Sfinti copii

patimirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita (+304).

In cetatea Iconiei, din tara Licaoniei, era o femeie tanara, de bun neam, anume Iulita, care se tragea din semintia imparatilor celor mai vechi ai Romei, fiind, cu credinta crestina. Si, petrecand, cu un legiuit barbat, putin timp si, de la el primind si zamislind si nascand un prunc, de parte barbateasca, a ramas vaduva. Si, nascand pruncul, cu Sfantul Botez l-a luminat si l-a numit pe el Chiric. Intru acea vreme, Diocletian, paganul, tinand sceptrul imparatiei Romei, a ridicat prigoana asupra crestinilor, in toate tarile stapanirii sale. Si era pus demn de dansul, in tara Licaoniei, dregatorul Dometian, om salbatic si fara de omenie, cu chip si cu narav de fiara, bucurandu-se de varsarea sangelui crestinesc. Deci, acela, venind in Iconia, a inceput a chinui cumplit pe cei ce credeau in Hristos, si ii cauta, cu inversunare, pe cei ce tineau, in taina, crestineasca credinta. Vazand aceasta ci stiind ca nu se va putea tainui credinta ei, de acest tiran, credincioasa roaba lui Hristos Iulita, s-a gandit sa fuga, ca se temea ca nu cumva, neputand suferi chinurile cele cumplite, sa se lepede de Hristos. Deci, si-a lasat toate averile sale si casa si rudeniile si robii si toata frumusetea lumii acesteia pentru dragostea lui Hristos si, luandu-si pe fiul sau Chiric, fiind prunc de trei ani, si doua slugi credincioase, a iesit noaptea din cetatea Icoanei, si a purces printre straini aducandu-si aminte de ceea ce a zis Scriptura: "Nu avem aici cetate statatoare, ci pe cea viitoare o cautam". Si a mers in Seleucia, ca o straina, si ca una din cele sarace, tainuindu-si neamul sau, insa a aflat si acolo aceeasi prigoana asupra crestinilor. Ca un oarecare Alexandru, luand stapanirea de dregator, de la imparat, a mers in Seleucia si ucidea fara mila pe toti cei ce marturiseau numele lui Iisus Hristos.

Deci, fericita Iulita, aducandu-si aminte de ceea ce se scrie: "Fugiti de manie" si iarasi: "Cand va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta", a iesit din Seleucia si s-a dus in Tars, cetatea Ciliciei, si petrecea acolo, intre cei saraci. Dar, dupa o vreme, acelasi dregator, Alexandru, a venit si in Tars, ca sa chinuiasca pe crestini. Si s-a facut cunoscuta Sfanta Iulita unora si au vorbit, despre ea, cu dregatorul. Iar acela indata a poruncit sa o prinda si a stat la judecata, inaintea poporului. Si prinzand-o pe ea ostasii, cu fiul ei, amandoua slugile au fugit, dar priveau de departe, ca sa vada patimirea si sfarsitul ei. Si dusa a fost, inaintea dregatorului. Mucenita, avand in brate pe Sfantul Chiric, pruncul cel de trei ani. Si, fiind intrebata, de dregator despre nume, despre neam, de mosie, raspundea, cu indrazneala, marturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se pe sine crestina, si spuanand ca patria ei este cereasca Imparatie a lui Hristos. Deci, maniindu-se dregatorul, a poruncit sa ia de la dansa pruncul si, dezbracand-o si intinzand-o, sa o bata fara de crutare, Si batuta fiind Mucenita, pruncul plangea si se tragea din mainile celor ce-l tineau pe el, ca sa alerge la mama lui. Iar dregatorul, vazand pruncul ca este frumos, a poruncit sa-l aduca la el. Si, luandu-l pe el, l-a pus pe genunchii sai. Si-l mangaia pe el, ca sa nu planga, si netezea capul copilului si-l saruta pe el si cuvinte dulci ii zicea. Dar copilasul se apara, tragandu-se din mainile lui si, ferindu-si capul de dregator, nelasandu-se mangaiat, nici sarutat de buzele acelea spurcate. Iar, privind spre mama sa, care era batuta, plangand, pruncul striga: "Crestin sunt, lasa-ma la mama mea". Si zgaria fata dregatorului unghiile sale. Si, umplandu-se de manie, dregatorul l-a aruncat jos pe prunc si l-a izbit cu piciorul in coaste, trantindu-l jos de pe scaunul sau cel inalt. Iar pruncul cazand pe treptele cele de piatra si izbindu-se cu capul de colturile cele ascutite ale treptelor, tot locul acela l-a umplut de sange si si-a dat sufletul sau fara de prihana in mainile lui Dumnezeu. Si asa s-a incununat cu mucenicie Sfantul prunc Chiric.

