![]() |
![]() |
|
|
|
#29
|
||||
|
||||
|
35 de creștini etiopieni din Arabia Saudită, care au fost întemnițați și erau în pericol de a fi trimiși cu forța în țara lor, au fost eliberați după luni de detenție.
Creștinii au fost închiși în 17 decembrie pentru organizarea unei rugăciuni într-o casă privată. Actul a fost socotit infracțiune de autoritățile musulmane din Arabia Saudită. „Am înțeles că saudiții i-au amenințat, abuzat și au pus presiune pe creștini să se convertească la islam în timpul încarcerării” a spus purtătorul de cuvânt al organizației International Christian Concern Jonathan Racho. În special femeile au fost tratate cu violență și umilite. După ce organizația a lansat o campanie internațională pentru a elibera pe creștini, autoritățile saudite și-au schimbat mesajul de câteva ori, declarând că etiopienii erau imorali și făceau trafic cu ființe umane. Purtătorul de cuvânt al organizației creștine a spus: „Autoritățile au înșelat comunitatea internațională spunând că promovează toleranța între musulmani, creștini, iudei etc., dar de fapt, saudiții sunt printre țările din lume cele mai persecutoare de creștini. Mai mult, saudiții exportă o formă radicală de islam și astfel alimentează persecuția creștinilor în alte părți”. International Christian Concern a salutat decizia oficialilor din Arabia Saudită însă au spus că în această țară rămâne o totală intoleranță pentru alte credințe. Sursa: http://theorthodoxchurch.info
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 23:11:54 |
| Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 10:25:35 |
| Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 18:59:31 |
| Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 14:54:01 |
| Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 22:43:39 |
|
|