Apostolul Pavel

[cezar_ioan]

Si o versiune despre viata Apostolului neamurilor:
http://video.crestinortodox.ro/index...id=PWKw44Dy5Dy

Este evident ca o personalitate precum a Apostolului Neamurilor urma sa fie analizată si comentata îndelungată de oameni din cele mai diverse sfere ale vieții religioase sau măcar intelectuale.Recomandarea de fata subliniază aceasta idee si prin urmare va supun atentiei trei cărți.Prima se numește ,,Sfantului Pavel:Intemeietorul universalismului" scrisa de Alain Badiou,filosof, romancier, dramaturg si activist politic francez.Are o abordare cu care mare majoritate a cititorilor de aici nu sunt obisnuiti dar activismul politic,mai ales cel francez, are o amprenta inconfundabila in abordarea intelectuala,s-ar putea sa nu placa la toată lumea dar surprinde o anumita intelegere modernă ce devine interesantă tocmai prin modul cum se raporteaza la personalitatea si invatatura Apostolului.Cartea aparuse la editura ,,Tact"in seria ,,Angelus Novus".

A doua carte pe lista este ,,Sfantul Pavel"a lui Arthur Darby Nock.Aici este vorba deja de analiza critica din partea unui cadru universitar specializat in istoria religiilor si cu o inclinatie spre studiul vieții si mesajului Apostolului. Comparativ cu francezul diferența este între un cadrul universitar britanic format la Cambridge si un filosof francez imprevizibil,fiecare cu genul sau de abordare.Nock insa nu este genul care sa facă concesii sentimental-religioase in dauna unei analize aproape chirurgicale,asta ca sa știți cam la ce sa va așteptați.Cartea se găsea la editura Herald.

Si la final dar nu la urma ,,Hristos viața noastră:asceza si mistica paulina"scrisa de Mitropolit Nicolae Mladin si apărută la editura Deisis,ediție ingrijita si preferata de Preot Profesor Ioan Ica Senior.Aceasta ultima recomandare poate fi mult mai apropiată de abordarea tradiționale,foarte interesantă,o replica ortodoxa de finete,erudita, la abordarile clasice catolice si protestante.Tocmai de aceea le-am si ales pe acestea trei deși autorul francez cu greu se poate califica ca fiind un catolic tradițional dar am optat pt verva eseistului in dauna unui spirit dogmatic usor arid.

Lectura plăcută pt cei interesați,celor nemulțumiți de recomandare ramanindu-le dreptul democratic de a-l huidui pe compilator,adică pe mine :) Personal francezul m-a surprins dpdv al disponibilitatii de a intra cu o analiza putin mai mult profana intr-un spatiu sacru,la Nock stiam la ce sa ma astept,este un clasic pt o un anumit gen de abordare dar cartea Mitropolitului Mladin mi-a placut foarte mult,foarte vie in abordare,nimic plictisitor,te indeamna spre mai mult studiu prin finetea abordarii si iti lasa in memorie multe aspecte frumos si erudit analizate.Numai bine.

Teologia liberala a fost,un exemplu,mult mai drastica decat opiniile postate de dvs.Intradevar Epistola catre Evrei este printre cele mai contestate ca si paternitate dar pe aceiasi logica exegetica si I Petru si II Petru au mici sanse sa fie scrise de acelasi autor.Actualul Papa,pe vremea cand nu ocupa inca pozitia actuala,a reprosat scrierilor lui Von Harnack,un exponent al cercetarii critice,ca l-a gasit pe Iisus cel istoric pierzandu-l definitiv pe Iisus cel divin(probabil compatriotul sau neamt nu a invatat suficient lectia de rigoare de la Sfintii Parinti desi a fost un cercetator de calibru al crestinismului).Nu pot spune ca nu m-a interesat sau ca nu ma intereseaza analiza critica(din acest punct de vedere ar fi interesant de analizat,in contextul formarii canonului Noului Testament,importanta pe care cartea ,,Faptele Apostolilor"a avut-o in raport de admisibilitatea scrierilor lui Pavel)dar sa nu uitam ca desi noi oamenii dorim sa-l vedem pe Dumnezeu mai ales despicand ape,EL lucreaza cateodata imperceptibil,pe durate de timp si in modalitati ce depasesc viata si intelegerea noastra.Prin urmare nu sunt un adversar al cautarii istorice cat timp nu se uita rolul principal al Evangheliei si cat timp persoana Mantuitorului nu este redusa doar la o concluzie rece si vidata de continutul sau mantuitor.Prefer sa nu-mi admir posibilitatea mantuirii intr-o vitrina de muzeu :)

O seara placuta,vedeti ca aveti o optiune pt inserare fotografii dar trebuie sa va faceti setarile de rigoare la profilul dvs.