Iar mama lui, Iulita, cumplit batuta fiind, ca intr-un trup strain patimea, si ca un stalp neinsufletit; si nimic altceva nu striga, fara numai aceasta: "Crestina sunt, si nu voi jertfi idolilor." Iar, daca au incetat a o bate si a ridicat-o de la pamant, a vazut pe fiul sau iubit mort, inaintea divanului, si zacand in sange. Drept aceea, s-a umplut de bucurie si a zis: "Iti multumesc Tie, Doamne, ca ai invrednicit, pe fiul meu, de un dar ca acesta, ca sa patimeasca muceniceste, el mai inainte de mine, pentru numele Tau cel sfant si sa primeasca cununa cea nevestejita a slavei Tale." Dupa aceasta, a poruncit dregatorul sa o spanzure pe lemnul de chinuire si cu piepteni de fier sa-i strujeasca trupul si sa arunce cu smoala fiarta peste ranile ei. Si, asa, chinuita fiind Sfanta, dregatorul striga: "Miluieste-te Iulita, pe tine insati. Inchina-te zeilor ca sa te izbavesti din chinuri." Iar Mucenita raspundea: "Nu ma voi inchina dracilor si idolilor celor surzi si muti". Si dregatorul vazand rabdarea si marirea de suflet a Mucenitei, a osandit-o la taiere cu sabia. Si slujitorii, luand-o pe ea, au dus-o afara din cetate, la locul cel de moarte. Si mergea Sfanta, bucurandu-se, ca la o incununare de nunta. Si, ajungand la locul acela, a cerut putin timp, pentru rugaciune. Si ea, plecandu-si genunchii, s-a rugat, zicand: "Iti multumesc, Tie, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, ca ai chemat pe fiul meu mai inainte de mine, invrednicindu-l pe el a patimi, pentru numele Tau cel sfant si infricosator. Primeste-ma, dar, si pe mine, nevrednica roaba Ta, si ma invredniceste sa dobandesc dar inaintea ta, ca sa fiu numarata cu fecioarele cele intelepte, care au intrat in camara ta cea nestricacioasa. Ca bine sa Te cuvanteze duhul meu pe Tine, Ziditorul sau si pe Tatal Tau, cel fara de inceput, si pe Duhul Sfant, cel impreuna de o Fiinta, in veci. Amin."

Asa rugandu-se Sfanta, dupa ce calaul si-a ascutit sabia, i-a lovit grumajii si i-a taiat cinstitul ei cap, lasand-o la acel loc fara de ingropare, spre mancare cainilor si fiarelor. Asemenea si trupul Sfantului Chiric, afara din cetate tragandu-l, l-au aruncat langa trupul mamei sale si s-au dus. Si, sosind noaptea, cele doua slujnice venind, au luat trupul stapanei lor si al fiului ei si, ducandu-le departe, le-au ingropat in pamant. Dintre aceste slujnice, una a vietuit pana in anii marelui Constantin, intaiul imparat al crestinilor, cand Bisericile lui Dumnezeu au luat indrazneala, cu darul lui Hristos. Atunci, slujnica aceea a aratat credinciosilor locul unde erau ingropate cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita si a povestit patimirea lor. Si au scos sfintele moaste, intregi si pline de buna mireasma si dand tamaduiri. Iar patimirea lor a fost scrisa, spre pomenirea Sfintilor Mucenici, spre folosul credinciosilor si spre slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Celui impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh slavit in veci! Amin.

[Marius22]

Pe 29 decembrie Biserica Ortodoxa face pomenirea celor 14 000 de prunci ucisi de Irod. Desigur, ne misca numarul lor impresionant, ce ne releva un adevarat masacru. Dar nu la acest aspect trebuie sa ne oprim, caci un singur prunc daca ar fi patimit atunci pentru Hristos, tot ar fi fost praznuit ca sfant in Biserica.

Patimirea acestor prunci, imediat dupa intruparea Mantuitorului, ne descopera tainic lupta diavolului, ce urma a se manifesta impotriva crestinilor, impotriva celor "chemati a fi asemenea pruncilor", sub chipul ispitelor de tot felul si al persecutiilor.

[costel]

Sfanta Denisa este sarbatorita in calendarul ortodox pe data de 18 mai. A trait in timpul domniei imparatului Decius. La varsta de 16 ani, Denisa a fost adusa in fata proconsului Optimus, care auzise de marea ei credinta, dar si de refuzul de a se inchina zeilor romani. Din descrierea vietii sale:

"- Te vei inchina zeilor nostri?, a intrebat-o proconsulul Optimus.

