De ce Biserica nu infiinteaza scoli ortodoxe pentru clasele I-VIII ?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Laura19

Ar fi fain sa se infiinteze si scoli gen "boarding school" unde elevii sa locuiasca pe timpul anului acolo

Cred că pe româneşte la "boarding school" în zicem "internat", după cum la "after school" îi spunem "semi-internat", nu ?

Banuiesc ca aceste scoli ortodoxe cer taxa ptr. ca trebuie si profesorii si angajatii sa fie platiti, ma indoiesc ca statul le da ceva daca e scoala privata.

Aici este, de fapt, problema-cheie pentru care la noi sunt atât de puţine şcoli confesionale. În ţările dintre care nu facem parte, unde sunt mult mai multe, problema a fost rezolvată: fiecare elev îşi alege şcoala în mod liber, aşa cum îşi alege medicul de familie. La rândul ei, şcoala acceptă sau nu un elev, tot aşa cum medicul de familie acceptă sau nu un pacient. Numai şcolile proxime nu îl pot refuza, dacă acesta doreşte să se înscrie la ele. Acesta este singurul aspect în care mai funcţionează principiul teritorialităţii: şcolile occidentale nu pot refuza înscrierea unui copil al cărui domiciliu e lângă gardul şcolii, dar pot refuza pe oricine în rest. Numai că nu le prea convine să refuze, aşa cum nici medicului de familie nu îi convine să refuze pacienţi fără un motiv, fiindcă înseamnă că refuză bani: fiecare copil înseamnă bani de la buget pentru şcoală.

Prin urmare, statul cheltuie aceeaşi sumă "x", care merge fie la o şcoală de stat, fie la una confesională. "De stat" înseamnă "administrată de organele locale" (sau "regionale" în cazul facultăţilor), iar "confesională" înseamnă "în administrarea căreia episcopul sau superiorul are un cuvânt de spus"). În practică, ele sunt administrate de un director ("principal") care dă socoteală în faţa unui Consiliu ("the Board"), altul decât Consiliul Profesorilor. Diferenţa dintre şcolile "de stat" şi cele "confesionale" este că cei din acel Board (sau unii dintre ei) trebuie să fie agreaţi de primar într-un caz, respectiv agreaţi de episcop sau de maica superioară în celălalt.

Cele de mai sus sunt valabile pentru şcolile confesionale "sub contract", cărora deci li se dau bani de la buget, în schimb li se cere conformarea cu o anumită curriculă şi sunt subiect de inspecţie. Prin urmare, inspectoratele sunt organe de control şi de coordonare, dar nu de conducere, pe când la noi sunt atât organe de control şi de coordonare, cât şi de conducere, ceea ce schimbă complet lucrurile. La noi, singurul rol al Comunelor este să dea bani pentru insfrastructura şcolară (prin care, de regulă, se înţelege "termopane, lemne de foc şi calculatoare", fără să aibă nici cel mai mic cuvânt de spus în chestiunea "cine conduce şcoala", nici în chestiunea "cum este şcoala condusă". Dacă aş fi director de şcoală în România, aş fi legat de mâini şi de picioare, fără nicio posibilitate să recompensez un profesor merituos faţă de unul indolent la nevoile elevilor: amândoi au acelaşi salariu, depinzând numai de gradul lor. Cel mult, din când în când aş putea să-i mai dau primului câte o primă de merit, şi aceea cu discuţii.

În afară de şcolile confesionale de mai sus, mai există în Vest un număr (mai mic) de şcoli numite în ţările francofone "hors contract". Acestea, abia, pot fi numite şcoli particulare, fiindcă statul nu dă niciun ban pe ele, nici nu sunt subiect de inspecţie. Salariile profilor şi toate celelalte cheltuieli provin, aşadar, în întregime din cotizaţiile părinţilor şi alte donaţii. Marele avantaj este că elevii din aceste şcoli nu sunt obligaţi să înveţe aberaţiile "ştiinţelor" profane, de exemplu că oamenii vin din maimuţe şi că elefanţii au fost mai întâi viermi. Totuşi, elevii lor trebuie, înaintând în cursul formării lor, să dea aceleaşi examene pe care le dau ceilalţi, cot la cot cu ei. Se înţelege că, pentru înrolarea copiilor în aceste şcoli, efortul făcut de părinţi e considerabil. La rândul ei, Biserica cheltuieşte sume mari pentru întreţinerea lor, bani de regulă proveniţi din cheta duminicală. La parohiile bucureştene, cam de două ori pe an ceea ce se strânge din chetă merge pentru studenţii teologi (o dată pentru facultăţi, odată pentru internate) şi cam o dată pe an pentru şcolile noastre.