Puteti gasi lucrarea mentionata atat la editura Deisis cat si la libraria Sophia

Revenind la topic banuiesc ca ne putem trezi putin mai devreme,renuntand la cateva clipe de somn dulce, cand este vorba de Apostolul Pavel :) Unul dintre cele mai discutate versetele din epistolele Apostolului Pavel este cel din II Corinteni 12,2. Cu privire la acest aspect Mitropolitul Hieroteos Vlachos sublinia faptul ca: ,,Teologie inseamna "cuvantare despre Dumnezeu". Dar ca sa vorbesti despre Dumnezeu, se presupune ca il cunosti pe Dumnezeu. In Biserica Ortodoxa spunem ca cunoasterea lui Dumnezeu nu este intelectuala, ci duhovniceasca, adica tine de partasia omului cu Dumnezeu. In invatatura Sfantului Grigorie Palama, vederea Luminii celei necreate e strans legata de indumnezeirea omului, de partasia omului cu Dumnezeu si de cunoasterea lui Dumnezeu. Asadar, teologia e totuna cu vederea lui Dumnezeu, iar teologul, totuna cu cel ce il vede pe Dumnezeu. Cel care vorbeste despre Dumnezeu, chiar prin presupuneri, poate fi de asemenea numit teolog si astfel Parintii dau numele de teolog chiar si filozofilor, dar pana la urma, din punct de vedere ortodox, teolog este cel ce a vazut slava lui Dumnezeu, sau cel putin primeste ca adevarata trairea celor ce au ajuns la indumnezeire.

In acest inteles, teologi sunt cei ce vad pe Dumnezeu, cei ce au ajuns la indumnezeire si au primit descoperirea lui Dumnezeu. Un astfel de teolog este Apostolul Pavel, care a ajuns pana la al treilea cer si care de mai multe ori isi descrie si infatiseaza trairile apocaliptice. Si aceasta se intampla in asa masura, incat Sfantul Ioan Gura de Aur, vorbind despre Apostolul Pavel si despre faptul ca in Epistolele sale se afla taine mai mari decat cele din Evanghelie, spune ca prin Apostolul Pavel "Hristos a spus mari si negraite lucruri, mai mari chiar decat prin Sine insusi". Apostolul Pavel, cum insusi spune vorbind la persoana a treia, a fost dus pana "la al treilea cer" (II Cor. 12, 2).

As vrea aici sa reamintesc talcuirea facuta de Sfantul Maxim Marturisitorul, dupa care cele trei ceruri sunt de fapt cele trei trepte ale vietii duhovnicesti. Intaiul cer este capatul filozofiei practice, care este curatirea inimii, scoaterea tuturor gandurilor din inima. Al doilea cer este vederea fireasca a lui Dumnezeu, adica cunoasterea ratiunilor celor existente, cand omului i se da, prin harul lui Dumnezeu, sa cunoasca ratiunile celor existente, sa aiba rugaciune launtrica neincetata. Iar al treilea cer este vederea lui Dumnezeu, teologia, in care omul ajunge, prin harul lui Dumnezeu si prin rapirea mintii, la cunoasterea tainelor dumnezeiesti pe cat e cu putinta, ajungand sa cunoasca toate tainele imparatiei Cerurilor. Aceasta este "nestiinta cea mai presus de stiinta", dupa spusa deosebit de graitoare a Sfantului Isaac Sirul, nestiinta care, in comparatie cu cunoasterea omeneasca, este adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. Astfel este teologia celui de-al treilea cer, care e roada si urmarea curatirii inimii si luminarii mintii."

Dupa cum am mai afirmat in postarile precedente adancimea duhovniceasca a invataturii apostolului este una impresionanta,o subliniere a capacitatii as inclina sa spun unica intr-un anumit fel a acestui om al lui Dumnezeu.In acest sens,de subliniere a complexitatii apostolului,am citit un articol interesant publicat in revista Mitropoliei Olteniei,sub semnatura preotului Radu Marius Barladeanu,in care se spunea faptul ca:

,, Sfântul Pavel înmagazinează în sine toate contrastele: va suferi toată viaţa pentru acuza de apostazie faţă de poporul evreu pe care il doreşte cu toată fiinţa sa deschis lucrării lui Hristos pentru a-şi împlini vocaţia sa mesianică şi vrea în acelaşi timp să fie fidel noii credinţe care i-a fost impusă de Acela care a devenit totul pentru el. Pavel este mândru de strămoşii săi şi credinţa lor, cei de un neam cu mine după trup, ei, care sunt israeliţi, cărora le aparţine înfierea şi mărirea şi legămintele şi Legea şi cultul şi promisiunile, cărora le aparţin patriarhii, din care se trage şi Hristos după trup, dar se bucură şi se foloseşte de titlul de cetăţean roman pe care îl avea din naştere, şi este deschis în aceiaşi măsură la tot ceea ce este bun în curentele de gândire ale lumii greco-romane.Este evreu cu cei care sunt evrei, grec cu cei care sunt greci, tandru, pasional si timid, nerabdător de o rabdare fără margini, misionar neobosit şi teolog limpede, profet neînfricat al Duhului Sfânt bulversând şi demolând orice prejudecată. Faptele sale îl recomandă ca un organizator exigent şi meticulos al comunităţilor pe care le înfiinţează şi pe care le asistă cu gelozie şi cu grijă celui care le-a născut pentru Hristos.