- Nicidecum, a raspuns Denisa. Eu ma inchin doar lui Dumnezeu si nu recunosc alt zeu in afara de Creatorul cerului si al pamantului, a toate cele ce sunt vazute si nevazute.

- Atunci, daca esti atat de hotarata in credinta ta, i-a raspuns proconsulul cu furie, voi porunci soldatilor mei sa te batjocoreasca, sa vedem atunci cine te va proteja.

Si proconsului roman a dat porunca soldatilor care erau de fata sa o ia pe Denisa si sa o chinuiasca. Insa gandurile lor rele si necinstite nu au fost duse la indeplinire, deoarece Dumnezeu si-a trimis ingerul pentru a o proteja pe copila.

- Nu mai vad! Nu mai vad!, tipa unul dintre soldati, ducandu-si mainile la ochi.

- Ce s-a intamplat?, il intreba unul dintre tineri pe romanul care tocmai orbise.

- Nu stiu ce mi s-a intamplat, rosti acesta buimac, nici nu m-am uitat bine la fata, ca am simtit cum sageti puternice de lumina imi patrund in ochi si imi sfredelesc tot trupul.

Proconsul Optimus se ridica nervos si vazu imediat pe podea soldatul orb zbatandu-se si tipand ingrozitor din cauza durerilor.

- Vicleana copila! Ce i-ai facut acestui tanar? Nu ti-a fost mila de tineretea lui?, a iscodit-o cu glas tunator Optimus.

Denisa se intoarse incet spre proconsul si privi inspre el cu ochi ficsi:

- Cand ai dat porunca ca acesti soldati sa ma nenoroceasca, Dumnezeul meu a fost alaturi de mine si mi-a ascultat rugile. In marea Sa bunatatea si putere, a trimis un inger care m-a insotit. Ingerul meu pazitor l-a orbit pe acest tanar pentru gandurile lui rele si viclene.

- M-am saturat sa tot aud de acest Dumnezeu al tau!, a tunat vocea amenintatoare a romanului. Sa i se taie capul!, porunci el.

Capul Sfintei se desparti de trup printr-o taietura precisa de sabie".

[Ekaterina]

Tare mult m-am bucurat cand am citit de aceasta Sfanta. Acest nume este des intalnit in randul fetelor si il consideram un nume modern dar fara legatura cu o Sfanta ocrotitoare. De acum incolo de cate ori voi auzi acest nume (in parc am intalnit foarte multe fetite cu acest nume) ma voi gandi la Sfanta Denisa si la curajul ei de a-L marturisi pe Hristos la varsta de 16 ani. Sfanta Mucenita Denisa, roata-te lui Dumnezeu pentru noi!

[Ekaterina]

Sfanta Fausta l-a marturisit pe Hristos in timpul domniei imparatului Maximian. Chinuitorii ei au ramas uimiti de intelepciunea si curajul de care a dat dovada. Pe doi dintre acestia i-a intors la dreapta credinta, un preot idolesc numit Evilasie, in varsta de optzeci de ani si pe Maximus, eparhul. Judecatorul a amenintat-o cu chinuri mai cumplite, insa Fausta nu s-a inspaimantata ci si-a pus toata nadejdea in Dumnezeu. Vazand ca Sfanta nu renunta la credinta ei, judecatorul a poruncit sa fie aruncata intr-o baie cu apa clocotita. Astfel a primit mucenicia Sfanta Fausta, la varsta de treisprezece ani.

[Ekaterina]

"Acest martirologiu ne-a fost istorisit in 1985 de diaconul african Nicolae (pe atunci era doar diacon) din Biserica Ortodoxa din Uganda. In Uganda, pentru prima oara a predicat Evanghelia Arhimandritul Nikodimos Sarikas. Printre cei care ascultau predica era si un copil african. Seara, cand s-a asezat sa manance impreuna cu familia, micutul si-a facut cruce.
- Ce?! ti-ai schimbat credinta? – il intreaba tatal, un fanatic musulman. Inainte, ridica-te!

Iese din coliba, face o mare movila din lemne, o aprinde si-i spune copilului sau:
- Spune, te intorci la credinta noastra?
- Nu, sunt crestin! – raspunde micutul.
- Inca odata. Te intorci la credinta noastra? – spune tatal.
- Nu, raspunde credinciosul ostas al lui Hristos.
- Ultima oara iti zic. Revii la credinta parintilor tai?
- Nu ma tem. Sunt crestin!

Atunci, tatal isi apuca pruncul si-l arunca in foc. Si micutul mucenic a lui Hristos s-a facut prada focului…
O, tinere luptator si mucenice al Domnului, tu care stai inaintea tronului de foc al lui Dumnezeu, mijloceste pentru noi!"

