isi vede pacatosenia, simte primejdia care il paste, incepe sa se teama si sa se ingrijeasca de izbavirea din acea nenorocire si de mantuirea sa. Mai inainte era ca un orb, nepasandu-i si nepurtand grija de mantuire; acum vede, simte si ii pasa.
Cu toate acestea, schimbarea inca nu s-a produs. E numai prilejul de schimbare si chemarea catre ea. Acum, harul doar ii spune pacatosului: "Vezi in ce te afli, asa ca ai grija - fa ce trebuie pentru mantuire". Il scoate din lanturile sale obisnuite si il aseaza dincolo de ele, dandu-i astfel sansa de a alege o viata cu totul noua, in care sa isi gaseasca locul potrivit. Daca foloseste aceasta sansa, va fi spre binele lui; daca nu, va cadea iarasi in acelasi somn si in aceeasi prapastie a pierzarii.
Acest har dumnezeiesc se dobandeste prin simtirea si vadirea in cunostinta a lipsei de insemnatate si a caracterului rusinos de care dau dovada toate acele lucruri atat de pretuite si ravnite de omul pacatos. Asa cumcuvantul lui Dumnezeu patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si maduva (Evrei 4, 12), asa patrunde harul pana la incheietura inimii cu pacatul si rupe acea legatura si insotire nelegiuita. Am vazut cum cade pacatosul cu toata fiinta lui intr-un taram in care invataturile, ideile, parerile, randuielile, obiceiurile, placerile si cararile sunt cu desavarsire potrivnice adevaratei vieti duhovnicesti la care omul a fost menit.
Cazut in aceasta lume, el nu ramane departe sau neatins de ea. Nu, ci e patruns de toate, se amesteca cu toate. Este cu desavarsire scufundat in ea. Asa ca e firesc sa nu stie sau sa nu se gandeasca la nepotrivirea ei cu viata duhovniceasca si sa nu aiba nici o intelegere fata de aceasta din urma. Lumea duhovniceasca este inchisa pentru el. Se vadeste astfel faptul ca usa intoarcerii se poate deschide numai daca viata duhovniceasca se va descoperi constiintei pacatosului in toata stralucirea ei si nu numai daca i se va descoperi, ci si daca ii va misca si inima; daca viata pacatoasa va fi rusinata, respinsa si nimicita. Si aceasta se petrece in prezenta constiintei si simtirii. Abia apoi se va putea ridica grija de a lepada vechile cai si a pasi pe cele noi. Toate acestea se savarsesc prin simplul fapt al trezirii pacatosului de catre har.
In lucrarea sa, dumnezeiescul har al trezirii are in vedere tot timpul nu numai legaturile de care este tinut pacatosul, ci si starea lui generala. In aceasta din urma privinta, trebuie avuta in minte mai presus de orice deosebirea dintre felul in care se iveste harul asupra celor care nu au mai fost niciodata treziti si felul in care lucreaza asupra celor care au mai trait si inainte o asemenea trezire. Celui care nu a mai incercat pana atunci trezirea duhovniceasca i se daruieste din plin, ca un fel de har atotcuprinzator pregatitor sau provocator. Nu i se cere nimic in prealabil omului, caci el are o cu totul alta miscare.
Cu toate acestea harul nu i se mai da. gratuit celui care a niai trait deja trezirea duhovniceasca, celui care stie si simte ce este viata in Hristos si care a cazut iarasi in pacat. Acum trebuie sa dea el ceva mai intai. Trebuie sa se roage si sa se invredniceasca. Nu ajunge numai sa vrea; trebuie sa lucreze asupra-si pentru a pricinui trezirea duhovniceasca prin har Un astfel de om, amintindu-si vechea sa umblare in calea virtutilor crestine, adesea o doreste iar, dar nu mai are nici o putere asupra luisi. Ar vrea sa intoarca foaia, dar nu e in stare sa isi recapete stapanirea de sine si sa se biruiasca. S-a dat pe sine prada unei amarnice deznadejdi pentru ca mai inainte a lepadat darul si a ocarat si a calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu... si a batjocorit duhul harului (Evrei 10, 29). Acum este lasat sa priceapa ca aceasta putere a harului este atat de mare incat nu i se va mai darui prea curand. Cauta si te osteneste si invata sa iei aminte cat de greu este sa o dobandesti.
Un astfel de om se afla intr-un fel de agonie: inseteaza, dar nu i se da sa bea, flamanzeste dar nu e hranit, cauta, dar nu afla, se sileste pe sine, dar nu primeste. Uneori, este lasat in aceasta stare vreme indelungata, pana cand simte certarea dumnezeiasca, ca si cum Dumnezeu l-ar fi uitat, S-ar fi intors de la el si-ar fi lepadat fagaduinta Sa. Se simte ca tarina care absoarbe ploaia ce se coboara adeseori asupra ei.. dar.. aduce spini si ciulini (Evrei 6, 7-8). Numai ca aceasta atingere inceata a harului de inima celui ce-l cauta nu e decat o incercare. El trece acum prin vremea ispitirii si multumita ostenelilor si chinuitoarei sale cautari, duhul trezirii pogoara iar asupra lui, asa cum coboara asupra altora in dar.
Acest fel de a lucra al harului mantuitor ne arata doua lucruri: mai intai, miscarile deosebite ale harului dumnezeiesc pe care le savarseste in trezirea pacatosului; apoi, calea obisnuita de dobandire a harului trezirii.