Personalitatea complexă şi fascinantă a Sfântului Pavel este ca un miraj pentru cititorul Sfintei Scripturi. Dintre Apostolii lui Hristos, despre el avem cele mai multe informaţii datorită relatărilor din Faptele Apostolilor, datorită epistolelor pe care el le-a scris şi datorită paşilor înainte pe care i-a facut ştiinţa în ultima vreme. Este tentant să pui cap la cap informaţiile avute despre Apostolul Neamurilor şi să recompui imaginea cea mai plauzibilă a acestui vas ales, evreu convertit la credintă pe care o persecutase mai înainte cu fanatism. Acest lucrător de cea mai mare insemnatate şi plin de abnegaţie ar fi putut cu tot dreptul să spună că s-a ostenit mai mult ca oricare dintre astfel de ostenitori cum au fost Apostolii. El, Pavel, a fost unealta aleasa a lui Dumnezeu, care a dat putinţă răspândirii generale a creştinismului. Ca Apostol al Neamurilor, el a fost cu preferinţă Apostolul libertăţii, al culturii şi al raţiunii."

Acesta deschidere culturala a lui Pavel a dat nastere multor opinii critice,ca tot am atins si acest punct in postarile precedente,care au cautat explicatia gandirii pauline doar intr-o interesectare a diferitelor culturi.Este o afirmatie corecta doar pana la un punct.Intr-o lucrare de doctorat din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Babes-Bolyai,coordonata de catre Pr.Prof.Univ.Dr. Stelian Tofană se sublina faptul ca:

,,Sfântul Apostol Pavel a realizat şi accentuat ideea unei dualităţi antropologice ca răspuns la o tensiune ce putea fi experimentată zilnic între realitatea morţii şi suferinţei fizice pe de o parte, şi credinţa într-o prezenţă interioară vie şi lucrătoare a lui Dumnezeu. În acest sens moartea este percepută de apostol ca fiind începutul vieţii, şi, în acelaşi timp, rezolvare a tensiunii dintre experienţă şi credinţă. Această concepţie paulină are componente atât elenistice cât şi iudaice neregăsindu-se total în nici una dintre ele. Ea este comună culturilor iudaică şi elenistică, care au considerat, încă din antichitate, că dimensiunea fizică a fiinţei umane (omul dinafară) este coruptibilă şi trecătoare pe când cea interioară (omul dinăuntru) este veşnică.

Opera Sfântului Apostol Pavel a fost, cel mai adesea, apreciată în lumina dihotomismului iudaism-elenism, utilizarea acestor termeni fiind o prezenţă obişnuită în cadrul aprecierilor cercetătorilor de specialitate privind teologia paulină, fie că este vorba de cercetători români,fie că este vorba de unii străini. Cei mai mulţi dintre aceştia au încercat să sublinieze caracterul special şi nou al creştinismului primar şi al operei pauline printr-o punere în opoziţie a acestora cu cele două mari culturi ce au amprentat opera şi personalitatea paulină, iudaismul şi elenismul. În cadrul acestui demers cele două culturi, iudaică şi elenistică, au fost appreciate adesea ca fiind în opoziţie. Cercetarea biblică modernă a renunţat la o astfel de abordare a contextului paulin, considerând o asfel de opoziţie ca fiind nerealistă atunci când ne referim la modul în care raportul dintre cele două culturi se făcea resimţit la nivelul relaţiilor sociale şi religioase dintre membrii comunităţilor creştine primare, sau când ne referim la modul în care acest raport s-a resimţit în opera şi personalitatea Sfântului Apostol Pavel.

O astfel de perspectivă a fost subliniată în cercetarea românească încă din anul 1973 când părintele Constantin Gheorghe, în articolul ,,Iudaism şi elenism în epistolele Sfântului Pavel", aminteşte de chiar cuvintele Sfântului Apostol Pavel din prima sa epistolă către Corinteni: Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege;/ Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deşi nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce n-au Legea;/Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii./ Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea.(I Cor. 9, 20-23), concluzionând că nici iudaismul şi nici elenismul nu au fost deci hotărâtoare, ci totul în el a fost Hristos."(ca de obicei inchei cu ,,va urma":)

Puteti citi mai jos,structurat in doua episoade,sub titlul ,,Sfantul Apostol Pavel,cel mai mare teolog al Bisericii" un articol foarte frumos si interesant,ce merita citit,scris de catre Preot Pr.Dr.Constantin Coman,din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa Bucuresti.Articolul a fost publicat in ziarul ,,Lumina"in anul 2009

PARTEA I

,,În secolul al XVIII-lea, publicând comentariul lui Teofilact la cele paisprezece epistole pauline, Sfântul Nicodim Aghioritul îşi începea cuvântul său de introducere astfel: „Ar trebui să am o gură hrisostomică pentru a putea lăuda cum se cuvine Epistolele de Dumnezeu inspirate ale Fericitului Pavel!“. Gândul la Pavel îi declanşează Sfântului Ioan entuziasmul encomiastic. Iar acest gest nu este unul gratuit, făcut dintr-o evlavie fără suport. Istoria însăşi a Bisericii primare ne este cunoscută în cea mai mare parte din izvoare care provin de la Sfântul Apostol Pavel sau îl privesc pe el şi activitatea sa. Cu alte cuvinte, nu putem concepe o istorie eclesiastică din care să lipsească personalitatea Apostolului Neamurilor.