[ioanasz]

minunati sfinti!va multumesc!

Troparul Sfintei Mucenite Chiriachi, glasul IV

"Mieluşeaua Ta lisuse, Sfânta Muceniţă Chiriachi, strigă cu mare glas: pe Tine Mirele meu, te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să şi împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să şi viez întru Tine; ci ca pre o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântueşte sufletele noastre".


Sfinta Mucenita CHIRIACHI


Viaţa Sfintei Muceniţe Chiriachi.

În zilele împaratului Diocletian, în anul 282, era un creştin anume Dorotei împreuna cu sotia sa, Evsevia. Aceştia, fiindca erau fără copii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod şi fiu, făgăduind să dăruiască iaraşi Lui pe copilul ce se va naşte lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, şi li s-a născut un prunc de parte femeiasca în ziua Duminicii, pentru care lucru şi pe pruncă au numit-o Chiriachi, care înseamnă ziua Domnului (Duminica). Si au hrănit-o cu învăţătura şi cuvântul Domnului, după cum învaţă Apostolul Pavel, şi au păzit-o fecioară, fiindca făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.
Iar când pagânul Diocletian a ridicat prigoană asupra creştinilor, atunci au fost pârâti părinţii sfintei împreuna cu dânsa la tiran, cum că sunt creştini. Acesta cercetând pe parintii sfintei i-a batut şi i-a trimis la ducele Iust, ce se afla în părţile Meletinei, în Armenia cea mica. Iar pe Chiriachi a trimis-o la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Maximian, cercetând pe mucenita şi aflând-o statornică în credinta lui Hristos, a poruncit de au batut-o mult. Şi de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostasilor celor ce chinuiau pe mucenita. Atunci a zis sfânta catre Maximian: "Nu te înşela, Maximiane, căci niciodata nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor". Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stapânitorul Bitiniei.
Ilarion, cercetând pe muceniţă, a dus-o în capiştea idolilor. Acolo rugându-se sfânta, s-a facut cutremur mare încât s-au zdrobit idolii şi s-au facut ca nişte praf; după aceasta a urmat şi o furtuna şi vântul a împraştiat în vazduh praful idolilor, şi un fulger a ars faţa stapânitorului Ilarion, care cazând din scaun a murit.
Venind alt stapânitor în locul lui şi fiind înştiinţat de acestea, a hotarât ca sfânta să fie supusă la felurite chinuri. Dar sfânta a rămas nevătămată. Atunci a şezut stăpânitorul la judecata şi a dat asupra sfintei hotarârea să fie ucisă afară din cetate prin tăierea capului. Atunci sfânta a cerut vreme ca să se roage; şi după ce s-a rugat mult, a învatat pe creştinii care îi urmaseră ei; apoi culcându-se pe pamânt, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, şi mergând ostaşii aproape de dânsa, vrând ca sş-i taie capul, şi văzând-o moartă s-au spăimântat. Şi s-a auzit glas dumnezeiesc către dânşii: "Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu". Iar ostaşii întorcându-se au slăvit pe Dumnezeu.

În anul 1787, episcopul lacob Stamate (1782-1792), devenit pe urmă Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, agoniseşte pentru sfânta episcopie a Huşilor, o parte mai mare din moaştele Sfintei Muceniţe Chiriachi, pe care le răscumpărase de la un arhimandrit, din Sfântul munte al Athonului. 0 parte din sfintele sale moaşte se află depuse în Catedrala episcopala "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi, ctitorita de Binecredinciosul Voievod §tefan cel Mare şi Sfânt, în anul 1495.
Fie ca rugăciunile Sfintei Muceniţe Chiriachi, sa fie bine primite de către Cel Atotputernic, şi să aducă mângâiere, vindecare de tot felul de boli şi îmbărbătare, în sufletele îndurerate, ale tuturor celor care se roagă ei cu credinţă.

[Ekaterina]

mesaj sters

[Ekaterina]

In vremea imparatului Adrian, Sfanta Sofia, care era vaduva, isi crestea singura cele trei fiice, pe care le-a botezat dupa numele celor trei virtuti crestine: Pistis (Credinta), Elpis (Nadejdea) si Agapis (Dragostea). Afland despre ele ca sunt credincioase, dar si frumoase, imparatul a dat ordin sa fie aduse la palat impreuna cu mama lor.

Fetele, in varsta de 12, 10 si 9 ani, au refuzat sa aduca jertfe zeitei Artemis, si atunci au fost ucise. Sofia a luat trupurile celor trei fiice si le-a ingropat pe un deal, in afara cetatii. Dupa trei zile de rugaciune la mormantul acestora, si-a dat duhul in mainile Domnului. Ele sunt praznuite in data de 17 septembrie.