![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Tratarea unui astfel de subiect pe un site creștin-ortodox ridică imediat în mințile noastre întrebarea: „E păcat să te epilezi?”.
Abordarea doar din punct de vedere medical și din perspectiva moralități societății în care trăim ne va duce la concluzia că epilarea nu este un păcat, la fel cum nici machiajul, parfumatul sau alte tehnici de înfrumusețare nu sunt. Totuși noi, creștinii, prin tot ceea ce facem ne raportăm mai întâi la dreptatea lui Dumnezeu și abia apoi la ceea ce societate consideră că e moral sau imoral. Epilarea, sau îndepărtarea părului de pe diferite zone ale trupului, este strâns legată de felul în care ne îmbrăcăm, îmbrăcăminte care depinde la rândul ei de cultura și religia în care trăim. O scurtă privire asupra istoriei hainelor purtate de oameni de-a lungul vremii scoate în evidență ceva foarte important: femeile până la jumătatea secolului al XX-lea au purtat mereu haine care le-au acoperit aproape tot trupul, lăsându-le descoperite fața, capul și mâinile de la cot în jos. Începând cu anul 1925 au început să apară fustele scurte până la genunchi și din acest punct hainele femeilor au dezgolit din ce în ce mai multe părți ale trupului. În 1946 au fost inventați bikini iar 1965 se inventează mini-jupul. De atunci și până astăzi indecența a evoluat îngrijorător și s-a răspândit în multe țări ale lumii prin intermediul mass-mediei. Aici puteți vedea o istorie a costumelor Braun și Schneider în 1861. Astfel, din istoria de aproximativ 7500 de ani a lumii, femeile au purtat rochii, fuste și bluze lungi aproape tot timpul, mai puțin ultimii 50 de ani când sexualitatea a explodat, modificând radical felul de a ne îmbrăca. Fiecare cultură a societății umane a creat norme de socializare în legătură cu prezența sau absența părului de pe trup, norme care s-au schimbat de-a lungul timpului. Standardele de prezență a părului pe corp diferă între bărbați și femei. Oamenii care au mai mult păr decât standardul estetic al societății pot experimenta probleme reale de acceptare în grupul lor. De exemplu, pentru femeile din majoritatea societăților occidentale, expunerea în public a părului de pe trup, altul decât cel din cap, sprâncene și pleoape este considerată neestetică, nedorită și rușinoasă. Astfel, cu cât hainele au început să dezgolească mai multe părți ale trupului, cu atât s-a amplificat "problema" părului nedorit expus în public. De aceea astăzi femeile se confruntă cu o problemă pe care mamele și bunicile lor nu o aveau: epilarea părului de pe picioare, de pe mâini, de sub braț sau din zonele pubiene. Indecența și sexualitatea promovată în exces aduce cu sine și efecte colaterale. Astăzi femeile neepliate, nemachiate și neparfumate se simt excluse de societate sau trăiesc sentimente de complexitate. Excluderea aceasta este parte reală dar și parte închipuită, și să vă spun de ce. Mama mea nu se epilează, nu se machează, nu se vopsește și nu se parfumează și totuși, la vârsta ei de 48 de ani, este o femeie frumoasă și foarte bine acceptată în familie și în societate. Dar mai presus de toate nu se simte în niciun fel complexată. Totuși n-aș vrea să înțelegeți că mama este o femeie neîngrijită. Nu, în niciun caz. Serviciul ei, care o expune la întâlniri zilnice cu clienții, îi impune o ținută adecvată. Tenul mamei este unul fin și neîmbătrânit, la aceasta contribuind decisiv și nefolosirea machiajelor, și a fondurilor de ten. Neepilându-se niciodată, picioarele și mâinile mamei sunt foarte fine, având cel mult puțin puf (păr alb) aproape insesizabil. De ce se epilează fetele astăzi? Pentru că poartă fuste și pantaloni scurți, bluze și maiouri decoltate care expun foarte multe părți ale trupului. Dacă ar purta fuste peste genunchi și bluze mai largi cu mânecile peste cot atunci complexele părului în exces afișat în public ar dispărea. V-ați pus vreodată problema că Dumnezeu a creat femeia în mod special în acest fel, ca apariția părului pe anumite zone s-o îndemne să și le acopere, pentru a se feri astfel de indecență, de stârnirea poftelor bărbaților. V-ați gândit vreodată că trupul femeii ar trebui văzut în totalitate doar de bărbatul ei? Astăzi lucrurile stau altfel, multe femei își expun „formele” la vedere tuturor bărbaților, ca și cum ar fi un bun public. Astfel, cu păr în exces sau fără, pe picoare sau pe mâine, fetele ar trebuie să se îmbrace decent și doar viitorii lor soți ar trebuie să vadă acest lucru. Și totuși femeile se epilează. Epilarea costă bani și este dureroasă. Nu după mult timp părul crește iarăși mai mare și mai aspru decât înainte. Vor trebui să se epileze din nou, dar mai des, pentru că acum părțile trupului acoperite de păr arată mult mai rău decât prima oară când au decis îndepărtarea lui. Epilarea poate fi văzută și ca o corecția a trupului nostru primit de la Dumnezeu. Femeile nu se mulțumesc cu ce înfățișare au primit de la Creator și încearcă să se înfrumusețeze, numai că în timp acest proces de înfrumusețare te urâțește și mai mult. Poate unii vor spune: „cu ce este mai păcat a-mi epila părul de pe mâini decât a-mi tunde părul din cap?”