Cel mai bogat material în acest sens ne oferă epistolele pauline şi cartea Faptele Apostolilor. Cel puţin două treimi din conţinutul acestei cărţi sunt dedicate Sfântului Apostol Pavel, după ce într-o primă parte este consemnat începutul Bisericii şi activitatea Sfântului Petru, tocmai pentru a legitima autoritatea Sfântul Pavel prin alăturarea lui de Sfântul Petru.Influenţa scrierilor pauline în istoria Bisericii este uriaşă, foarte greu de estimat şi cu atât mai dificil de expus în limitele unei prezentări scurte. Viaţa bisericească în ansamblul ei şi teologia Bisericii sunt în mare parte întemeiate pe teologia paulină. Imnografia Bisericii datorează mult scrierilor pauline. În Liturghia Bisericii, epistolele lui Pavel se citesc continuu. Scrierile pauline se citeau în cadrul slujbelor, alături de istorisirea Patimilor şi a Învierii, încă din vremea apostolică. Sfântul Pavel însuşi ne amintim, îndeamnă pe coloseni: …după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în Biserica laodiceenilor, iar pe cea din Laodiceea să o citiţi şi voi (Coloseni 4, 16).

Activitatea misionară a Apostolului Pavel

Vorbind despre contribuţia Sfântului Apostol Pavel la canonul biblic al Noului Testament, trebuie să ţinem seama de un aspect care aşază lucrurile în cadrul lor firesc.Componenta cea mai importantă a activităţii misionare a Sfântului Pavel nu a fost scrisul, ci propovăduirea orală şi, mai mult decât atât, după cu el însuşi ne mărturiseşte, mărturia directă a vieţii, a credinţei şi a faptelor sale, ceea ce Sfântul Pavel caracteriza drept „adeverirea puterii duhului“: Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii (1 Cor. 2, 4.) Să nu uităm că Pavel însuşi nu reclamă pentru sine, în raport cu creştinii şi comunităţile creştine pe care le întemeiase, calitatea de învăţător, ci pe aceea de părinte, în adevăratul sens al cuvântului: Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. (1 Cor. 4, 15).

O simplă enumerare a Bisericilor întemeiate de Sfântul Pavel ne-ar da măsura uriaşei sale lucrări misionare, ca unealtă a Duhului lui Dumnezeu: Antiohia Siriei, Salamina şi Paphos în Cipru, Perga Pamfiliei, Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra, Derbe, Milet, Efes, Pergam, Colose, Laudiceea, Smirna, Troa, Filipi, Tesalonic, Bereea, Atena, Corint, Creta, Roma… S-ar potrivi şi pentru activitatea sa cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur spus la adresa tuturor Scripturilor dumnezeieşti: Nu prin scrieri, ci prin lucruri a voit Dumnezeu la început să înveţe (educe) firea oamenilor… Nu prin Scripturi (scrieri) am învăţat la început cunoaşterea lui Dumnezeu, consecvent cu observaţia că nici Domnul nu a lăsat ceva scris Apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului Sfânt!

Cea mai importantă latură a activităţii cu adevărat întemeietoare a Sfântul Pavel a fost echivalentul a ceea ce caracterizăm astăzi drept lucrarea sfinţitoare a Bisericii, cu dimensiunile proprii perioadei de întemeiere a Bisericii. Căci ce altceva este lucrarea sfinţitoare a Bisericii decât activarea prin invocare a prezenţei Duhului şi a puterii dumnezeieşti şi împărtăşirea continuă a harului dumnezeiesc lumii.

Fără componenta sacramentală, prin care Apostolii împărtăşeau lumii Duhul lui Dumnezeu şi făceau să lucreze în lume darurile Duhului, propovăduirea lor ar fi fost o ideologie, şi încă una care ar fi avut puţine şanse să convingă pe cineva din lumea veche. Sfântul Ioan Gură de Aur, marele exeget al lui Pavel, face deseori constatarea aceasta. Intrată în competiţie cu filosofia lui Socrate sau a lui Platon, gândirea lui Pavel, după opinia Sfântului Ioan, nu ar fi avut şanse de reuşită. Martor al încercării unui creştin de a demonstra, în disputa cu un păgân contemporan al său, că Pavel este mai mare gânditor decât Platon, Sfântul Ioan îl mustră pe creştin, spunându-i că trebuia să susţină tocmai contrariul, că Platon este mai mare gânditor decât Pavel. Pentru că Pavel nu s-a exprimat pe sine şi nici nu a convins cu puterea sa, ci cu puterea Duhului. Lucru mărturisit de Pavel însuşi: Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii (1 Cor. 2, 4-5)