În anumite ţări, de exemplu în SUA (mai ales când este sub administraţie republicană), părinţii creştini care au copii ce învaţă în şcoli cu taxă au reuşit să nu mai plătească "inspectoratul": în SUA, banii pentru şcolarizare se strâng separat de restul impozitelor şi merg la "districtul şcolar", adică la Inspectorat, cum am spune. Prin acţiune politică în timpul adminstraţiei Bush senior, acei părinţi au reuşit să fie scutiţi de aceste taxe, arătând că plătesc deja pentru şcolile private.
**

Voi ce parere aveti de scolile ptr. fete si scolile ptr baieti, asa cum mai sunt prin alte tari? Deobicei sunt catolice.

Şcolile catolice, cel puţin cele tradiţionale, nu sunt mixte. Nici chiar organizaţiile elevilor, de exemplu Scout ("cercetaşii munţilor") nu sunt mixte, ci există patrule (cuiburi) de cercetaşi-băieţi şi altele de cercetaşi-fete. E normal, jocurile pe care le joacă băieţii sunt altele decât ale fetelor, pregătirea care se cere într-un caz e alta decât în celălalt, modul de a-L sluji pe Domnul e diferit. Acesta e un motiv. Al doilea este acela pe care îl rostim la fiecare Act de Pocăinţă: promisiunea că vom fugi de ispită. Îmi amintesc limpede, când eram elev (adică în vremuri imemoriale...) cum sărăfănuţele tot mai scurte ale colegelor îmi generau gânduri impure şi eram orientat spre lucruri premature pentru acea vârstă: eram preocupat de rotunjimile pieptului elevelor bune ("bune" însemnând acelea cu care vroiam toţi să ne culcăm), mai mult decât de aplicaţiile Legii lui Ohm.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cred că pe româneşte la "boarding school" în zicem "internat", după cum la "after school" îi spunem "semi-internat", nu ?

Da cam asa. Stiu ca in Ro sunt camine ptr elevii de liceu din alte orase si asa, insa nu apartin de o scoala anume. In afara, "boarding school", majoritatea private mai mult sau mai putin, au in aceiasi cladire sau in aceiasi curte si camerele ptr. elevi si ei se ocupa de dotare etc.

Aici este, de fapt, problema-cheie pentru care la noi sunt atât de puţine şcoli confesionale. În ţările dintre care nu facem parte, unde sunt mult mai multe, problema a fost rezolvată: fiecare elev îşi alege şcoala în mod liber, aşa cum îşi alege medicul de familie. La rândul ei, şcoala acceptă sau nu un elev, tot aşa cum medicul de familie acceptă sau nu un pacient. Numai şcolile proxime nu îl pot refuza, dacă acesta doreşte să se înscrie la ele. Acesta este singurul aspect în care mai funcţionează principiul teritorialităţii: şcolile occidentale nu pot refuza înscrierea unui copil al cărui domiciliu e lângă gardul şcolii, dar pot refuza pe oricine în rest. Numai că nu le prea convine să refuze, aşa cum nici medicului de familie nu îi convine să refuze pacienţi fără un motiv, fiindcă înseamnă că refuză bani: fiecare copil înseamnă bani de la buget pentru şcoală.

Prin urmare, statul cheltuie aceeaşi sumă "x", care merge fie la o şcoală de stat, fie la una confesională. "De stat" înseamnă "administrată de organele locale" (sau "regionale" în cazul facultăţilor), iar "confesională" înseamnă "în administrarea căreia episcopul sau superiorul are un cuvânt de spus"). În practică, ele sunt administrate de un director ("principal") care dă socoteală în faţa unui Consiliu ("the Board"), altul decât Consiliul Profesorilor. Diferenţa dintre şcolile "de stat" şi cele "confesionale" este că cei din acel Board (sau unii dintre ei) trebuie să fie agreaţi de primar într-un caz, respectiv agreaţi de episcop sau de maica superioară în celălalt.