. Tunderea părului din cap nu este dureroasă și nu urâțește firul de păr. Pe când epilarea pe termen lung are efecte nocive atât la nivel fizic cât și la nivel psihologic, creând complexe și mai mari decât înainte de epilare. Unii au venit cu soluția: epilarea definitivă cu ajutorului tehnicii laser. Epilarea definitivă durează mult, și este mult mai costisitoare, de ordinul sutelor și miilor de euro, și bineînțeles nu este efectivă 100%, părul putând crește iarăși după o anumită perioadă. Eu cred că epilarea aproape totală a trupurilor, atât la femei cât și bărbați are în primul rând conotații sexuale, în special la [COLOR=#227D1F]tineri[/COLOR]. Femeile expuse ca modele la televizor, în reviste, ziare, internet sau pe toate reclamele care ne învadează viață nu au riduri, nu au păr, nu au celulită, nu au burtă, nu sunt grase sau plinuțe, ci toate sunt alese și aranajate prin machiaj pentru a arăta cât mai bine. Restul muncii o face Photpshopul care te poate întineri și înfrumuseța cu câteva clickuri. Nu mai este cazul să vorbim de epilarea bărbaților, care a început să se răspândească destul de mult. Părul pe trupul bărbaților este un semn al puterii și al dominației, pe când lipsa părului în mod natural de pe trupul femeilor este semn al gingășiei și al maternității. Epilarea intră în sfera păcatelor din cauza importanței excesive acordată trupului, accentuând și mai mult cercul acest vicios al indecenței în care trăim cu toții. (Claudiu) * Completare pentru a înlătura anumite nelămuriri: fac excepție de la acest articol cazurile în care epilarea din anumite zone se impune din motive medicale (control medical ginecologic, naștere, operații sau alte motive medicale impuse de cadrele medicale) sursa:http://ortodoxiatinerilor.ro/tinerii...ndecentei.html pe aceeași temă: Frumusețea trupească și frumusețea duhovnicească |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
mai bine tac...!!! |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
exceptând posturile...!!! în posturi doar cu gel spumant...!!!
|
|
#5
|
||||
|
||||
|
Citat:
|
|
#6
|
||||
|
||||
|
totul tine de educatia si sfaturile pe care le primeste copilul,tanarul, sau tanara in cadrul familiei !
de la familie pleaca totul,atat aspectul moral, cat si reflectarea lui in societate prin cel vestimentar !!! din pacate,in multe familii educatia o face zeul-televizor,ca educatie informala,evident, insa cu atat mai mult mai insidioasa,mai agresiva si mai otravitoare !!! |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Eu nu ma epilez pentru a-mi expune acele zone (axila, abdomenul, zona inghinala). Dimpotriva, le acopar pe toate si totusi..... indepartez parul de pe ele imediat ce acesta poate fi indepartat, chiar si iarna cand le acopar uneori si cu 3 randuri de haine (chiloti, ciorapi, blugi - de exemplu).
Pentru mine epilatul este o chestiune care tine de igiena. Daca am par sub brat si transpir ma simt ingrozitor (mai ales acum vara). Nu mai vorbesc de mersul la toaleta si urina care, la noi fetele, are sanse foarte mari sa ramana pe parul pubian (care nu poate fi sters cu hartia igienica la fel de usor ca si pielea epilata). Pe abdomen ma epilez tocmai pentru ca il acopar excesiv: de exemplu, iarna abdomenul meu poate fi acoperit de: maieul, peste care vin ciorapii, peste care vin blugii, peste care vine pulovarul, etc. (este locul de intersectie al hainelor mele decente, caci nu umblu cu buricul gol). Eu simt ca ma irit daca nu ma epilez. Prin urmare, nu cred ca este pacat sa fac asta. In plus, o femeie maritata, chiar daca atunci cand iese in lume trebuie sa fie acoperita (sa fie decenta, nu invizibila), acasa, in dormitor, cand se dezbraca in fata sotului, trebuie sa aiba o piele fina si frumoasa, hidratata, epilata s.a.m.d. Sunt deacord ca trebuie decenta si simplitate in imbracaminte, dar sa nu exageram. Mai avem putin si o sa spunem ca e pacat sa ne spalam, ca doar o facem tot pentru a mirosi frumos si a fi atragatoare (cum ar putea o fata nespalata sa ademeneasca barbatii?). Sa nu exageram! Mai degraba, daca e sa vorbim de smerenie, poate ar trebui sa ne punem problema purtarii bijuteriilor.... |
|
#8
|
||||
|
||||
|
Citat:
|
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Portret de femeie | Pelerin spre Rasarit | Despre Sfanta Scriptura | 7 | 03.10.2014 11:39:39 |
| Femeie in moarte clinica | alt_inceput | Generalitati | 18 | 04.01.2011 17:22:35 |
| Despre femeie in Biserica | claudelina | Tinuta in Biserica | 34 | 14.09.2010 00:43:36 |
| femeie insarcinata in post | ginabadea | Postul | 26 | 24.03.2010 11:59:50 |
| Omul , bărbat și femeie | cristiboss56 | Din Vechiul Testament | 5 | 24.04.2009 18:46:29 |
|
|