Epistolele sistematizează discursul oral al Apostolului

Nu prin învăţătură au biruit lumea Pavel şi cei dimpreună el, ci prin putere, şi nu prin puterea lor, ci prin puterea lui Dumnezeu, manifestată în Cuvântul Evangheliei şi în lucrarea transformatoare şi sfinţitoare a Duhului Sfânt, care-L făcea pe Hristos prezent.
Această observaţie nu micşorează cu nimic însemnătatea contribuţiei Sfântului Apostol Pavel la tezaurul teologic al Bisericii prin intermediul scrierilor sale. Ci, dimpotrivă, aşezându-o în contextul real, îi sporeşte mult importanţa. Însăşi valoarea scrierilor Sfântului Pavel este dată de faptul că prin pana lui ca şi prin gura lui „a vorbit Hristos“. Ascultă pe Pavel ce zice! Când spun Pavel îl am în vedere pe Hristos, căci Acela este cel care mişcă sufletul lui Pavel! Este o frază pe care o întâlnim de nenumărate ori la Sfântul Ioan. Epistolele reiau, rezumă, completează sau sistematizează discursul oral al Apostolului sau parte a discursului oral. Ne putem închipui volumul lucrării şi al propovăduirii Sfântului Apostol Pavel în cei peste treizeci de ani de activitate misionară, extrem de intensă! Epistolele sale sunt scrieri ocazionale, determinate de probleme concrete ivite în sânul comunităţilor întemeiate de acesta, pe care el nu le scria cu conştiinţa perenităţii. Duhul lui Dumnezeu le destina însă perenităţii, aşezându-le, prin hotărârea ulterioară a Bisericii, la temelia vieţii şi a învăţăturii sale, la temelia canonului său.

În plus, cele paisprezece epistole ale sale nu constituie decât contribuţia directă a acestuia la canonul nou-testamentar. Bibliştii vorbesc despre o contribuţie substanţială a Sfântului Apostol Pavel la constituirea tradiţiei orale a Bisericii primare, din care aveau să se nască inclusiv cele patru Evanghelii. „Gândirea lui Pavel a exercitat o oarecare influenţă chiar în redactarea Evangheliilor!“, afirmă relativ recent un biograf al Sfântului Pavel. Sigur că tradiţia vie a Bisericii a fost şi aceasta, la rândul ei, un izvor important al teologiei lui Pavel. Ştiinţa biblică identifică în epistolele pauline diferite forme literare în care se cristalizase mai ales tradiţia liturgică a Bisericii primare, imne sau mărturisiri (cum sunt cele din Filipeni, cap. 2 sau 1 Tim. cap. 3)."(va urma)

PARTEA II

,,De ce nu a scris Sfântul Pavel nici o Evanghelie

Apostolul Neamurilor este considerat „primul şi cel mai important teolog al Bisericii primare şi chiar al Bisericii din toate timpurile.“

Am putea să ne întrebăm - şi n-am fi primii - cum de Sfântul Apostol Pavel nu a scris el însuşi o Evanghelie? Greu de răspuns la o astfel de întrebare! Cel mai corect răspuns ar fi acela care întemeiază întreaga activitate a lui Pavel exclusiv în voia şi iconomia dumnezeiască. S-a spus despre Epistola către Romani că ar fi Evanghelia lui Pavel. Ca importanţă poate, dar nu ca gen! Ar fi totuşi o greşeală să considerăm Epistola către Romani ca fiind o sumă a teologiei pauline. Sigur că este cea mai importantă dintre epistolele pauline. Este şi motivul pentru care Biserica a aşezat-o în capul listei corpusului paulin. Dar nu epuizează teologia paulină, nici tematic şi nici ca perspectivă, ca soluţii. Epistola I Corinteni, din pricina faptului că stă în umbra celei către Romani, este deseori nedreptăţită, nefiind cu nimic mai prejos nici din punctul de vedere al bogăţiei şi diversităţii tematice şi nici a profunzimii discursului teologic. Ca argument am să aduc faptul că cel mai îndreptăţit evaluator al literaturii biblice pauline, Sfântul Ioan Gură de Aur, consacră Epistolei I Corinteni un comentariu cu o treime mai mare decât cel care priveşte Epistola către Romani, deşi cele două epistole sunt sensibil egale ca volum.

Legat de contribuţia Sfântului Pavel la formarea canonului Noului Testament, se trece deseori cu vederea faptul că, deşi el nu a scris o Evanghelie, a rămas, totuşi, în canonul Noului Testament o Evanghelie, datorată unuia dintre cei mai apropiaţi şi iubiţi colaboratori ai săi, doctorul Luca. Tot în acest context trebuie amintit că însăşi constituirea canonului, adică adunarea într-o singură colecţie de scrieri a cărţilor scrise în circumstanţe foarte diferite şi de autori diferiţi, începe cu epistolele Sfântului Apostol Pavel. Nucleul iniţial al canonului nou-testamentare l-au constituit epistolele pauline. Avem deja certitudinea că la sfârşitul secolului I, începutul sec. II, la Efes erau strânse într-un corpus toate epistolele pauline. Acestora se vor adăuga cele patru Evanghelii şi restul cărţilor care abia peste câteva secole se vor stabiliza într-un canon închis şi definitiv, consfinţit de canoanele Sinoadelor Ecumenice.