Cele de mai sus sunt valabile pentru şcolile confesionale "sub contract", cărora deci li se dau bani de la buget, în schimb li se cere conformarea cu o anumită curriculă şi sunt subiect de inspecţie. Prin urmare, inspectoratele sunt organe de control şi de coordonare, dar nu de conducere, pe când la noi sunt atât organe de control şi de coordonare, cât şi de conducere, ceea ce schimbă complet lucrurile. La noi, singurul rol al Comunelor este să dea bani pentru insfrastructura şcolară (prin care, de regulă, se înţelege "termopane, lemne de foc şi calculatoare", fără să aibă nici cel mai mic cuvânt de spus în chestiunea "cine conduce şcoala", nici în chestiunea "cum este şcoala condusă". Dacă aş fi director de şcoală în România, aş fi legat de mâini şi de picioare, fără nicio posibilitate să recompensez un profesor merituos faţă de unul indolent la nevoile elevilor: amândoi au acelaşi salariu, depinzând numai de gradul lor. Cel mult, din când în când aş putea să-i mai dau primului câte o primă de merit, şi aceea cu discuţii.

În afară de şcolile confesionale de mai sus, mai există în Vest un număr (mai mic) de şcoli numite în ţările francofone "hors contract". Acestea, abia, pot fi numite şcoli particulare, fiindcă statul nu dă niciun ban pe ele, nici nu sunt subiect de inspecţie. Salariile profilor şi toate celelalte cheltuieli provin, aşadar, în întregime din cotizaţiile părinţilor şi alte donaţii. Marele avantaj este că elevii din aceste şcoli nu sunt obligaţi să înveţe aberaţiile "ştiinţelor" profane, de exemplu că oamenii vin din maimuţe şi că elefanţii au fost mai întâi viermi. Totuşi, elevii lor trebuie, înaintând în cursul formării lor, să dea aceleaşi examene pe care le dau ceilalţi, cot la cot cu ei. Se înţelege că, pentru înrolarea copiilor în aceste şcoli, efortul făcut de părinţi e considerabil. La rândul ei, Biserica cheltuieşte sume mari pentru întreţinerea lor, bani de regulă proveniţi din cheta duminicală. La parohiile bucureştene, cam de două ori pe an ceea ce se strânge din chetă merge pentru studenţii teologi (o dată pentru facultăţi, odată pentru internate) şi cam o dată pe an pentru şcolile noastre.

În anumite ţări, de exemplu în SUA (mai ales când este sub administraţie republicană), părinţii creştini care au copii ce învaţă în şcoli cu taxă au reuşit să nu mai plătească "inspectoratul": în SUA, banii pentru şcolarizare se strâng separat de restul impozitelor şi merg la "districtul şcolar", adică la Inspectorat, cum am spune. Prin acţiune politică în timpul adminstraţiei Bush senior, acei părinţi au reuşit să fie scutiţi de aceste taxe, arătând că plătesc deja pentru şcolile private.

**
Stiu ca sunt si in Ro cateva licee private, dar nu ortodoxe. Oricum, chestia cu scolile private esta ca nu stiu de unde scot romanii de rand bani ptr. scoala. Desi poate scoala ortodoxa cu taxa ar fi mult mai buna decat cea de stat, multi nu isi vor permite. Iar cei care nu stau in acel oras unde este scoala ortdoxa, nu au asigurata cazarea pe proprietatea scolii.

Şcolile catolice, cel puţin cele tradiţionale, nu sunt mixte. Nici chiar organizaţiile elevilor, de exemplu Scout ("cercetaşii munţilor") nu sunt mixte, ci există patrule (cuiburi) de cercetaşi-băieţi şi altele de cercetaşi-fete. E normal, jocurile pe care le joacă băieţii sunt altele decât ale fetelor, pregătirea care se cere într-un caz e alta decât în celălalt, modul de a-L sluji pe Domnul e diferit. Acesta e un motiv. Al doilea este acela pe care îl rostim la fiecare Act de Pocăinţă: promisiunea că vom fugi de ispită. Îmi amintesc limpede, când eram elev (adică în vremuri imemoriale...) cum sărăfănuţele tot mai scurte ale colegelor îmi generau gânduri impure şi eram orientat spre lucruri premature pentru acea vârstă: eram preocupat de rotunjimile pieptului elevelor bune ("bune" însemnând acelea cu care vroiam toţi să ne culcăm), mai mult decât de aplicaţiile Legii lui Ohm.