Contribuţiile teologiei pauline la viaţa Bisericii

Cred că teologia paulină ne poate ajuta să menţinem echilibrul foarte necesar, dacă nu chiar vital, între suportul instituţional al Bisericii şi cel harismatic; între eficienţa exterioară - şi mulţumirea amăgitoare pe care o conferă aceasta - şi adevărata împlinire existenţială care presupune unirea cu Hristos în chip tainic, în adâncurile fiinţei, în inimă, în omul lăuntric, împlinire care presupune o detaşare de structurile exterioare ale lumii acesteia; echilibrul între jertfirea exterioară adusă lui Dumnezeu şi semenilor şi jertfa lăuntrică, în duh; între actul exterior şi întemeierea lui lăuntrică; între entuziasmul eshatologic şi iubirea, grija şi respectul faţă de lumea aceasta, care este darul iubirii lui Dumnezeu către om; între viaţa personală şi cea comunitară;

Privitor la tensiunea dintre comunitate şi persoană, Sfântul Apostol Pavel elimină riscul individualismului pe de o parte, dar şi pe cel al colectivismului, pe de altă parte, vorbind despre diversitatea darurilor, a slujirilor şi a lucrărilor în Biserică - perspectivă ce pune în valoare, până la ultimul, toate mădularele Bisericii, subliniind vocaţia şi lucrarea fiecăruia - dar şi despre suportul duhovnicesc al unităţii acestora, care îşi au izvorul în unul şi acelaşi Duh, care lucrează toate şi care împarte fiecăruia „după cum voieşte“, precum şi finalitatea eclesială a tuturor vocaţiilor specifice, toate fiind evaluate în funcţie de contribuţia efectivă la edificarea trupului eclesial.

Tot teologia paulină ne-ar ajuta să menţinem echilibrul extrem de fragil şi sensibil, între literă şi duh, între canonul sau norma exterioară şi libertatea personală, interioară, conferită de propria experiere a Duhului lui Dumnezeu, libertatea care-l determină pe Pavel să spună „Aceasta nu a spus Domnul, spun eu, dar şi eu am mintea lui Hristos!“. Între autoritatea instituţională bisericească, responsabilă cu păstrarea adevăratei credinţe şi exprimarea teologică, liberă şi personală, chiar creatoare, întemeiată în experienţa personală a Duhului sau a împărtăşirii de Dumnezeu, Care avea să-i transforme pe Părinţii Bisericii în comentatori legitimi şi normativi ai Revelaţiei dumnezeieşti şi care este în măsură să confere acest dar oricărui mădular viu al Bisericii Sale din toate timpurile.

Adâncirea teologiei pauline în direcţiile ei principale ne-ar sprijini să evităm confuzii şi amăgiri esenţiale, cum ar fi cea între comunitatea eclesială şi colectivism, între unitate dată de vieţuirea în acelaşi Duh şi unitate dată de structuri exclusiv exterioare; între instrumentele gândirii lumeşti şi cele ale descoperirii Duhului; între gândire teologică secularizată şi teologia izvorâtă din experienţa Duhului.

Mii de kilometri de propovăduire

Sfântul Apostol Pavel s-a născut cu puţin după Mântuitorul Hristos. Anul acesta a fost consacrat Sfântului Pavel, cu pretextul împlinirii a 2000 de ani de la naşterea sa, deşi nu s-a putut stabili cu exactitate anul naşterii sale. Bibliştii aşază naşterea sa între anii 5-10 d. Hr.. S-a născut în Tarsul Ciliciei, un important centru elenistic al vremii şi un centru comercial foarte puternic, unde se întâlnea o mare diversitate de tradiţii religioase şi filosofice. Tarsul era comparat cu Atena sau Alexandria şi socotit chiar mai puternic decât acestea. Sfântul Pavel vine, aşadar, din diaspora iudaică elenizată. Aşa se explică, între altele, cultura sa greacă şi buna cunoaştere a limbii greceşti. Primele lecturi ale Legii, Pavel le-ar fi făcut prin intermediul Septuagintei, care va sta şi la baza deselor sale citate sau referiri vechi-testamentare.

Limba ebraică a învăţat-o în primii săi ani de copilărie. Din momentul învăţării alfabetului, orice copil dintr-o familie ebraică trecea la învăţarea Legii, începând cu Leviticul, memorând un verset sau un paragraf pe zi. În paralel cu studierea Torei, copilul era învăţat şi o meserie. Saul va învăţa să fabrice corturi, ca tatăl său.În jurul vârstei de 15 ani, este trimis la Ierusalim pentru a studia iudaismul. O face, cum singur mărturiseşte, la picioarele lui Gamaliel. Aproape cincisprezece ani studiază Tora şi tradiţia orală a iudaismului, pentru a deveni învăţător de lege, rabin.

Despre constituţia sa fizică stau mărturie miile de kilometri străbătuţi de cele mai multe ori pe jos, într-o viaţă întreagă, consacrată propovăduirii Evangheliei şi grijii pentru Biserica lui Hristos. Numai traseul celor trei binecunoscute călătorii misionare însumează, prima peste 1.000 de km, a doua, în jur de 1.400, iar a treia, în jur de 1.700. kilometri. Facem cunoştinţă cu Pavel la martiriul arhidiaconului Ştefan, unde îl găsim aprobând demersul conaţionalilor săi care-l ucideau cu pietre pe primul martir creştin şi păzindu-le hainele. Devine în scurt timp un fervent prigonitor al creştinilor.

Temeliile Europei creştine

Minunea de pe drumul Damascului este asimilată de Pavel arătării lui Iisus cel înviat către Apostoli, eveniment care le conferă acestora legitimitate de martori ai Învierii şi propovăduitori ai Evangheliei. Urmează prima sa călătorie misionară, alături de Barnaba (între anii 46-47 sau 47-48), în Cipru şi pe coasta de sud a Asiei Mici. Aceasta este prima mare ieşire a creştinismului din graniţele Palestinei. Cea de a doua călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel, desfăşurată între anii 49-52, marchează trecerea Evangheliei în Europa. Cele mai importante cetăţi ale Greciei vor auzi din gura lui Pavel cuvântul Evangheliei lui Hristos. În Corint va rămâne 18 luni. Se puneau începuturile sau temelia Europei creştine.

De aici se întoarce în Antiohia pentru a porni în cea de a treia călătorie misionară, desfăşurată între anii 54-57, în timpul căreia rămâne aproape trei ani în Efes. Tot acum vizitează toate Bisericile din Asia Mică şi Grecia.La întoarcerea în Ierusalim, este prins de iudei şi închis pentru doi ani în Cezareea Palestinei (58-60), după care este transferat la Roma, în urma solicitării sale şi graţie cetăţeniei romane moştenite de la tatăl său, unde a rămas într-un fel de domiciliu forţat timp de doi ani (61-63). Apostolul moare în anul 64 la Roma, fiind decapitat."

Date despre autor: ,,Doctor în teologie al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, în urma susţinerii tezei de doctorat cu titlul: Biserica în epoca Epistolelor Pastorale. Îndrumătorul şi referentul principal al tezei de doctorat a fost Prof. Savvas Agouridis. Profesor universitar la Catedra de Teologie Biblică - Disciplina Studiul Noului Testament. Consilier de specialitate la EDITURA BIZANTINĂ, București. Membru în Colegiul de redacţie al Revistei grecești de cultură, știinţă și religie PEMPTOUSIA, care apare la Atena,editată de Centrul pentru cultura greacă și ortodoxă. Slujeşte ca preot la Parohia „Sfinţii Voievozi” din Bucureşti. Participări la congrese, seminarii, simpozioane internaţionale și naţionale pe teme biblice şi, respectiv, pe teme teologice.Pe plan misionar este preocupat de misiunea creştină în rândul tinerilor, mai ales al studenţilor din centrul universitar Bucureşti (numeroase conferinţe, întâlniri cu studenţii din diferite facultăţi, participări la emisiuni radio şi Tv).În calitate de preşedinte al Asociaţiei creştine „Sfântul Grigorie Palama” a avut iniţiativa şi a coordonat ridicarea bisericii cu hramul „Sfântul Grigorie Palama” în campus-ul universitar al Politehnicii din Bucureşti.

,,Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?Aşadar, prin botez ne-am îngropat cu El în moarte, pentru ca, aşa cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii.Că dacă una cu El ne-am făcut prin asemănarea morţii Lui, atunci una vom fi şi prin aceea a învierii Lui" (Romani 6,3-5). Apostolul Pavel nu predica o teologie moarta,nu este un dogmatist care iti pune-n fata ochilor o serie de reguli anchilozate-n complexitate si apoi te trimite-n plata Domnului,la fel de mort si pierdut cum ai venit.Pavel te poate intriga,pune pe ganduri,poate supara pe omul mediocru din tine dar el vrea sa te zbati,sa te intrebi,sa intelegi si sa crezi cu toata fiinta,sa nu ai dubii cu privire la Cel ce pentru tine s-a dus pe Cruce,sa traiesti credinta.Putin ii pasa de faptul ca tumultul predicarii sale,zbaterea sa titanica in raspandirea credintei,pot parea o nebunie,nebunia propovaduirii Crucii pentru unii,el vrea totul pentru Hristos,fiecare rand al sau este imbibat de acesta dorinta sfanta.Pavel nu te poate lasa niciodata indiferent,vrea sa intelegi marele dar al credintei dar si responsabilitatile tale,nu vrea nevrednici si nici indiferenti,vrea dedicare totala.Privind la lumea actuala,la noi insine,as fi tentat,cu amaraciune,sa spun ca unele dintre dorintele lui Pavel au suferit o dureroasa infrangere,poate de moment,poate doar ca un nor pe un cer senin spre care ne indreptam.Insa marele Apostolul te apuca de mana,de ridica din praful perzaniei,chiar si in aceste momente,mai ales in asemenea momente,pe care el le cunostea atat de bine cu toata amaraciunea si lupta lor,si te trage din incremenire,spre marea sa dragoste: ,,Şi când am venit la voi, fraţilor, nu cu greutatea a cuvântului sau a înţelepciunii am venit eu să vă vestesc taina lui Dumnezeu.Că n'am socotit ca'ntre voi să ştiu altceva decât pe Iisus Hristos; şi pe Acesta, răstignit".(I Corinteni 2,1-2)