Tot posibilul sa fi fost asa si la ortodocsi. Aici de ex., sunt scoli catolice-dar finantate de stat- mixte. Si scoli catolice private, care sunt de fete, respectiv baieti.
E interesanta ideea asta cu scoala ptr fete si scoala ptr. baieti. Clasele primare se pot face si la scoli mixte, e bine sa interactioneze baietii cu fetele cat de cat. Insa la liceu poate o fi mai bine sa se opteze ptr. scoli separate.
Legat de ispite. Apoi, daca scoala are o uniforma decenta, se poate si la scoli mixte. La mine era cam asa uniforma: fusta gri/pantaloni stofa gri, sacou, camasa alba/albastra. Lungimea fustei se poate impune prin regulament. Oricum, liceele care se respecta au uniforme.

Per asamblu, ideea de scoli generale si licee ortodoxe este bine veninta.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Laura19

Lungimea fustei se poate impune prin regulament.

Regulamente au fost mereu. Îmi păreau făcute spre a fi încălcate. La vârsta aceea a spiritului de frondă şi teribilismului juvenil, însăşi ideea de regulament mi se părea jalnică. Ceva ce directorul şi ceilalţi dinozauri bătrâni şi solzoşi care îi ţineau ţucalul foloseau ca să ne taie nouă aripile libertăţii.
Pe dv nu v-au învăţat colegele mai mari cum se intră în şcoală, dimineaţa, regulamentar, iar apoi fusta se ridică 20 de centimetri când intraţi în clasă ? Offff, nu aţi fost la şcoala vieţii !

Per asamblu, ideea de scoli generale si licee ortodoxe este bine veninta.

Subscriu. De fapt, învăţământul mixt a apărut în ţara noastră, sub influenţă sovietică, în anii 50. Se numeau "şcoli mixte experimentale". Apoi, nu ştiu cine a stabilit că experimentul a reuşit. Când eram eu copil mic, adică în anii 70, se numeau deja "şcoli mixte" şi atât. Când eram copil mare, în anii 80, însăşi denumirea de "mixt" dispăruse, iar oamenii ajunseseră deja să creadă că şcolile din Ro au fost dintotdeauna mixte şi nu se poate altfel, tot aşa cum acum cred că România a fost mereu republică şi altminteri nu se poate.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că un liceu confesional presupune cheltuieli mai mari decât o şcoală confesională. Altă dotare, altă normă didactică, adică mai mulţi profi, cu salarii mai mari. Pe urmă, segregarea presupune cel puţin două licee în loc de unul. Nu poţi să faci liceu ortodox de fete şi să nu faci liceu ortodox de băieţi. Pe de altă parte, a avea două licee ortodoxe, cel puţin în Bucureşti, nu mi se pare imposibil financiar. Poate că PF Daniel, un administrator evident mai bun decât predecesorul său, le va face până la urmă. Dar, un orizont de aşteptare trebuie să vină din partea congregaţiei sale. Păstorul bun aude plângerile oiţelor sale....

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Regulamente au fost mereu. Îmi păreau făcute spre a fi încălcate. La vârsta aceea a spiritului de frondă şi teribilismului juvenil, însăşi ideea de regulament mi se părea jalnică. Ceva ce directorul şi ceilalţi dinozauri bătrâni şi solzoşi care îi ţineau ţucalul foloseau ca să ne taie nouă aripile libertăţii.
Pe dv nu v-au învăţat colegele mai mari cum se intră în şcoală, dimineaţa, regulamentar, iar apoi fusta se ridică 20 de centimetri când intraţi în clasă ? Offff, nu aţi fost la şcoala vieţii !