[tabitha]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Apostolul Pavel nu predica o teologie moarta, nu este un dogmatist care iti pune-n fata ochilor o serie de reguli anchilozate-n complexitate si apoi te trimite-n plata Domnului, la fel de mort si pierdut cum ai venit.
[...]
Putin ii pasa de faptul ca tumultul predicarii sale, zbaterea sa titanica in raspandirea credintei, pot parea o nebunie, nebunia propovaduirii Crucii pentru unii, el vrea totul pentru Hristos, fiecare rand al sau este imbibat de acesta dorinta sfanta. Pavel nu te poate lasa niciodata indiferent, vrea sa intelegi marele dar al credintei dar si responsabilitatile tale, nu vrea nevrednici si nici indiferenti,vrea dedicare totala.

Foarte de acord. Și sper ca nici postarea asta a ta să nu fie totuși una "de final". Păi se poate?! :)

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Personal, atat cat m-a dus mintea, studiez de mult timp viata si invatatura apostolului si as dori sa spun ca doar un om calauzit de Duhul Sfant, cum a fost Pavel, poate atinge asemenea profunzimi ale intelegerii. A fost un om, asa cum il descria si IPS Anania, extraordinar, esenta unor culturi cateodata in conflict dar si de multe ori intr-o intrepatrundere profund transformatoare, o personalitate covarsitoare, unica in crestinism. Un om al predicii, trairii, meditatiei dar si un om de actiune, care nu a ezitat in anumite circumstante sa foloseasca diplomatia si persuasiunea. A trait conform la ceea ce a spus si mai ales conform cu ceea ce a crezut, nu era omul jumatatilor de masura, al caldiceilor cum suntem noi, voia totul pentru Hristos. Foarte greu sa-i surprinzi toate aspectele personalitatii, prezentarea facuta de IPS Anania surprinde acest paradox.

Cand eram putin mai tanar si mai visator imi doream sa scriu o carte despre Pavel, o carte ca nici una alta.

Doamne ajuta!+

Eu aș zice totuși să nu renunți la ideea cu cartea. Doamne ajută!

Va multumesc pentru incredere dar sunt departe de a putea scrie ceea ce inca nu traiesc.Cu ajutorul lui Dumnezeu,undeva candva,poate voi fi mai vrednic.Un lucru as dori sa va spun,ca sa nu inchei poate intr-o nota trista acest mic topic despre un mare apostol,ce ma gandeam demult cu privire la cele spuse de Apostolul Pavel.

Nimic nu va putea stinge niciodata credinta curata,lumina calauzitoare a omului prin intunericul lumii involburate.Indiferent de ce se va pune peste ea,cat de adanc va fi ingropata,cat de mult se va dori sa fie uitata,ea va tasni mereu,cu forta irezistibila a vietii,mereu transformatoare si mantuitoare,niciodata oprita-n nemiscare si incremenire,niciodata compromisa si vanduta duhului lumii,gata sa infrunte orice adversitate ce este doar un fals urias din departare,ce te inspaimanta doar pana ajunge sa stea fata in fata cu adevarul.Indiferent cate urlete si fete schimonosite de neputinta urii se vor napusti asupra ei,cand va prea invinsa si pierduta,aruncata-n praf si uitare,precum o cununa de spini pe un deal pustiu,ea se va ridica,prin cei ce par slabi ,dispretuiti,nestiuti,mereu vie si plina de sacrificul dragostei,bucuria speranta si taria nadejdii.In dedesupturile timpului neprielnic,departe de tumultul de la suprafata,spiritul credintei,prin Duhul Sfant, isi va porni iar drumul catre suprafata,catre cer,catre Dumnezeu.Mergand bland sau inflacarat,plin bucurie sau indurand loviturile haine,va sparge orice stanca cladita de om ce-i va sta in cale, orice falsa regula a lumii menita sa o sufoce,orice piatra de hotar care ar trimite-o doar intr-o formala obligatie,fara sens si imbatrinita inainte de vreme.

Iar la final,implinindu-si menirea si aratand scanteia ce o imbratisa pe dinauntrul ei , credinta se va intoarce in dragostea deplina din care s-a nascut ea si am plecat noi,unindu-ne iar pe toti,pentru totdeauna,unde nu mai vor fi lacrimi,durere si ura,ci doar lumina sfanta si bucuria regasirii. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Doamne ajuta!+