Nu, nu m-a invatat nimeni sa fac asa. Uniforma si regulamentul intern din generala si liceul unde am fost erau respectate de elevi. C.N."Dr.Ioan Mesota",Brasov. Poate stiti de el. Daca nu se respecta uniforma erai trimis acasa cu absente nemotivabile. Si elevii respectau asta ptr. ca profesorii nu acceptau si ptr. ca liceul in sine, fiind unul din cele mai bun in Brasov(celalat fiind C.N. Andrei Saguna), impune respect. Oricum, majoritatea fetelor purtau pantaloni de stofa. Dirigintele meu, profesor de matematica, unul f. bun, a inceput sa se aproprie de ortodoxie si la dirigentie ne punea sa ascultam inregistrari audio cu duhovnici. Apoi, profesoara noastra de religie a fost superba. Iar la fiecare inceput de an, la deschidere, un preot (bunicul unui coleg) tinea predica si bincuvanta. Cum am zis, un liceu care se respecta, impune regulamentul si au unifrma decenta. Unde am invatat eu nu le era frica sa exmatriculeze. Unde am fost eu era decenta, spre deosebire de alte licee.

Subscriu. De fapt, învăţământul mixt a apărut în ţara noastră, sub influenţă sovietică, în anii 50. Se numeau "şcoli mixte experimentale". Apoi, nu ştiu cine a stabilit că experimentul a reuşit. Când eram eu copil mic, adică în anii 70, se numeau deja "şcoli mixte" şi atât. Când eram copil mare, în anii 80, însăşi denumirea de "mixt" dispăruse, iar oamenii ajunseseră deja să creadă că şcolile din Ro au fost dintotdeauna mixte şi nu se poate altfel, tot aşa cum acum cred că România a fost mereu republică şi altminteri nu se poate.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că un liceu confesional presupune cheltuieli mai mari decât o şcoală confesională. Altă dotare, altă normă didactică, adică mai mulţi profi, cu salarii mai mari. Pe urmă, segregarea presupune cel puţin două licee în loc de unul. Nu poţi să faci liceu ortodox de fete şi să nu faci liceu ortodox de băieţi. Pe de altă parte, a avea două licee ortodoxe, cel puţin în Bucureşti, nu mi se pare imposibil financiar. Poate că PF Daniel, un administrator evident mai bun decât predecesorul său, le va face până la urmă. Dar, un orizont de aşteptare trebuie să vină din partea congregaţiei sale. Păstorul bun aude plângerile oiţelor sale....

Liceul. Pai se poate face cum sunt au unele Licee, cum e Dr.Ioan Mesota care are clase si de gimnaziu, si majoritatea materiilor sunt predate de profesori de liceu, cu mici exceptii. Oricum, nr. de elevi in cazul unui liceu+gimnaziu ortodox ar fi mai mic decat cel din liceele de stat. Daca se vrea se poate. Si sunt convinsa ca s-ar gasi si voluntari sa predea pe gratis part-time sau asa.
***
@Otilia12 Ai dreptate in ceea ce zici. Stii, tocmai ptr ca este o tara ortodoxa de 2000 de ani ar trebui ca liceele de stat sa fie ortodoxe, nu ar trebui ca noi sa ne facem scoli ptr. ca guvernul e vandut. Dar, cum ai zis, in 23 de ani se puteau face multe. Ce sa zic, bine ca au inceput si acum, vorba aia, mai bine mai tarziu decat niciodata. Multumesc ptr. siteuri. Interesanta treaba in Rusia. Pacat ca nu suntem ca ei in aceasta privinta.

@Dumitru. Oamenii au nevoie si de Biserici, nu doar de scoli-btw multe scoli in Ro au fost infiitate de preoti,mitropoliti,calugari. Nu fura preotii mai mult decat fura statul. Ministerul Educatiei abia misca un deget ptr. a imbunatatii sistemul educational si ptr. a finanta scolile sarace. Pana la un punct as putea fi de acord cu tine. O Biserica mica/medie nu costa asa mult. Insa mai sunt si unele proiecte pe care nu am sa le inteleg niciodata, cum ar fi Catedrala Mantuirii Neamului, care se putea face mult mai mica, nu trebuia neapart in intreaca turnul Eiffel si pe care se cheltuiesc milioane de euro, ptr. ce nu stiu.